ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 847/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 615/22 septembrie 2008, a

admis cererea reclamantei SC P.L.I.F.N. SA Cluj formulată în contradictoriu cu pârâtele

A.N.A.F. și D.G.A.F. Cluj și în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2000, a

dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 69 din 30 mai 2008, până

la soluționarea în fond a cauzei înregistrate sub nr. 1254/33/2008, la aceeași

instanță.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că societății reclamante i-a fost impusă de către

pârâte plata sumei de 4.038.510 lei cu titlu de creanță fiscală, acțiunea de

fond vizând anularea actului de impunere fiind separat formulată și înregistrată

sub nr. de Dosar 1254/33/2008 al Curții de Apel Cluj.

Cu privire la îndeplinirea

cumulativă a condițiilor legale cerute pentru dispunerea suspendării executării

actului administrativ, instanța de fond a reținut că împrejurarea invocată de

reclamantă referitoare la perturbarea activității societății, urmare a

executării actului atacat în procedură jurisdicțională poate fi reținută ca

fiind un caz justificat, având în vedere situația financiară a acestei

societăți reflectată în documentele prezentate, cu referire specială la

contractele de revolving.

Referitor la paguba iminentă,

instanța de fond a apreciat că în cazul concret al reclamantei, prin executarea

silită s-ar perturba în mod grav activitatea economică a societății, reținând

că, dată fiind suspendarea soluționării contestației formulate de aceasta s-a

prelungit perioada de timp în care societatea se va afla în incertitudine cu

privire la obligațiile fiscale, această situație fiind totodată circumscrisă și

categoriei cazurilor bine justificate.

Împotriva acestei hotărâri,

în termen legal au declarat recurs, (i) A.N.A.F., legal reprezentată prin D.G.F.P.

a județului Cluj, ca și (ii) D.G.F.P. Cluj, aceasta din urmă pentru A.F.C.M.

În esență, prin motivele de

recurs dezvoltate, ambele recurente, criticând hotărârea instanței de fond prin

prisma prevederilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ., au susținut că

în mod eronat s-a reținut că soluționarea contestației pe cale administrativă a

fost suspendată, când, în realitate, D.G.S.C. nu a pronunțat încă o decizie în

acest sens, reclamantei-intimate fiindu-i solicitate documente suplimentare.

S-a mai arătat de către recurente

că în cauză, în opinia lor, nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții

legale pentru a se putea dispune măsura suspendării executării actului

administrativ, care, așa cum a reținut și Curtea Constituțională, reprezintă o

situație de excepție, actul administrativ bucurându-se de prezumția de

legalitate.

În fine, recurentele au mai arătat

că nici una dintre situațiile reținute de instanța de fond, nu constituie, în raport

și de jurisprudența Înaltei Curți în această materie, argumente în favoarea

reținerii atât a cazului bine justificat cât și a prevenirii unei pagube

iminente, reclamanta-intimată rezumându-se la susțineri cu caracter general

care nu demonstrează că eventualele măsuri de executare silită luate față de

aceasta ar aduce-o în situația de a nu-și mai continua activitatea și în

imposibilitatea de a-și achita obligațiile.

Intimata-reclamantă SC P.L.I.F.N.

SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor

promovate, cu consecința menținerii măsurii legale de suspendare a executării

actului administrativ, dispusă de instanța de fond, raportat la dovezile

existente la dosar.

Recursurile sunt nefondate.

Înalta Curte, examinând

hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 304

1

C. proc. civ. ca și față de criticile comune formulate de recurente,

circumscrise motivelor de recurs arătate, reține că nu subzistă în cauză motive

legale care să conducă la modificarea sau la casarea sentinței pronunțate de

instanța de fond, în considerarea celor în continuare arătate.

În adevăr, suspendarea

executării unui act administrativ constituie o situație de excepție ce

intervine numai atunci când sunt cumulativ îndeplinite cerințele prevăzute în art.

14 din Legea nr. 554/2004, respectiv în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente.

Înalta Curte reține însă că

nu sunt întemeiate și, ca atare, nu pot fi primite criticile recurentelor în

sensul că reclamanta-intimata nu ar fi dovedit în cauză existența și respectiv

îndeplinirea acestor condiții legale.

În temeiul art. 14 și 15 din

Legea nr. 554/2004, reclamanta – intimată a solicitat Curții de Apel Cluj,

simultan cu cererea de anulare parțială a Deciziei de impunere nr. 69 din 30

mai 2008, în sensul exonerării de la plata sumei de 4.036.706 lei, și suspendarea

executării acestui act administrativ fiscal, arătând că au fost deja emise

titlurile executorii ca și somațiile de executare, deși contestația

înregistrată împotriva acestei decizii de impunere, sub nr. 23206 din 2 iulie 2008,

nu a fost încă soluționată.

Cu privire la acest din urmă

aspect, instanța de recurs reține că sunt nefondate criticile recurentelor

vizând considerentele avute în vedere de instanța de fond.

Astfel, formularea din

considerente vizând suspendarea soluționării contestației înregistrate

împotriva deciziei de impunere, viza practic ipoteza, valabilă de altfel și în

cazul nesoluționării contestației, a prelungirii perioadei de timp în care

reclamanta se va afla în incertitudine cu privire la obligațiile sale fiscale,

ceea ce, în mod corect s-a apreciat a fi circumscris categoriei cazului bine

justificat.

Înalta Curte reține că

reclamanta – intimata a demonstrat în cauză îndeplinirea cerinței cazului bine

justificat, în sensul definiției date acestei noțiuni în art. 2 pct. t din

Legea nr. 554/2004, și prin documentele depuse (filele 25-26 dosar fond)

respectiv corespondența purtată cu organele fiscale, ce atestă opinia A.N.A.F.

Cluj comunicată reclamantei, în sensul că leasingul financiar constituie o

prestare de servicii în baza prevederilor art. 129 alin. (2) din C. fisc., deci

nu poate beneficia de aplicarea măsurilor simplificate de TVA, în vreme ce, cu

ocazia controlului fiscal, acest punct de vedere nu a mai fost împărtășit,

conducând la impunerea plății de către societate a unei sume de 2.283.432 lei

cu titlu de TVA aferentă unor contracte de cumpărare a unor imobilizări.

Neîntemeiate sunt și

criticile recurentelor vizând neîndeplinirea cerinței pagubei iminente,

respectiv a prejudiciului material viitor și previzibil. După cum corect a

reținut și instanța de fond, executarea silită a conturilor reclamantei-intimate

în condițiile în care este în vigoare și contractul de garanție imobiliară,

autentificat sub nr. 2592 din 19 iunie 2008, prin care a fost instituită o

ipotecă asupra unui imobil al reclamantei, în favoarea D.G.F.P. Cluj, în

vederea garantării plății obligaților fiscale datorate ar fi evident de natură

a perturba grav activitatea societății și a-i aduce prejudicii semnificative,

poate chiar ireparabile, care, în măsura posibilului, se impun a fi evitate,

după cum se arată și în cuprinsul Recomandării nr. R(89) 8, adoptată de

Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei la 13 septembrie 1989,

referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Față de cele sus arătate,

reținând așadar temeinicia și legalitatea soluției adoptate de instanța de

fond, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge ca nefondate

recursurile declarate de recurentele-pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de D.G.F.P. a Județului Cluj, pentru A.N.A.F. – D.G.A.F. și A.F.C.M. Cluj,

împotriva sentinței nr. 615 din 22 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2009.