ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4318/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel

București, reclamanta SC. P.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul M.F.P.– A.N.A.F.–

D.G.F.P.M. București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se

dispună anularea actului din 17 aprilie 2006 emis de M.F.P. – A. N. A. F. prin

care a fost respinsă plângerea formulată de reclamantă împotriva raportului de

inspecție fiscală întocmit de către organele de control din cadrul M.F.P. –

A.N.A.F. – A.C. – S.C.F. 1, restituirea sumei de 105.010.068 ROL, reprezentând

TVA aferent avansului plătit conform contractului de leasing din 1 martie 2004;

exonerarea reclamantei de la plata T.V.A. în sumă de 122.167.952 ROL stabilită

în mod nelegal de către organele de control; exonerarea reclamantei de la plata

impozitului pe profit în sumă de 163.106.740 ROL, a dobânzilor datorate în

cuantum de 22.887.796 ROL și a penalităților de întârziere în cuantum de

6.989.069 ROL ca fiind nelegal.

În motivarea acțiunii

reclamanta a învederat că a solicitat rambursarea T.V.A. în sumă totală de

658.514.696 ROL și a depus în termen legal la A.F.P. Sector 3 deconturile de

T.V.A. În urma depunerilor deconturilor de T.V.A., unitatea reclamantă a fost

supusă unei inspecții fiscale pentru verificarea modului de calcul și de virare

a impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat pe perioada 30

iulie 2003 – 30 septembrie 2004.

Prin raportul de inspecție

fiscală încheiat la data de 8 decembrie 2005 s-a stabilit că reclamanta nu are

dreptul de deducere a TVA în sumă de 105.010.060 Rol, aferent avansului plătit

conform contractului de leasing din 1 martie 2004; în ceea ce privește TVA

colectată, s-a considerat că reclamanta avea obligația colectării TVA în sumă

de 122.167.952 ROL aferentă facturilor anulate în mod nejustificat;

reîntregirea profitului în sumă de 3.301.429.790 ROL, stabilirea impozitului pe

profit în sumă de 163.106.740 ROL, a dobânzilor datorate în cuantum de

22.887.796 ROL și a penalităților de întârziere în cuantum de 6.989.069 ROL.

Reclamanta a formulat în

termen legal plângere împotriva raportului de inspecție fiscală, iar pârâtul a

răspuns prin adresa nr. 555469 din 17 aprilie  2006 în sensul că raportul de

inspecție fiscală nu este un act administrativ fiscal, ci un act pregătitor și

premergător emiterii actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de

impunere.

Reclamanta a motivat că

decizia de impunere nu i-a fost comunicată iar efectele stabilite de organele

de control prin raportul de inspecție fiscală sunt nelegale.

Prin sentința civilă nr. 981

din 11 aprilie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată

de pârâtul M.F.P.– A.N.A.F.– D.G.F.P. a Municipiului București.

A respins, ca inadmisibilă

acțiunea formulată de reclamanta SC P.P. SRL București în contradictoriu cu

pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. București.

Pentru a pronunța această

hotărâre prima instanță a constatat că acțiunea reclamantei vizează un act

premergător emiterii Deciziei de impunere nr. 95936 din 14 decembrie 2005, iar

adresa din 17 aprilie 2006 nu reprezintă un act administrativ fiscal care să

poată fi atacat în condițiile art. 175 și urm. C. proc. fisc.

Instanța de fond a reținut

că decizia de impunere a fost comunicată reclamantei după data depunerii

prezentei acțiuni, reclamanta contestând însă modalitatea de comunicare a

acesteia, a arătat că nu a intrat în posesia acesteia și nesolicitând

comunicarea în cursul acestui proces.

Reclamanta nu a solicitat

constatarea refuzului nejustificat al pârâtei privind emiterea deciziei de

impunere, care constituie titlul de creanță conform art. 175 C. proc. fisc.,

însă dorește ca prin anularea adresei care formează obiectul acțiunii de față,

să se analizeze obligațiile fiscale care sunt stabilite prin raportul de

inspecție fiscală și care stă la baza emiterii deciziei de impunere. Analizarea

acestor chestiuni fiscale se poate face în cadrul contestației privind decizia

de impunere, raportul de inspecție fiscală putând fi atacat numai odată cu

decizia de impunere.

Împotriva sentinței sus

menționate a declarat recurs SC P.P. SRL București.

Recurenta invocă în esență nelegalitatea

cu motivarea că a formulat plângere împotriva Raportului de Inspecție fiscală,

care este singurul document pe care îl deținea și pe care l-ar fi putut

contesta întrucât decizia de impunere nu i-a fost comunicată în conformitate cu

dispozițiile art. 44 C. proc. fisc.

Instanța de fond în mod

eronat a considerat că se face dovada comunicării la 30 ianuarie 2006 a

deciziei de impunere, întrucât nu apare numele reprezentantului legal al

societății în mențiunile conținute în Raportul de Inspecție fiscală iar decizia

de impunere a fost înaintată unei persoane fără calitate de a reprezenta

societatea.

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor formulate și conform art. 304

1

C. proc. civ.,

Curtea a respins recursul pentru următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la

intimată din 2 martie 2006 reclamanta a solicitat anularea în parte a actului

de control respectiv raportul de inspecție fiscală din data de 8 decembrie 2005

încheiat de organele de control din cadrul D.G.F.P. a municipiului București.

Prin adresa din 17 aprilie

2006 s-a comunicat recurentei reclamante că actul a cărui revocare parțială s-a

solicitat nu reprezintă un act administrativ fiscal, ci un act premergător

emiterii deciziei de impunere conform art. 107 din O.G. nr. 92/2003.

Cu privire la decizia de

impunere prima instanță a reținut că a fost comunicată reclamantei.

Într-adevăr intimata a făcut

trimitere la adresa din 17 ianuarie 2006 prin care a comunicat reclamantei atât

raportul de inspecție fiscală cât și decizia de impunere, fiind remise sub

semnătură la 30 ianuarie 2006, directorului economic care alături de

administrator a reprezentat societatea pe timpul controlului.

Mai mult deși a contestat

modalitatea de comunicare, conform prevederilor art. 44 C. proc. fisc. recurenta

nu a solicitat să i se facă comunicarea în cursul procesului și nici nu a

contestat conținutul acesteia, deși a dorit să fie analizate obligațiile

fiscale care sunt stabilite prin raportul de inspecție fiscală care sta de

altfel la baza emiterii deciziei de impunere.

Motivarea recurentei că deși

s-a apreciat de organul emitent al adresei contestate că raportul de inspecție

fiscală este un act premergător, totuși s-au analizat pe fond motivele

contestației, nu poate fi reținută întrucât în mod corect s-a apreciat că

pârâtul nu a soluționat fondul plângerii ci doar a dat lămuriri cu privire la

susținerile reclamantei.

Aceasta întrucât potrivit

dispozițiilor art. 175 alin. (1) C. proc. fisc. contestația pe cale

administrativă se poate formula împotriva titlului de creanță sau a altor acte

administrative fiscale care în cauză este reprezentat de Decizia de impunere nr.

95937 din 14 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. București și nu raportul de

inspecție fiscală din 8 decembrie 2005 ce poate fi atacat cu decizia de

impunere, fiind un act premergător acesteia.

Cum în cauză, în mod corect

prima instanță s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii în

conformitate cu art. 175 și următoarele C. proc. fisc., criticile de

nelegalitate nu pot fi reținute, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ.,

recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC P.P. SRL București împotriva sentinței civile nr. 981 din 11 aprilie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 noiembrie 2007.