ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 919/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele :

Prin contestația la

executare înregistrată la data de 23 noiembrie 2007, contestatoarea A.A.A. a

chemat în judecată A.D.S., solicitând instanței anularea tuturor actelor de

executare silită declanșate de către pârâtă în temeiul contractului de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 39 din 21 septembrie 2000 modificat prin

actele adiționale nr. 1 din 23 octombrie 2000, nr. 2 din 27 decembrie 2001 și

nr. 3 din 20 martie 2003, respectiv adresa nr. 59462 din 12 iulie 2007

(comunicată la data de 7 noiembrie 2007) adresa 43140/3 din 2 noiembrie 2007

(comunicată la data de 7 noiembrie 2007) actele de executare, de încasare a

sumelor de 6.093.673,33 lei și operațiunea de reînscriere a A.D.S. ca acționar

al SC S.C. SA conform adresei nr. 58775 din 4 iulie 2007 precum și întoarcerea

executării silite în sensul reînscrierii contestatoarei ca acționar în

Registrul Comerțului pentru un număr de 1.719.819 acțiuni deținute la SC S.C.

SA reprezentând 69,9883% din capitalul acestei societăți.

În susținerea cererii

s-a arătat că între contestatoare și A.D.S. s-a încheiat contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 39 din 21 septembrie 2000 prin care s-a

cumpărat un pachet de acțiuni la SC S.C. SA reprezentând 69,9883% din capitalul

social, cumpărătorul achitând ratele de preț convenite în contract până când a

descoperit că vânzătorul se face vinovat de neevidențierea tuturor datoriilor

societății vândute, aspect care rezultă și din expertiza efectuată, unde sunt

evidențiate datoriile reale de 125.447.557.744 Rol, în timp ce în caietul de

sarcini erau trecute doar 78.815.000.000 Rol.

În acest sens,

contestatoarea a formulat o acțiune prin care a solicitat constatarea

modalității defectuoase în care vânzătorul și-a îndeplinit obligațiile,

obligație de garanție pentru evicțiune a vânzătorului prin plata daunelor

interese precum și constatarea suspendării obligației A.A.A. de plată a

contractului ca urmare a excepției de neexecutare, compensarea datoriilor

reciproce între părți.

În aceste

condiții, contestatoarea considera că, contractul de vânzare-cumpărare acțiuni

nr. 39 din 21 septembrie 2000 nu este titlu executoriu

întrucât

la data încheierii, această convenție nu avea putere executorie astfel încât

executarea silită nu poate porni decât după obținerea unei hotărâri

judecătorești definitive de obligare a cumpărătorului la plată potrivit

principiului neretroactivității legii, date fiind dispozițiile art. 2 din

O.U.G. nr. 64/2005.

Prin întâmpinare

A.D.S. a ridicat excepția inadmisibilității contestației, motivat de faptul că

actele emise nu sunt acte desfășurate în cadrul unei executări silite

declanșate de către creditor în baza O.U.G. nr. 64/2005 coroborate cu O.U.G.

nr. 51/1998.

La data de 24

ianuarie 2008 contestatoarea a făcut precizări în sensul că a renunțat la

soluționarea capătului de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 31 din 21 februarie 2008

a admis excepția inadmisibilității contestației la executare și pe cale de

consecință a respins ca inadmisibilă contestația la executare.

În motivarea

soluției, instanța de apel a reținut că toate actele atacate de către

contestatoarea A.A.A. nu sunt acte desfășurate în cadrul unei executări silite

pentru ca partea să ceară instanței controlul legalității acestora prin procedura

unei executări silite, care, este indisolubil legată de existența unei

executări silite aflate în desfășurare.

Cu petiția

înregistrată la data de 24 martie 2007 contestatoarea a declarat recurs

împotriva încheierii de ședință din 24 ianuarie 2008 prin care s-a respins

cererea de suspendare a judecății, precum și împotriva sentinței pronunțate

criticile formulate făcând referire la aspecte de nelegalitate fiind invocate

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Soluția dată asupra

cererii de suspendare recurenta consideră că este nelegală fiind încălcate

dispozițiile art. 244

1

C. proc. civ. motivat de obiectul dosarului

cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 26552/3/2004 respectiv modul de

întocmire a documentelor de privatizare, a existenței obligației de garanție

pentru evicțiune în sarcina pârâtei.

Cu privire la

sentința criticată, recurenta susține că în mod greșit pricina a fost

soluționată prin admiterea excepției inadmisibilității contestației prin interpretarea

greșită a actelor de executare a căror anulare s-a solicitat, schimbând natura

și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.

Eroarea

fundamentală a instanței, constă în faptul că nu s-a avut în vedere caracterul

cu totul special al executării silite efectuate de către A.D.S. raportat la

prevederile legilor speciale, respectiv la O.U.G. nr. 64/2005 și O.U.G. nr.

51/1998 privind procedura postprivatizare realizată de A.V.A.S. la care face

trimitere O.U.G. nr. 64/2005.

Se susține că toate

actele contestate, reprezintă acte de executare cu caracter special.

Prin întâmpinare,

intimata A.D.S. a solicitat respingerea recursului, motivat de faptul că actele

a căror anulare s-a solicitat pe calea contestației la executare, nu sunt acte

emise în cadrul executării silite declanșate.

Criticile privind

soluția de respingere a cererii de suspendare a cauzei nu pot fi primite, având

în vedere că nu s-a demonstrat interdependența între cele două litigii, nefiind

întrunite condițiile prevăzute de art. 244 C. proc. civ.

De altfel acest text

de lege lasă la aprecierea instanței măsura suspendării neavând caracter

imperativ.

În ce privește

soluția pronunțată se reține că, contestația la executare este mijlocul

procedural prin care părțile sau terțele persoane vătămate prin executare se

pot adresa instanței competente în scopul de a obține desființarea actelor

ilegale de executare.

Contestația la

executare este o procedură prin care se poate obține anularea sau îndepărtarea

actelor de executare săvârșite fără respectarea legii.

Invocarea de către

intimată a dispozițiilor din dreptul comun nu este eficientă deoarece în cadrul

procedurii de executare silită prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998 nu sunt

enumerate expres actele de executare ce se pot efectua de către creditorii

speciali stabilite prin aceasta.

Astfel adresa nr.

59462 din 12 mai 2007 reprezintă un act de executare a contractului deoarece se

referă la desființarea contractului având natura unei somații.

De asemenea și adresa

nr. 43140 din 6 noiembrie 2007, are de asemenea natura unui act de executare

silită având în vedere că după opoziția recurentei la considerarea ca

desființată a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni a emis o nouă somație

în același sens, prin care face cunoscută demararea executării silite a

contractului de vânzare-cumpărare.

Adresa nr.

58755 din 4 iulie 2007 reprezintă tot o notificare a recurentei cu privire la

efectele executării silite, dată la care intimata recunoaște că începuse

executarea silită asupra acțiunilor deținute la SC S.C. SA.

Operațiunea de

reînscriere ca acționar la SC S.C. SA a intimatei, cu pachetul de acțiuni ce a

făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, nu a fost altceva

decât tot un act de executare silită a aceluiași contract.

Aceste acte de

executare emise în cadrul unei proceduri specifice declanșate de intimata

creditoare conform O.U.G. nr. 64/2005 coroborate cu

O.U.G.

nr. 51/1998, astfel că acestea pot fi supuse controlului judecătoresc pe calea

contestației la executare.

Mai mult, este de reținut că

legislația procesuală civilă nu reglementează excepția inadmisibilității și că

recurenta-contestatoare a invocat un temei juridic, instanța avea obligația să

o judece în fond, în raport cu textele de lege aplicabile.

In aceste

condiții având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ. recursul împotriva

sentinței criticate va fi admis, aceasta urmând a fi casată și cauza trimisă

spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge

recursul declarat de contestatoarea A.A.A. CRAIOVA, împotriva încheierii de

ședință din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială.

Admite recursul

declarat de contestatoarea A.A.A. CRAIOVA, împotriva sentinței nr. 31 din 21

februarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare pe fond

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

martie 2009.