ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.05.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5840/2009

HOTĂRÂRE
21.05.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5840/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

contestației în anulare de față:

Analizând actele și lucrările

dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție

la data de 17 aprilie 2006, T.M. a formulat

contestație în anulare

împotriva deciziei nr. 8437 din 25 octombrie 2005, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și

Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

În motivarea cererii, întemeiată

pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea a arătat

că, prin sentința civilă nr. 101 din 31 ianuarie

2001, Tribunalul

București, secția a

IV

a civilă, a admis excepția

lipsei calității

procesuale a

reclamantei T.M. și a respins acțiunea în revendicare introdusă de aceasta în

contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București.

Prin decizia nr. 549 din 30

martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV

a

civilă, după încă un ciclu procesual, a respins ca neîntemeiată acțiunea în

revendicare.

Contestatoarea

a mai arătat că dezlegarea dată pricinii în

recurs de instanța supremă este

rezultatul unei erori materiale.

Astfel, prin decizia atacată pe

calea contestației în anulare s-a concluzionat că autorul contestatoarei nu a

făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului din str. L. nr. 217 bis

și str. L. nr. 219 și că obiectivul

pentru

care s-a dispus exproprierea terenului a fost îndeplinit.

Susține contestatoarea că a

existat o eroare materială, deoarece, în realitate, nu s-a realizat obiectivul

de utilitate publică pentru care s-a dispus exproprierea, terenul ce face

obiectul litigiului nu face parte din domeniul public al

Municipiului București, iar faptul că în actul de

expropriere nu

figurează autorul să nu demonstrează că acesta nu a fost

proprietarul terenului.

La termenul din 2 noiembrie

2006, față de împrejurarea

că nici una din

părți nu s-a prezentat la strigarea pricinii și nici

nu au solicitat

judecarea cauzei în lipsă, Înalta Curte de

Casație

și Justiție a dispus suspendarea judecății contestației în

anulare, conform dispozițiilor art. 242 alin. (1)

pct. 2 C. proc. civ.

Cauza a fost repusă pe rol, din

oficiu, la data de 25

februarie 2009, în

vederea discutării perimării.

Cererea este perimată, pentru următoarele

considerente:

Așa cum s-a arătat, la data de 2

noiembrie 2006, Înalta Curte a dispus suspendarea judecății recursului, conform

dispozițiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 25 februarie 2009,

cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea perimării.

Față de această situație, Înalta

Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere

de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă

cerere de reformare sau de revocare se

perima

de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din

vina părții timp de un an.

Termenul de perimare începe să

curgă de la data ultimului act de procedură făcut în cauză, iar cauzele de

întrerupere și suspendare a cursului perimării sunt prevăzute

de art. 249 și art. 250 C. proc. civ.

In cauza de față, judecata

contestației în anulare a fost suspendată la data de 22 noiembrie 2007, iar

contestatoarea nu a dovedit nici o împrejurare de natură a duce la concluzia

că lăsarea în nelucrare a cauzei nu îi este

imputabilă.

Deoarece

procesul a rămas în nelucrare mai mult de un

an din vina contestatoarea care

nu a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cererii după ce

s-a dispus

suspendarea

și observând și faptul că nu a operat nici unul

dintre motivele de întrerupere a

perimării, Înalta Curte va

constata

perimată cererea.

Constată

perimată contestația în anulare formulată de

contestatoarea T.M. împotriva

deciziei nr. 8437 din

25

octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 21 mai 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-03-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1634/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1004 din 17 iunie 2002, Tribunalul București, secția a IV – a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea în revendicare formulată
ÎCCJ 2004-03-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1758/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 22 februarie 2000, reclamanta, C.M., a chemat în judecată pe Primarul General, precum și Primăria municipiului București, solicitând să se constate că
ÎCCJ 2004-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4852/2004
proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 355 mp, în care este cuprinsă și suprafața de teren de 209,45 mp din prezenta cauză. Această hotărâre a fost pusă în executare prin Dispoziția Primarului General al Municipiului Bucur
ÎCCJ 2006-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8553/2006
la despăgubiri în echivalent pentru suprafața de 3420 mp teren. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, la data judecării în anul 1961, terenul a avut destinația de teren agricol, prin expropriere terenul a intrat în patrimon
ÎCCJ 2007-02-23
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1746/2007
, nu poate fi primită. Prin urmare, se constată că, urmare a reținerii unei greșite situații de fapt, hotărârea curții de apel este rezultatul aplicării greșite a legii, situație ce determină nelegalitatea sa pentru motivul prevăzut de art.
Sursă