ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 728/2009
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 728/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului
de față;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată
următoarele:
Prin sentința nr.
1559 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a
civilă, s-a respins acțiunea în revendicare a terenului de 700 mp situat în
București, formulată de reclamantele reclamantele B.E. și C.M. în contradictoriu
cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General și Consiliul
Local al Municipiului București.
În
considerentele sentinței s-a reținut că pentru terenul în litigiu a fost emisa
dispoziția nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 a Primarului General de acordare a
măsurilor reparatorii în echivalent, dispoziție care nu a fost contestată în
termenul legal de către reclamante. Valorificarea dreptului reclamantelor la
restituirea în natură a terenului se putea face obligatoriu doar prin contestarea
în justiție a acestei
dispoziții, în termenul legal impus de legea
specială și nu prin promovarea unei acțiuni în revendicare.
Împotriva
sentinței au declarat apel reclamantele învederând că atacarea în justiție a
dispoziției nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 era condiționată de epuizarea unei
faze procedurale prealabile obligatorii, respectiv invitarea în scris a
reclamantelor pentru a-și susține cauza în fața organelor de conducere ale
unității deținătoare, conform art. 23 alin. (2) din Legea 10/2001, condiție
procedurală omisă care a generat un grav viciu de consimțământ. Reclamantele au
așteptat să fie invitate pentru a-și susține punctul de vedere și din acest
motiv au depășit termenul de contestare a dispoziției.
Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă, a respins apelul, prin decizia nr. 400 A din
27 mai 2008 reținând că reclamantele au recunoscut că nu au atacat dispoziția
emisă, astfel încât soluția propusă prin această dispoziție, de acordare a
măsurilor reparatorii prin echivalent, nu mai poate face obiectul unei
contestații judiciare întrucât potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură
în termenul legal atrage decăderea.
Întrucât reclamantele
nu au uzat de procedura specială prevăzută de Legea 10/2001 republicată,
acestea urmează să beneficieze de măsurile reparatorii în echivalent ce le-au
fost acordate prin dispoziția nr. 5120 din 23 ianuarie 2006, nemaiavând temei
pentru reiterarea solicitării de restituire în natură printr-o acțiune în
revendicare de drept comun.
Împotriva deciziei
instanței de apel au declarat recurs reclamantele B.E. și C.M., în temeiul art.
304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reiterând motivele de apel respectiv faptul că
atacarea în justiție a dispoziției nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 era
condiționată de epuizarea unei faze procedurale prealabile obligatorii,
invitarea în scris a reclamantelor pentru a-și susține cauza în fața organelor
de conducere ale unității deținătoare, conform art. 23 alin. (2) din Legea
10/2001, condiție procedurală omisă care a
generat un grav viciu de consimțământ.
Reclamantele au așteptat să fie
invitate pentru a-și susține punctul de vedere și din acest motiv au depășit
termenul de contestare a dispoziției.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 26 alin.
(3) din Legea 10/2001 republicată, persoana îndreptățită poate contesta
dispoziția emisă de unitatea deținătoare în termen de 30 de zile de la
comunicarea acesteia. Termenul de formulare a contestației este de decădere, iar
sancțiunea nerespectării lui implică pierderea posibilității de valorificare a
dreptului pe calea acțiunii injustiție.
Din
interpretarea textului legal menționat rezultă că termenul de 30 de zile pentru
formularea contestației curge de la comunicarea dispoziției, nefiind
condiționat de obligația unității deținătoare de
a invita persoana îndreptățită pentru
a-și susține cererea de restituire
în natură a imobilului, astfel cum susțin reclamantele în motivarea recursului.
Este adevărat că dispozițiile art. 23 alin. (2), devenit art. 25 după
republicarea Legii 10/2001, prevăd dreptul persoanei îndreptățite de a-și
susține cererea de restituire în natură în fața conducerii unității deținătoare
a imobilului, însă obligația unității deținătoare de a invita persoana
îndreptățită pentru a-și susține cererea subzistă doar până la
finalizarea procedurii administrative și nu după emiterea dispoziției.
Întrucât, în
cauză, nu s-a contestat dispoziția nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 aceasta a
rămas definitivă, recurentele urmând a beneficia doar de măsurile reparatorii
propuse prin dispoziție pentru suprafața de 700 mp teren.
Mai trebuie
subliniat și faptul că prin acțiunea de față reclamantele revendică același
imobil, terenul de 700 mp, pe calea dreptului comun.
Potrivit
principiului
electa una via non datur recursus ad alteram
partea care
are cel puțin două căi de realizare a unui drept pretins trebuie să opteze
pentru exercitarea uneia dintre ele. Rațiunea acestui principiu este aceea de a
preîntâmpina obținerea unei duble reparații. Or reclamantele, după ce au
obținut măsurile reparatorii edictate de Legea 10/2001, prin dispoziția
definitivă nr. 5120 din 23 ianuarie 2006, prin acțiunea de față tind să obțină
și restituirea în natură a imobilului.
Față de aceste
considerente recursul se privește ca nefondat și va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de
reclamantele B.E. și C.M. împotriva deciziei nr. 400 A din 27 mai 2008
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze
cu minori și de familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie
2009.