ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1713/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, care prin sentința civilă nr. 411/ CA din 29 aprilie 2008 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, reclamantul S.A.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul G.R. – S.S.P.R. din decembrie 1989, obligarea acestuia la emiterea certificatului de revoluționar. Reclamantul a arătat că a fost arestat în perioada 17 – 20 decembrie 1989, situație în care se justifică acordarea statutului de revoluționar, menționând că a îndeplinit procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004, că s-a înscris la A.A.

și a achitat cotizația solicitată. Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 149 din 3 iunie 2008 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S.A.D. în contradictoriu cu pârâtul G.R. – S.S.P.R. din decembrie 1989. Pentru a pronunța această sentință s-a reținut că dovada calității de revoluționar poate fi făcută doar cu certificatul de revoluționar obținut în baza prevederilor Legii nr. 42/1990 cu modificările și completările ulterioare, document pe care reclamantul nu îl deține și nici nu a făcut dovada că ar fi depus la C.C.S.E.R., documentația necesară obținerii certificatului de revoluționar (art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 1412/2004, modificată și completată de H.G.

nr. 1707/2006) astfel că reclamantul nu are calitatea de revoluționar, în sensul prevederilor Legii nr. 341/2004 cu modificările și completările ulterioare. Împrejurarea că reclamantul este membru al A.A. nu justifică obținerea certificatului de revoluționar, care putea fi obținut conform Legii nr. 42/1990 iar ulterior conform Legii nr. 341/2004 putea fi preschimbat. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termen, reclamantul S.A.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, recurentul-reclamant susține, în esență, faptul că a dobândit calitatea de revoluționar prin participarea la evenimentele de stradă din perioada 15 – 17 decembrie 1989 și arestarea sa în perioada 17 – 20 decembrie 1989. Deși susține că termenul stabilit de lege pentru depunerea documentelor care să ateste calitatea sa de revoluționar nu este un termen de decădere, solicită repunerea în termenul legal pentru declanșarea procedurii de eliberare a certificatului de revoluționar, arătând că s-a înscris în A.A. și a înaintat președintelui acesteia documentele în vederea întocmirii dosarului și depunerea la comisia abilitată cu eliberarea acestor certificate, însă a fost indus în eroare de acesta, care nu a îndeplinit formalitățile necesare în acest scop.

Această cerere este nefondată, nefiind îndeplinite cerințele art. 103 C. proc. civ. Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și ale legislației incidente cauzei, Înalta Curte apreciază recursul declarat de recurentul-reclamant ca fiind nefondat, pentru considerentele de vor fi expuse. Reclamantul recunoaște că nu deține un certificat doveditor al calității de revoluționar obținut în baza Legii nr. 42/1990 cu modificările și completările ulterioare. Această calitate se putea dobândi numai după urmarea procedurii stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei pentru cinstirea și sprijinirea eroilor Revoluției din Decembrie 1989, fiind instituit și un termen în art. 2 din Legea nr. 42/1990 pentru depunerea dosarelor în vederea dobândirii acestei calități, termen pe care recurentul-reclamant nu l-a respectat, fapt dealtfel recunoscut de acesta în motivele de recurs.

Nu poate fi reținută susținerea recurentului-reclamant că termenul pentru depunerea documentelor nu este un termen de decădere întrucât, în lipsa unor derogări expres prevăzute de lege, toate termenele legale imperative, cum este și cel stipulat în art. 2 menționat, sunt prezumate a fi stabilite sub sancțiunea decăderii, concluzie ce se desprinde din art. 103 alin. (1) C. proc. civ. Mai mult, în prezent Comisia instituită de Legea nr. 42/1990 și-a încetat activitatea iar acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 341/2004, care nu conține reglementări care să permită acordarea de noi certificate de revoluționari. De asemenea, recurentul-reclamant nu se încadrează nici în situațiile prevăzute la art. 10 alin. (3) 1 , 3 2 sau alin. (4) din H.G.

nr. 1707/2006 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004 aprobate prin H.G. nr. 1412/2004. Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că recurentul - reclamant nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 341/2004 întrucât intimata, potrivit art. 3 alin. (2) din legea menționată, art. 7 și 10 alin. (2) din H.G. nr. 1412/2004, cu modificările și completările ulterioare prin H.G. nr. 1707/2006, nu este abilitată de a elibera noi certificate doveditoare a calității de revoluționar, ci doar de a preschimba certificatele ce au fost eliberate conform Legii nr. 42/1990. În raport de cele menționate, de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.A.D. împotriva sentinței civile nr. 149 din 3 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2009.