ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3019/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 16 aprilie 2008, SC L.T. SRL București a

solicitat ca în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. și cu A.N.A.F. să se

dispună anularea ordinului de plată din 6 februarie 2007 și obligarea pârâților

să-i restituie suma de 9.462 lei, reprezentând taxa specială pentru autoturism,

precum și dobânda legală aferentă de la data plății până la restituirea

efectivă a sumei respective.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că la data de 6 februarie 2007 a cumpărat un automobil marca

M.B., fabricat în anul 2006 și înmatriculat cu nr. XX pe numele său.

În opinia sa, suma achitată

cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare nu era datorată întrucât

instituirea unei asemenea obligații prin Codul fiscal în vigoare, contravine

normelor dreptului comunitar și o prejudiciază.

În drept, reclamanta a

invocat prevederile art. 1073-1075 C. civ., art. 90 din Tratatul de Constituire

al Uniunii Europene.

Prin sentința civilă nr. 1702

din 27 mai 2008, Tribunalul București, secția a X-a contencios administrativ și

fiscal, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Această din urmă instanță a

pronunțat apoi, sentința civilă nr. 3417 din 9 decembrie 2008 prin care s-a

dezinvestit în favoarea instanței de judecată sesizate inițial.

Totodată, a constatat ivit

conflictul negativ de competență între cele două instanțe și a înaintat dosarul

pentru soluționarea acestuia conform dispozițiilor art. 21 C. proc. civ.

Curtea de apel a reținut că

A.F.P. a sectorului 4 București este autoritatea publică care a încasat taxa

specială auto și prin urmare, îi revine obligația de soluționare a cererii de

restituire formulată de reclamantă. Că, având în vedere cuantumul sumei ce se

solicită a fi restituită, precum și dispozițiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ.,

raportat la art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, competența

materială pentru soluționarea în primă instanță a cauzei aparține tribunalului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta A.N.A.F.

Recurenta a susținut că în mod

eronat curtea de apel a calificat litigiul ca un contencios administrativ -

fiscal, deoarece reclamanta SC L.T. SRL București nu a contestat un act

administrativ vătămător, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ.

În realitate, acțiunea

formulată pentru anularea ordinului bancar de plată și restituirea sumei de 9.462

lei este întemeiată pe dispozițiile art. 1073 – 1075 C. civ. și potrivit art. 1

pct. 1) C. proc. civ., trebuie soluționată de instanța de drept comun

competentă, respectiv Judecătoria Sectorului 4 București.

Motivul de recurs este

întemeiat.

Așa cum s-a arătat cu

prilejul expunerii rezumative a actelor și lucrărilor din dosar, prin acțiunea

introdusă, SC L.T. SRL București a solicitat anularea ordinului de plată din 6

februarie 2007 emis de B.R.D. – agenția Berceni și obligarea pârâților să-i

restituie suma de 9.462 lei încasată cu titlu de taxe specială pentru

autoturismul marca M.B. achiziționat la aceeași dată.

Se constată așadar, că

reclamanta nu contestă legalitatea unui act administrativ vătămător, în sensul

dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci un ordin de plată

emis de o unitate bancară care atestă o simplă operațiune materială tehnică,

efectuată în exercitarea atribuțiilor legale specifice.

Față de obiectul acțiunii,

Înalta Curte mai reține că reclamantul a solicitat să fie exonerat de la plata

taxei de primă înmatriculare a autovehiculului achiziționat și obligarea

pârâților la restituirea sumei plătite.

Or, conform art. 2 alin. (1)

lit. f) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

prin contencios administrativ se înțelege activitatea de soluționare de către

instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a

litigiilor în care cel puțin una din părți este o autoritate publică, iar

conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act

administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal

ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau

un interes legitim.

Prin urmare, cererea

reclamantei este o cerere în materie civilă, al cărei obiect îl constituie suma

de 9.462 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare printr-un ordin

de plată al băncii comerciale care nu are natura unui act administrativ supus

controlului jurisdicțional pe calea contenciosului administrativ.

Cu un asemenea obiect,

litigiul atrage competența materială a judecătoriei, ca instanță de drept comun

cu plenitudine de jurisdicție, care judecă toate procesele și cererile, în

afară de cele date prin lege în competența altor instanțe.

În consecință, Înalta Curte

va admite recursul declarat de pârâta A.N.A.F., dispunând casarea sentinței

atacate și în temeiul art. 22 pct. 5) C. proc. civ. va stabili competența de

soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4, în a cărei rază

teritorială își au sediile atât agenția bancară, cât și beneficiarul plății – A.F.P.

a Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței nr.

3417 din 9 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 4

București.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 2 iunie 2009.