ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1268/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamantul J.I. a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, solicitând obligarea pârâtului să-i elibereze certificatul doveditor al calității de revoluționar. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin O.U.G.

nr. 132/2006, s-a prorogat termenul final de depunere a documentelor solicitate pentru preschimbarea certificatelor de revoluționar până la 30 septembrie 2007, situație în care în luna august 2007 a reiterat cererea sa de eliberare a certificatului de revoluționar, având în vedere faptul că în seara zilei de 23 decembrie 1989 în timpul evenimentelor din Turda, a fost rănit prin împușcare în timp ce se deplasa cu autoturismul spre sediul Consiliului F.S.N, fapt constatat prin adeverința eliberată la 18 septembrie 1991 de către Parchetul Militar Cluj în dosarul nr. 161/P/1991.

În ceea ce privește eliberarea certificatului solicitat, reclamantul arată că a depus două dosare complete, unul în anul 1992 la Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1992, iar altul la data de 5 mai 2007, la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989 când s-a eliberat și ordinul de deplasare nr. 18 de Liga Luptătorilor din Decembrie 1989. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 1412/2004. Prin sentința civilă nr. 111/CA din 16 mai 2008, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să elibereze certificatul de revoluționar pe numele reclamantului.

În considerentele sentinței, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 1412/2004 care permite eliberarea pentru prima dată a certificatului de revoluționar deoarece reclamantul a depus personal cerere în acest sens la Comisia pentru Cinstirea și Sprijinirea Eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989 și nu i s-a eliberat fără culpa lui, actul solicitat. Sentința menționată a fost atacată cu recurs, în termenul legal de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, invocând prevederile art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., respectiv hotărârea cuprinde o greșeală gravă de fapt și instanța a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și neîndoielnic al acestuia.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurentul-pârât a arătat că hotărârea cuprinde dispoziții potrivnice în ceea ce privește eliberarea certificatelor de revoluționar, întrucât S.S.P.R. nu a fost împuternicit să elibereze certificate de revoluționar ci doar să facă propuneri Președintelui României pentru eliberarea titlurilor de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989. Sub acest aspect susține recurentul este evidentă lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții, iar prin refuzul instanței de fond de a analiza această excepție, au fost încălcate prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. O altă critică formulată împotriva sentinței constă în aplicarea greșită a prevederilor art. 10 alin. (4) din H.G.

nr. 1707/2006 care modifică Normele metodologice de Aplicare a Legii nr. 341/2004, întrucât reclamantul nu a probat corespunzător faptul că se afla printre cei pe care Comisia i-a propus pentru acordarea certificatului doveditor al calității de revoluționar.

Recurentul susține că se află în imposibilitate reală de a acorda acest certificat, motivat pe prevederile Legii nr. 42/1990 care stabilește în mod clar că doar Comisia pentru aplicarea Legii 42/1990 și Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, comisii care și-au încetat activitatea , ultima la data de 13 mai 1997, au putut analiza cererile de acordare a certificatelor de revoluționar și a propune Președintelui României acordarea titlului și brevetului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989. Sub un alt aspect, recurentul-pârât a arătat că nici comisiile menționate nu ar fi putut să propună titlul de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989, întrucât reclamantul nu a depus documentele prevăzute de art. 22 din H.G.

nr. 566/1996. Astfel în cauză, Parchetul Militar era obligat să efectueze cercetarea evenimentului care a cauzat rana reclamată, iar Institutul de Medicină Legală să stabilească legătura de cauzalitate directă între afecțiunea reclamată de J.I. și activitatea acestuia din timpul Revoluției din Decembrie 1989 , fapt care nu se probează, deși Legea nr. 42/1990 o stabilește ca o condiție obligatorie a acordării titlului mai sus menționat. Că deși reclamantul a făcut demersurile legale către Parchetul Militar și Institutul de Medicină Legală Mina Minovici a primit refuz categoric din partea acestor instituții ale statului , singurele abilitate de Legea 42/1990 și 341/2004 să elibereze aceste documente obligatorii pentru atribuirea calității și titlului de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 - Rănit.

Mai susține recurentul-pârât, că prima instanță a făcut abstracție de faptul că soția reclamantului , defunct, nu avea calitate procesuală activă întrucât drepturile conferite de Legea 341/2004 sunt viagere, după decesul titularului exercițiul acestora încetează. Prin întâmpinare, intimata M.J., soție supraviețuitoare a reclamantului I.J., a solicitat respingerea recursului. Susține intimata că la data introducerii acțiunii, reclamantul J.I. se afla pensionat de boală definitiv gr.1 invaliditate, încadrat în gradul de handicap grav permanent. Pe parcursul soluționării cauzei, reclamantul a decedat, cauza fiind continuată de intimată, în calitate de soție supraviețuitoare, pe calea transmiterii legale a calității procesuale.

Nu se poate pune în discuție faptul că pe calea acțiunii formulate de defunctul său soț s-ar valorifica drepturi strict personale atâta vreme cât actele normative invocate prevăd drepturi de care pot beneficia moștenitorii revoluționarilor. Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare. Prin cererea de chemare în judecată reclamantul I.J. a solicitat ca pârâtul să-i elibereze certificatul de revoluționar, respectiv certificatul de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989”, invocând un refuz nejustificat de rezolvare a cererii pe care i-a adresat-o pârâtului în acest sens.

Având un astfel de obiect, acțiunea se încadrează în prevederile art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin refuzul nejustificat de rezolvare a cererii. Legea nr. 554/2004 reglementează un contencios administrativ de plină jurisdicție, în cadrul căruia instanța sesizată poate dispune, în cazul admiterii acțiunii, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim vătămat și repararea pagubei cauzate, obligând autoritatea publică, dacă este cazul, să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris, conform art. 18 alin. (1) din actul normativ menționat.

Susținerile recurentului conform cărora instanța de fond a refuzat să analizeze excepția lipsei calității procesual pasive și în acest fel ar fi incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., sunt lipsite de fundament în condițiile în care o astfel de excepție nu a fost invocată la fondul cauzei de către părți sau de instanța din oficiu. De altfel excepția nu este fondată întrucât modificările legislative intervenite nu pot împiedica reclamantul să-și valorifice un drept obținut prin hotărâre judecătorească. Potrivit art. 48 din H.G.

nr. 566/1996 pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989, aceasta și-a încetat activitatea în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 30/1996, publicată în M.Of., Partea I, nr. 96 din 13 mai 1996. După acea dată, Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, a fost împuternicit, prin art. 5 din Legea nr. 42/1990, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 184/1999, să facă propuneri pentru eliberarea titlurilor, în cazul în care comisia prevăzută la art. 2 alin. (4) nu a finalizat lucrările în vederea cărora a fost instituită.

După abrogarea Legii nr. 42/1990, prin Legea nr. 341/2004 s-a prevăzut, de asemenea, competența Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, de a preschimba certificatele doveditoare eliberate în perioada 1990-1997 (art. 9). Este adevărat că solicitarea intimatului-reclamant nu are ca obiect preschimbarea, ci chiar eliberarea certificatului dar Înalta Curte are în vedere particularitățile cauzei de față și faptul că potrivit art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 1412/2004, mai pot solicita eliberarea noului tip de certificat și persoanele care au depus, în vederea acordării uneia dintre calitățile prevăzute de Legea nr. 42/1990 republicată, documentele necesare, la fosta Comisie pentru Cinstirea și Sprijinirea Eroilor Revoluției din decembrie 1989, dar cărora nu li s-a eliberat certificatul doveditor datorită epuizării la acea dată a formularelor tipizate.

În vederea eliberării, solicitanții urmau să depună la S.S.P.R. și copia legalizată a documentului din care să rezulte depunerea dosarului la această comisie. Toate aceste împrejurări de fapt și de drept conduc la concluzia că acțiunea în contencios administrativ este admisibilă și este corect formulată în contradictoriu cu recurentul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor. Criticile de netemeinicie invocate de recurent prin prisma prevederilor art. 304 pct. 10 C. proc. civ., urmează a fi analizate conform art. 304 1 C. proc. civ., întrucât textul vizat a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000. În temeiul art. 22 din H.G.

nr. 566/1996, dosarul pentru obținerea certificatului de „Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 – Rănit”, trebuie să cuprindă: copie legalizată de pe certificatul medical de rănit în perioada 16 decembrie 1989-10 ianuarie 1990 sau extras din registrul medical care atestă această dată; copie legalizată de pe certificatul de la Parchetul General, Secția parchetelor militare, cu menționarea numărului emis de Institutul medico-legal; declarația personală; alte documente din care să rezulte data și locul rănirii, precum și activitatea desfășurată în momentul rănirii; copia buletinului sau a cărții de identitate; alte probe, inclusiv documente utile în susținerea cererii.

În privința acestor documente este de observat că participarea reclamantului la Revoluția din 1989 rezultă din adeverința eliberată de Prefectura Județului Satu Mare sub nr. 794/1991, copia legalizată de pe certificatul de la Procuratura Militară Cluj dosar nr. 161/P/1991, cu menționarea numărului certificatului de constatare medico-legală, recomandarea pentru eliberarea certificatului potrivit Legii nr. 42/1999, dată de Liga Luptătorilor din Decembrie 1989. Cu aceste documente se dovedește contrar susținerilor recurentului-pârât că, reclamantul în prezent decedat, în seara zile de 23 decembrie 1989, în timpul evenimentelor din municipiul Turda a fost rănit prin împușcare în timp ce se deplasa cu autoturismul spre sediul Consiliului F.S.N., necesitând pentru vindecare 20-25 zile îngrijiri medicale conform raportului de constatare medico-legală nr. 201 din 11 din 15 ianuarie 1990 al Laboratorului Exterior de Medicină Legală Cluj-Napoca.

Mai mult, în Recomandarea eliberată de Liga Luptătorilor din Decembrie 1989 este menționat în mod expres că dosarul este întocmit conform Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei pentru Cinstirea și Sprijinirea Eroilor Revoluției din Decembrie 1989, art. 22 lit. a)-f). În cauză rezultă și faptul că dosarul astfel cum a fost completat cu toate documentele necesare pentru obținerea certificatului menționat a fost depus la Comisia pentru Cinstirea și Sprijinirea Eroilor Revoluției, fapt atestat de Ordinul de deplasare nr. 18 din data de 5 mai 1997 pe numele reclamantului ce poartă ștampila acestei comisii.

Întrucât refuzul soluționării cererii reclamantului are caracter nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. h) și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în mod corect prima instanță a admis cererea și a obligat pârâtul să elibereze certificatul doveditor al calității de Luptător pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989 Rănit, în temeiul art. 18 alin. (1) din legea contenciosului administrativ. La data introducerii acțiunii, reclamantul I.J. era pensionat pe caz de boală gr. I de invaliditate și pe parcursul soluționării cauzei a decedat, însă calitatea procesuale s-a transmis în mod legal moștenitoarei, potrivit dispozițiilor art. 5 1 din Legea nr. 341/2004. În cauză, s-a dovedit că dosarul a fost depus personal de către I.J.

care ulterior a formulat acțiunea la Tribunalul Satu Mare, acțiune ce a fost însă continuată de moștenitorul legal, în speță intimata M.J. O interpretare contrară ar fi expresia unui formalism excesiv și ar fi contrară spiritului Legii nr. 42/1990 și Legii nr. 341/2004 care se referă la cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților, precum și luptătorilor pentru Victoria Revoluției din Decembrie 1989. Pentru toate aceste considerente, recursul a fost respins ca nefondat, conform prevederilor art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva sentinței nr. 111/CA/2008 – PI din 16 iunie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 martie 2009.