ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2661/2008

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 103 de la 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 1377/2/2008, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatoarea A.R.R. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 3 martie 2008, petenta A.R.R. a formulat contestație la executare, arătând că nu este de acord să plătească cheltuielile judiciare la care a fost obligată prin sentința penală nr. 465 de la 6 februarie 2008, întrucât cauza sa se află în curs de judecată, nepronunțându-se încă o soluție definitivă.

Curtea, analizând cererea formulată a constatat că prin sentința penală nr. 232 de la 6 noiembrie 2007 s-a respins, ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea A.R.R. împotriva sentințe penale nr. 221 de la 25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București și a fost obligată contestatoarea la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs petenta și prin decizia penală nr. 465 de la 6 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de contestatoare, care a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat. Această hotărâre este definitivă. Ca atare susținerile petentei că nu putea primi o comunicare prin care să i se aducă la cunoștință că are de achitat cheltuieli judiciare, întrucât cauza sa se află încă pe rol sunt neîntemeiate, deoarece în cauză s-a pronunțat o hotărâre definitivă.

Ca atare, dacă încadrăm cererea formulată de petent în cazul prevăzut la lit. a) din art. 461 C. proc. pen. „când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă" aceasta a apărut, ca nefondată, întrucât în cauză s-a pronunțat o hotărâre definitivă prin care i-a fost respins recursul formulat și prin care a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat. De aceea, curtea de apel a respins contestația la executare formulată și conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat-o pe contestatoare la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe a fost declarat, în termen legal, recurs de către contestatoarea A.R.R., criticând sentința pronunțată de curtea de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece are rolul de a obstrucționa procesul penal de la nivel ierarhic superior.

La dosarul cauzei au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanței supreme sub nr. 19973 la 24 iunie 2008 o cerere din partea recurentei contestatoare A.R.R., în care a solicitat schimbarea procedurii penale procesuale din recurs în contestație în anulare în recurs, revizuire, la care au fost anexate fotocopiile unor înscrisuri, respectiv a citației pentru cauza de față, a adresei cu nr. 6159/2969/11-&/2008 de la 17 iunie 2008 prin care i se comunică recurentei că urmare memoriilor adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 3 și 9 iunie 2008 că cel privind revizuirea sentinței penale nr. 103 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 1377/2/2008 ( 489/2008 ) a fost trimis, spre competentă soluționare, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, iar cel referitor la plângerea împotriva soluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pentru a fi avut în vedere la soluționarea dosarul nr. 4216/1/2008, a adresei de comunicare a soluției dispusă de procurorul șef secție, cu nr. 5331/3557/VI11/1/2008 de la 12 iunie 2008, a rezoluției de la 21 aprilie 2008 dată de procurorul șef secție în lucrarea cu nr. 3887/2933/2008, aflate la filele 5-14 dosarul Înaltei Curți.

La dosarul cauzei, recurenta contestatoare a depus o cerere în care solicită judecarea recursului și rezervarea dreptului formulării revizuirii împotriva hotărârilor definitive pentru unul din motivele revizuirii prevăzute de Codul de procedură penală și contestație în anulare pentru unul din motivele prevăzute de același cod, aflată la filele 16-17 dosarul Înaltei Curți. La termenul de astăzi, s-a prezentat personal recurenta contestatoare A.R.R. Recurenta contestatoare A.R.R., în concluziile orale, în dezbateri a arătat că sentința pronunțată de curtea de apel este nelegală și netemeinică, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și în rejudecare pe fond, admiterea contestației astfel cum aceasta a fost formulată.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de contestatoare au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de contestatoarea A.R.R. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 385 1 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate, cât și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul contestatoarei că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Legiuitorul român a prevăzut în mod expres și limitativ în conținutul dispozițiilor art. 461 alin. (1) lit. a)-d) C. proc.

pen., cazurile în care se poate face contestație contra executării hotărârii penale astfel: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Din analiza cauzei rezultă că prima instanță a făcut un riguros examen asupra motivelor concrete evidențiate de contestatoare și anume că nu este de acord să plătească cheltuielile judiciare la care a fost obligată prin sentința penală nr. 232 de la 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel București și decizia penală nr. 465 de la 6 februarie 2008, întrucât cauza sa se află în curs de judecată, nefiind pronunțată încă o soluție definitivă, așa încât nu putea primi o comunicare prin care să i se aducă la cunoștință că are de achitat cheltuieli judiciare, ceea ce a condus la stabilirea temeiului legal al contestației la executare formulate, prin încadrarea acesteia în cazul prevăzut de la art. 461 lit. a) C. proc.

pen. Totodată, Înalta Curte consideră că în mod corect și motivat prima instanță a pronunțat soluția de respingere, ca nefondată, a contestației la executare formulată de contestatoarea A.R.R., deoarece în cauza la care aceasta a făcut referire s-a pronunțat o hotărâre definitivă, exercitându-se controlul judiciar asupra sentinței pronunțată în primă instanță, prin declararea recursului de către contestatoare. În condițiile în care, atât contestația în anulare formulată, cât și recursul au fost respinse, instanțele în conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. au obligat contestatoarea și respectiv recurenta contestatoare la plata cheltuielilor judiciare către stat, suma totală fiind de 200 lei, așa cum rezultă din hotărârile menționate mai sus, ca urmare a culpei procesuale a contestatoarei și respectiv recurentei contestatoare.

Așadar, sentința penală nr. 232 de la 6 noiembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoare și obligată aceasta la 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat a rămas definitivă prin decizia penală nr. 465 de la 6 februarie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin respingerea, ca nefondat a recursului declarat de contestatoare, aceasta fiind obligată la plata sumei de 160 lei cheltuieli judiciare către stat, așa încât comunicarea emisă în cauza arătată, de către instanța de executare, respectiv Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 7545/2/2007 (2517/2007) către petiționară cu privire la cuantumul sumei pe care o are de plătit, a fost făcută în mod legal.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate de recurenta contestatoare sunt neîntemeiate. Față de aceste considerente, Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestatoare A.R.R. împotriva sentinței penale nr. 103 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. se va obliga recurenta contestatoare la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul contestatoare A.R.R. împotriva sentinței penale nr. 103 din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 8 septembrie 2008.