ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3171/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanții N.N., ș.a.,

au chemat în judecată

orașul Popești

Leordeni prin Primar, SC D. SA și Ministerul Economiei și Comerțului,

solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să constate nulitatea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria

M.-03 nr. 1396 din 29 septembrie 1994 și suspendarea executării acestuia.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că actul contestat a fost emis cu încălcarea normelor legale și urmare a

emiterii acestuia a fost încălcat dreptul acestora la reconstituirea dreptului

de proprietate, întrucât Comisia locală nu le poate soluționa cererile, neavând

teren disponibil.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 323 din 31

ianuarie 2007 a respins excepția lipsei plângerii prealabile, a admis excepția

tardivității și pe cale de consecință a respins ca tardiv formulată acțiunea reclamanților.

Totodată, a respins ca nedovedită cererea privind cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004

care consacră drept punct de plecare al termenului de un an, data emiterii

actului (în speță 6 octombrie 1994) acțiunea în anularea Certificatului de

atestare a dreptului de proprietate Seria M.03 nr. 1396, este tardivă.

A mai reținut că nu pot fi primite

susținerile reclamanților potrivit cărora motivele de nulitate privitoare la

actul administrativ atacat pot fi invocate oricând în temeiul art. 4 din Legea

nr. 554/2004.

Împotriva acestei sentințe considerată

nelegală și netemeinică au declarat recurs N.N., ș.a

.

Recurenții au

susținut că prin cererea de chemare în judecată au formulat o acțiune oblică în

temeiul art. 974 C. civ. și că în speță ei au calitatea de creditori, respectiv

persoane îndreptățite la restituirea în natură a dreptului de proprietate.

Au mai susținut că

în mod greșit instanța de fond a considerat aplicabile în cauză, dispozițiile

art. 11 pct. 2 și 5 din Legea nr. 554/2004, întrucât instituția decăderii este

reglementată de dispozițiile art. 103 C. proc. civ. și că în raport de aceste

dispoziții momentul de la care a început să curgă termenul de decădere nu e de

la data emiterii actului și de la data când au luat cunoștință de existența

titlului de proprietate al orașului Popești Leordeni, asupra terenului.

Examinând cauza în

raport cu toate criticile formulate soluției instanței de fond, cu probele

administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Într-adevăr,

conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ

unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție din oficiu sau la cererea părții interesate. Aceste dispoziții legale

însă nu sunt aplicabile cauzei de față, întrucât acestea reglementează excepția

de nelegalitate.

Potrivit art. 11

din Legea nr. 554/2004 „cererile prin care se solicită anularea unui act

administrativ individual (așa cum este și cazul certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenului) sau recunoașterea dreptului pretins

și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data

…..” .

La alin. (2) al

acestui articol se prevede că, pentru motive temeinice, în cazul actului

administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut

la alin. (1) dar nu mai târziu de 1 (un) an de la data emiterii actului.

În raport de aceste

dispoziții legale corect a reținut instanța de fond că față de data emiterii actului

care este aceea de 6 octombrie 1994, acțiunea în anularea acestui act

administrativ este tardivă.

De altfel,

securitatea și stabilitatea raporturilor juridice, a efectelor actelor

administrative, impune totuși ca, asemenea acțiuni să poată fi introduse

într-un anumit interval de timp.

Nu pot fi reținute

susținerile reclamanților în sensul că, instituția decăderii este reglementată

de dispozițiile art. 103 C. proc. civ., întrucât așa cum s-a arătat mai sus, pe

de o parte, suntem în prezența unui act administrativ cu caracter individual și

acțiunea având un astfel de obiect este de competența instanței de contencios

administrativ, iar pe de altă parte, dacă ar fi aplicabile dispozițiile art. 103

C. proc. civ., recurenții-reclamanți ar fi trebuit să dovedească că au fost

împiedicați de o împrejurare mai presus de voința lor să-și exercite dreptul în

termen legal, având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea

procesuală.

Examinând și din

oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat în cauză

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.N., ș.a.,

împotriva sentinței civile nr. 323 din 31

ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21

iunie 2007.