ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4318/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC. P.P. SRL a chemat în judecată pe pârâtul M.F.P.– A.N.A.F.– D.G.F.P.M. București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea actului din 17 aprilie 2006 emis de M.F.P. – A. N. A. F. prin care a fost respinsă plângerea formulată de reclamantă împotriva raportului de inspecție fiscală întocmit de către organele de control din cadrul M.F.P. – A.N.A.F. – A.C. – S.C.F. 1, restituirea sumei de 105.010.068 ROL, reprezentând TVA aferent avansului plătit conform contractului de leasing din 1 martie 2004; exonerarea reclamantei de la plata T.V.A.

în sumă de 122.167.952 ROL stabilită în mod nelegal de către organele de control; exonerarea reclamantei de la plata impozitului pe profit în sumă de 163.106.740 ROL, a dobânzilor datorate în cuantum de 22.887.796 ROL și a penalităților de întârziere în cuantum de 6.989.069 ROL ca fiind nelegal. În motivarea acțiunii reclamanta a învederat că a solicitat rambursarea T.V.A. în sumă totală de 658.514.696 ROL și a depus în termen legal la A.F.P. Sector 3 deconturile de T.V.A.

În urma depunerilor deconturilor de T.V.A., unitatea reclamantă a fost supusă unei inspecții fiscale pentru verificarea modului de calcul și de virare a impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat pe perioada 30 iulie 2003 – 30 septembrie 2004. Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 8 decembrie 2005 s-a stabilit că reclamanta nu are dreptul de deducere a TVA în sumă de 105.010.060 Rol, aferent avansului plătit conform contractului de leasing din 1 martie 2004; în ceea ce privește TVA colectată, s-a considerat că reclamanta avea obligația colectării TVA în sumă de 122.167.952 ROL aferentă facturilor anulate în mod nejustificat; reîntregirea profitului în sumă de 3.301.429.790 ROL, stabilirea impozitului pe profit în sumă de 163.106.740 ROL, a dobânzilor datorate în cuantum de 22.887.796 ROL și a penalităților de întârziere în cuantum de 6.989.069 ROL.

Reclamanta a formulat în termen legal plângere împotriva raportului de inspecție fiscală, iar pârâtul a răspuns prin adresa nr. 555469 din 17 aprilie 2006 în sensul că raportul de inspecție fiscală nu este un act administrativ fiscal, ci un act pregătitor și premergător emiterii actului administrativ fiscal reprezentat de decizia de impunere. Reclamanta a motivat că decizia de impunere nu i-a fost comunicată iar efectele stabilite de organele de control prin raportul de inspecție fiscală sunt nelegale. Prin sentința civilă nr. 981 din 11 aprilie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul M.F.P.– A.N.A.F.– D.G.F.P.

a Municipiului București. A respins, ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC P.P. SRL București în contradictoriu cu pârâtul M.F.P. – A.N.A.F. – D.G.F.P. București. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a constatat că acțiunea reclamantei vizează un act premergător emiterii Deciziei de impunere nr. 95936 din 14 decembrie 2005, iar adresa din 17 aprilie 2006 nu reprezintă un act administrativ fiscal care să poată fi atacat în condițiile art. 175 și urm. C. proc. fisc. Instanța de fond a reținut că decizia de impunere a fost comunicată reclamantei după data depunerii prezentei acțiuni, reclamanta contestând însă modalitatea de comunicare a acesteia, a arătat că nu a intrat în posesia acesteia și nesolicitând comunicarea în cursul acestui proces.

Reclamanta nu a solicitat constatarea refuzului nejustificat al pârâtei privind emiterea deciziei de impunere, care constituie titlul de creanță conform art. 175 C. proc. fisc., însă dorește ca prin anularea adresei care formează obiectul acțiunii de față, să se analizeze obligațiile fiscale care sunt stabilite prin raportul de inspecție fiscală și care stă la baza emiterii deciziei de impunere. Analizarea acestor chestiuni fiscale se poate face în cadrul contestației privind decizia de impunere, raportul de inspecție fiscală putând fi atacat numai odată cu decizia de impunere. Împotriva sentinței sus menționate a declarat recurs SC P.P. SRL București. Recurenta invocă în esență nelegalitatea cu motivarea că a formulat plângere împotriva Raportului de Inspecție fiscală, care este singurul document pe care îl deținea și pe care l-ar fi putut contesta întrucât decizia de impunere nu i-a fost comunicată în conformitate cu dispozițiile art. 44 C. proc.

fisc. Instanța de fond în mod eronat a considerat că se face dovada comunicării la 30 ianuarie 2006 a deciziei de impunere, întrucât nu apare numele reprezentantului legal al societății în mențiunile conținute în Raportul de Inspecție fiscală iar decizia de impunere a fost înaintată unei persoane fără calitate de a reprezenta societatea. Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și conform art. 304 1 C. proc. civ., Curtea a respins recursul pentru următoarele considerente: Prin cererea înregistrată la intimată din 2 martie 2006 reclamanta a solicitat anularea în parte a actului de control respectiv raportul de inspecție fiscală din data de 8 decembrie 2005 încheiat de organele de control din cadrul D.G.F.P.

a municipiului București. Prin adresa din 17 aprilie 2006 s-a comunicat recurentei reclamante că actul a cărui revocare parțială s-a solicitat nu reprezintă un act administrativ fiscal, ci un act premergător emiterii deciziei de impunere conform art. 107 din O.G. nr. 92/2003. Cu privire la decizia de impunere prima instanță a reținut că a fost comunicată reclamantei. Într-adevăr intimata a făcut trimitere la adresa din 17 ianuarie 2006 prin care a comunicat reclamantei atât raportul de inspecție fiscală cât și decizia de impunere, fiind remise sub semnătură la 30 ianuarie 2006, directorului economic care alături de administrator a reprezentat societatea pe timpul controlului. Mai mult deși a contestat modalitatea de comunicare, conform prevederilor art. 44 C. proc.

fisc. recurenta nu a solicitat să i se facă comunicarea în cursul procesului și nici nu a contestat conținutul acesteia, deși a dorit să fie analizate obligațiile fiscale care sunt stabilite prin raportul de inspecție fiscală care sta de altfel la baza emiterii deciziei de impunere. Motivarea recurentei că deși s-a apreciat de organul emitent al adresei contestate că raportul de inspecție fiscală este un act premergător, totuși s-au analizat pe fond motivele contestației, nu poate fi reținută întrucât în mod corect s-a apreciat că pârâtul nu a soluționat fondul plângerii ci doar a dat lămuriri cu privire la susținerile reclamantei. Aceasta întrucât potrivit dispozițiilor art. 175 alin. (1) C. proc.

fisc. contestația pe cale administrativă se poate formula împotriva titlului de creanță sau a altor acte administrative fiscale care în cauză este reprezentat de Decizia de impunere nr. 95937 din 14 decembrie 2005 emisă de D.G.F.P. București și nu raportul de inspecție fiscală din 8 decembrie 2005 ce poate fi atacat cu decizia de impunere, fiind un act premergător acesteia. Cum în cauză, în mod corect prima instanță s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității acțiunii în conformitate cu art. 175 și următoarele C. proc. fisc., criticile de nelegalitate nu pot fi reținute, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P.P. SRL București împotriva sentinței civile nr. 981 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2007.