ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2661/2008

Asupra

recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 103 de la 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția

a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr.

1377/2/2008, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de

contestatoarea A.R.R.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că prin

cererea înregistrată pe rolul instanței la 3

martie 2008, petenta

A.R.R. a formulat

contestație la executare, arătând

că nu este de acord să plătească

cheltuielile judiciare la care a fost

obligată

prin sentința penală nr. 465 de la 6 februarie 2008, întrucât cauza

sa

se află în curs de judecată, nepronunțându-se încă o soluție definitivă.

Curtea,

analizând cererea formulată a constatat că prin sentința penală nr. 232 de la 6

noiembrie 2007 s-a respins, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de

contestatoarea A.R.R. împotriva sentințe penale nr. 221 de la 25 octombrie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București și a fost obligată contestatoarea la

cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva

acestei hotărâri a formulat recurs petenta și prin decizia

penală nr. 465 de la 6 februarie 2008 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție a

fost respins, ca nefondat, recursul

declarat de contestatoare, care a fost obligată la cheltuieli judiciare către

stat. Această hotărâre este definitivă.

Ca

atare susținerile petentei că nu putea primi o comunicare prin care să i se

aducă la cunoștință că are de achitat cheltuieli judiciare,

întrucât cauza sa se află încă pe rol sunt

neîntemeiate, deoarece în cauză

s-a pronunțat o hotărâre definitivă.

Ca

atare, dacă încadrăm cererea formulată de petent în cazul prevăzut la lit. a)

din art. 461 C. proc. pen. „când s-a pus în executare o hotărâre care nu era

definitivă" aceasta a apărut, ca nefondată, întrucât în cauză s-a

pronunțat o hotărâre definitivă prin care i-a fost respins recursul formulat și

prin care a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat.

De

aceea, curtea de apel a respins contestația la executare formulată și conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat-o pe contestatoare la cheltuieli

judiciare către stat.

Împotriva acestei

sentințe a fost declarat, în termen legal, recurs de

către

contestatoarea A.R.R., criticând sentința

pronunțată

de curtea de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece

are

rolul de a obstrucționa procesul penal de la nivel ierarhic superior.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în

prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme

sub nr. 19973 la 24 iunie 2008 o cerere din partea recurentei contestatoare A.R.R.,

în care a solicitat schimbarea procedurii penale procesuale din recurs în

contestație în anulare în recurs, revizuire, la care au fost anexate

fotocopiile unor înscrisuri, respectiv a citației

pentru cauza de față, a adresei cu nr. 6159/2969/11-&/2008 de la 17

iunie

2008 prin care i se comunică recurentei că urmare memoriilor

adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 3 și 9

iunie 2008 că cel privind revizuirea sentinței penale nr. 103 din 16 aprilie

2008 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 1377/2/2008 (

489/2008 ) a fost trimis, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel București, iar cel referitor la plângerea împotriva soluției

procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost trimis Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pentru a fi avut în vedere la soluționarea

dosarul nr. 4216/1/2008, a adresei de comunicare a soluției dispusă de

procurorul șef secție, cu nr. 5331/3557/VI11/1/2008 de la 12 iunie 2008, a

rezoluției de la 21 aprilie 2008 dată de procurorul șef secție în lucrarea cu

nr. 3887/2933/2008, aflate la filele 5-14 dosarul

Înaltei Curți.

La dosarul cauzei, recurenta contestatoare a

depus o cerere în care solicită judecarea recursului și rezervarea dreptului

formulării revizuirii împotriva hotărârilor definitive pentru unul din motivele

revizuirii prevăzute de Codul de procedură penală și contestație în anulare

pentru unul din motivele prevăzute de același cod, aflată la filele 16-17

dosarul Înaltei Curți.

La termenul de astăzi, s-a prezentat personal

recurenta contestatoare A.R.R.

Recurenta contestatoare A.R.R., în concluziile

orale, în dezbateri a arătat că sentința pronunțată de curtea de

apel este nelegală și netemeinică, solicitând

admiterea recursului, casarea

sentinței recurate și în rejudecare pe

fond, admiterea contestației astfel cum aceasta a fost formulată.

Concluziile reprezentantului Ministerului

Public asupra recursului declarat de contestatoare au fost consemnate în

detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de contestatoarea A.R.R.

împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 385

1

alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate, cât și

din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată recursul contestatoarei că este nefondat pentru considerentele ce se

vor arăta.

Legiuitorul român a prevăzut în mod expres și

limitativ în conținutul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc.

pen., cazurile în care se poate face contestație contra executării hotărârii

penale astfel:

a)

când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b)

când executarea este îndreptată împotriva altei

persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c)

când se ivește vreo nelămurire cu privire la

hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d)

când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau

orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt

incident ivit în cursul executării.

Din analiza cauzei rezultă că prima instanță a făcut un

riguros examen asupra motivelor concrete evidențiate de contestatoare și anume

că nu este de acord să plătească cheltuielile judiciare la care a fost obligată

prin sentința penală nr. 232 de la 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel București

și decizia penală nr. 465 de la 6 februarie 2008, întrucât cauza sa se află în

curs de judecată, nefiind pronunțată încă o soluție

definitivă, așa încât nu putea primi o comunicare prin care să i se

aducă la

cunoștință că are de achitat cheltuieli judiciare, ceea ce a

condus la stabilirea temeiului legal al contestației la executare formulate,

prin încadrarea acesteia în cazul prevăzut de la art. 461 lit. a) C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte consideră că în mod corect și

motivat prima instanță a pronunțat soluția de respingere, ca nefondată, a

contestației la executare formulată de contestatoarea A.R.R., deoarece în cauza

la care aceasta a făcut referire s-a pronunțat o hotărâre definitivă,

exercitându-se controlul judiciar asupra sentinței pronunțată în primă

instanță, prin declararea recursului de către contestatoare.

În condițiile în care, atât contestația în anulare

formulată, cât și recursul au fost respinse, instanțele în conformitate cu art.

192 alin. (2) C. proc. pen. au obligat contestatoarea și respectiv recurenta

contestatoare la plata cheltuielilor judiciare către stat, suma totală fiind de

200 lei, așa cum rezultă din hotărârile menționate mai sus, ca urmare a culpei

procesuale a contestatoarei și respectiv recurentei contestatoare.

Așadar, sentința penală nr. 232 de la 6 noiembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie,

prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare

formulată de contestatoare și obligată aceasta la

40 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat a rămas definitivă

prin decizia penală nr. 465 de la 6 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, prin respingerea, ca nefondat a recursului declarat de

contestatoare, aceasta fiind obligată la

plata

sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, așa încât comunicarea

emisă

în cauza arătată, de către instanța de executare, respectiv Curtea de Apel

București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în

dosarul nr. 7545/2/2007 (2517/2007) către petiționară cu privire la cuantumul

sumei pe care o are de plătit, a fost făcută în mod legal.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că

sentința

pronunțată de prima instanță este

legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate de recurenta

contestatoare sunt neîntemeiate.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, va respinge, ca nefondat,

recursul declarat

de recurentul contestatoare A.R.R. împotriva sentinței penale nr. 103 din 16

aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

În conformitate cu art. 192 alin. (2)

C. proc. pen. se va obliga recurenta contestatoare la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestatoare

A.R.R. împotriva

sentinței penale nr. 103 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția

a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei

de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință

publică, azi 8 septembrie 2008.