ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3019/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 16 aprilie 2008, SC L.T. SRL București a solicitat ca în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. și cu A.N.A.F. să se dispună anularea ordinului de plată din 6 februarie 2007 și obligarea pârâților să-i restituie suma de 9.462 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturism, precum și dobânda legală aferentă de la data plății până la restituirea efectivă a sumei respective. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 6 februarie 2007 a cumpărat un automobil marca M.B., fabricat în anul 2006 și înmatriculat cu nr. XX pe numele său. În opinia sa, suma achitată cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare nu era datorată întrucât instituirea unei asemenea obligații prin Codul fiscal în vigoare, contravine normelor dreptului comunitar și o prejudiciază.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1073-1075 C. civ., art. 90 din Tratatul de Constituire al Uniunii Europene. Prin sentința civilă nr. 1702 din 27 mai 2008, Tribunalul București, secția a X-a contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Această din urmă instanță a pronunțat apoi, sentința civilă nr. 3417 din 9 decembrie 2008 prin care s-a dezinvestit în favoarea instanței de judecată sesizate inițial. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat dosarul pentru soluționarea acestuia conform dispozițiilor art. 21 C. proc. civ.

Curtea de apel a reținut că A.F.P. a sectorului 4 București este autoritatea publică care a încasat taxa specială auto și prin urmare, îi revine obligația de soluționare a cererii de restituire formulată de reclamantă. Că, având în vedere cuantumul sumei ce se solicită a fi restituită, precum și dispozițiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ., raportat la art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competența materială pentru soluționarea în primă instanță a cauzei aparține tribunalului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A.N.A.F. Recurenta a susținut că în mod eronat curtea de apel a calificat litigiul ca un contencios administrativ - fiscal, deoarece reclamanta SC L.T. SRL București nu a contestat un act administrativ vătămător, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În realitate, acțiunea formulată pentru anularea ordinului bancar de plată și restituirea sumei de 9.462 lei este întemeiată pe dispozițiile art. 1073 – 1075 C. civ. și potrivit art. 1 pct. 1) C. proc. civ., trebuie soluționată de instanța de drept comun competentă, respectiv Judecătoria Sectorului 4 București. Motivul de recurs este întemeiat. Așa cum s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a actelor și lucrărilor din dosar, prin acțiunea introdusă, SC L.T. SRL București a solicitat anularea ordinului de plată din 6 februarie 2007 emis de B.R.D. – agenția Berceni și obligarea pârâților să-i restituie suma de 9.462 lei încasată cu titlu de taxe specială pentru autoturismul marca M.B. achiziționat la aceeași dată.

Se constată așadar, că reclamanta nu contestă legalitatea unui act administrativ vătămător, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci un ordin de plată emis de o unitate bancară care atestă o simplă operațiune materială tehnică, efectuată în exercitarea atribuțiilor legale specifice. Față de obiectul acțiunii, Înalta Curte mai reține că reclamantul a solicitat să fie exonerat de la plata taxei de primă înmatriculare a autovehiculului achiziționat și obligarea pârâților la restituirea sumei plătite.

Or, conform art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, prin contencios administrativ se înțelege activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una din părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim. Prin urmare, cererea reclamantei este o cerere în materie civilă, al cărei obiect îl constituie suma de 9.462 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare printr-un ordin de plată al băncii comerciale care nu are natura unui act administrativ supus controlului jurisdicțional pe calea contenciosului administrativ.

Cu un asemenea obiect, litigiul atrage competența materială a judecătoriei, ca instanță de drept comun cu plenitudine de jurisdicție, care judecă toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe. În consecință, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta A.N.A.F., dispunând casarea sentinței atacate și în temeiul art. 22 pct. 5) C. proc. civ. va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4, în a cărei rază teritorială își au sediile atât agenția bancară, cât și beneficiarul plății – A.F.P. a Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 3417 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4 București. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 2 iunie 2009.