ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 728/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1559 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a respins acțiunea în revendicare a terenului de 700 mp situat în București, formulată de reclamantele reclamantele B.E. și C.M. în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General și Consiliul Local al Municipiului București. În considerentele sentinței s-a reținut că pentru terenul în litigiu a fost emisa dispoziția nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 a Primarului General de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, dispoziție care nu a fost contestată în termenul legal de către reclamante.

Valorificarea dreptului reclamantelor la restituirea în natură a terenului se putea face obligatoriu doar prin contestarea în justiție a acestei dispoziții, în termenul legal impus de legea specială și nu prin promovarea unei acțiuni în revendicare. Împotriva sentinței au declarat apel reclamantele învederând că atacarea în justiție a dispoziției nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 era condiționată de epuizarea unei faze procedurale prealabile obligatorii, respectiv invitarea în scris a reclamantelor pentru a-și susține cauza în fața organelor de conducere ale unității deținătoare, conform art. 23 alin. (2) din Legea 10/2001, condiție procedurală omisă care a generat un grav viciu de consimțământ.

Reclamantele au așteptat să fie invitate pentru a-și susține punctul de vedere și din acest motiv au depășit termenul de contestare a dispoziției. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins apelul, prin decizia nr. 400 A din 27 mai 2008 reținând că reclamantele au recunoscut că nu au atacat dispoziția emisă, astfel încât soluția propusă prin această dispoziție, de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, nu mai poate face obiectul unei contestații judiciare întrucât potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ. neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea.

Întrucât reclamantele nu au uzat de procedura specială prevăzută de Legea 10/2001 republicată, acestea urmează să beneficieze de măsurile reparatorii în echivalent ce le-au fost acordate prin dispoziția nr. 5120 din 23 ianuarie 2006, nemaiavând temei pentru reiterarea solicitării de restituire în natură printr-o acțiune în revendicare de drept comun. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamantele B.E. și C.M., în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reiterând motivele de apel respectiv faptul că atacarea în justiție a dispoziției nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 era condiționată de epuizarea unei faze procedurale prealabile obligatorii, invitarea în scris a reclamantelor pentru a-și susține cauza în fața organelor de conducere ale unității deținătoare, conform art. 23 alin. (2) din Legea 10/2001, condiție procedurală omisă care a generat un grav viciu de consimțământ.

Reclamantele au așteptat să fie invitate pentru a-și susține punctul de vedere și din acest motiv au depășit termenul de contestare a dispoziției. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea 10/2001 republicată, persoana îndreptățită poate contesta dispoziția emisă de unitatea deținătoare în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. Termenul de formulare a contestației este de decădere, iar sancțiunea nerespectării lui implică pierderea posibilității de valorificare a dreptului pe calea acțiunii injustiție. Din interpretarea textului legal menționat rezultă că termenul de 30 de zile pentru formularea contestației curge de la comunicarea dispoziției, nefiind condiționat de obligația unității deținătoare de a invita persoana îndreptățită pentru a-și susține cererea de restituire în natură a imobilului, astfel cum susțin reclamantele în motivarea recursului.

Este adevărat că dispozițiile art. 23 alin. (2), devenit art. 25 după republicarea Legii 10/2001, prevăd dreptul persoanei îndreptățite de a-și susține cererea de restituire în natură în fața conducerii unității deținătoare a imobilului, însă obligația unității deținătoare de a invita persoana îndreptățită pentru a-și susține cererea subzistă doar până la finalizarea procedurii administrative și nu după emiterea dispoziției. Întrucât, în cauză, nu s-a contestat dispoziția nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 aceasta a rămas definitivă, recurentele urmând a beneficia doar de măsurile reparatorii propuse prin dispoziție pentru suprafața de 700 mp teren. Mai trebuie subliniat și faptul că prin acțiunea de față reclamantele revendică același imobil, terenul de 700 mp, pe calea dreptului comun.

Potrivit principiului electa una via non datur recursus ad alteram partea care are cel puțin două căi de realizare a unui drept pretins trebuie să opteze pentru exercitarea uneia dintre ele. Rațiunea acestui principiu este aceea de a preîntâmpina obținerea unei duble reparații. Or reclamantele, după ce au obținut măsurile reparatorii edictate de Legea 10/2001, prin dispoziția definitivă nr. 5120 din 23 ianuarie 2006, prin acțiunea de față tind să obțină și restituirea în natură a imobilului. Față de aceste considerente recursul se privește ca nefondat și va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele B.E. și C.M. împotriva deciziei nr. 400 A din 27 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2009.