ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1259/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC U.T. SA Timișoara prin acțiunea îndreptată împotriva pârâtelor SC P. SA Arad, SC A.I.R. SA Sibiu și Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a solicitat instanței ca în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990 să constate nulitatea absolută a următoarelor acte: Hotărârea Adunării Extraordinare a Acționarilor SC P. SA Arad din 28 martie 2003 privind aprobarea participării societăților pârâte la majorarea capitalului social al SC A.I.R. SA Sibiu cu aport în natură reprezentând Hotel P. din Arad; a Hotărârii Adunării Extraordinare a Acționarilor SC A.I.R. SA din data de 29 decembrie 2003 în ce privește aprobarea majorării capitalului social al societății cu aport în natură de către acționarul SC P. SA Arad în valoare de 204.278.400.000 lei, a actului adițional la actele constitutive ale SC A.I.R.

SA din 15 ianuarie 2004 înregistrat la O.R.C. sub nr. 620 în ce privește majorarea capitalului social al societății cu aport în natură de către acționarul SC P. SA Arad constând în Hotel P. Arad și a procesului verbal de predare-primire din 1 aprilie 2005 încheiat între SC P. SA Arad și SC A.I.R. SA Sibiu. A mai solicitat să se dispună radierea parțială a mențiunilor făcute în Registrul Comerțului privind majorarea capitalului social al SC A.I.R. SA Sibiu. Prin precizarea de acțiune din 22 mai 2006, reclamanta a renunțat la capetele de cerere privind radierea mențiunilor, păstrând doar capetele de cerere privind constatarea nulității absolute.

În susținerea acțiunii reclamanta a arătat că este acționară la SC P. SA Arad și că deține 26,72% din capitalul social al pârâtei, că în calitate de acționară înțelege să solicite nulitatea absolută a Adunării Generale Extraordinare a acționarilor SC P. SA prin care s-a hotărât participarea la majorarea capitalului social al SC A.I.R. SA Sibiu cu aport în natură reprezentând Hotel P. (exclusiv terenul) situat în Arad. În esență, s-au invocat drept motive de nulitate încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (7), art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, art. 4 din Instrucțiunile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 8/1996, iar în fond s-a susținut că acționarul majoritar în condițiile unui abuz de majoritate, prin fraudarea legii, a luat hotărârea a cărei nulitate se solicită în interesul său exclusiv.

Scopul ilicit urmărit de acționarul majoritar a mai susținut reclamanta, o îndreptățește să solicite atât anularea A.G.E.A. din 28 martie 2003 cât și anularea actelor care s-au întemeiat pe această hotărâre cu privire la majorarea capitalului social al societății A.I.R. SA Sibiu precum și a actelor adiționale prin care s-a atestat această majorare și a procesului verbal de predare-primire privind acest aport. Prin precizarea de acțiune reclamanta a făcut referire și la interesul contrar al acționarului majoritar SC C. SA Sibiu față de SC P. SA, considerând că modalitatea de vot adoptată reprezintă un caz tipic de abuz de majoritate întrucât măsura a fost luată în interesul propriu al acționarului majoritar.

Pârâtele în apărare, au invocat excepția tardivității acțiunii în raport de prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 cât și lipsa calității procesuale active pe motivul că reclamanta nu este parte în raportul juridic dedus judecății. Acestea au considerat că eventuala nedetaliere a mențiunilor din convocator nu este prejudiciabilă pentru că nu vizează interese generale, ci interesul particular al destinatarului, accepțiunea textelor din Legea nr. 31/1990 și din Instrucțiunile C.N.V.M. nr. 8/1996 fiind în legătură cu interesele societății, care nu s-a dovedit că sunt afectate așa cum s-a susținut prin acțiune. Pârâtele și-au exprimat și dezacordul în legătură cu nulitatea absolută evocată de reclamantă care s-a argumentat pe faptul că nu s-a făcut evaluarea corectă a bunurilor imobile învederând totodată, că despre transferul de proprietate asupra aportului, reclamanta a avut cunoștință încă înainte de convocarea A.G.E.A.

din 28 martie 2003. După completarea probelor și depunerea de către părțile în proces a notelor de concluzii prin care și-au exprimat opinia în legătură cu excepțiile invocate și cu fondul cauzei, prima instanță, conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a respins excepția de tardivitate a formulării acțiunii pe considerentul că hotărârile adunărilor generale conform art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990 se publică în termen de 15 zile în Monitorul Oficial al României, că hotărârea a cărei nulitate se solicită nu a fost publicată și că, în orice caz, la dosar nu a fost depusă o astfel de dovadă. Cu referire la art. 132 alin. (3) din LSC, s-a reținut că atunci când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acțiune este imprescriptibil iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.

Sub aspectul tardivității , instanța a conchis că nu prezintă relevanță felul nulității invocate deoarece termenul de 15 zile pentru promovarea acțiunii nu a început să curgă din moment ce hotărârea nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Din punctul de vedere al ilegalității invocate de reclamantă, tribunalul a analizat convocatorul ținând seama de prevederile art. 117 alin. (6) din LSC și de art. 4 din Instrucțiunile C.N.V.M. și a constatat că acesta este lacunar și dă loc de interpretare din moment ce nu s-a specificat care sunt societățile comerciale la care se dorește participarea cu aporturi și care sunt condițiile de participare, scopul și obiectul aportului în natură. În continuare s-a stabilit că scopul convocatorului și conținutul lui intră sub incidența noțiunii de ordine publică societară, iar respectarea cerinței valabilității cauzei este prevăzută de art. 948 alin. (4) C. proc.

civ. Față de aceste considerente concluzia instanței de fond bazată pe dreptul de informare a acționarilor și a terților a fost că motivele invocate intră sub incidența art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Pe fondul cauzei s-a reținut încălcarea art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 și a art. 4 din Instrucțiunile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 8/1996 privind adunările generale ale deținătorilor de valori mobiliare emise de societățile comerciale deschise în ce privește convocarea adunării generale care a avut drept consecință atât vătămarea dreptului reclamantei de a-și exercita dreptul de vot în condiții de informare completă cât și dreptul terților și al celorlalți acționari interesați care au fost afectați de hotărârea organului deliberativ.

Pe cale de consecință instanța de fond a reținut că toate celelalte acte care s-au încheiat în baza acestei hotărâri, lovită de nulitate, intră sub incidența nulității. În consecință, prin sentința nr. 3193 din 11 decembrie 2006 Tribunalul Arad, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei SC U.T. Timișoara și a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. SC P. SA din 28 martie 2003 privind aprobarea participării pârâtei SC P. SA Arad la majorarea capitalului social al pârâtei SC A.I.R. SA Sibiu cu aport în natură reprezentând Hotel P. situat în Municipiul Arad, Județ Arad, imobil înscris în C.F. nr. 63572 Arad, nr. top 7775/1387/a/2/II și în C.F. nr. 63571 Arad, nr.top 7775/1387/a/2/I, precum și a tuturor actelor subsecvente privind această participare, respectiv nulitatea absolută parțială a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor SC A.I.R.

SA Sibiu din 29 decembrie 2003, numai cu privire la majorarea capitalului social cu aportul în natură al SC P. SA constând în imobilul mai sus descris, a nulității absolute parțiale a Actului Adițional a SC A.I.R. SA Sibiu cu privire la acest aport în natură, precum și nulitatea absolută a procesului verbal de predare-primire a acestui activ, din 1 aprilie 2005, încheiat între cele două pârâte. Prin aceeași sentință s-a luat act de renunțarea la judecată a reclamantei privind pe pârâta Oficiul Registrului Sibiu și capetele de cerere privind radierea parțială a mențiunilor de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Sibiu privind majorarea capitalului social al SC A.I.R.

SA Sibiu cu aportul în natură a SC P. SA Arad, consemnate prin Încheierea judecătorului delegat nr.289 din 16 ianuarie 2004 și mențiunile privind predarea acestui aport, încuviințate prin Încheierea judecătorului delegat la ORC de pe lângă Tribunalul Sibiu nr. 1098 din 15 februarie 2006. Sentința a fost apelată de pârâtele SC P. SA și SC A.I.R. SA Sibiu care au criticat dezlegarea dată de instanța de fond excepțiilor invocate pe motivul că au fost soluționate prin simple prezumții deși legalitatea hotărârii A.G.E.A. P. SA din 28 august 2003 a fost controlată de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerțului. Nelegalitatea și netemeinicia sentinței a fost apreciată de apelante și prin faptul că instanța nu s-a sesizat și nu a analizat din oficiu o eventuală prematuritate a acțiunii introduse anterior publicării în Monitorul Oficial.

De asemenea s-a invocat și soluționarea litigiului ca urmare a aplicării greșite a prevederilor art. 117 din Legea nr. 31/1990. Aprecierea cauzelor de nulitate în opinia apelantelor s-a bazat pe aspecte teoretice și formale privitoare la teoria interesului și a formării voinței reale fără să se verifice situația reală existentă între părți, din care se putea constata că reclamanta știa despre intenția de a se aporta clădirea hotelului P., astfel că teoria neinformării explicite, potrivit apelantelor, nu are acoperire probatorie. În același sens s-a susținut că AGA nu este organ de ratificare, ci deliberativ care decide asupra bunurilor societății. După analiza criticilor aduse sentinței, prin decizia nr. 7C din 4 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a respins apelul pârâtelor.

În considerentele deciziei, Curtea a reținut că prezumția reținută de prima instanță în legătură cu nepublicarea hotărârii A.G.E.A. din 28 martie 2003 este corectă, întrucât i s-a pus în vedere intimatei SC P. SA să prezinte dovada publicării în Monitorul Oficial a menționatei hotărâri, dovadă care nu a fost prezentată. De asemenea s-a stabilit că înregistrarea propriei A.G.E.A. de către apelanta SC A.I.R. Sibiu nu acoperă nepublicarea propriei hotărâri A.G.E.A. de către SC P. SA. Curtea, prin prisma felului nulității invocate de reclamant a reținut că prima instanță a respins corect excepția tardivității acțiunii, concluzie care s-a bazat și pe analiza cauzelor de nulitate invocate de reclamantă.

Argumentul adus în legătură cu această concluzie asupra nulității, privește scopul urmărit de legiuitor prin normele care reglementează modul de convocare a ședințelor, care intra sub incidența noțiunii de ordine publică societară, scopul ordinii de zi fiind acela de a proteja consimțământul prin exercițiul votului în deplină cunoștință de cauză. Curtea de apel a reținut că și fondul cauzei a fost corect soluționat, întrucât convocatorul este lacunar în ce privește scopul, obiectul aportului în natură și valoarea lui. În concret, în cauză, deși s-a discutat aportul unui singur bun în convocator s-a trecut „aportarea unor bunuri” fără a le nominaliza și fără a se arăta societatea la care se aportează menționându-se generic că aportarea se face la societăți existente ori nou constituite.

Reaua-credință în promovarea acțiunii de către reclamantă, invocată de apelante, a fost respinsă cu motivarea că apărarea propriilor interese și exercitarea drepturilor procesuale în cadrul procesual conferit de legiuitor nu constituie rea-credință. Împotriva deciziei nr. 7/C/2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtele SC P. SA și SC A.I.R. SA Sibiu. Recurentele au invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. pentru a critica nelegalitatea deciziei Curții de Apel Oradea sub cuvânt că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 132 alin. (3), art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 și art. 4 din Instrucțiunile C.N.V.M.

nr. 8/1996. În argumentarea nelegalității soluției, autoarele recursului au susținut că, în cauză, s-a reținut greșit faptul că A.G.E.A. din 28 martie 2003 nu a fost publicată niciodată în Monitorul Oficial și că legalitatea acesteia nu ar fi fost supusă controlului judecătorului delegat. Potrivit recurentelor A.G.E.A. a fost depusă la ORC Arad și s-a publicat în Monitorul Oficial prin grija acestuia dovadă fiind faptul că hotărârea a fost comunicată în final chiar de Oficiul Registrului Comerțului către SC U.T. SA Timișoara. Au mai susținut că există contradicție în considerentele deciziei pe acest aspect întrucât se reține, pe de o parte că oficiile registrului comerțului publică în Monitorul Oficial hotărârile adoptate iar pe de altă parte, că hotărârea nu a fost niciodată publicată.

Argumentele privind interpretarea greșită a art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 au pornit de la calificarea nulității reținută de instanțele anterioare, care în opinia recurentelor, prin normele care reglementează publicarea convocatoarelor ocrotesc interesele acționarilor și nu interesele terților cum greșit s-a reținut atât de tribunal cât și de Curtea de Apel. Dovadă că norma nu este imperativă este dreptul adunării generale de a hotărî și asupra altor măsuri atunci când sunt prezenți toți acționarii și votează „pentru”, fără ca terții să fie informați. În concluzie, recurentele au conchis că nulitatea invocată trebuia calificată ca relativă și în consecință trebuia să se rețină tardivitatea promovării acțiunii.

Pe fond recurentele au considerat că dezlegarea dată de instanțe susținerilor din apărare este greșită, că dispozițiile art. 129 C. proc. civ. au fost încălcate întrucât pricina nu a fost soluționată corect. Potrivit recurentelor, intimata a cunoscut că se intenționa aportarea clădirii Hotelului P. din Arad, fapt care a fost demonstrat cu înscrisurile depuse la dosar. În privința aportului, recurentele au considerat că instanța a reținut aspecte pur teoretice și formale fără să verifice situația reală în legătură cu faptul că SC U.T. SA Timișoara știa de mai bine de un an despre intenția de a se aporta clădirea hotelului P., astfel că la 28 martie 2003, intimata-reclamantă SC U.T. SA Timișoara știa și putea înțelege scopul pentru care fusese convocată.

În aceste condiții recurentele au considerat că în mod greșit s-a reținut că, deși aportul privea un singur bun care a făcut obiect al dezbaterilor ședinței A.G.E.A., în convocator s-a trecut o formulare generică fără a se nominaliza care este bunul și ce valoare are. Cât timp s-a trecut în ordinea de zi a ședinței în mod explicit „aportul în natură la capitalul social al altor societăți”, astfel cum prevăd dispozițiile legale, recurentele au considerat că soluția pe fond este greșită și în consecință au solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca tardiv formulată, iar în subsidiar ca neîntemeiată. Intimata prin întâmpinare a răspuns punctual criticilor aduse deciziei pronunțate de Curtea de Apel și a solicitat să se respingă recursul ca nefondat.

În esență, intimata reclamantă a considerat că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii obligației de publicare a A.G.E.A. din 28 martie 2003 astfel că nu se poate pune problema depășirii termenului de 15 zile pentru sesizarea instanței. În ce privește dispozițiile art. 117 alin. (6) și (7) din LSC și C.N.V.M. art. 4 din Instrucțiunile nr. 8/1996, societatea este listată astfel că interesul ocrotit este atât al acționarilor cât și al investitorilor iar acest interes nu se poate valorifica decât prin respectarea obligațiilor de a include în convocator în mod explicit chestiunile care se dezbat. În concluzie, intimata a susținut că s-au încălcat dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 și ale art. 4 din Instrucțiunile Comisiei Naționale de Valori Mobiliare nr. 8/1996 privind adunările generale ale deținătorilor de valori mobiliare emise de societățile comerciale deschise astfel cum au reținut instanțele anterioare.

Recursul este nefondat. 1.Dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, puse în discuție de recurente sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., reglementează condițiile și procedura de urmat pentru anularea hotărârilor AGA, care sunt contrare legii sau actului constitutiv.

Din conținutul acestor reglementări prevăzute de art. 132 alin. (2) și (3) din Legea nr. 31/1990 rezultă că se distinge între nulitatea relativă și nulitatea absolută și din acest punct de vedere, recurentele au înțeles să pună în discuție soluționarea greșită a excepției privind tardivitatea formulării acțiunii de chemare în judecată cu referire expresă la alin. (2) al art. 132 din LSC în care se prevede că hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se însereze aceasta în procesul verbal al ședinței.

Cu referire la aceste dispoziții pentru a motiva depășirea termenului de 15 zile și susținerea contrarietății cu legea a hotărârii adunării generale, recurentele au invocat faptul că A.G.E.A. din 28 martie 2003 a fost publicată în Monitorul Oficial, afirmație care este contrară probelor administrate în cauză, iar acest lucru rezultă cu evidență din răspunsul la interogatoriu dar și din susținerile din recurs prin care se invocă o publicare implicită rezultată în urma depunerii actelor de către recurenta A.I.R. pentru publicarea propriei A.G.E.A. ținută la o dată ulterioară hotărârii a cărei nulitate s-a solicitat. Este adevărat astfel cum susțin recurentele că dispozițiile art. 132 alin. (2) stabilesc momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea acțiunii în anulare care se raportează la data efectuării formalităților de publicitate cerute de lege pentru oricare hotărâre, numai că, în cauză aceasta nu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Recurentele induc ideea de verificare a legalității A.G.E.A. de către judecătorul delegat ca urmare a depunerii acesteia la O.R.C.T. Această susținere nu are legătură cu cerința textului invocat de recurentă. Depunerea la Registrul Comerțului a hotărârii A.G.E.A. nu echivalează cu publicarea în Monitorul Oficial, cu îndeplinirea obligației legale care-i revine societății. Sub acest aspect instanțele anterioare au stabilit corect că lipsește momentul obiectiv de la care începe să curgă termenul pentru introducerea acțiunii, așa încât nu se poate reține critica recurentelor în legătură cu soluționarea greșită a excepției tardivității. În orice caz, recurenta SC P. SA nu poate invoca nerespectarea dispozițiilor legale pentru a câștiga un drept.

2. A doua critică sub aspectul nelegalității, vizează aplicarea greșită a art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 ca urmare a calificării nulității actului juridic ca fiind absolută. Argumentele aduse de recurente se referă la interesul ocrotit a cărei încălcare se evocă. În opinia recurentelor legiuitorul a înțeles să ocrotească prin aceste dispoziții, care se referă la publicarea și conținutul convocatorului, interesele acționarilor și nu ale terților, astfel că dispozițiile respective nu tind la ocrotirea unui număr nedefinit de persoane, adică a unui interes obștesc. Pentru a examina această critică mai întâi trebuie să se rețină că la data când s-a ținut adunarea generală a cărei nulitate se solicită societatea care a aportat era listată pe piața de capital ceea ce presupune o transparență decizională, scopul fiind acela de a permite tuturor investitorilor accesul la informații.

Din acest punct de vedere accesul la informații vizează interesele deținătorilor de valori mobiliare emise de societățile comerciale deținute public. Se poate afirma că, în această situație care privește speța, există o interdependență între interesul general și cel particular. Instanțele anterioare au identificat pentru aplicarea sancțiunii nulității, interesul pe care norma de drept îl apără prioritar și, din acest punct de vedere, au reținut corect că se aplică în acest caz al convocării atât dispozițiile art. 117 alin. (6) cât și art. 4 din Instrucțiunile C.N.V.M. nr. 8/1996, care sancționează cu nulitatea nerespectarea cerințelor legale privind explicitarea pe ordinea de zi din convocator a tuturor problemelor care fac obiectul adunării generale.

Revenind la dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 se constată că, în mod obligatoriu, în convocator trebuie prevăzută ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor astfel încât acționarilor și persoanelor interesate să li se faciliteze o informare corectă asupra problemelor care vor fi supuse dezbaterii. Sub acest aspect atât Regulamentul C.N.V.M. cât și dispozițiile din legea societăților comerciale consacră principiul transparenței măsurilor care se iau în A.G.E.A. prin indicarea în cadrul convocatorului a ordinii de zi în mod clar și precis.

Revenind la convocator se constată că mențiunea privind „participarea la constituirea unor noi societăți comerciale și/sau participarea la majorarea capitalului social al unor societăți comerciale existente cu aporturi în numerar și /sau în natură” nu constituie o menționare explicită a problemelor supuse dezbaterilor adunării, astfel că în mod corect s-au respins aceste apărări ale recurentelor pârâte. Sub aspectul caracterului normei încălcate Înalta Curte va reține că instanța de apel a examinat nelegalitatea atât sub aspectul interesului acționarilor, ceea ce implica incidența art. 132alin. (2), cât și sub aspectul art. 132 alin. (3) din LSC stabilind, în alți termeni, că în ambele ipoteze intimata reclamantă este în drept să solicite anularea hotărârii A.G.E.A.

din 28 martie 2003 prin invocarea unui interes propriu. Nerespectarea obligației de informare printr-un convocator care trebuia întocmit în condițiile legii, prin care să se arate explicit care sunt societățile comerciale la care se dorește participarea cu aporturi, afectează concordanța cu legea a convocării dar și cu ordinea publică societară. În concret convocarea afectează, pe de o parte, interesul privat al acționarilor iar, pe de altă parte, siguranța și stabilitatea raporturilor juridice, precum și mediul de afaceri în condițiile în care societatea respectivă deține valori mobiliare cotate la bursa de valori. Prin urmare, prin calificarea motivelor de nulitate nu s-a încălcat nicio dispoziție legală așa cum au afirmat recurentele, critica urmând să fie respinsă.

3. Prin cel de-al treilea argument care se referă la soluționarea greșită a fondului s-au invocat aceleași argumente în legătură cu prevederile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, dar de această dată privite prin prisma obligațiilor care revin instanței în conformitate cu art. 129 C. proc. civ. de a dezlega pricina în mod corect. Așa cum s-a arătat mai sus convocarea A.G.E.A. trebuia făcută cu respectarea cerințelor legale independent de faptul că anterior datei de 28 martie 2003 au fost discutate chestiuni legate de realizarea aportului. Fiecare adunare generală trebuie convocată în condițiile legii independent de faptul că este cunoscută sau nu o anumită intenție, în legătură cu problemele care urmează să fie dezbătute.

În cazul A.G.E.A. din 28 martie 2003 s-a pus în discuție o situație concretă, ceea ce însemnă că măsurile luate, de organul deliberativ trebuie să corespundă unei voințe sociale realizată prin cunoașterea scopului mediat necesar formării acestei voințe. În acest context susținerea recurentelor privind explicitarea ordinii de zi din convocator în legătură cu aportul în natură rămâne la nivel de afirmație întrucât dispozițiile legale evocate se aplică în concret și nu în raport de o intenție exprimată în legătură cu participarea intimatei cu aport la capitalul social al unor societăți comerciale. Prin urmare, fondul litigiului a fost soluționat în conformitate cu probele aflate la dosar, iar art. 129 C. proc.

civ. nu a fost încălcat, judecata fiind în limitele investirii. O altă chestiune evocată de recurente privește reaua-credință de care, în opinia acestora, a dat dovadă reclamanta intimată , prin faptul că au fost făcute susțineri neadevărate în legătură cu ordinea de zi trecută în convocator. Caracterul explicit al convocatorului potrivit recurentelor rezultă din mențiunea că se aduce aport în natură „la capitalul social al altor societăți”, mențiune care în accepțiunea acestora este suficientă și în conformitate cu dispozițiile legale. Critica este nefondată. Buna-credință este o condiție a exercitării drepturilor și are menirea să reechilibreze raporturile juridice care nu sunt conforme cu legea.

Ca urmare, exercițiul dreptului procesual conform legii și în condițiile prevăzute de lege, pentru apărarea unor drepturi subiective care afectează interesul social nu constituie rea-credință. Nu s-a demonstrat de recurente că în speță au fost deturnate drepturile puse în discuție de la scopul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile legale analizate și nici că acțiunea a avut scopul de a-i prejudicia pe ceilalți acționari. În aceste condiții afirmațiile făcute pe marginea cuprinsului convocatorului sunt vădit contrare dispozițiilor legale care impun o explicitare rezonabilă a problemelor care urmau să fie supuse dezbaterii tocmai pentru ca informarea să fie realizată în mod corespunzător.

În consecință dispozițiile art. 117 alin. (6) din LSC au fost bine aplicate de instanțele anterioare, iar soluțiile sunt la adăpost de orice critică. Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele SC P. SA ARAD și SC A.I.R. SA SIBIU împotriva deciziei nr. 7C din 4 octombrie 2007 - A a Curții de Apel Oradea, comercială contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2009.