ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2010/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 52 din 30 ianuarie

2009 a Tribunalului Galați, secția penală, a fost respinsă, ca nefondată,

cererea de revizuire a sentinței penale nr. 189 din 19 aprilie 2006 a

Tribunalului Galați, secția penală, cerere formulată de condamnatul P.P.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a

reținut următoarele: Prin cererea de revizuire condamnatul P.P. a arătat

următoarele:

- în momentul audierii martorului D.G., el nu

a fost în sala de judecată și nici avocatul său nu i-a pus nici-o întrebare

referitoare la acuzațiile pe care i le aducea;

- a apărut un nou martor care susține că

martorul D.G. a luat 300 lei de la firma SC E.F SRL din corn. Voluntari -

București, bani pe care i-a recuperat luând produse contra sumei respective de

la firma SC O.T. SRL Lupeni;

- martorul D.G. împreună cu P.I. s-au dus la Bârlad

în vederea încheierii acelei convenții din 08 decembrie 1999, ceea ce îl face

să creadă că împreună au pus la cale „treaba” respectivă.

S-au depus precizări la cererea de revizuire,

menționându-se, printre altele, că sentința penală nr. 189/2006 a Tribunalului

Galați este nelegală și netemeinică, întrucât s-a bazat pe mărturia mincinoasă

a martorului D.G. Mărturia mincinoasă a lui D.G. constă în aceea că el este cel

care a afirmat la 29 august 2002, la urmărirea penală, în completare la

declarația din 28 august 2002, că revizuientul-condamnat ar fi convenit cu P.I.

să-i livreze acestuia marfa din SC C. SA Tecuci prin firma fiului său, marfă pe

care, ulterior, să nu i-o mai plătească, iar cu banii rezultați să cumpere de

la P.I. jumătate din acțiunile ce urmau să fie, la rândul lor, achiziționate de

acesta la privatizarea societății unde era director.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 394

lit. b), art. 395 alin. (2) C. proc. pen. și art. 260 alin. (1) C. pen.

Prin referatul nr. 365/III/6/2008 din 14

octombrie 2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a arătat, printre

altele, că revizuientul nu a invocat nicio împrejurare nouă, necunoscută

instanței de judecată, urmând să se constate dacă s-a săvârșit sau nu

infracțiunea de mărturie mincinoasă.

Pentru a dispune în sensul arătat, prima

instanță a mai reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 189 din 19 aprilie 2006

a Tribunalului Galați, definitivă la 18 octombrie 2007 prin decizia penală nr.

41 din 01 martie 2007 a Curții de Apel Galați și prin decizia penală nr. 4844

din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost condamnat

inculpatul P.P., la o pedeapsă principală de 7 ani închisoare, pentru

infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 215

1

alin. (1) și (2)

C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și c), art. 76 lit. a)

C. pen.

În ceea ce-l privește pe D.G., martor în

dosarul respectiv, prin rezoluția nr. 1220/P/2008 din 21 iulie 2008, Parchetul

de pe lângă Judecătoria Tecuci a confirmat propunerea organelor de poliție de a

nu se începe urmărirea penală față de acesta pentru săvârșirea infracțiunilor

de denunțare calomnioasă și mărturie mincinoasă, prevăzute de art. 259 alin. (1)

și art. 260 alin. (1) C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii

penale.

În cadrul procedurii de revizuire, instanța a

apreciat că martorul D.G. nu a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă

prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., deoarece declarațiile martorului D.G.,

date în faza de urmărire penală și menținute în faza de judecată, se

coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, inclusiv în

ce privește înțelegerea dintre revizuientul-condamnat P.P. (inculpat în acel

dosar) și P.I. (și el inculpat în respectiva cauză).

Relevantă în acest sens, în opinia instanței,

este înțelegerea dintre P.I. și revizuientul-condamnat P.P. concretizată în

formă scrisă și intitulată „Convenție”, legalizată sub nr. 8700 din 08

decembrie 1999 de notarul public F.L. din municipiul Bârlad. În acest înscris

se menționează expres că P.I. și revizuientul-condamnat P.P. au convenit ca, în

cazul în care primul va adjudeca la licitația organizată de F.P.S. pachetul

majoritar de 71,47 % acțiuni la SC C. SA Tecuci, să-i cedeze

revizuientului-condamnat, fără plată a șasea parte, respectiv 12 % din pachetul

majoritar. Situația de fapt reținută de instanțe, inclusiv înțelegerea dintre P.I.

și revizuientul-condamnat P.P. rezultă și din celelalte probe de la dosar,

respectiv convenția pentru asociere în participație autentificată sub nr. 4199

din 20 decembrie 1999 la notarul public Ș.S.U. din Bacău, diverse înscrisuri

contabile, declarațiile martorilor P.G., T.N., N.I., G.A., P.G., F.L., U.Ș.S.,

A.O.

Prin urmare, se reține de către instanța de

revizuire, că instanțele care au judecat cauza au avut în vedere întreg

materialul probator și au pronunțat soluția corespunzătoare.

În procedura de revizuire, instanța a

constatat că nu este incident cazul de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen., la care s-a făcut referire în mod expres, în sensul că

martorul D.G. nu a comis infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

De asemenea, aceeași instanță a constatat că

nu sunt incidente nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 C.

proc. pen. Revizuirea este o cale extraordinară de atac care poate fi

exercitată doar în situațiile expres și limitativ prevăzute de lege.

Nu e posibilă completarea probațiunii din

dosarul inițial (cum se solicită în mod implicit prin cererea de revizuire și

prin precizările la această cerere) și nici o readministrare și reapreciere a

probelor din dosar în măsura în care nu sunt incidente cazurile exprese de

revizuire.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

condamnatul-revizuient P.P.

A menționat revizuientul că instanța de fond

nu a analizat în concret dovezile de mărturie mincinoasă a martorului D.G.

existente la dosarul cauzei, făcând doar aprecieri generale asupra declarațiilor

acestuia. În final, revizuientul a susținut că martorul D.G. a comis

infracțiunea de mărturie mincinoasă, așa cum rezultă din restul probatoriilor

administrate cu ocazia soluționării cauzei pe fond.

Prin decizia penală nr. 35/ A din 23 martie 2009,

Curtea de Apel Galați, secția penală, a respins, ca nefondat, apelul

revizuientului, instanța de prim control judiciar însușindu-și argumentele

juridice expuse de instanța de fond.

S-a mai reținut și că instanțele care au

soluționat cauza în care a fost pronunțată sentința penală nr. 189 din 19

aprilie 2006 au avut în vedere întreg materialul probator administrat pe tot

parcursul procesului penal, și au analizat corect apărările inculpatului prin

raportare la aceste probe. A fost însușită opinia instanței de fond în sensul

că în procedura cererii de revizuire nu este permisă o completare a

probatoriilor față de dosarul inițial, așa cum solicită revizuientul prin

cererea de audiere a unor martori. De asemenea, s-a apreciat că nu este permisă

nici o reapreciere a probatoriilor administrate inițial, în lipsa incidenței

vreunui caz de revizuire reglementat de dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

Împotriva deciziei, revizuientul a declarat

prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a hotărârii.

Recursul va fi respins, ca nefondat, pentru

motivele ce se vor arăta.

Pentru a fi incident cazul de revizuire

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., printre alte condiții

trebuie îndeplinite și următoarele:

- să se fi săvârșit de către martor

infracțiunea de mărturie mincinoasă, în chiar cauza penală a cărei revizuire se

cere;

- mărturia mincinoasă să fi dus la darea unei

hotărâri nelegale sau netemeinice. Conținutul mărturiei mincinoase trebuie să

fi avut o influență hotărâtoare asupra soluției în așa măsură încât, fără aceea

mărturie mincinoasă, judecătorii nu ar fi comis eroarea invocată în revizuire,

fiind însă suficientă și numai existența unui dubiu serios, a unei prezumții

puternice (probabilități) că mărturia mincinoasă a fost factorul determinant în

săvârșirea erorii;

- mărturia mincinoasă să fie dovedită prin

hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, în ambele situații

numai dacă s-a dispus asupra fondului cauzei, nefiind permis, în principiu, ca

mărturia mincinoasă să fie constatată chiar în cadrul procedurii de revizuire.

în mod excepțional, potrivit art. 395 alin. (2) C. proc. pen., mărturia

mincinoasă se poate constata și în procedura de revizuire dacă instanța sau procurorul

nu au putut examina fondul cauzei din cauza unor impedimente legale (amnistie,

moartea făptuitorului, prescripție etc). Cererea de revizuire întemeiată pe

mărturia mincinoasă, când aceasta nu se poate dovedi prin hotărâre

judecătorească sau ordonanța procurorului, nu se poate baza pe o simplă retractare

a depoziției martorului, ci, în principal, pe alte elemente de probă din care

să rezulte că mărturia este mincinoasă.

Or, din perspectiva considerațiilor teoretice

arătate, se constată, având în vedere argumentele prezentate în hotărârile

atacate, astfel cum au fost menționate anterior, și pe care Înalta Curte

apreciază că nu este necesar a le relua, că instanțele au făcut o corectă

aplicate a dispozițiilor legale în materia revizuirii, cu referire la cazul

prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 395 alin.

(2) C. proc. pen., instanța de fond, în chiar procedura de revizuire, a

verificat conținutul declarațiilor martorului D.G., raportându-le la celelalte

elemente de probă, și a concluzionat că acesta nu a săvârșit infracțiunea de

mărturie mincinoasă (sub acest aspect, argumentele prezentate la pag. 2 - 3 a

sentinței).

De asemenea, corect au reținut instanțele că

în procedura revizuirii, pe de o parte, nu se poate „prelungi”, „completa” ori

„suplimenta” probatoriul administrat în dosarul inițial, iar pe de altă parte,

că nu se poate solicita o reapreciere (reevaluare) a probelor inițiale în

măsura în care nu este incident unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de

lege.

Față de cele constatate, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul revizuientului.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

revizuientul P.P. împotriva deciziei penale nr. 35/ A din 23 martie 2009 a

Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei

de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai

2009.