ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2958/2008

Asupra recursului penal de față; Prin sentința penală nr. 144 F din 6 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și familie a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul T.P., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 12 septembrie 2007 în dosarul nr. 375/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-a menținut ca legală și temeinică rezoluția nr. 1385/1 1- 2/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. A fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că la data de 20 noiembrie 2007 a fost înregistrată plângerea formulată de petent sub aspectul disp.

art. 278/1 C. proc. pen. privind pe procurorul N.N. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, subcomisarul de poliție M.G. și comisarul șef de poliție N.G. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prev. de art. 246 C. pen. și față de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin rezoluția nr. 357/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. În fapt, s-a reținut că la data de 15 noiembrie 2005 T.P. a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași prin care a solicitat cercetarea penală a salariaților Primăriei Călărași care au falsificat înscrisuri ce atestau proprietatea deținută de mama sa, T.A., până în anul 1989 în mun. Călărași.

Din ansamblul actelor premergătoare efectuate în cauză a reieșit faptul că în sarcina membrilor Comisiei constituite în baza l Legii nr. 10/2001 la nivelul Primăriei Călărași nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de fals. Întrucât aceștia nu au procedat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu la întocmirea fișelor și a schiței imobilelor expropriate în anul 1979. Cercetările în cauză au fost efectuate și de cei doi polițiști față de care s-a formulat plângere penală de către petent. Prin rezoluția nr. 1385/11-2/2007 din data de 12 septembrie 2007 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului și s-a menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin rezoluția nr. 357/P/2007 dată în dosarul cu același număr la data de 17 iulie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul T.P., susținând în esență prin motivele scrise de recurs că în mod greșit în rezoluția atacată a fost menționat ca număr de dosar 357, în loc de 375 și că „Parchetul a făcut o cercetare penală greșită, întrucât nu a vrut să constate că Primăria a aplicat greșit și ilegal Legea nr. 10/2001 cetățenilor demolați în perioada 1979-1981 și 1981-1989". Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. , Curtea constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 246 C. pen., constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile dreptului substanțial și ale celui procedural. Eventualele erori apărute în acest proces de interpretare și aplicare a legii nu echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor de serviciu, în sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și justificarea existenței lor. În acest context, nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Instanțele judecătorești ca și parchetele de pe lângă acestea sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât și textele de lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și prin urmare nu pot conduce , prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni de abuz în serviciu. Răspunderea penală a magistraților poate fi pusă în discuție , cu referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

În speță, petentul a formulat o plângere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. de către magistratul-procuror care a confirmat, prin rezoluția din 8 ianuarie 2007 dată sub nr. 2066/P/2005, propunerea de neîncepere a urmăririi penale formulată de intimatul M.G., comisar de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, în legătură cu plângerea penală formulată de petent împotriva salariaților Primăriei Călărași sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.2 89 C. pen., cu referire la înscrisuri ce atestau o proprietate deținută de mama sa în mun. Călărași. Este de observat că rezoluția dată de intimatul magistrat (în dosarul în care cercetările au fost efectuate de intimații polițiști), a fost atacată de petent cu plângere conform art. 278 și art. 278/1 C. proc.

pen., plângere ce a fost respinsă de procurorul ierarhic superior (prin rezoluția din 12 februarie 2007 dată sub nr. 21/ll- 2/2007), iar ulterior și de instanța competentă, respectiv Judecătoria Călărași (prin sentința penală nr. 160 din 5 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. 596/202/2007). Atât motivarea plângerii, cât și cea a recursului ce fac obiectul cauzei de față cuprind în realitate critici ce se circumscriu căilor de atac pe care petentul Ie-a exercitat împotriva rezoluției date de intimatul procuror, în condițiile art. 278 și art. 278/1 C. proc. pen., tinzându-se practic la o suplimentare a gradelor de jurisdicție. În ce privește critica referitoare la numărul dosarului în care s-a emis rezoluția atacată, din actele depuse chiar de către petent (fila 102 d. fond) rezultă că în speță a fost vorba despre o eroare materială îndreptată de procuror conform art. 195 C. proc.

pen., în realitate numărul corect al dosarului fiind 375/P/2007, iar nu 357/P/2007. În concluzie, Curtea constată că în mod corect s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea împotriva intimaților, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției procurorului că în cauză fapta reclamată nu există, astfel încât recursul de față este nefondat și urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul T.P. împotriva sentinței penale nr. 144 F din 6 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 septembrie 2008.