ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3753/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la

17 martie 2008, CNCF C.F.R. SA, a declarat recurs împotriva sentinței nr. 774

din 14 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, solicitând casarea hotărârii recurate cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă.

În motivarea recursului s-a

susținut că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304

pct. 7 C. proc. civ.), că hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței altei

instanțe, respectiv a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Recurenta consideră că CNCF

C.F.R. SA nu este o autoritate publică și nici nu poate fi asimilată

autorităților publice în sensul Legii nr. 554/2004.

Cât privește dispoziția prin

care s-a stabilit taxa de peron, act a cărui anulare s-a cerut, nu este un act

administrativ de autoritate publică și oricum este un act intern emis, în

exercitarea dreptului său de exploatare comercială a patrimoniului feroviar.

Din actele cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința civilă nr. 774 din 14

decembrie 2007, Curtea de Apel Cluj a admis în parte acțiunea formulată de D.A.

împotriva pârâtei CNCF C.F.R. SA și s-a dispus anularea pct.14 din anexa 5 la

dispoziția art. 13 din 14 mai 2002 a directorului general al CNCF C.F.R. SA,

privind taxa de intrare în Gara de Nord București.

S-a obligat pârâta să

restituie reclamantei suma de 0,5 lei reprezentând taxă intrare peron achitată.

S-au respins pretențiile

reclamantei, privind plata de daune morale. Pârâta a fost obligată să achite

reclamantei suma de 4,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut

că dispoziția din 2002 a directorului general al CNCF C.F.R. SA prin care s-a

instituit taxa de peron, nu cuprinde niciun element din care să reiasă natura

acestei taxe și rațiunea instituirii ei, existând doar prevederea, în art. 5 că

„aprobă tarifele și taxele pentru serviciile aferente Sucursalei Patrimoniu”.

Instanța de fond considerând

că măsura de instituire a taxei de peron are o insuficientă fundamentare, a

analizat această taxă din punct de vedere al contraprestației celui care a

instituit-o.

Sub acest aspect instanța de

fond a reținut că „taxa nu se bazează pe o contraprestație efectivă a prestatorului

de servicii de transport feroviar, ci constituie în fapt prin ea însăși doar o

modalitate implicită de descurajare a accesului pe peronul Gării de Nord a

persoanelor care nu posedă legitimație de călătorie”.

Din poziția procesuală a

pârâtei, instanța a reținut că ar fi un contract de adeziune, în temeiul căruia

recurenta percepe tariful de acces pe peron. Ori, un astfel de contract, prin

impunerea acestui tarif, instituie o clauză contractuală abuzivă (a reținut

instanța de fond) în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind

clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.

A mai reținut instanța că o

clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi

considerată abuzivă, dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din

contract, crează în detrimentul consumatorului și contrară cerințelor bunei

credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile

părților”.

A considerat instanța că

prin instituirea acestui tarif, nu se creează nu numai un dezechilibru

semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ci pur și simplu nu

există obligații în sarcina pârâtei, corelative dreptului de a percepe tariful

neexistând o contraprestație care să o justifice, astfel că atare prelevare

apare cu atât mai abuzivă și lipsită de orice fundament.

Așa fiind, s-a dispus, în

temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 anularea pct. 14 din anexa 5

la dispoziția nr. 13 din 14 mai 2002 a directorului general al CNCF C.F.R. SA

privind taxa de intrare în Gara de Nord. Cât privește acordarea de daune

morale, instanța de fond a constatat că reclamanta nu a indicat în ce a constat

prejudiciul moral suferit, și nici nu a dovedit aceste prejudiciu.

Recursul declarat este

neîntemeiat și va fi respins.

În mod corect instanța de

fond s-a considerat competență în soluționarea cauzei față de persoana juridică

emitentă a actului atacat.

Pe de altă parte, acest act

este un act administrativ prin asimilare conform art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004,

astfel încât în mod corect cauza s-a soluționat în contencios administrativ,

recurenta prestând un serviciu public.

Cât privește aplicarea art. 1

din Legea nr. 554/2004 în mod legal reținând vătămarea reclamantei - intimate,

instanța de fond a admis acțiunea, aceasta fiind vătămată prin actul

administrativ contestat.

De observat că hotărârea

instanței de fond este motivată în condițiile art. 261 C. proc. civ. astfel

încât nici sub acest aspect recursul nu este întemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat

de CNCF C.F.R. SA București, împotriva sentinței civile nr. 774 din 14 decembrie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul la 1.000

Ron cheltuieli de judecată către intimată D.A., reprezentând onorariu de

avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 octombrie 2008.