ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1816/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea din 16 august 1999, reclamanta S.N.T.F. M. C.F.R. M. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A.B.E. SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 45.165 euro, reprezentând chirie vagoane și tarife transport, calculate până la 9 iunie 1999 și cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 259 din 17 ianuarie 2001, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale, conform art. 1169 și 1170 C. civ. De asemenea, s-a reținut că nici majorarea pretențiilor inițiale, nu este dovedită de probele administrate.

Apelul declarat de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia civilă nr. 1215 din 17 septembrie 2001. Împotriva acesteia, în termen legal, a declarat recurs aceeași reclamantă, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală. Astfel, s-a susținut că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, neținând cont de reglementările specifice contractului de transport internațional pe calea ferată, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. O altă critică, prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la greșita aplicare a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 30 C. civ. și art. 250 paragraf 4 Pi, conform căruia dreptul predătorului de a modifica contractul de transport se stinge când destinatarul a retras scrisoarea de trăsură, cum a fost cazul în speță.

Probele administrate, privind obligativitatea eliberării mărfii, nu au fost corect interpretate prin prisma dispozițiilor legale. Recursul este nefondat. Astfel, în perioada 13 august – 20 august 1995, în stația C.F.R. Voluntari au staționat 5 vagoane aparținând căilor ferate austriece. Reprezentant al expeditorului S.C.A. Austria a fost inițial reclamantă, până la 2 septembrie 1998, când expeditorul a modificat contractul de fraht în ce privește destinatarul, ca fiind SC A.B.G. C.F.R. Întrucât marfa nu a fost descărcată, conform art. 62.42 din Regulament, expeditorul a solicitat, la 9 septembrie 1998, returnarea vagoanelor, astfel că ele au rămas în stația C.F.R. până la 20 februarie și, respectiv, 7 martie 2000. Pentru această perioadă s-au solicitat de către reclamantă majorarea taxelor de staționare pe care urma să le achite căilor ferate austriece, potrivit art. 28 C.I.M.

Deși această obligație este legală, reclamanta nu a făcut dovada plății contravalorii taxelor de imobilizare și a chiriei pe care pretinde că ar fi plătit-o căilor ferate austriece și care ar fi reprezentat, într-adevăr, un prejudiciu pentru aceasta. Oricum, chiar în cazul în care s-ar fi făcut dovada prejudiciului, pârâta nu putea fi ținută a răspunde pentru întreaga sumă pretinsă, din moment ce a devenit parte în contractul de transport numai din 2 septembrie 1998. În plus, reclamanta nu a făcut vreo dovadă că, începând chiar numai cu 9 septembrie 1998, când s-a solicitat returnarea vagoanelor de către expeditorul său, ar fi făcut vreun demers în acest sens, respectiv, al expedierii. Prin urmare, decizia recurată fiind temeinică și legală, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București, împotriva deciziei nr. 1215 din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 martie 2003.