ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 847/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 615/22 septembrie 2008, a admis cererea reclamantei SC P.L.I.F.N. SA Cluj formulată în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.A.F. Cluj și în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2000, a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 69 din 30 mai 2008, până la soluționarea în fond a cauzei înregistrate sub nr. 1254/33/2008, la aceeași instanță. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că societății reclamante i-a fost impusă de către pârâte plata sumei de 4.038.510 lei cu titlu de creanță fiscală, acțiunea de fond vizând anularea actului de impunere fiind separat formulată și înregistrată sub nr. de Dosar 1254/33/2008 al Curții de Apel Cluj.

Cu privire la îndeplinirea cumulativă a condițiilor legale cerute pentru dispunerea suspendării executării actului administrativ, instanța de fond a reținut că împrejurarea invocată de reclamantă referitoare la perturbarea activității societății, urmare a executării actului atacat în procedură jurisdicțională poate fi reținută ca fiind un caz justificat, având în vedere situația financiară a acestei societăți reflectată în documentele prezentate, cu referire specială la contractele de revolving. Referitor la paguba iminentă, instanța de fond a apreciat că în cazul concret al reclamantei, prin executarea silită s-ar perturba în mod grav activitatea economică a societății, reținând că, dată fiind suspendarea soluționării contestației formulate de aceasta s-a prelungit perioada de timp în care societatea se va afla în incertitudine cu privire la obligațiile fiscale, această situație fiind totodată circumscrisă și categoriei cazurilor bine justificate.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs, (i) A.N.A.F., legal reprezentată prin D.G.F.P. a județului Cluj, ca și (ii) D.G.F.P. Cluj, aceasta din urmă pentru A.F.C.M. În esență, prin motivele de recurs dezvoltate, ambele recurente, criticând hotărârea instanței de fond prin prisma prevederilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ., au susținut că în mod eronat s-a reținut că soluționarea contestației pe cale administrativă a fost suspendată, când, în realitate, D.G.S.C. nu a pronunțat încă o decizie în acest sens, reclamantei-intimate fiindu-i solicitate documente suplimentare. S-a mai arătat de către recurente că în cauză, în opinia lor, nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții legale pentru a se putea dispune măsura suspendării executării actului administrativ, care, așa cum a reținut și Curtea Constituțională, reprezintă o situație de excepție, actul administrativ bucurându-se de prezumția de legalitate.

În fine, recurentele au mai arătat că nici una dintre situațiile reținute de instanța de fond, nu constituie, în raport și de jurisprudența Înaltei Curți în această materie, argumente în favoarea reținerii atât a cazului bine justificat cât și a prevenirii unei pagube iminente, reclamanta-intimată rezumându-se la susțineri cu caracter general care nu demonstrează că eventualele măsuri de executare silită luate față de aceasta ar aduce-o în situația de a nu-și mai continua activitatea și în imposibilitatea de a-și achita obligațiile. Intimata-reclamantă SC P.L.I.F.N. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor promovate, cu consecința menținerii măsurii legale de suspendare a executării actului administrativ, dispusă de instanța de fond, raportat la dovezile existente la dosar.

Recursurile sunt nefondate. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc. civ. ca și față de criticile comune formulate de recurente, circumscrise motivelor de recurs arătate, reține că nu subzistă în cauză motive legale care să conducă la modificarea sau la casarea sentinței pronunțate de instanța de fond, în considerarea celor în continuare arătate. În adevăr, suspendarea executării unui act administrativ constituie o situație de excepție ce intervine numai atunci când sunt cumulativ îndeplinite cerințele prevăzute în art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

Înalta Curte reține însă că nu sunt întemeiate și, ca atare, nu pot fi primite criticile recurentelor în sensul că reclamanta-intimata nu ar fi dovedit în cauză existența și respectiv îndeplinirea acestor condiții legale. În temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta – intimată a solicitat Curții de Apel Cluj, simultan cu cererea de anulare parțială a Deciziei de impunere nr. 69 din 30 mai 2008, în sensul exonerării de la plata sumei de 4.036.706 lei, și suspendarea executării acestui act administrativ fiscal, arătând că au fost deja emise titlurile executorii ca și somațiile de executare, deși contestația înregistrată împotriva acestei decizii de impunere, sub nr. 23206 din 2 iulie 2008, nu a fost încă soluționată.

Cu privire la acest din urmă aspect, instanța de recurs reține că sunt nefondate criticile recurentelor vizând considerentele avute în vedere de instanța de fond. Astfel, formularea din considerente vizând suspendarea soluționării contestației înregistrate împotriva deciziei de impunere, viza practic ipoteza, valabilă de altfel și în cazul nesoluționării contestației, a prelungirii perioadei de timp în care reclamanta se va afla în incertitudine cu privire la obligațiile sale fiscale, ceea ce, în mod corect s-a apreciat a fi circumscris categoriei cazului bine justificat. Înalta Curte reține că reclamanta – intimata a demonstrat în cauză îndeplinirea cerinței cazului bine justificat, în sensul definiției date acestei noțiuni în art. 2 pct. t din Legea nr. 554/2004, și prin documentele depuse (filele 25-26 dosar fond) respectiv corespondența purtată cu organele fiscale, ce atestă opinia A.N.A.F.

Cluj comunicată reclamantei, în sensul că leasingul financiar constituie o prestare de servicii în baza prevederilor art. 129 alin. (2) din C. fisc., deci nu poate beneficia de aplicarea măsurilor simplificate de TVA, în vreme ce, cu ocazia controlului fiscal, acest punct de vedere nu a mai fost împărtășit, conducând la impunerea plății de către societate a unei sume de 2.283.432 lei cu titlu de TVA aferentă unor contracte de cumpărare a unor imobilizări. Neîntemeiate sunt și criticile recurentelor vizând neîndeplinirea cerinței pagubei iminente, respectiv a prejudiciului material viitor și previzibil. După cum corect a reținut și instanța de fond, executarea silită a conturilor reclamantei-intimate în condițiile în care este în vigoare și contractul de garanție imobiliară, autentificat sub nr. 2592 din 19 iunie 2008, prin care a fost instituită o ipotecă asupra unui imobil al reclamantei, în favoarea D.G.F.P.

Cluj, în vederea garantării plății obligaților fiscale datorate ar fi evident de natură a perturba grav activitatea societății și a-i aduce prejudicii semnificative, poate chiar ireparabile, care, în măsura posibilului, se impun a fi evitate, după cum se arată și în cuprinsul Recomandării nr. R(89) 8, adoptată de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă. Față de cele sus arătate, reținând așadar temeinicia și legalitatea soluției adoptate de instanța de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentele-pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de D.G.F.P. a Județului Cluj, pentru A.N.A.F. – D.G.A.F. și A.F.C.M. Cluj, împotriva sentinței nr. 615 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 februarie 2009.