ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2429/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.P.E.R.

SRL Bistrița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Bistrița,

suspendarea Deciziei de impunere nr. 482 din 14 iulie 2008 emisă de S.I.F. –

Persoane Juridice din cadrul A.F.P. Bistrița și obligarea pârâtelor la

scoaterea obligației de pe fișa ROL a societății până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a prezentei contestații.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în perioada 2 octombrie 2007 – 12 octombrie 2007 și 9

iunie 2008 – 8 iulie 2008, în urma inspecției s-a încheiat un raport de

inspecție fiscală nr. 1484 din 15 iulie 2008 fiind emisă Decizia de impunere nr.

482 din 14 iulie 2008 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația

suplimentară de plată către buget a sumei de 806.117 lei reprezentând T.V.A. și

impozit pe profit. Reclamanta a arătat că această decizie este nelegală și

netemeinică și, că în acest context, sunt întrunite condițiile prevăzute de art.

14 din Legea nr. 554/2004, impunându-se suspendarea. Pe de altă parte, a mai

arătat că nu au fost respectate nici prevederile art. 98 și art. 65 alin. (2) C.

proc. civ.

În ceea ce privește paguba

iminentă, reclamanta a precizat că prin obligarea la înregistrare în

contabilitate și înscrierea în fișa ROL a debitului îi este blocată în mare

parte activitatea, ceea ce ar determina ajungerea în insolvență pe de o parte

iar, pe de altă parte, prin începerea executării silite și emiterea somației

prin incapacitate de plată.

Prin întâmpinările

formulate, pârâtele au solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 777/2008

din 19 decembrie 2008 a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta SC

C.P.E.R. SRL Bistrița.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța, a reținut, în esență, că făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 215

alin. (2) din O.G. nr. 92/ 2003, republicată, a stabilit o cauțiune de

161.223,4 lei, pe care reclamanta a susținut că nu o poate plăti, astfel că i

s-a pus în vedere să achite 10% din valoarea contestată, adică 80.611,7 lei,

dar aceasta nu s-a conformat.

Concluzionând, instanța a

arătat că cerința depunerii cauțiunii este imperativă și, față de acest aspect,

nu a putut trece la analiza altor susțineri fără a fi îndeplinită condiția

prealabilă a consemnării unei sume cu acest titlu.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs reclamanta SC C.P.E.R. SRL Bistrița invocând dispozițiile art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în esență,

următoarele critici:

- instanța de fond nu a

verificat îndeplinirea cerințelor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004;

- instanța de fond a

interpretat greșit dispozițiile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., stabilind în

mod arbitrar cuantumul cauțiunii;

- cauțiunea stabilită, prin

cuantumul său, reprezintă, în fapt, o împiedicare a accesului liber la

justiție, fiind încălcate prevederile art. 6 parag. (1) din C.E.D.O.

Autoritatea publică fiscală

a depus întâmpinare prin care a susținut că soluția atacată este legală și

temeinică, instanța de fond făcând o interpretare corectă a prevederilor art. 215

alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Recursul este nefondat.

Într-adevăr, potrivit art. 215

alin. (2), fraza a II-a din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.,

republicată în anul 2007, instanța competentă poate suspenda executarea actului

administrativ fiscal dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul

sumei contestate.

În cauză, este necontestat

că instanța de fond, în aplicarea acestor dispoziții legale, a stabilit inițial

o cauțiune egală cu 20% din cuantumul sumei contestate, iar ulterior, la

cererea societății comerciale recurente, a redus valoarea cauțiunii la 10% din

cuantumul sumei contestate, cauțiune care nu a fost depusă.

Societatea comercială

recurentă a susținut, printr-o primă critică, faptul că instanța de fond a

stabilit valoarea cauțiunii cu interpretarea și aplicarea greșită a

prevederilor art. 215 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată, ceea ce este

lipsit de temei legal, cauțiunea fiind stabilită în limitele prevăzute de

aceste dispoziții legale.

În ceea ce privește cea de-a

doua critică, potrivit căreia cauțiunea prevăzută la art. 215 alin. (2) din

O.G. nr. 92/2003, republicată, reprezintă o încălcare a art. 6 paragraful (1)

din C.E.D.O., fiind o restricționare a accesului liber la justiție, Înalta

Curte reține că această susținere este lipsită de temei.

Astfel, prevederile art. 215

alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicată, nu au fost declarate ca fiind

neconstituționale, iar recurenta-reclamantă, deși a formulat critica de mai

sus, nu a invocat neconstituționalitatea acestor dispoziții și nu a cerut

sesizarea Curții Constituționale.

Mai mult, Curtea

Constituțională, într-o altă cauză în care fusese sesizată în legătură cu

prevederile art. 215 alin. (2) teza a II-a, a respins excepția de

neconstituționalitate, motivând că stabilirea cauțiunii ca o condiție a suspendării

executării actului administrativ fiscal nu poate fi calificată ca o modalitate

de a împiedica accesul liber la justiție (Decizia nr. 500/2008, publicată în M.

Of. al României, Partea I, nr. 455 din 18 iunie 2008).

În ceea ce privește critica

referitoare la neverificarea de către instanța de fond a îndeplinirii condițiilor

cerute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea

executării unui act administrativ, Curtea de apel a reținut în mod corect că

obligativitatea depunerii cauțiunii prevăzute la art. 215 alin. (2) teza a II-a

din O.G. nr. 92/2003, republicată, este o condiție prealabilă verificării

existenței condițiilor cerute de legea contenciosului administrativ: existența

unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube.

În concluzie, având în

vedere că societatea comercială recurentă nu a depus cauțiunea stabilită în

condițiile art. 215 alin. (2) fraza a II-a din O.G. nr. 92/2003, republicată,

instanța de fond nu avea temei legal să verifice existența condițiilor prevăzute

la art. 14 - art. 15 din Legea nr. 554/2004, nefiind posibilă adoptarea unei

alte soluții decât cea pronunțată.

Astfel fiind, rezultă că

soluția instanței de fond este legală și temeinică, urmând ca recursul să fie

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC C.P.E.R. SRL Bistrița împotriva sentinței civile nr. 777 din

19 decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, Secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 mai 2009.