ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2795/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 13370 din 28 octombrie 2003, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC R.L. SA București, împotriva pârâtei C.N.C.F.R. SA București. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între reclamantă, în calitate de operator transport feroviar și pârâtă, în calitate de gestionar al infrastructurii feroviare, a intervenit contractul nr. 1/3207 din 25 iulie 2002, de acces pe infrastructura feroviară, contract prin care s-a prevăzut un tarif de 5,8 Euro/tren km. pentru prestațiile efectuate, pentru perioada de valabilitate a contractului, urmând ca nivelul tarifelor să fie modificat în funcție de prevederile cu caracter obligatoriu cuprinse în actele normative.

S-a mai reținut că nivelul tarifului de 3,6 Euro/tren km, stabilit prin Ordinul nr. 901 din 21 iunie 2002, invocat de reclamantă, este anterior încheierii contractului, urma să se aplice începând cu luna august, dispozițiile sale reiterând sub incidența art. 30 alin. (2) din contract, părțile referindu-se la actele normative ulterioare încheierii contractului. S-a constatat, de asemenea, că pârâta a facturat corect valoarea serviciilor prestate, în perioada august-octombrie 2002. Apelul declarat de reclamantă, împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, prin decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2004. În contra acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea lui și modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost formulată.

În drept, reclamanta își întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. În motivarea recursului său, reclamanta invocă următoarele motive: Contractului încheiat între părți i se aplică prevederile Ordinului M.L.P.T.L. nr. 901 din 21 iunie 2002, în ce privește noul tarif de 3,6 Euro/tren km.mrf., întrucât la art. II se precizează: „tarifele din prezentul ordin se aplică începând cu luna august a anului 2002”. Deși a cerut aplicarea acestui tarif și a plătit facturile la nivelul acesteia, reclamanta a fost obligată ulterior să achite tariful cerut de pârâtă, întrucât aceasta i-a interzis accesul la infrastructura feroviară, prin Dispoziția nr. 29 din 19 noiembrie 2002. În aceleași condiții de presiune din partea pârâtei, au semnat actul adițional nr. 1 din 9 ianuarie 2003, cu tariful de 5,8 Euro și, abia ulterior, prin actul adițional nr. 2 din 1 iunie 2003, pârâta a acceptat să aplice tariful de 3,6 Euro.

Instanța a ignorat caracterul obligatoriul al Ordinului M.L.P.T.L. nr. 901/2002 și a interpretat greșit dispozițiile art. 11 alin. (3) al H.G. nr. 581/1998, potrivit cărora pârâta poate negocia tariful, fără a ține seama că această negociere se poate face doar în limitele fixate prin ordinul ministrului, care conduce forul tutelar. În subsidiar, se motivează recursul și cu aceea că instanța, în mod greșit, a apreciat că, prin încheierea actelor adiționale de prelungire a contractului fără a modifica tarifele, reclamanta și-a manifestat liber voința de a achita în continuare tariful inițial convenit. Această susținere a instanței este greșită, pe de o parte, pentru că actul adițional nr. 1 nu poate retroactiva pentru perioada vizată de contract iar, pe de altă parte, pentru că actul adițional nr. 2 cuprinde un alt tarif decât cel anterior, instanța făcând o confuzie asupra conținutului celor două acte adiționale.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Astfel, contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 1/3207/2002, încheiat de reclamantă și pârâtă, prevedea în art. 30 tariful de 5,8 Euro/tren km mtf, tarif aplicat la data încheierii contractului, conform Ordinului M.L.P.T.L. nr. 900 din 20 iunie 2002. Acesta urma să fie pus de acord cu eventualele prevederi cu caracter obligatoriu, cuprinse în acte normative, ce pot grava ulterior încheierii acestui contract. Deși Ordinul M.L.P.T.L. nr. 901/2002, care prevedea un tarif de 3,6 Euro/tren km mtf, se aplica începând cu luna august a anului 2002, instanțele, în mod greșit, au considerat că el nu se aplică și contractului dintre reclamantă și pârâtă.

Prevederile Ordinului nr. 901/2002, emis în temeiul art. 10 lit. p) din O.G. nr. 19/1997, au caracter imperativ, se aplicau din august 2002 și, deci, sunt incidente și raporturilor juridice stabilite între reclamantă și pârâtă, prin contractul de acces pe infrastructura feroviară nr. 1/3207/2002, conform celor cuprinse în art. 30 alin. (2) al acestui contract. Actul adițional nr. 1/2003, încheiat între părți la începutul anului 2003, se referă la o perioadă ulterioară celei vizată de contract, așa încât nu poate influența aplicarea și interpretarea contractului și, deci, nici nu poate face aici obiectul examinării lui sub aspectul condițiilor în care a fost încheiat și prevederilor sale.

În consecință, prevederile Ordinului nr. 901/2002, cu privire la tariful de 3,6 Euro/tren km.mrf., pentru utilizarea infrastructurii feroviare, se aplică și raporturilor dintre părți, începând cu luna august 2002, așa încât, reclamanta are dreptul, în temeiul art. 969 și următoarele C. civ., la restituirea sumelor achitate pârâtei în plus, prin aplicarea greșită a tarifului și la despăgubiri. Față de motivul expus și care justifică admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, nu se mai impune analizarea și a celorlalte motive de recurs invocate de recurentă „în subsidiar”. Pentru cele de mai sus și în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de SC R.L.

SA București, împotriva deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, pe care să o modifice, admițând apelul și schimbând în tot sentința, în sensul admiterii acțiunii reclamantei, astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta SC R.L. SA București, împotriva deciziei nr. 1 din 12 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, modifică decizia atacată, admite apelul, schimbă în tot sentința nr. 13370 din 28 octombrie 2003 a Tribunalului București, secția VI comercială, în sensul că admite acțiunea și obligă pârâta la plata sumelor 990.701.834 lei și 28.258.474 lei despăgubiri. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 21 septembrie2004.