ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4430/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4430/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București reclamantul C.P. a chemat în judecată pe pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor solicitând obligarea pârâtului să procedeze la preschimbarea certificatului de revoluționar nr. X din 09 ianuarie 1992. Prin întâmpinare, pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 a invocat excepția lipsei procedurii administrative prealabile, excepția tardivității cererii, excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul nu a dovedit faptul că a depus la data de 21 aprilie 2010 cerere de preschimbare a certificatului de revoluționar, nefiind înregistrată la autoritatea pârâtă.
2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 3877 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București au fost respinse excepțiile de inadmisibilitate, lipsei procedurii prealabile și de tardivitate. Instanța a admis acțiunea formulată de reclamantul C.P. în contradictoriu cu pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor și a dispus obligarea pârâtului la analizarea dosarului reclamantului în vederea preschimbării certificatului de revoluționar nr. X din 09 ianuarie 1992. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că excepția lipsei procedurii administrative prealabile invocată de pârât este neîntemeiată, întrucât în cauză este vorba despre un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri de preschimbare a certificatului, formulată în temeiul Legii nr. 341/2004.
Susținerea că reclamantul nu a îndeplinit procedura prevăzută de art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, a constatat instanța de primă jurisdicție că nu poate fi reținută, întrucât textul se referă la contestația formulată în situația în care s-a procedat la preschimbare sau, urmare a operațiunii de preschimbare ori, în cauză, reclamantul se plânge de faptul că deși avea dosarul complet, pârâtul nu a procedat la preschimbare. De asemenea, Curtea a respins excepția de inadmisibilitate, întrucât potrivit art. 5 alin. (3), (4) și (5) Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989, după analizarea dosarelor persoanelor ce solicită preschimbarea certificatelor, cu avizul comisiei parlamentare pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi, va elibera noul tip de certificat, care va avea un format unic, cu elemente de securizare - singurul document valabil pentru a beneficia de prevederile prezentei legi.
Instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii este neîntemeiată, întrucât pârâta are obligația analizării dosarelor persoanelor care solicită preschimbarea, de a solicita avizele prevăzute de lege, de a semna certificatele și de a face propuneri Președintelui României pentru acordarea ordinului prevăzut de art. 3 alin. (3) din lege.
În ceea ce privește excepția de tardivitate invocată, Curtea reține că reclamantul a făcut dovada că deține Certificat de "Luptător pentru victoria Revoluției române din decembrie 1989 - Remarcat prin Fapte Deosebite" și a solicitat pârâtului preschimbarea Certificatului, conform art. 9 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, la data de 21 aprilie 2010, împreună cu avizul Asociației Răniților și Urmașilor Eroilor Martiri din Decembrie 1989, la care a depus la data de 26 aprilie 2010 înscrisuri din care rezultă că a fost rănit prin împușcare în data de 25 decembrie 1989, în timp ce era în misiune ca militar în termen la UM nr. 01731 Timișoara.
Instanța a reținut că susținerea pârâtului în sensul că reclamantul nu a dovedit faptul că a depus la data de 21 aprilie 2010 cerere de preschimbare a certificatului de revoluționar, nefiind înregistrată la autoritatea pârâtă, nu este probată, întrucât documentele depuse prin cererea din data de 26 aprilie 2010 sunt aceleași cu cele transmise de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Dosarul nr. 1873, ceea ce confirmă susținerile reclamantului. În plus, reclamantul a mai arătat că funcționarul care a primit cererea în prezența președintelui Asociației nu i-a dat nicio viză de înregistrare. Instanța de primă jurisdicție a reținut că pârâtul nu a procedat la analiza dosarului reclamantului, în vederea preschimbării, într-un termen rezonabil.
3. Recursul declarat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din decembrie 1989 Prin motivele de recurs formulate Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, pentru considerentul că dispozițiile legale prevăd ca mai înainte de a se adresa instanței de judecată, partea vătămată într-un drept sau interes legitim trebuie mai întâi să sesizeze Comisia Parlamentară a Revoluționarilor din Decembrie 1989, excepția de inadmisibilitate a acțiunii și excepția de tardivitate a introducerii cererii de preschimbare. Recurentul a precizat că reclamantul nu a făcut dovada că a înregistrat la Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluționarilor până la data limită de 30 aprilie 2009, cererea de preschimbare a certificatului doveditor și documentația aferentă acestei cereri de preschimbare.
S-a precizat că prin O.U.G. nr. 84/2009 termenul de soluționare a dosarelor de preschimbare prevăzut la art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 a fost prorogat până la data de 1 ianuarie 2010 inclusiv, însă a precizat că textul legal prorogă termenul numai sub aspectul preschimbării certificatelor doveditoare și nu cel al depunerii cererii de preschimbare și al documentelor doveditoare. Astfel, a concluzionat recurentul că demersurile făcute de reclamant sunt tardive. Pe fondul cauzei deduse judecății, recurentul a precizat că nu există niciun dosar depus pentru preschimbarea certificatului deținut de reclamant, întrucât nu apare în nicio evidență realizată în temeiul Legii nr. 341/2004. II.
Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: În cauză, se reține că, potrivit înscrisurilor aflate la dosar, reclamantul deține certificatul de revoluționar nr. X din 09 ianuarie 1992, care atestă calitatea de beneficiar al Legii nr. 42/1990, republicată, având calitatea de Luptător pentru Victoria Revoluției Române din decembrie 1989. Înalta Curte constată că reclamantul s-a adresat Secretariatului de Stat pentru problemele Revoluționarilor cu cerere de preschimbare a certificatului de revoluționar, însă instituția pârâtă nu a soluționat cererea reclamantului și nu a comunicat niciun răspuns cu privire la aceasta, situație care este de natură a crea o vătămare în sensul prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă adresată autorității publice emitente sau dacă nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4) poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate și eventual reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.
Înalta Curte a constatat că instanța de fond a dat o dezlegare corectă excepțiilor invocate, care a răspuns punctual la excepțiile invocate, motiv pentru care Înalta Curte menține motivarea acestei instanțe. Excepția de inadmisibilitate a acțiunii este neîntemeiată, întrucât văzând Deciziile nr. 412/2006, nr. 801/2009, nr. 473/2006 și nr. 176/2009 pronunțate de Curtea Constituțională care a reținut că această comisie parlamentară pentru cinstirea și sprijinirea eroilor revoluției nu a fost creată prin regulament parlamentar, ci prin lege, iar activitatea sa este una de control parlamentar al unei activități administrative a Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor, Înalta Curte reține că procedura cu această Comisie este facultativă, persoana interesată având posibilitatea fie de a apela la această procedură, fie de a se adresa direct instanței de judecată.
În ceea ce privește excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de recurentă având în vedere dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 341/2004, Înalta Curte reține că este neîntemeiată, întrucât procedura cu această Comisie Parlamentară nu este obligatorie, așa cum s-a reținut și mai sus. De asemenea, excepția tardivității introducerii cererii de preschimbare nu poate fi primită de Înalta Curte, având în vedere faptul că din actele aflate la dosar rezultă că cererea de preschimbare a reclamantului a fost depusă în termenul legal. Nu poate fi acceptată opinia recurentului în sensul că termenul a fost prorogat numai pentru instituția chemată să soluționeze cererile de preschimbare a certificatelor de revoluționar, întrucât dispozițiile legale nu fac această distincție.
Critica recurentului Secretariatul de Stat pentru problemele Revoluționarilor cu privire la soluționarea fondului pretențiilor formulate de reclamant nu poate fi primită de Înalta Curte, motiv pentru care soluția instanței de fond și motivarea acesteia urmează a fi menținute de instanța de control judiciar. Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul formulat de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 împotriva Sentinței nr. 3877 din 31 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie 2012. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.