ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3330/2009

Examinând recursul de față, constată:

Prin sentința penală nr. 213/PI din 19 august 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.I., împotriva rezoluției nr. 332/P/2009 din 13 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a menținut rezoluția atacată și a obligat petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut că, prin rezoluția nr. 332/P/2009 din 13 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.I.V. și P.M. pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. și față de intimații B.R., J.C., I.A., J.D. și C.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

Procurorul a avut în vedere, în esență, că intimații, în calitate de experți judiciari și, respectiv, judecători, au soluționat corespunzător dosarul de partaj de bunuri comune pe care petiționarul l-a avut pe rolul instanțelor din Timișoara.

Soluția procurorului a fost menținută prin rezoluția nr. 889/II/2/2009 din 17 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

A

pel Timișoara.

S-a mai reținut că, prin plângerea formulată conform art. 278/1 C. proc. pen., petiționarul a solicitat desființarea rezoluției susținând că aceasta nu este legală deoarece intimații judecători au soluționat greșit dosarul civil nr. 12663/2005 al Judecătoriei Timișoara, iar expertul B.I.V. nu a efectuat corespunzător expertiza.

Prima instanță a constatat că în mod corect s-a reținut că petiționarul, nemulțumit de soluția pronunțată în dosarul civil de partaj de bunuri comune, a formulat mai multe plângeri penale pentru aceleași infracțiuni, cu privire la aceleași persoane care au avut calitatea de judecători, expert judiciar – intimatul B.I.V., executor judecătoresc – J.C. și avocat – P.M. Aceste plângeri au fost soluționate prin neînceperea urmăririi penale, astfel încât, respectând principiul „

non bis in idem

”, nu se pot efectua cercetări pentru aceleași fapte, motiv pentru care s-a dispus și în această cauză, neînceperea urmăririi penale față de intimați.

Instanța a reținut că infracțiunile prevăzute de art.246 și, respectiv, de art. 289 C. pen., imputate de petiționar intimaților, nu există, magistrații exercitându-și atribuțiile legale în soluționarea dosarului, iar petiționarul având posibilitatea de a exercita căile de atac împotriva soluției pronunțate în dosarul civil în situația în care se considera nemulțumit.

Instanța a avut în vedere și faptul că soluția a rămas irevocabilă.

Referitor la expertiza întocmită în cauză instanța a reținut că petiționarul putea formula obiecțiuni, dar nu a înțeles să uzeze de acest drept conferit de lege.

În consecință, s-a concluzionat că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, iar plângerea formulată de petiționar este nefondată.

Petiționarul a declarat recurs susținând că nejustificat procurorul a refuzat citarea judecătorilor J.D., C.C., I.A.

A mai susținut că nu s-a luat măsura aducerii celor șapte intimați cu mandat în vederea audierii.

În petiția înregistrată la data de 7 octombrie 2009 s-a mai arătat că în dosarul nr. 12663/2005 judecătorul B.R. de la Judecătoria Timișoara, în înțelegere cu avocatul P.M. nu a solicitat numitei B.E. să achite suma de 2752 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, iar judecătorii J.D., C.C. și I.A. „au dat decizii irevocabile pentru a nu se putea continua dezbaterile pentru a se afla adevărul”.

Examinând cauza și sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Nici unul dintre motivele invocate de petiționar nu este de natură a determina casarea hotărârii primei instanțe.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că soluția de respingere a plângerii formulate de petiționar conform art. 278/1 C. proc. pen. este legală și temeinică, întrucât în mod corect procurorul a dispus, prin rezoluția atacată, neînceperea urmăririi penale față de intimați.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că petiționarul a formulat mai multe plângeri penale, pentru aceleași fapte, împotriva intimaților din prezenta cauză, toate fiind finalizate de procuror prin soluții de neînceperea urmăririi penale, iar în unele cazuri așa cum precizează de altfel chiar petiționarul în fața procurorului, aceste soluții au fost menținute prin hotărâri judecătorești definitive.

Este cazul intimatului B.I.V. – expert judiciar, față de care pentru aceeași faptă în materialitatea ei (menționarea în plus, în expertiza efectuată în dosarul nr. 12663/2005 al Judecătoriei Timișoara, a unei camere parchetate, cu sobă de teracotă și a 49,06 m gard pe stâlp de țeavă) s-a dispus, prin rezoluția nr. 6689/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, menținută prin sentința penală nr. 2804 din 12 noiembrie 2008 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia penală nr. 135 din 18 februarie 2009 a Tribunalului Timiș, neînceperea urmăririi penale.

De asemenea, prin rezoluția nr. 95/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul J.C., executor judecătoresc, pentru aceeași faptă în materialitatea ei. Rezoluția a fost menținută prin sentința penală nr. 208 din 11 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia penală nr. 3557 din 4 noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Tot astfel, prin rezoluția nr. 459/P/2008 din 19 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de avocatul P.M. pentru aceleași fapte cu privire la care petiționarul a formulat plângerea penală în cauză. Rezoluția a fost menținută prin sentința penală din 21 mai 2009 a Curții de Apel Timișoara, definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, nr. 3303 din 16 octombrie 2009.

Având în vedere că în cazul acestor trei intimați, instanța a hotărât definitiv că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală, menținând soluția procurorului în acest sens, Înalta Curte reține că potrivit art. 278/1 alin. (11) C. proc. pen., intimații nu mai pot fi urmăriți pentru aceleași fapte, existând practic autoritate de lucru judecat.

Și cu privire la ceilalți intimați petiționarul a formulat plângeri pentru aceleași fapte cu care a sesizat organele de urmărire penală în prezenta cauză.

Rezoluțiile nr. 151/2006 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmărirea penală față de judecătorul B.R. și nr. 213/2007 prin care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de același judecător precum și față de judecătorii I.A., J.D. și C.C. nu au fost însă menținute prin hotărâri judecătorești definitive, astfel încât referitor la aceste intimate nu se poate reține că există autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte constată că din actele premergătoare efectuate, ca de altfel chiar din conținutul plângerii și declarației petiționarului, nu rezultă existența vreunei fapte prevăzute de legea penală.

Se reține că simplul fapt al pronunțării unei hotărâri de către judecător nu poate constitui o faptă penală; chiar dacă această hotărâre nemulțumește vreuna dintre părți.

Tot astfel, legalitatea și temeinicia hotărârilor judecătorești nu pot face obiectul examinării decât în cadrul căilor de atac (ordinare sau extraordinare) prevăzute de lege.

În speță, este evident că plângerile formulate de petiționar își au sorgintea în faptul că acesta este nemulțumit de hotărârile pronunțate de intimații judecători în cauzele civile în care petiționarul a fost implicat, însă din actele dosarului nu rezultă nici un fel de indicii cu privire la săvârșirea de către magistrații reclamați a vreunei fapte penale.

În acest context, Înalta Curte reține că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de acești intimați, cu precizarea că temeiul corect al soluției dispuse de procuror era art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât faptele nu există.

Constatând că nu există nici motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu, recursul declarat de petiționar va fi respins ca nefondat, conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva sentinței penale nr. 213/PI din 19 august 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 19 octombrie 2009.