ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1259/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1259/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC U.T. SA Timișoara prin acțiunea îndreptată

împotriva pârâtelor SC P. SA Arad, SC A.I.R. SA Sibiu și Oficiul Registrul

Comerțului de pe lângă Tribunalul Sibiu, a solicitat instanței ca în temeiul

art. 132 din Legea nr. 31/1990 să constate nulitatea absolută a următoarelor

acte: Hotărârea Adunării Extraordinare a Acționarilor SC P. SA Arad din 28

martie 2003 privind aprobarea participării societăților pârâte la majorarea

capitalului social al SC A.I.R. SA Sibiu cu aport în natură reprezentând Hotel P.

din Arad; a Hotărârii Adunării Extraordinare a Acționarilor SC A.I.R. SA din

data de 29 decembrie 2003 în ce privește aprobarea majorării capitalului social

al societății cu aport în natură de către acționarul SC P. SA Arad în valoare

de 204.278.400.000 lei, a actului adițional la actele constitutive ale SC A.I.R.

SA din 15 ianuarie 2004 înregistrat la O.R.C. sub nr. 620 în ce privește

majorarea capitalului social al societății cu aport în natură de către

acționarul SC P. SA Arad constând în Hotel P. Arad și a procesului verbal de predare-primire

din 1 aprilie 2005 încheiat între SC P. SA Arad și SC A.I.R. SA Sibiu. A mai

solicitat să se dispună radierea parțială a mențiunilor făcute în Registrul

Comerțului privind majorarea capitalului social al SC A.I.R. SA Sibiu. Prin

precizarea de acțiune din 22 mai 2006, reclamanta a renunțat la capetele de

cerere privind radierea mențiunilor, păstrând doar capetele de cerere privind

constatarea nulității absolute.

În susținerea acțiunii reclamanta a arătat că este acționară

la SC P. SA Arad și că deține 26,72% din capitalul social al pârâtei, că în

calitate de acționară înțelege să solicite nulitatea absolută a Adunării

Generale Extraordinare a acționarilor SC P. SA prin care s-a hotărât

participarea la majorarea capitalului social al SC A.I.R. SA Sibiu cu aport în

natură reprezentând Hotel P. (exclusiv terenul) situat în Arad.

În esență, s-au invocat drept motive de nulitate încălcarea

dispozițiilor art. 117 alin. (7), art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990,

art. 4 din Instrucțiunile Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 8/1996,

iar în fond s-a susținut că acționarul majoritar în condițiile unui abuz de

majoritate, prin fraudarea legii, a luat hotărârea a cărei nulitate se solicită

în interesul său exclusiv. Scopul ilicit urmărit de acționarul majoritar a mai

susținut reclamanta, o îndreptățește să solicite atât anularea A.G.E.A. din 28

martie 2003 cât și anularea actelor care s-au întemeiat pe această hotărâre cu

privire la majorarea capitalului social al societății A.I.R. SA Sibiu precum și

a actelor adiționale prin care s-a atestat această majorare și a procesului

verbal de predare-primire privind acest aport.

Prin precizarea de acțiune reclamanta a făcut referire și la

interesul contrar al acționarului majoritar SC C. SA Sibiu față de SC P. SA, considerând

că modalitatea de vot adoptată reprezintă un caz tipic de abuz de majoritate

întrucât măsura a fost luată în interesul propriu al acționarului majoritar.

Pârâtele în apărare, au invocat excepția tardivității acțiunii în raport de

prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 cât și lipsa calității

procesuale active pe motivul că reclamanta nu este parte în raportul juridic

dedus judecății. Acestea au considerat că eventuala nedetaliere a mențiunilor

din convocator nu este prejudiciabilă pentru că nu vizează interese generale,

ci interesul particular al destinatarului, accepțiunea textelor din Legea nr. 31/1990

și din Instrucțiunile C.N.V.M. nr. 8/1996 fiind în legătură cu interesele societății,

care nu s-a dovedit că sunt afectate așa cum s-a susținut prin acțiune.

Pârâtele și-au exprimat și dezacordul în legătură cu nulitatea absolută evocată

de reclamantă care s-a argumentat pe faptul că nu s-a făcut evaluarea corectă a

bunurilor imobile învederând totodată, că despre transferul de proprietate asupra

aportului, reclamanta a avut cunoștință încă înainte de convocarea A.G.E.A. din

28 martie 2003.

După completarea probelor și depunerea de către părțile în

proces a notelor de concluzii prin care și-au exprimat opinia în legătură cu

excepțiile invocate și cu fondul cauzei, prima instanță, conform art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., a respins excepția de tardivitate a formulării acțiunii pe

considerentul că hotărârile adunărilor generale conform art. 132 alin. (2) și (3)

din Legea nr. 31/1990 se publică în termen de 15 zile în Monitorul Oficial al

României, că hotărârea a cărei nulitate se solicită nu a fost publicată și că,

în orice caz, la dosar nu a fost depusă o astfel de dovadă. Cu referire la art.

132 alin. (3) din LSC, s-a reținut că atunci când se invocă motive de nulitate absolută

dreptul la acțiune este imprescriptibil iar cererea poate fi formulată de orice

persoană interesată. Sub aspectul tardivității , instanța a conchis că nu prezintă

relevanță felul nulității invocate deoarece termenul de 15 zile pentru

promovarea acțiunii nu a început să curgă din moment ce hotărârea nu a fost

publicată în Monitorul Oficial.

Din punctul de vedere al ilegalității invocate de reclamantă,

tribunalul a analizat convocatorul ținând seama de prevederile art. 117 alin. (6)

din LSC și de art. 4 din Instrucțiunile C.N.V.M. și a constatat că acesta este

lacunar și dă loc de interpretare din moment ce nu s-a specificat care sunt

societățile comerciale la care se dorește participarea cu aporturi și care sunt

condițiile de participare, scopul și obiectul aportului în natură. În

continuare s-a stabilit că scopul convocatorului și conținutul lui intră sub

incidența noțiunii de ordine publică societară, iar respectarea cerinței

valabilității cauzei este prevăzută de art. 948 alin. (4) C. proc. civ. Față de

aceste considerente concluzia instanței de fond bazată pe dreptul de informare

a acționarilor și a terților a fost că motivele invocate intră sub incidența

art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990. Pe fondul cauzei s-a reținut încălcarea

art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 și a art. 4 din Instrucțiunile

Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 8/1996 privind adunările generale

ale deținătorilor de valori mobiliare emise de societățile comerciale deschise

în ce privește convocarea adunării generale care a avut drept consecință atât vătămarea

dreptului reclamantei de a-și exercita dreptul de vot în condiții de informare

completă cât și dreptul terților și al celorlalți acționari interesați care au

fost afectați de hotărârea organului deliberativ. Pe cale de consecință

instanța de fond a reținut că toate celelalte acte care s-au încheiat în baza acestei

hotărâri, lovită de nulitate, intră sub incidența nulității.

În consecință, prin sentința nr. 3193 din 11 decembrie 2006

Tribunalul Arad, secția comercială, a admis acțiunea reclamantei SC U.T. Timișoara

și a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.E.A. SC P. SA din 28 martie

2003 privind aprobarea participării pârâtei SC P. SA Arad la majorarea

capitalului social al pârâtei SC A.I.R. SA Sibiu cu aport în natură

reprezentând Hotel P. situat în Municipiul Arad, Județ Arad, imobil înscris în C.F.

nr. 63572 Arad, nr. top 7775/1387/a/2/II și în C.F. nr. 63571 Arad, nr.top

7775/1387/a/2/I, precum și a tuturor actelor subsecvente privind această

participare, respectiv nulitatea absolută parțială a Hotărârii Adunării

Generale Extraordinare a Acționarilor SC A.I.R. SA Sibiu din 29 decembrie 2003,

numai cu privire la majorarea capitalului social cu aportul în natură al SC P. SA

constând în imobilul mai sus descris, a nulității absolute parțiale a Actului

Adițional a SC A.I.R. SA Sibiu cu privire la acest aport în natură, precum și

nulitatea absolută a procesului verbal de predare-primire a acestui activ, din 1

aprilie 2005, încheiat între cele două pârâte. Prin aceeași sentință s-a luat act

de renunțarea la judecată a reclamantei privind pe pârâta Oficiul Registrului

Sibiu și capetele de cerere privind radierea parțială a mențiunilor de la O.R.C.

de pe lângă Tribunalul Sibiu privind majorarea capitalului social al SC A.I.R. SA

Sibiu cu aportul în natură a SC P. SA Arad, consemnate prin Încheierea

judecătorului delegat nr.289 din 16 ianuarie 2004 și mențiunile privind predarea

acestui aport, încuviințate prin Încheierea judecătorului delegat la ORC de pe

lângă Tribunalul Sibiu nr. 1098 din 15 februarie 2006.

Sentința a fost apelată de pârâtele SC P. SA și SC A.I.R.

SA Sibiu care au criticat dezlegarea dată de instanța de fond excepțiilor invocate

pe motivul că au fost soluționate prin simple prezumții deși legalitatea

hotărârii A.G.E.A. P. SA din 28 august 2003 a fost controlată de judecătorul

delegat la Oficiul Registrului Comerțului. Nelegalitatea și netemeinicia

sentinței a fost apreciată de apelante și prin faptul că instanța nu s-a

sesizat și nu a analizat din oficiu o eventuală prematuritate a acțiunii

introduse anterior publicării în Monitorul Oficial. De asemenea s-a invocat și

soluționarea litigiului ca urmare a aplicării greșite a prevederilor art. 117

din Legea nr. 31/1990. Aprecierea cauzelor de nulitate în opinia apelantelor

s-a bazat pe aspecte teoretice și formale privitoare la teoria interesului și a

formării voinței reale fără să se verifice situația reală existentă între

părți, din care se putea constata că reclamanta știa despre intenția de a se

aporta clădirea hotelului P., astfel că teoria neinformării explicite, potrivit

apelantelor, nu are acoperire probatorie. În același sens s-a susținut că AGA

nu este organ de ratificare, ci deliberativ care decide asupra bunurilor

societății.

După analiza criticilor aduse sentinței, prin decizia nr. 7C

din 4 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a respins apelul

pârâtelor. În considerentele deciziei, Curtea a reținut că prezumția reținută

de prima instanță în legătură cu nepublicarea hotărârii A.G.E.A. din 28 martie

2003 este corectă, întrucât i s-a pus în vedere intimatei SC P. SA să prezinte

dovada publicării în Monitorul Oficial a menționatei hotărâri, dovadă care nu a

fost prezentată.

De asemenea s-a stabilit că înregistrarea propriei A.G.E.A.

de către apelanta SC A.I.R. Sibiu nu acoperă nepublicarea propriei hotărâri A.G.E.A.

de către SC P. SA. Curtea, prin prisma felului nulității invocate de reclamant

a reținut că prima instanță a respins corect excepția tardivității acțiunii,

concluzie care s-a bazat și pe analiza cauzelor de nulitate invocate de

reclamantă. Argumentul adus în legătură cu această concluzie asupra nulității,

privește scopul urmărit de legiuitor prin normele care reglementează modul de

convocare a ședințelor, care intra sub incidența noțiunii de ordine publică

societară, scopul ordinii de zi fiind acela de a proteja consimțământul prin

exercițiul votului în deplină cunoștință de cauză. Curtea de apel a reținut că

și fondul cauzei a fost corect soluționat, întrucât convocatorul este lacunar

în ce privește scopul, obiectul aportului în natură și valoarea lui. În concret,

în cauză, deși s-a discutat aportul unui singur bun în convocator s-a trecut

„aportarea unor bunuri” fără a le nominaliza și fără a se arăta societatea la

care se aportează menționându-se generic că aportarea se face la societăți

existente ori nou constituite. Reaua-credință în promovarea acțiunii de către

reclamantă, invocată de apelante, a fost respinsă cu motivarea că apărarea

propriilor interese și exercitarea drepturilor procesuale în cadrul procesual

conferit de legiuitor nu constituie rea-credință.

Împotriva deciziei nr. 7/C/2007, pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, secția comercială, au declarat recurs în termenul prevăzut de art.

301 C. proc. civ., pârâtele SC P. SA și SC A.I.R. SA Sibiu. Recurentele au

invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. pentru a critica nelegalitatea

deciziei Curții de Apel Oradea sub cuvânt că s-au aplicat greșit dispozițiile

art. 132 alin. (3), art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 și art. 4 din

Instrucțiunile C.N.V.M. nr. 8/1996.

În argumentarea nelegalității soluției, autoarele recursului

au susținut că, în cauză, s-a reținut greșit faptul că A.G.E.A. din 28 martie

2003 nu a fost publicată niciodată în Monitorul Oficial și că legalitatea

acesteia nu ar fi fost supusă controlului judecătorului delegat. Potrivit recurentelor

A.G.E.A. a fost depusă la ORC Arad și s-a publicat în Monitorul Oficial prin

grija acestuia dovadă fiind faptul că hotărârea a fost comunicată în final

chiar de Oficiul Registrului Comerțului către SC U.T. SA Timișoara. Au mai susținut

că există contradicție în considerentele deciziei pe acest aspect întrucât se reține,

pe de o parte că oficiile registrului comerțului publică în Monitorul Oficial

hotărârile adoptate iar pe de altă parte, că hotărârea nu a fost niciodată

publicată. Argumentele privind interpretarea greșită a art. 117 alin. (6) din

Legea nr. 31/1990 au pornit de la calificarea nulității reținută de instanțele

anterioare, care în opinia recurentelor, prin normele care reglementează

publicarea convocatoarelor ocrotesc interesele acționarilor și nu interesele

terților cum greșit s-a reținut atât de tribunal cât și de Curtea de Apel.

Dovadă că norma nu este imperativă este dreptul adunării generale de a hotărî

și asupra altor măsuri atunci când sunt prezenți toți acționarii și votează

„pentru”, fără ca terții să fie informați. În concluzie, recurentele au conchis

că nulitatea invocată trebuia calificată ca relativă și în consecință trebuia

să se rețină tardivitatea promovării acțiunii. Pe fond recurentele au

considerat că dezlegarea dată de instanțe susținerilor din apărare este

greșită, că dispozițiile art. 129 C. proc. civ. au fost încălcate întrucât pricina

nu a fost soluționată corect. Potrivit recurentelor, intimata a cunoscut că se

intenționa aportarea clădirii Hotelului P. din Arad, fapt care a fost demonstrat

cu înscrisurile depuse la dosar. În privința aportului, recurentele au

considerat că instanța a reținut aspecte pur teoretice și formale fără să

verifice situația reală în legătură cu faptul că SC U.T. SA Timișoara știa de

mai bine de un an despre intenția de a se aporta clădirea hotelului P., astfel

că la 28 martie 2003, intimata-reclamantă SC U.T. SA Timișoara știa și putea

înțelege scopul pentru care fusese convocată. În aceste condiții recurentele au

considerat că în mod greșit s-a reținut că, deși aportul privea un singur bun care

a făcut obiect al dezbaterilor ședinței A.G.E.A., în convocator s-a trecut o

formulare generică fără a se nominaliza care este bunul și ce valoare are. Cât

timp s-a trecut în ordinea de zi a ședinței în mod explicit „aportul în natură

la capitalul social al altor societăți”, astfel cum prevăd dispozițiile legale,

recurentele au considerat că soluția pe fond este greșită și în consecință au

solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii ca tardiv formulată, iar

în subsidiar ca neîntemeiată.

Intimata prin întâmpinare a răspuns punctual criticilor

aduse deciziei pronunțate de Curtea de Apel și a solicitat să se respingă

recursul ca nefondat. În esență, intimata reclamantă a considerat că în cauză

nu s-a făcut dovada îndeplinirii obligației de publicare a A.G.E.A. din 28

martie 2003 astfel că nu se poate pune problema depășirii termenului de 15 zile

pentru sesizarea instanței. În ce privește dispozițiile art. 117 alin. (6) și

(7) din LSC și C.N.V.M. art. 4 din Instrucțiunile nr. 8/1996, societatea este

listată astfel că interesul ocrotit este atât al acționarilor cât și al

investitorilor iar acest interes nu se poate valorifica decât prin respectarea obligațiilor

de a include în convocator în mod explicit chestiunile care se dezbat. În concluzie,

intimata a susținut că s-au încălcat dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea

nr. 31/1990 și ale art. 4 din Instrucțiunile Comisiei Naționale de Valori

Mobiliare nr. 8/1996 privind adunările generale ale deținătorilor de valori

mobiliare emise de societățile comerciale deschise astfel cum au reținut

instanțele anterioare.

Recursul este nefondat.

1.Dispozițiile art. 132 din Legea nr. 31/1990, puse în

discuție de recurente sub aspectul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

alin. (9) C. proc. civ., reglementează condițiile și procedura de urmat pentru

anularea hotărârilor AGA, care sunt contrare legii sau actului constitutiv.

Din conținutul acestor reglementări prevăzute de art. 132 alin.

(2) și (3) din Legea nr. 31/1990 rezultă că se distinge între nulitatea

relativă și nulitatea absolută și din acest punct de vedere, recurentele au

înțeles să pună în discuție soluționarea greșită a excepției privind

tardivitatea formulării acțiunii de chemare în judecată cu referire expresă la

alin. (2) al art. 132 din LSC în care se prevede că hotărârile adunării generale

contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție în termen de

15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, de oricare dintre

acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra

și au cerut să se însereze aceasta în procesul verbal al ședinței. Cu referire

la aceste dispoziții pentru a motiva depășirea termenului de 15 zile și susținerea

contrarietății cu legea a hotărârii adunării generale, recurentele au invocat

faptul că A.G.E.A. din 28 martie 2003 a fost publicată în Monitorul Oficial,

afirmație care este contrară probelor administrate în cauză, iar acest lucru

rezultă cu evidență din răspunsul la interogatoriu dar și din susținerile din

recurs prin care se invocă o publicare implicită rezultată în urma depunerii

actelor de către recurenta A.I.R. pentru publicarea propriei A.G.E.A. ținută la

o dată ulterioară hotărârii a cărei nulitate s-a solicitat.

Este adevărat astfel cum susțin recurentele că dispozițiile art.

132 alin. (2) stabilesc momentul de la care începe să curgă termenul pentru

formularea acțiunii în anulare care se raportează la data efectuării

formalităților de publicitate cerute de lege pentru oricare hotărâre, numai că,

în cauză aceasta nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Recurentele induc ideea

de verificare a legalității A.G.E.A. de către judecătorul delegat ca urmare a

depunerii acesteia la O.R.C.T. Această susținere nu are legătură cu cerința

textului invocat de recurentă. Depunerea la Registrul Comerțului a hotărârii A.G.E.A.

nu echivalează cu publicarea în Monitorul Oficial, cu îndeplinirea obligației

legale care-i revine societății. Sub acest aspect instanțele anterioare au

stabilit corect că lipsește momentul obiectiv de la care începe să curgă

termenul pentru introducerea acțiunii, așa încât nu se poate reține critica recurentelor

în legătură cu soluționarea greșită a excepției tardivității. În orice caz,

recurenta SC P. SA nu poate invoca nerespectarea dispozițiilor legale pentru a câștiga

un drept.

aplicarea greșită a art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 ca urmare a

calificării nulității actului juridic ca fiind absolută. Argumentele aduse de recurente

se referă la interesul ocrotit a cărei încălcare se evocă. În opinia recurentelor

legiuitorul a înțeles să ocrotească prin aceste dispoziții, care se referă la publicarea

și conținutul convocatorului, interesele acționarilor și nu ale terților, astfel

că dispozițiile respective nu tind la ocrotirea unui număr nedefinit de

persoane, adică a unui interes obștesc.

Pentru a examina această critică mai întâi trebuie să se

rețină că la data când s-a ținut adunarea generală a cărei nulitate se solicită

societatea care a aportat era listată pe piața de capital ceea ce presupune o

transparență decizională, scopul fiind acela de a permite tuturor investitorilor

accesul la informații. Din acest punct de vedere accesul la informații vizează

interesele deținătorilor de valori mobiliare emise de societățile comerciale

deținute public.

Se poate afirma că, în această situație care privește speța,

există o interdependență între interesul general și cel particular. Instanțele anterioare

au identificat pentru aplicarea sancțiunii nulității, interesul pe care norma

de drept îl apără prioritar și, din acest punct de vedere, au reținut corect că

se aplică în acest caz al convocării atât dispozițiile art. 117 alin. (6) cât

și art. 4 din Instrucțiunile C.N.V.M. nr. 8/1996, care sancționează cu

nulitatea nerespectarea cerințelor legale privind explicitarea pe ordinea de zi

din convocator a tuturor problemelor care fac obiectul adunării generale.

Revenind la dispozițiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990

se constată că, în mod obligatoriu, în convocator trebuie prevăzută ordinea de

zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor astfel încât acționarilor și

persoanelor interesate să li se faciliteze o informare corectă asupra

problemelor care vor fi supuse dezbaterii. Sub acest aspect atât Regulamentul C.N.V.M.

cât și dispozițiile din legea societăților comerciale consacră principiul

transparenței măsurilor care se iau în A.G.E.A. prin indicarea în cadrul

convocatorului a ordinii de zi în mod clar și precis.

Revenind la convocator se constată că mențiunea privind

„participarea la constituirea unor noi societăți comerciale și/sau participarea

la majorarea capitalului social al unor societăți comerciale existente cu

aporturi în numerar și /sau în natură” nu constituie o menționare explicită a

problemelor supuse dezbaterilor adunării, astfel că în mod corect s-au respins aceste

apărări ale recurentelor pârâte. Sub aspectul caracterului normei încălcate Înalta

Curte va reține că instanța de apel a examinat nelegalitatea atât sub aspectul

interesului acționarilor, ceea ce implica incidența art. 132alin. (2), cât și

sub aspectul art. 132 alin. (3) din LSC stabilind, în alți termeni, că în

ambele ipoteze intimata reclamantă este în drept să solicite anularea hotărârii

A.G.E.A. din 28 martie 2003 prin invocarea unui interes propriu. Nerespectarea

obligației de informare printr-un convocator care trebuia întocmit în

condițiile legii, prin care să se arate explicit care sunt societățile comerciale

la care se dorește participarea cu aporturi, afectează concordanța cu legea a

convocării dar și cu ordinea publică societară. În concret convocarea afectează,

pe de o parte, interesul privat al acționarilor iar, pe de altă parte,

siguranța și stabilitatea raporturilor juridice, precum și mediul de afaceri în

condițiile în care societatea respectivă deține valori mobiliare cotate la

bursa de valori. Prin urmare, prin calificarea motivelor de nulitate nu s-a

încălcat nicio dispoziție legală așa cum au afirmat recurentele, critica urmând

să fie respinsă.

soluționarea greșită a fondului s-au invocat aceleași argumente în legătură cu

prevederile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, dar de această dată

privite prin prisma obligațiilor care revin instanței în conformitate cu art. 129

C. proc. civ. de a dezlega pricina în mod corect. Așa cum s-a arătat mai sus

convocarea A.G.E.A. trebuia făcută cu respectarea cerințelor legale independent

de faptul că anterior datei de 28 martie 2003 au fost discutate chestiuni

legate de realizarea aportului. Fiecare adunare generală trebuie convocată în

condițiile legii independent de faptul că este cunoscută sau nu o anumită

intenție, în legătură cu problemele care urmează să fie dezbătute.

În cazul A.G.E.A. din 28 martie 2003 s-a pus în discuție o

situație concretă, ceea ce însemnă că măsurile luate, de organul deliberativ trebuie

să corespundă unei voințe sociale realizată prin cunoașterea scopului mediat

necesar formării acestei voințe. În acest context susținerea recurentelor

privind explicitarea ordinii de zi din convocator în legătură cu aportul în

natură rămâne la nivel de afirmație întrucât dispozițiile legale evocate se

aplică în concret și nu în raport de o intenție exprimată în legătură cu participarea

intimatei cu aport la capitalul social al unor societăți comerciale.

Prin urmare, fondul litigiului a fost soluționat în

conformitate cu probele aflate la dosar, iar art. 129 C. proc. civ. nu a fost

încălcat, judecata fiind în limitele investirii.

O altă chestiune evocată de recurente privește reaua-credință

de care, în opinia acestora, a dat dovadă reclamanta intimată , prin faptul că

au fost făcute susțineri neadevărate în legătură cu ordinea de zi trecută în convocator.

Caracterul explicit al convocatorului potrivit recurentelor rezultă din mențiunea

că se aduce aport în natură „la capitalul social al altor societăți”, mențiune care

în accepțiunea acestora este suficientă și în conformitate cu dispozițiile

legale.

Critica este nefondată. Buna-credință este o condiție a

exercitării drepturilor și are menirea să reechilibreze raporturile juridice

care nu sunt conforme cu legea. Ca urmare, exercițiul dreptului procesual conform

legii și în condițiile prevăzute de lege, pentru apărarea unor drepturi subiective

care afectează interesul social nu constituie rea-credință. Nu s-a demonstrat

de recurente că în speță au fost deturnate drepturile puse în discuție de la

scopul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile legale analizate și nici

că acțiunea a avut scopul de a-i prejudicia pe ceilalți acționari. În aceste

condiții afirmațiile făcute pe marginea cuprinsului convocatorului sunt vădit contrare

dispozițiilor legale care impun o explicitare rezonabilă a problemelor care

urmau să fie supuse dezbaterii tocmai pentru ca informarea să fie realizată în

mod corespunzător. În consecință dispozițiile art. 117 alin. (6) din LSC au

fost bine aplicate de instanțele anterioare, iar soluțiile sunt la adăpost de

orice critică. Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul se va

respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtele SC

P. SA ARAD și SC A.I.R. SA SIBIU împotriva deciziei nr. 7C din 4 octombrie 2007

- A a Curții de Apel Oradea, comercială contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2009.