ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 728/2009

HOTĂRÂRE
28.01.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 728/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința nr.

1559 din 28 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a

civilă, s-a respins acțiunea în revendicare a terenului de 700 mp situat în

București, formulată de reclamantele reclamantele B.E. și C.M. în contradictoriu

cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General și Consiliul

Local al Municipiului București.

În

considerentele sentinței s-a reținut că pentru terenul în litigiu a fost emisa

dispoziția nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 a Primarului General de acordare a

măsurilor reparatorii în echivalent, dispoziție care nu a fost contestată în

termenul legal de către reclamante. Valorificarea dreptului reclamantelor la

restituirea în natură a terenului se putea face obligatoriu doar prin contestarea

în justiție a acestei

dispoziții, în termenul legal impus de legea

specială și nu prin promovarea unei acțiuni în revendicare.

Împotriva

sentinței au declarat apel reclamantele învederând că atacarea în justiție a

dispoziției nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 era condiționată de epuizarea unei

faze procedurale prealabile obligatorii, respectiv invitarea în scris a

reclamantelor pentru a-și susține cauza în fața organelor de conducere ale

unității deținătoare, conform art. 23 alin. (2) din Legea 10/2001, condiție

procedurală omisă care a generat un grav viciu de consimțământ. Reclamantele au

așteptat să fie invitate pentru a-și susține punctul de vedere și din acest

motiv au depășit termenul de contestare a dispoziției.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, a respins apelul, prin decizia nr. 400 A din

27 mai 2008 reținând că reclamantele au recunoscut că nu au atacat dispoziția

emisă, astfel încât soluția propusă prin această dispoziție, de acordare a

măsurilor reparatorii prin echivalent, nu mai poate face obiectul unei

contestații judiciare întrucât potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură

în termenul legal atrage decăderea.

Întrucât reclamantele

nu au uzat de procedura specială prevăzută de Legea 10/2001 republicată,

acestea urmează să beneficieze de măsurile reparatorii în echivalent ce le-au

fost acordate prin dispoziția nr. 5120 din 23 ianuarie 2006, nemaiavând temei

pentru reiterarea solicitării de restituire în natură printr-o acțiune în

revendicare de drept comun.

Împotriva deciziei

instanței de apel au declarat recurs reclamantele B.E. și C.M., în temeiul art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reiterând motivele de apel respectiv faptul că

atacarea în justiție a dispoziției nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 era

condiționată de epuizarea unei faze procedurale prealabile obligatorii,

invitarea în scris a reclamantelor pentru a-și susține cauza în fața organelor

de conducere ale unității deținătoare, conform art. 23 alin. (2) din Legea

10/2001, condiție procedurală omisă care a

generat un grav viciu de consimțământ.

Reclamantele au așteptat să fie

invitate pentru a-și susține punctul de vedere și din acest motiv au depășit

termenul de contestare a dispoziției.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 26 alin.

(3) din Legea 10/2001 republicată, persoana îndreptățită poate contesta

dispoziția emisă de unitatea deținătoare în termen de 30 de zile de la

comunicarea acesteia. Termenul de formulare a contestației este de decădere, iar

sancțiunea nerespectării lui implică pierderea posibilității de valorificare a

dreptului pe calea acțiunii injustiție.

Din

interpretarea textului legal menționat rezultă că termenul de 30 de zile pentru

formularea contestației curge de la comunicarea dispoziției, nefiind

condiționat de obligația unității deținătoare de

a invita persoana îndreptățită pentru

a-și susține cererea de restituire

în natură a imobilului, astfel cum susțin reclamantele în motivarea recursului.

Este adevărat că dispozițiile art. 23 alin. (2), devenit art. 25 după

republicarea Legii 10/2001, prevăd dreptul persoanei îndreptățite de a-și

susține cererea de restituire în natură în fața conducerii unității deținătoare

a imobilului, însă obligația unității deținătoare de a invita persoana

îndreptățită pentru a-și susține cererea subzistă doar până la

finalizarea procedurii administrative și nu după emiterea dispoziției.

Întrucât, în

cauză, nu s-a contestat dispoziția nr. 5120 din 23 ianuarie 2006 aceasta a

rămas definitivă, recurentele urmând a beneficia doar de măsurile reparatorii

propuse prin dispoziție pentru suprafața de 700 mp teren.

Mai trebuie

subliniat și faptul că prin acțiunea de față reclamantele revendică același

imobil, terenul de 700 mp, pe calea dreptului comun.

Potrivit

principiului

electa una via non datur recursus ad alteram

partea care

are cel puțin două căi de realizare a unui drept pretins trebuie să opteze

pentru exercitarea uneia dintre ele. Rațiunea acestui principiu este aceea de a

preîntâmpina obținerea unei duble reparații. Or reclamantele, după ce au

obținut măsurile reparatorii edictate de Legea 10/2001, prin dispoziția

definitivă nr. 5120 din 23 ianuarie 2006, prin acțiunea de față tind să obțină

și restituirea în natură a imobilului.

Față de aceste

considerente recursul se privește ca nefondat și va fi respins.

D

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantele B.E. și C.M. împotriva deciziei nr. 400 A din 27 mai 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie

2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-18
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6817/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1143 din 15 septembrie 2006 a Tribunalului București, secția a III-a, a fost admisă cererea formulată de A.E., dispunându-se obli
ÎCCJ 2008-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5026/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 894 din 14 iunie 2007, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta V.P., dispun
ÎCCJ 2009-07-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7441/2009
Deliberând asupra recursului de față,din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V – a civilă, la 19 decembrie 2007, reclamanții C.A. și I.T. au chemat în
ÎCCJ 2008-10-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5634/2008
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 930 din 27 iunie 2007 a respins acțiunea formulată de reclamanții B.C. și N.S.G., în
ÎCCJ 2010-10-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5578/2010
onare a cauzei privind pe reclamantele S.A.I.R. și V.A.R.I. și pe pârâții Municipiul București, prin Primarul General și Primăria Sectorului 1 București, în favoarea Tribunalului București. În motivarea sentinței s-a reținut că, în raport d
Sursă