ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2871/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2871/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 122 din 25 iunie 2010, Curtea

de Apel Brașov, secția contencios administrat și fiscal, a dispus următoarele:

- a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC I.I. SRL în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală,

reprezentată de Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Direcția Generală

a Finanțelor Publice Ilfov;

- a anulat în parte decizia

din 23 mai 2007 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor cu privire

la pct. 2 din decizie;

- a admis contestația

formulată împotriva procesului verbal de control din 09 iunie 2004 al Direcției

Generale a Finanțelor Publice Ilfov și în ceea ce privește suma de 2.360.102 ROL;

- a anulat în parte procesul

verbal de control din 09 iunie 2004 al Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov

și cu privire la următoarele sume:

-1.179.900 ROL - taxă

pe valoarea adăugată;

- 980.512 ROL - dobânzi

aferente taxei pe valoarea adăugată;

- 197.790 RON - penalități

de întârziere pe valoarea adăugată;

- 1.575 RON - impozit

pe profit;

- 250 RON - majorări de

întârziere aferente impozitului pe profit;

- 75 RON - penalități

de întârziere aferente impozitului pe profit și a menținut restul dispozițiilor

deciziei din 23 mai 2007.

Au fost respinse restul

pretențiilor reclamantei și s-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut în esență următoarele:

Prin procesul-verbal de

control din 09 iunie 2004 al Direcției Generale a Finanțelor Publice Ilfov s-au

stabilit în sarcina reclamantei o serie de obligații de plată (TVA, impozite, majorări,

penalități) în sumă totală de 25.548.868.644 ROL.

Reclamanta a formulat

contestație administrativă, criticând pct. 3.1 și 3.2, din procesul verbal, respectiv

TVA deductibilă și impozitul pe profit, pe clădiri și terenuri;, toate cu majorările

și penalitățile aferente, suma totală contestată fiind în valoare de 24.395.953.816

ROL.

Prin decizia din 23 mai

2007, contestația a fost admisă în parte, fiind respinsă pentru o sumă totală de

2.360.102 lei ROL.

I. Referitor la critica

privind măsura de la pct. 1 din decizia din 23 mai 2007 privind reanalizarea situației

pentru suma de 72.932 lei, instanța a reținut că aceasta s-a dispus ca urmare a

existenței unor documente prezentate de societate în susținerea contestației și

neanalizate de echipa de inspecție fiscală.

A reținut că organul de

soluționare a contestațiilor a apreciat că se impune efectuarea de verificări suplimentare,

în baza art. 186 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., republicată, a desființat

procesul verbal din 09 iunie 2004 pentru capitolul privind impozit pe profit în

sumă de 55.000 lei, majorări de întârziere în sumă de 14.120 lei și penalități de

întârziere în sumă de 3.812 lei aferente impozitului pe profit, urmând să se încheie

un nou act administrativ fiscal.

Prima instanță a apreciat

că dispoziția este legală, având în vedere că din probele administrate s-a dovedit

că stornarea efectuată prin nota contabilă din 2003 de reclamantă nu a fost avută

în vedere de organele de control fiscal la întocmirea procesului verbal contestat.

În plus, reclamanta nu

a criticat legalitatea măsurii ci doar oportunitatea ei, considerând că erau suficiente

elemente pentru a dispune direct organul de soluționare a contestației cu privire

la sumele respective.

II. Cu privire la

pct. 2 prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația reclamantei pentru suma

de 2.360.102 lei, instanța a reținut următoarele:

situat în București, sector 1.

În cadrul procesului-verbal

din 09 iunie 2004 întocmit de organele de control fiscal, a fost analizat contractul

de vânzare cumpărare autentificat din data de 11 octombrie 2001 de către Notariatul

Public București, sector 3, prin care reclamanta SC I.I. SRL a cumpărat de la SC

N.C. SRL, reprezentată prin asociatul unic și administrator H.J., cetățean irakian,

imobilul situat în București, sector 1 cu suma de 71.400.000.000 ROL inclusiv TVA.

Referitor la achiziționarea

de către SC I.I. SRL a acestui imobil, instanța a reținut că nu este contestată

starea de fapt.

Astfel, reclamanta SC

I.I. SRL a înregistrat în contabilitate achiziția imobilului respectiv în baza facturii

din data de 29 iunie 2001 cu o valoare totală de 71.400.000.000 ROL, din care TVA

în sumă 11.400.000.000 ROL.

Plata facturii a fost

efectuată la data de 11 octombrie 2001 în numerar, în baza dispoziției de plată

către casierie a sumei de 71.400.000.000 ROL a domnului P.N.G. și a dispoziției

de încasare din casierie a aceleiași sume de către H.J..

Pârâtele au stabilit prin

procesul verbal de control și respectiv prin decizie, că TVA aferentă sumei plătite

ca preț al acestui imobil nu este deductibilă, pentru următoarele motive:

- la data înregistrării

în contabilitate a facturii (iunie 2001), societatea vânzătoare nu era proprietara

imobilului, ea intrând în posesie conform contractului de vânzare în data de 24

august 2001;

- imobilul a fost achiziționat

de la o instituție publică (Biroul Notarial de Stat al sectorului 1 București);

- contractul de vânzare

cumpărare dintre cele două societăți a fost încheiat la data de 11 octombrie 2001,

la aproape 4 luni de la facturare;

- plata tranzacției s-a

efectuat în numerar;

- în baza adresei primite

de la Administrația Finanțelor Publice sector 2 din data de 01 iunie 2004 înregistrată

la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov din 03 iunie 2004 referitoare la

SC N.C. SRL, a rezultat că această societate este de tip fantomă; nu a depus toate

deconturile de TVA pentru anul 2001 și raportările semestriale, iar decontul de

TVA aferent lunii în care a avut loc facturarea, precum și în lunile următoare,

TVA pe care societatea SC N.C. SRL trebuia să-l colecteze și să-l vireze la bugetul

statului nu este reflectat, societatea respectivă sustrăgându-se de la plata TVA.

Instanța a reținut că

principalul motiv pentru care a fost respinsă contestația reclamantei a fost acela

că factura fiscală din 29 iunie 2001 nu îndeplinește condiția de document justificativ,

întrucât nu sunt completate toate datele prevăzute de formular, respectiv nu are

completată rubrica referitoare la datele de identificare ale furnizorului, respectiv

sediul acestuia.

Atât reclamanta cât și

pârâtele s-au prevalat însă de adresa din 07 mai 2007 înregistrată la Direcția Generală

de Soluționare a Contestațiilor din 07 mai 2007.

Conform acestei adrese

a Direcției Generale Juridice, neînscrierea adresei furnizorului în factură nu atrage

pierderea dreptului de deducere al TVA, câtă vreme adresa apare menționată pe copia

documentului legal care atestă calitatea de plătitor de TVA întrucât neîndeplinirea

primei cerințe este suplinită de întrunirea celei de a doua.

Instanța de fond a reținut

că pârâtele nu au contestat destinația imobilului, care a fost utilizat pentru nevoile

firmei, aspect reținut și de către expert. Imobilul din București, sector 1 a fost

utilizat ca depozit, spațiu necesar pentru desfășurarea obiectului de activitate

al societății, exploatarea imobilului în acest sens reprezentând activitate economică

desfășurată în vederea obținerii de venituri taxabile din care se colecta TVA.

Raportându-se la prevederile

art. 217 alin. (2) din Legea nr. 571 din 22 decembrie 2003 potrivit cu care: „activitățile

economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor

de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor

libere sau asimilate acestora", instanța a apreciat că spațiul a fost utilizat

în activitatea economică a reclamantei ca spațiu de depozitare a mărfii.

În plus, reclamanta a

pus la dispoziția organelor de control fiscal copie după factura fiscală din data

de 29 iunie 2001, copie după documentul care atestă că SC N.C. SRL este plătitor

de TVA și copie de pe certificatul de înmatriculare al SC N.C. SRL, documente care

întrunesc cerințele expuse în adresa menționată anterior (adresa din 07 mai 2007

înregistrată la Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din 07 mai 2007).

Instanța de fond analizând

toate motivele din procesul verbal de control prin care s-a justificat respingerea

cererii de deducere a TVA-ului aferent achiziției, precum și motivul suplimentar

invocat de organul de soluționare a contestației, a reținut că la momentul vânzării,

SC N.C. SRL avea atât posesia cât și proprietatea imobilului.

Cu ocazia întocmirii contractului

de vânzare cumpărare notarul este obligat să verifice existența dreptului de proprietate

al vânzătorului (în cuprinsul contractului notarul menționează actele prin care

s-a dobândit și s-a transmis dreptul de proprietate anterior acestei vânzări - dosar

Curtea de Apel Brașov).

Imobilul a fost deținut

de fostul proprietar în temeiul unui act încheiat la fostul Notariat de Stat al

Sectorului 1 București în 1991, și nu cu respectiva instituție. Această împrejurare

rezultă din chiar contractul de vânzare-cumpărare.

Contractul de vânzare

cumpărare în formă autentică a fost încheiat la 11 octombrie 2001, după îndeplinirea

tuturor formalităților prealabile cerute de lege. La 29 iunie 2001 părțile au încheiat

practic un antecontract de vânzare cumpărare și s-a emis factura. Potrivit prevederilor

legale în materia circulației juridice a terenurilor, pentru transferul dreptului

de proprietate asupra terenurilor, este necesară forma autentică, însă încheierea

în această formă presupune o serie de demersuri suplimentare (întocmirea unei documentații

cadastrale, deschiderea unei cărți funciare - situație des întâlnită în vechiul

regat unde a funcționat un sistem de publicitate imobiliară cu registru de transcripțiuni

-inscripțiuni și nu un sistem real, după imobil prin carte funciară etc).

Datorită dificultăților

de această natură, încheierea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică

a fost amânată până la momentul la care au fost îndeplinite toate aceste formalități

de publicitate imobiliară, însă prin contractul și factura din 29 iunie 2001 părțile

și-au stabilit în mod definitiv detaliile vânzării.

Cu privire la împrejurarea

că vânzătoarea ar fi desfășurat activitate sporadic, Direcția Generală a Finanțelor

Publice Ilfov aduce ca argument declarația olografă a numitei B.T., proprietara

spațiului în care și-a avut în anul 2001 sediul societatea vânzătoare SC N.C.

SRL, în care se arată într-adevăr că patronul respectivei societăți venea sporadic,

„o dată sau de două ori pe săptămână, în cursul serii, când desfășura activități

de birou".

Cu toate acestea, instanța

de fond a reținut că reclamanta a probat faptul că societatea vânzătoare SC

N.C. SRL desfășura activitate comercială și avea sediul la adresa indicată în documentele

prezentate (dovada de plătitor TVA și certificat de înmatriculare). Astfel, din

Bilanțul Contabil depus la sfârșitul anului 2001 de către societatea vânzătoare,

rezultă un rulaj de 13.930.161 mii ROL adică 1.393.016 RON. O firmă cu un rulaj

de aproape 14 miliarde ROL în anul 2001 nu poate fi calificată drept firmă fantomă.

Și în anul 2000 a fost înregistrat un rulaj de aproape 12 miliarde ROL.

De asemenea, faptul că

respectiva societate a depus bilanțurile și celelalte declarații la administrația

financiară, atât în anul 2000 cât și în anul 2001, demonstrează că nu este vorba

de o firmă fantomă.

Mai mult, investigațiile

organelor fiscale sunt ulterioare derulării operațiunii economice verificate și

se bazează pe o adresă primită de la Administrația Finanțelor Publice sector 2 din

data de 01 iunie 2004 înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov

din 03 iunie 2004 referitoare la SC N.C. SRL, care prezintă situația din 2004 și

nu din 2000-2001.

Cu privire la împrejurarea

că vânzătoarea SC N.C. SRL nu și-a îndeplinit obligația de a colecta și vira la

bugetul statului TVA, sustrăgându-se de la plata acestuia, instanța a reținut că

prin acest argument pârâta impută cumpărătorului SC I.I. SRL o faptă personală a

vânzătoarei. Prin urmare, nu pot fi aplicate sancțiuni unei societăți comerciale

pe motiv că o altă societate comercială, independentă față de ea și cu care a avut

relații de afaceri, nu a virat TVA-ul la bugetul statului.

Pârâta a invocat și că

sediul social al furnizorului SC N.C. SRL și adresa reală a acestuia nu ar fi identice.

Instanța a constatat că

cele invocate de pârâtă nu corespund realității, întrucât la data întocmirii facturii,

respectiv 29 iunie 2001, contractul de închiriere cu privire Ia sediul furnizorului

era valabil, fiind încheiat pentru perioada 10 august 2000-10 august 2001, prelungit

până la 01 ianuarie 2002. Documentul care atestă că SC N.C. SRL este plătitor de

TVA și copia de pe certificatul de înmatriculare al SC N.C. SRL indică același sediu.

Nota de constatare din

04 iunie 2004 are loc la 3 ani de la întocmirea facturii, și în realitate confirmă

că pe întreg parcursul anului 2001 sediul social real și legal al SC N.C. SRL era

la adresa indicată, iar administratorul venea cu regularitate la sediu.

Procedura de declarare

ca inactivă a SC N.C. SRL a început în cursul anului 2006, la 5 ani de la încheierea

tranzacției.

Pentru completarea probatoriului

referitor la această tranzacție a fost administrată și o probă cu expertiza contabilă.

Prin raportul întocmit

expertul Kelemen Csilla Jolan a conchis că potrivit prevederilor art. 19 și

art. 25 lit. b) din O.U.G. nr. 17/2000 suma reprezentând TVA aferentă achiziției

imobilului este deductibilă din punct de vedere fiscal.

Imobilul situat în sector

1 a fost achiziționat de către SC I.I. SRL în baza facturii fiscale din data de

29 iunie 2001 de la SC N.C. SRL. Factura a fost întocmită pe baza contractului de

vânzare cumpărare din data de 29 iunie 2001, prin care vânzătorul SC N.C. SRL se

obligă să renoveze și să renoveze și să consolideze imobilul „pentru un sediu de

firmă de lux (spațiu de birouri de clasa A), pe bază de documentații tehnice care

să asigure cerințele specifice noii destinații, cu respectarea tuturor prevederilor

legale".

A conchis că factura fiscală

din 29 iunie 2001 are calitatea de document justificativ deoarece cuprinde, „de

regula" elementele principale specificate în Ordinul Ministerului Finanțelor

Publice nr. 94/2001 publicat în M. Of. nr. 85/20.02.2001.

Deci, suma reprezentând

TVA aferentă achiziției imobilului din sector 1, înscrisă în factura fiscală este

deductibilă din punct de vedere fiscal și este în sumă de 1.140.000 RON.

În acest context, instanța

a apreciat că reclamanta are dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferente

acestei intrări, fiind deductibilă din punct de vedere fiscal.

situat în jud. Ilfov.

În procesul verbal din

09 iunie 2004, la pct. 3.2, s-a stabilit că „această clădire este locuința personală

a asociaților societății drept pentru care cheltuielile aferente acesteia nu sunt

cheltuieli deductibile, iar TVA pe care societatea l-a dedus pe parcursul construcției

nu este deductibil.

Imobilul situat în județul

Ilfov a fost achiziționat de către SC I.I. SRL prin Contractul de vânzare cumpărare,

autentificat din 08 decembrie 1997 de la notar D.S. la prețul de 59.300,00 RON,

imobilul reprezentând un teren în suprafața de 3660,5 mp.

La data de 29

ianuarie 1998 Primăria comunei Otopeni eliberează Certificatul de Urbanism din 29

ianuarie 1998 prin care permite reclamantei construirea unei locuințe P+1 și anexa

gospodărească, iar la data de 08 iunie 1998 Primăria Comunei Otopeni emite Autorizația

de Construire prin care autorizează executarea lucrărilor de construire locuință

- demisol, parter, etaj, pod, în valoare de 210.000,00 RON.

La data de 05 august 2000

se încheie procesul-verbal de recepție preliminară pentru recepționarea obiectivului

de investiții intitulat locuința - demisol, parter, etaj, pod a lucrărilor de construcții

- montaj aferente, valoarea fondurilor fixe ce se recepționează fiind de 210.000,00

RON.

Conform extrasului de

carte funciară din 29 august 2000, construcția și terenul situate în loc. Otopeni

jud. Ilfov sunt proprietatea SC I.I. SRL.

La data de 08 iulie 2004

Consiliul Local al orașului Otopeni eliberează Certificatul de Urbanism din 08 iulie

2004 prin care se modifică destinația construcției existente din locuința în sediu

de societate și locuință de serviciu.

Imobilul din Otopeni,

județul Ilfov este format din teren în valoare de 59.300,00 RON și construcție recepționată

parțial, în valoare de 210.000,00 RON.

Terenul fiind achiziționat

de la o persoană fizică nu este purtător de TVA, iar TVA-ul aferent obiectivului

de investiții realizat este în sumă de 39.900,00 RON.

Instanța a reținut că

terenul a fost achiziționat de reclamanta SC I.I. SRL în anul 1997, construcția

a fost edificată în perioada 1998-2000, iar autorizația de construire a fost eliberată

în data de 8 iunie 1998 pentru SC I.I. SRL. Faptul că inițial s-a solicitat autorizație

pentru construire locuință și apoi s-a stabilit destinația de sediu a acestei construcții

nu justifică opinia pârâtelor că în speță ar fi incidente prevederile art. 24

alin. (2) din Legea nr. 345/2002.

Instanța a constatat că

Direcția Generală a Finanțelor Publice Ilfov nu a adus nicio dovadă în sprijinul

afirmației că asociații societății locuiesc în acest imobil și că investiția s-a

realizat în interesul acestora și nu al firmei, în timp ce reclamanta a depus la

dosar adeverințe eliberate de către Asociația de proprietari cum că asociații societății

locuiesc efectiv în altă parte.

Mai mult, imobilul (construcția

și terenul) este ipotecat în favoarea Băncii C. Otopeni și a Băncii I.R., pentru

garantarea de credite folosite pentru finanțarea activității societății reclamante

(contract de garanție imobiliară din 24 septembrie 2002 - credit utilizat pentru

„Depozit Drepturi Vamale" și contract de garanție imobiliară din 14 mai 2003

- credit utilizat pentru plata furnizorului de cafea P.G.C.), ceea ce demonstrează

clar că obiectivul de investiție are legătură nemijlocită cu activitatea economică

a societății și deci nu se încadrează în prevederile art. 24 alin. (2) lit. a),

din Legea nr. 345/2002 privind TVA, articol în baza căreia inspectorii au considerat

TVA nedeductibil.

În opinia instanței, textul

de lege invocat de pârâte vizează TVA nedeductibilă aferentă operațiunilor care

nu au legătură cu activitatea economică a persoanelor impozabile și nu este incident

în cauză.

În speță, imobilul proprietate

SC I.I. SRL garantează creditele reclamantei, care sunt utilizate pentru plata taxelor

în vamă, respectiv pentru plata furnizorului de cafea.

Față de obiectul de activitate

al reclamantei rezultă că imobilul a fost folosit cu siguranță în operațiuni care

au legătură cu activitatea economică a persoanei impozabile.

A mai reținut instanța

că și în situația în care imobilul ar fi fost utilizat ca locuință, legislația în

vigoare privind impozitul pe profit și TVA nu prevede că cheltuielile aferente acestora

sunt nedeductibile (cu excepția caselor de odihnă). în acest sens sunt și prevederile

art. 9 din Legea nr. 414/2002 și H.G. nr. 859 din 16 august 2002 pentru aprobarea

Instrucțiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, precum și

concluziile expertizelor tehnice efectuate în legătură cu acest litigiu, unde s-a

reținut în mod constant că cheltuielile aferente acestei construcții sunt deductibile.

Expertul a arătat că imobilul

din Otopeni, județul Ilfov este format din: teren, achiziționat la valoarea de 59.300,00

RON de la o persoană fizică, nepurtător de TVA, și construcție recepționată parțial

în valoare de 210.000,00 RON cu TVA aferentă în sumă de 39.900,00 RON, deductibilă

din punct de vedere fiscal.

Instanța a conchis că

suma de 1.140.000 RON reprezentând TVA aferentă achiziției imobilului din sector

1, înscrisă în factura fiscală este deductibilă din punct de vedere fiscal, iar

cu privire la imobilul din Otopeni, județul Ilfov pentru construcția recepționată

parțial (în valoare de 210.000,00 RON) cu TVA aferentă în sumă de 39.900,00 RON,

este de asemenea deductibilă din punct de vedere fiscal.

III. Critica privind impozitul

pe profit suplimentar în sumă de 1.575 RON a fost apreciată ca fiind întemeiată

pentru următoarele considerente:

Expertul a arătat că înregistrarea

în contabilitatea societății, nu s-a făcut inițial, cu respectarea legislației în

vigoare în ceea ce privește imobilului, acesta a fiind înregistrat în cont la valoarea

de 6.000.000,00 RON și nu la valoarea corectă de 1.800.000,00 RON, îndreptarea erorii

contabile efectuându-se ulterior.

Înregistrarea în contabilitatea

societății a imobilului din comuna Otopeni, jud. Ilfov s-a realizat potrivit normelor

contabile în vigoare, terenul fiind înregistrat în debitul contului cu suma de 59.300,00

RON, construcția dată în folosința parțială, în debitul contului cu suma de 210.000,00

RON.

Astfel, în perioada ianuarie-mai

2003, societatea a înregistrat cheltuieli cu amortizarea retroactiv, pentru perioada

iulie 2001-aprilie 2003 în suma de 220.000 RON aferentă imobilului din București,

cheltuieli pe care le-a considerat deductibile la calculul profitului impozabil.

Organele de inspecție

fiscală au stabilit faptul că aceste cheltuieli cu amortizarea imobilului nu sunt

deductibile întrucât nu sunt aferente veniturilor din anul 2003 și au procedat la

calculul impozitului pe profit în sumă de 55.000 RON.

Prin contestația formulată

societatea a precizat că organele de inspecție fiscală nu au luat în considerare

faptul că cheltuielile cu amortizarea au fost stornate în cursul lunii octombrie

Instanța a reținut că

amortizarea mijloacelor fixe se calculează începând cu luna următoare punerii în

funcțiune a mijlocului fix până la recuperarea integrală a valorii de intrare.

În perioada octombrie

2002-martie 2004, societatea a dedus cheltuieli cu amortizarea aferentă imobilului

situat în Otopeni, în sumă de 6.300 RON.

Organele de inspecție

fiscală au stabilit că această cheltuială cu amortizarea aferentă imobilului situat

jud. Ilfov nu este deductibilă deoarece imobilul respectiv nu contribuie la producerea

de venituri și au calculat impozit pe profit în sumă de 1.575 RON.

Din analiza documentelor

s-a reținut că, anterior, această construcție nu este utilizată în scopuri personale,

ci societatea realizează venituri impozabile prin intermediul ei, precum și că,

cheltuielile făcute sunt cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil.

Având în vedere faptul

că toate cheltuielile cu amortizarea imobilului din București sunt cheltuieli făcute

nu în favoarea asociaților cum a reținut organul fiscal ci în folosul societății

reclamante, deci aferente veniturilor impozabile, instanța a apreciat că organele

de inspecție fiscală trebuiau în mod legal să acorde drept de deducere acestor cheltuieli.

Referitor la suma totală

de 325 RON reprezentând majorări de întârziere în sumă de 250 RON și penalități

de întârziere în suma de 75 RON aferente impozitului pe profit stabilite prin procesul

verbal din 09 iunie 2004, instanța a reținut că stabilirea de majorări și penalități

aferente impozitului pe profit, în sarcina contestatoarei reprezintă măsura accesorie

în raport cu debitul, deci dacă nu se datorează impozit suplimentar nu se datorează

nici accesorii.

În concluzie, coroborând

toate probele administrate raportat la temeiurile de drept citate, Curtea de Apel

Brașov a reținut că acțiunea reclamantei SC I.I. SRL este parțial întemeiată.

Împotriva acestei sentințe

au formulat recurs pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și Direcția

Generală a Finanțelor Publice Ilfov, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Brașov formulând următoarele critici împotriva hotărârii atacate:

- în mod greșit instanța

de fond a reținut caracterul deductibil al taxei pe valoarea adăugată în sumă de

1.140.000 RON aferentă achiziției imobilului situat în București, de la SC N.C.

SRL, față de împrejurarea că la data înregistrării în contabilitate a facturii,

respectiv în luna iunie 2011, societatea vânzătoare nu era proprietara imobilului,

aceasta intrând în posesia imobilului la 24 august 2001. Totodată, din analiza facturii

fiscale din 29 iunie 2001, se constată că aceasta nu îndeplinește condiția de document

justificativ în sensul pct. 119 din H.G. nr. 704/1993 pentru aprobarea Regulamentului

de aplicare a Legii contabilității nr. 82/1991, deoarece nu este completată rubrica

referitoare la datele de identificare a furnizorului, respectiv sediul acestuia

(localitate, stradă și număr). În ceea ce o privește pe SC N.C. SRL, prin adresa

din 1 iunie 2004 Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 a comunicat faptul

că aceasta este o societate tip fantomă, întrucât nu a depus toate raportările semestriale

și deconturile de TVA pentru anul 2001, iar reclamanta-intimată avea obligația să

solicite actul doveditor al calității de plătitor TVA al SC N.C. SRL, conform

art. 25 lit. B) pct. 6 din O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea adăugată;

- instanța de fond a reținut,

în mod greșit, caracterul deductibil al sumei de 39.900 RON reprezentând TVA aferentă

imobilului din localitatea Otopeni, întrucât această clădire, cu o valoare contabilă

de 210.000 RON, a avut destinația de locuință personală a asociaților societății

în perioada verificată.

Potrivit art. 24 din Legea

nr. 345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, TVA aferentă intrărilor referitoare

la operațiuni care nu au legătură cu activitatea economică a persoanelor impozabile

nu este deductibilă. Totodată, conform principiului accsorium sequitur principalem,

SC I.I. SRL datorează și suma de 18.238 RON reprezentând majorări și penalități

aferente TVA;

- în mod greșit au fost

considerate ca deductibile cheltuielile cu amortizarea, aferente imobilului din

Otopeni, deși imobilul a fost utilizat ca locuință personală de către asociați.

În acest sens, recurenta menționează încălcarea prevederilor art. 7 și 9 alin. (1)

și (7) din Legea nr. 414/2002 privind impozitul pe profit și, respectiv, art. 21

alin. (4) lit. e) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc..

În drept, recurenta și-a

încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ..

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată

că recursul este întemeiat, însă numai în privința următoarelor aspecte:

Astfel, în ceea ce privește

TVA în sumă de 1.140.000 RON aferentă achiziției imobilului din București, de la

SC N.C. SRL, instanța de fond a stabilit în mod corect deductibilitatea acestei

sume, considerând că transmiterea dreptului de proprietate al imobilului a avut

loc la momentul încheierii convenției de vânzare-cumpărare, iar nu la data intrării

în posesia imobilului - cum, în mod greșit, consideră recurenta. Conform prevederilor

pct. 7 lit. a) din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000 privind taxa pe valoarea

adăugată aprobate prin H.G. nr. 401 din 19 mai 2000, exigibilitatea taxei pe valoarea

adăugată este anticipată faptului generator, atunci când factura fiscală este emisă

înaintea efectuării livrării bunurilor sau prestării serviciilor

Potrivit prevederilor

pct. 10.1 din normele menționate dreptul de deducere ia naștere în momentul în care

taxa deductibilă devine exigibilă, iar derogările privind exigibilitatea taxei pe

valoarea adăugată la furnizorii de bunuri și prestatorii de servicii, reglementate

la cap.III „Faptul generator și exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată"

din ordonanța de urgență, se aplică în mod corespunzător cumpărătorilor.

De asemenea, în mod neîntemeiat

recurenta afirmă că tranzacția imobiliară menționată s-ar fi efectuat cu o societate

de tip fantomă și că reclamanta-intimată nu și-ar fi îndeplinit obligația de a solicita

dovada calității de plătitor TVA a furnizorului (conform art. 25 lit. B) pct. b

din O.U.G. nr. 17/2000), din probele dosarului rezultând că

SC N.C. SRL a avut un

rulaj de 1.277.113 RON pentru anul 2000 și de 1.393.016 RON pentru anul 2001, iar

în perioada 10 august 2000-1 ianuarie 2002 administratorul acestei societăți funcționa

zilnic la sediul social-spațiul proprietatea martorei B.T..

În ceea ce privește lipsa

din factura fiscală din 29 iunie 2011 a mențiunii priind sediul furnizorului (localitate,

stradă, număr), instanța de fond a aplicat în mod corect principiul realității economice,

în ceea ce privește interpretarea pct. 119 din H.G. nr. 704/1993, în sensul că,

în condițiile în care adresa furnizorului din copia documentului legal care atestă

calitatea de plătitor TVA și adresa reală a furnizorului sunt identice în toate

cazurile, se poate considera că, deși în factura fiscală nu sunt înscrise toate

informațiile referitoare la această adresă, societatea în cauză nu pierde dreptul

de deducere a T.V.A.

Acest punct de vedere

a fost exprimat, de altfel, inclusiv în adresa din 7 mai 2001 emisă de Direcția

generală Juridică și aflată la dosarul cauzei.

Referitor la TVA aferentă

imobilului din jud. Ilfov, în sumă de 39.900 RON, motivul de recurs invocat de recurentă

este neîntemeiat, instanța de fond apreciind, în mod corect, că obiectivul de investiție

are legătură cu activitatea economică a societății, imobilul și terenul aferent

fiind gajate în favoarea Băncii C.. și a Băncii I.R., pentru garantarea de credite

folosite pentru finanțarea activității societății și deci nu se încadrează în prevederile

legale invocate în procesul-verbal de control, respectiv art. 24 alin. (2) lit.

a) din Legea nr. 345/2002, articol în baza căruia inspectorii au considerat TVA

nedeductibil.

Înalta Curte consideră

întemeiate, însă, criticile formulate de recurentă în legătură cu sumele de 1.575

RON reprezentând impozitul pe profit eferent cheltuielilor cu amortizarea pentru

imobilul din București, 325 RON reprezentând majorări de întârziere în sumă de 250

RON și penalități de întârziere în sumă de 75 RON aferente impozitului pe profit,

deoarece reclamanta-intimată, nu a dovedit legătura dintre aceste cheltuieli și

veniturile obținute în anii fiscale respectivi. Astfel, potrivit art. 7 și art.

9 alin. (1) și (7) lit. h) din Legea nr. 414002, privind impozitul pe profit (pentru

perioada octombrie 2002-decembrie 2003, respectiv art. 21 alin. (4) lit. e) din

Legea nr. 571/2003 privind C. fisc. (pentru perioada ianuarie-martie 2004) profitul

impozabil se calculează ca diferență între veniturile obținute din orice sursă și

cheltuielile efectuate pentru realizarea acestora, dintr-un an fiscal, la care se

adaugă cheltuielile nedeductibile - printre care și „cheltuieli făcute în favoarea

acționarilor nu a asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile

livrate sau serviciile prestate contribuabilului la valoarea de piață”.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este întemeiat, urmând a fi admis în sensul modificării

parțiale a sentinței atacate, respectiv în sensul respingerii capetelor de cerere

privind anularea obligațiilor fiscale în sumă de 1.575 RON impozit pe profit, plus

250 RON majorări de întârziere și 75 RON penalități de întârziere aferente impozitului

pe profit, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

În ceea ce privește recursul

formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ilfov, Înalta Curte

constată că acesta a fost depus tardiv, respectiv cu depășirea termenului de 15

zile de la comunicarea hotărârii - prevăzut de art. 301 C. proc. civ., urmând a

fi respins ca atare, nefiind îndeplinite nici condițiile art. 104 C. proc. civ.,

privind predarea, pe bază recomandată, la oficiul poștal (s.ns.) înainte de împlinirea

termenului menționat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov împotriva sentinței nr. 122 din 25 iunie 2010 a Curții

de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte sentința

atacată, în sensul că respinge capătul de cerere privind anularea obligării la plata

sumei de 1.575 RON impozit pe profit plus 250 RON majorări de întârziere și 75 RON

penalități de întârziere aferente.

Menține restul dispozițiilor

sentinței atacate.

Respinge recursul declarat de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Ilfov, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 mai

2011.