ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1816/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea din 16 august 1999,

reclamanta S.N.T.F. M. C.F.R. M. SA a chemat în judecată pe pârâta SC A.B.E.

SRL, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 45.165 euro, reprezentând

chirie vagoane și tarife transport, calculate până la 9 iunie 1999 și

cheltuieli de judecată.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 259 din 17 ianuarie 2001, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale, conform art.

1169 și 1170 C. civ. De asemenea, s-a reținut că nici majorarea pretențiilor

inițiale, nu este dovedită de probele administrate.

Apelul declarat de S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA, a fost respins,

ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia

civilă nr. 1215 din 17 septembrie 2001.

Împotriva acesteia, în termen legal, a declarat recurs

aceeași reclamantă, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.

Astfel, s-a susținut că instanța a interpretat greșit actul

juridic dedus judecății, neținând cont de reglementările specifice contractului

de transport internațional pe calea ferată, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ.

O altă critică, prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

se referă la greșita aplicare a legii, respectiv, a dispozițiilor art. 30 C.

civ. și art. 250 paragraf 4 Pi, conform căruia dreptul predătorului de a

modifica contractul de transport se stinge când destinatarul a retras

scrisoarea de trăsură, cum a fost cazul în speță.

Probele administrate, privind obligativitatea

eliberării mărfii, nu au fost corect interpretate prin prisma dispozițiilor

legale.

Recursul este nefondat.

Astfel, în perioada 13 august – 20

august 1995, în stația C.F.R. Voluntari au staționat 5 vagoane aparținând

căilor ferate austriece.

Reprezentant al expeditorului S.C.A.

Austria a fost inițial reclamantă, până la 2 septembrie 1998, când expeditorul

a modificat contractul de fraht în ce privește destinatarul, ca fiind SC A.B.G.

C.F.R.

Întrucât marfa nu a fost descărcată,

conform art. 62.42 din Regulament, expeditorul a solicitat, la 9 septembrie

1998, returnarea vagoanelor, astfel că ele au rămas în stația C.F.R. până la 20

februarie și, respectiv, 7 martie 2000.

Pentru această perioadă s-au

solicitat de către reclamantă majorarea taxelor de staționare pe care urma să

le achite căilor ferate austriece, potrivit art. 28 C.I.M.

Deși această obligație este legală,

reclamanta nu a făcut dovada plății contravalorii taxelor de imobilizare și a

chiriei pe care pretinde că ar fi plătit-o căilor ferate austriece și care ar

fi reprezentat, într-adevăr, un prejudiciu pentru aceasta.

Oricum, chiar în cazul în care s-ar

fi făcut dovada prejudiciului, pârâta nu putea fi ținută a răspunde pentru

întreaga sumă pretinsă, din moment ce a devenit parte în contractul de

transport numai din 2 septembrie 1998.

În plus, reclamanta nu a făcut vreo

dovadă că, începând chiar numai cu 9 septembrie 1998, când s-a solicitat

returnarea vagoanelor de către expeditorul său, ar fi făcut vreun demers în

acest sens, respectiv, al expedierii.

Prin urmare, decizia recurată fiind

temeinică și legală, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de reclamanta, S.N.T.F.M. C.F.R. M. SA București, împotriva deciziei

nr. 1215 din 17 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția a V a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 martie 2003.