Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1606/2009

HOTĂRÂRE
20.03.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1606/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 23 mai 2008, B.Ș.I. a chemat în judecată Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, solicitând anularea adresei nr. 18/2541 din 23 aprilie 2008 emisă de pârât și obligarea acestuia să-i elibereze certificatul de revoluționar în conformitate cu prevederile Legii nr. 42/1990. Reclamanta și-a motivat acțiunea, arătând că a fost rănită prin împușcare în umărul stâng și internată în Spitalul Clinic Județean Timiș în perioada 18-22 decembrie 1989. Că, din adeverința nr. 4/p din 16 noiembrie emisă de Parchetul Militar Timișoara rezultă că a fost rănită prin împușcare la 18 decembrie 1989, când nu avea decât 14 ani.

În opinia sa, dovezile prezentate pârâtului, nu justifică soluția acestuia de a nu-i recunoaște calitatea de revoluționar și de a-i emite certificatul solicitat. Prin sentința civilă nr. 179 din 22 iulie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că actele normative care reglementează activitatea pârâtului Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 prevăd doar competența acestuia de a dispune preschimbarea certificatelor doveditoare ale calității de revoluționar. Ori, reclamanta nu este deținătoarea unui asemenea certificat și cum Legea nr. 341/2004 care a fost invocată, nu conține reglementări în acest sens, acțiunea nu poate fi admisă.

În sfârșit, curtea de apel a menționat faptul că reclamanta nu a făcut nici dovada depunerii unei cereri la Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, care să-i fi refuzat eliberarea certificatului datorită epuizării formularelor tipizate, potrivit art. 10 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Hotărârea a fost atacată cu recurs de către reclamanta B.Ș.I. Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanță a respins acțiunea, întrucât chiar dacă părinții săi nu au întreprins demersuri la Comisia constituită pentru aplicarea Legii nr. 42/1990, ea este titulara unor drepturi câștigate în temeiul acestui act normativ.

Totodată, a arătat că Legea nr. 341/2004 nu conține nici o prevedere care să interzică emiterea unor noi certificate de revoluționar, ci doar stabilește o nouă clasificare a categoriilor de participanți la evenimentele din Decembrie 1989, în funcție de gradul de participare și de traumele suferite. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 341/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele cuprinse în art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 1412/2004, titlurile instituite la alin. (1) al legii se vor acorda în condițiile prezentei legi, avându-se în vedere calitățile și titlurile atestate conform Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor martiri și acordarea unor drepturi urmașilor acestora, răniților precum și luptătorilor pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În speță, reclamanta B.Ș.I. nu a făcut dovada că este deținătoarea unui certificat eliberat în baza dispozițiilor Legii nr. 42/1990, republicată și nici a faptului că această împrejurare se datorează epuizării formularelor tipizate care erau eliberate de fosta Comisie pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din decembrie 1989. Legea nr. 341/2004 nu conține reglementări care să permită eliberarea unor noi certificate de revoluționar, persoanelor cărora nu le-a fost recunoscută această calitate în temeiul Legii nr. 42/1990, cu excepția persoanelor care fac dovada cu documentul în original sau copie legalizată că au depus, în vederea acordării uneia dintre calitățile prevăzute de lege, documentele necesare la comisia respectivă, dar nu li s-a eliberat certificatul doveditor datorită epuizării formularelor tipizate.

Pe de altă parte, din dispozițiile art. 6 alin. (4), (6) și (7) ale Legii nr. 42/1990 republicată, rezultă că beneficiază de drepturile prevăzute în acest act normativ doar acele persoane cărora le-a fost eliberat, potrivit legii, un certificat /brevet de revoluționar, nu și persoanele care deși au fost rănite în timpul Revoluției din Decembrie 1989, nu au dobândit calitatea de revoluționar în temeiul acestei legi.

În sprijinul aceleiași concluzii sunt și reglementările instituite prin dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 314/2004, în versiunea actualizată, conform cărora, certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997 au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 și de Comisia pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin. (3), (4) și (5) se vor preschimba la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, până la data de 30 iunie 2009 inclusiv. Așa cum corect a reținut instanța de fond și rezultă din însăși conținutul acțiunii, reclamanta B.Ș.I. nu este deținătoarea unui astfel de certificat și în raport de normele legale mai sus enunțate ea nu este îndreptățită să ceară obligarea pârâtului la eliberarea unui certificat de revoluționar.

Apreciind deci, că în condițiile date nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al pârâtului de rezolvare a unei cereri, în sensul art. 1 alin. (1) ale Legii nr. 554/2004 și respingând acțiunea, ca neîntemeiată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care urmează a fi menținută prin respingerea recursului.

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.Ș.I., împotriva sentinței nr. 179 din 22 iulie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-03-06
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1268/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamantul J.I. a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din D
ÎCCJ 2012-10-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4430/2012
apte Deosebite" și a solicitat pârâtului preschimbarea Certificatului, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, la data de 21 aprilie 2010, împreună cu avizul Asociației Răniților și Urmașilor Eroilor Martiri din Decembrie 1989, la
ÎCCJ 2009-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1713/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, care prin sentința civilă nr. 411/ CA din 29 apri
ÎCCJ 2010-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4474/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, reclama
ÎCCJ 2009-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4556/2009
se anterior refuzul soluționării favorabile a cererii. 2.Obiectul acțiunii formulate pe rolul Curții de Apel Timișoara Reclamantul P.T. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, oblig
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă