ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4017/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială contencios administrativ și fiscal, reclamanta Z.C.D.

a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea

hotărârii nr. 8787 din 17 noiembrie 2006 emisă de pârâtă și obligarea acesteia

să-i recunoască și, totodată, să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că se încadrează în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000

modificată, întrucât a fost refugiată împreună cu familia.

În susținerea acțiunii reclamanta a

depus în copie, mai multe înscrisuri printre care acte de stare civilă și

declarații autentificate ale unor martori.

Reclamanta a arătat că în mod

nejustificat i-au fost anulate drepturile recunoscute în 2003.

Pentru elucidarea stării de fapt, la

cererea reclamantei au fost audiați martorii C.L., L.I. și C.M.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 302 din 23 mai

2007 Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a adopta această soluție,

instanța de fond a reținut, în esență, că prin hotărârea nr. 8787 din 19 martie

2003 emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 a fost admisă cererea

formulată de reclamanta Z.C.D. și, pe cale de consecință i-au fost acordate

drepturile prevăzute de actul normativ menționat.

Ulterior, în considerarea

dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 189/2000, prin hotărârea emisă la 17

noiembrie 2006 a fost anulată hotărârea nr. 8787 din 19 martie 2003 pe motiv că

localitatea de refugiu era situată în zona liberă, românească.

Instanța de fond a reținut că

familia reclamantei nu a fost refugiată, că părăsirea domiciliului nu s-a

datorat persecuției etnice, ci nevoilor materiale determinate de război.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta Z.C.D., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenta susține că nu a reușit să

studieze documentația care a stat la baza hotărârii atacate, martorii nu au

fost audiați în prezența sa, iar declarațiile lor au fost completate și

refăcute.

Examinând cauza și sentința atacată în

raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente

în cauză și cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act

normativ persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu

începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile expres prevăzute de lege.

Prin persoana care a fost strămutată,

expulzată sau refugiată în altă localitate se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate din

motive etnice.

Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi

compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor etnice.

Totodată, potrivit art. 6 din O.G. nr. 105/1999

și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la

art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele

competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de

probă prevăzut de lege.

Recurenta a încercat să-și dovedească

calitatea de persoană refugiată prin intermediul probei testimoniale.

Din înscrisurile depuse la dosar, apar

neconcordanțe între locul nașterii și data refugierii reclamantei, iar aceste

documente oficiale nu dovedesc refugierea din localitatea de domiciliu în altă localitate.

Simpla mutare a recurentului dintr-o

localitate în alta, nu poate fi considerată refugiu cauzat de persecuții

etnice.

În scopul evitării eventualelor abuzuri

în stabilirea calității de persecutat din motive etnice, este necesar, ca cel

puțin unul dintre martori să dovedească, cu acte, că s-a aflat în aceeași

situație cu reclamantul.

Or, simplele declarații ale martorilor

din care rezultă că aceștia cunosc situația recurentei, nu pot fi luate în

considerare mai ales că niciunul dintre aceștia nu a probat afirmațiile cu acte

oficiale.

Așadar, înscrisurile și declarațiile

martorilor pe care recurenta-reclamantă le invocă, nu respectă cerințele

prevăzute de lege și nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă.

În acea perioadă, în România, nu se

instaurase nici un regim opresiv, care să persecute etnic, strămutând forțat

anumite persoane dintr-o localitate în alta.

Din actele dosarului rezultă că

localitatea de domiciliu a reclamantei se afla la graniță, iar în acea

localitate a fost refugiată o parte din populația plecată din teritoriul

ocupat, că în această localitate nu au fost instalate autorități maghiare și

nici nu au existat persecuții etnice.

Situația creată pentru reclamantă și

familie s-a datorat evenimentelor politico-militare existente la aceea vreme.

Așa fiind, cum recurenta-reclamantă nu a

făcut dovada în nici un fel că ar fi fost refugiată și că acest lucru ar fi

fost consecința unor persecuții din motive etnice, în mod corect, instanța de

fond a respins acțiunea.

În consecință, pentru considerentele

arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Z.C.D.,

împotriva sentinței civile nr. 302 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23

octombrie 2007.