ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3171/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții N.N., ș.a., au chemat în judecată orașul Popești Leordeni prin Primar, SC D. SA și Ministerul Economiei și Comerțului, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să constate nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor Seria M.-03 nr. 1396 din 29 septembrie 1994 și suspendarea executării acestuia. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că actul contestat a fost emis cu încălcarea normelor legale și urmare a emiterii acestuia a fost încălcat dreptul acestora la reconstituirea dreptului de proprietate, întrucât Comisia locală nu le poate soluționa cererile, neavând teren disponibil.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 323 din 31 ianuarie 2007 a respins excepția lipsei plângerii prealabile, a admis excepția tardivității și pe cale de consecință a respins ca tardiv formulată acțiunea reclamanților. Totodată, a respins ca nedovedită cererea privind cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care consacră drept punct de plecare al termenului de un an, data emiterii actului (în speță 6 octombrie 1994) acțiunea în anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M.03 nr. 1396, este tardivă.

A mai reținut că nu pot fi primite susținerile reclamanților potrivit cărora motivele de nulitate privitoare la actul administrativ atacat pot fi invocate oricând în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs N.N., ș.a . Recurenții au susținut că prin cererea de chemare în judecată au formulat o acțiune oblică în temeiul art. 974 C. civ. și că în speță ei au calitatea de creditori, respectiv persoane îndreptățite la restituirea în natură a dreptului de proprietate. Au mai susținut că în mod greșit instanța de fond a considerat aplicabile în cauză, dispozițiile art. 11 pct. 2 și 5 din Legea nr. 554/2004, întrucât instituția decăderii este reglementată de dispozițiile art. 103 C. proc.

civ. și că în raport de aceste dispoziții momentul de la care a început să curgă termenul de decădere nu e de la data emiterii actului și de la data când au luat cunoștință de existența titlului de proprietate al orașului Popești Leordeni, asupra terenului. Examinând cauza în raport cu toate criticile formulate soluției instanței de fond, cu probele administrate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Într-adevăr, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție din oficiu sau la cererea părții interesate.

Aceste dispoziții legale însă nu sunt aplicabile cauzei de față, întrucât acestea reglementează excepția de nelegalitate. Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004 „cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual (așa cum este și cazul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului) sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data …..” . La alin. (2) al acestui articol se prevede că, pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ unilateral, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1) dar nu mai târziu de 1 (un) an de la data emiterii actului. În raport de aceste dispoziții legale corect a reținut instanța de fond că față de data emiterii actului care este aceea de 6 octombrie 1994, acțiunea în anularea acestui act administrativ este tardivă.

De altfel, securitatea și stabilitatea raporturilor juridice, a efectelor actelor administrative, impune totuși ca, asemenea acțiuni să poată fi introduse într-un anumit interval de timp. Nu pot fi reținute susținerile reclamanților în sensul că, instituția decăderii este reglementată de dispozițiile art. 103 C. proc. civ., întrucât așa cum s-a arătat mai sus, pe de o parte, suntem în prezența unui act administrativ cu caracter individual și acțiunea având un astfel de obiect este de competența instanței de contencios administrativ, iar pe de altă parte, dacă ar fi aplicabile dispozițiile art. 103 C. proc. civ., recurenții-reclamanți ar fi trebuit să dovedească că au fost împiedicați de o împrejurare mai presus de voința lor să-și exercite dreptul în termen legal, având în vedere natura imperativă a termenului prevăzut de legea procesuală.

Examinând și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența vreunui motiv de casare, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.N., ș.a., împotriva sentinței civile nr. 323 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 iunie 2007.