ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2958/2008

Asupra

recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 144 F din 6 iunie 2008

a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și

familie a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul T.P.,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale emisă la data de 12

septembrie 2007 în dosarul nr. 375/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

S-a menținut ca legală și temeinică rezoluția

nr. 1385/1

1-

2/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel București.

A fost obligat petentul la 50 lei cheltuieli

judiciare către stat.

S-a reținut că la data de 20 noiembrie 2007 a

fost înregistrată plângerea formulată de petent sub aspectul disp. art. 278/1 C.

proc. pen. privind pe procurorul N.N. din cadrul Parchetului de pe lângă

Judecătoria Călărași, subcomisarul de poliție M.G. și comisarul șef de poliție N.G.

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

prev.

de

art. 246 C. pen. și față de care s-a dispus

neînceperea urmăririi penale prin rezoluția nr. 357/P/2007 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel București.

În fapt, s-a reținut că la data de 15 noiembrie

2005 T.P. a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Călărași prin care a solicitat cercetarea penală a salariaților Primăriei

Călărași care au falsificat înscrisuri ce atestau

proprietatea deținută de mama sa, T.A., până în anul 1989

în mun.

Călărași.

Din ansamblul actelor premergătoare efectuate

în cauză a reieșit faptul că în sarcina membrilor Comisiei constituite în baza l   Legii

nr. 10/2001 la nivelul Primăriei Călărași nu se poate reține săvârșirea

infracțiunii de fals. Întrucât aceștia nu au procedat în îndeplinirea

atribuțiilor de serviciu la întocmirea fișelor și a schiței imobilelor

expropriate în anul 1979.

Cercetările în cauză au fost efectuate și de

cei doi polițiști față de care s-a formulat plângere penală de către petent.

Prin rezoluția nr.

1385/11-2/2007 din data de 12 septembrie 2007 a

Procurorului

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost respinsă ca

neîntemeiată plângerea petentului și

s-a

menținut soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă prin

rezoluția

nr. 357/P/2007 dată în dosarul cu același număr la data de 17 iulie 2007 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul

T.P., susținând în esență prin motivele scrise de recurs că în

mod greșit în rezoluția atacată a fost menționat

ca număr de dosar

357, în loc de 375 și că „Parchetul a făcut o

cercetare penală

greșită, întrucât nu a

vrut să constate că Primăria a aplicat greșit și

ilegal Legea nr. 10/2001 cetățenilor demolați în perioada 1979-1981

și

1981-1989".

Examinând hotărârea recurată prin prisma

criticilor formulate

și din oficiu sub

toate aspectele conform art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. ,

Curtea

constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 246 C. pen., constituie

infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta

funcționarului public, care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin

aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

În ce privește activitatea magistraților, atribuțiile

lor de serviciu se circumscriu soluționării cauzelor cu care sunt investiți, respectiv

interpretării și aplicării dispozițiilor legale în acord cu principiile

dreptului substanțial și ale celui procedural.

Eventualele erori apărute în acest proces de

interpretare și

aplicare a legii nu

echivalează cu o exercitare abuzivă a atribuțiilor

de serviciu, în

sensul legii penale, ele putând fi îndreptate în urma exercitării căilor de

atac prevăzute de lege în fiecare caz în parte, aceasta fiind de altfel și

justificarea existenței lor.

În acest context, nemulțumirile părților

dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie să

îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se

obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri

penale împotriva magistratului (magistraților) care au soluționat cauza.

Instanțele

judecătorești ca și parchetele de pe lângă acestea

sunt

suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauză, cât și textele de

lege care sunt aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră

corespunzătoare, iar soluțiile pronunțate de acestea nu echivalează cu

exercitarea abuzivă a atribuțiilor ce le revin potrivit legii magistraților și

prin urmare nu pot conduce , prin ele însele, la reținerea unor infracțiuni de

abuz în serviciu.

Răspunderea

penală a magistraților poate fi pusă în discuție

, cu

referire la infracțiunea analizată, numai în situațiile în care aceștia și-au

exercitat funcția cu rea-credință, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal

al acțiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei

persoane.

În speță, petentul

a formulat o plângere penală sub aspectul

săvârșirii

infracțiunii

prev. de

art. 246

C. pen.

de

către magistratul-procuror care a confirmat, prin

rezoluția din 8 ianuarie 2007 dată

sub nr. 2066/P/2005,

propunerea de neîncepere a urmăririi penale

formulată de intimatul M.G.,

comisar de poliție în cadrul I.P.J. Călărași, în legătură cu plângerea penală

formulată de petent împotriva salariaților Primăriei Călărași sub aspectul săvârșirii

infracțiunii

prev. de

art.2 89 C. pen., cu

referire la înscrisuri ce atestau o proprietate deținută de mama sa în mun. Călărași.

Este de observat că rezoluția dată de intimatul

magistrat (în dosarul în care cercetările au fost efectuate de intimații

polițiști), a fost atacată de petent cu plângere conform art. 278 și art. 278/1

C. proc. pen., plângere ce a fost respinsă de procurorul ierarhic

superior (prin rezoluția din 12 februarie 2007

dată sub nr. 21/ll-

2/2007), iar ulterior și

de instanța competentă, respectiv Judecătoria

Călărași (prin sentința

penală nr. 160 din 5 aprilie 2007 pronunțată în dosarul nr. 596/202/2007).

Atât motivarea plângerii, cât și cea a

recursului ce fac obiectul cauzei de față cuprind în realitate critici ce se

circumscriu căilor de atac pe care petentul Ie-a exercitat împotriva rezoluției

date de intimatul procuror, în condițiile art. 278 și art. 278/1 C. proc. pen.,

tinzându-se practic la o suplimentare a gradelor de jurisdicție.

În ce privește critica referitoare la numărul

dosarului în care s-a emis rezoluția atacată, din actele depuse chiar de către

petent (fila 102 d. fond) rezultă că în speță a fost vorba despre o eroare

materială îndreptată de procuror conform art. 195 C. proc. pen., în realitate

numărul corect al dosarului fiind 375/P/2007, iar nu 357/P/2007.

În concluzie, Curtea constată că în mod corect

s-a reținut atât de către procurorul care a instrumentat plângerea împotriva

intimaților, respectiv procurorul ierarhic superior acestuia, cât și de

instanța de fond investită cu soluționarea plângerii împotriva soluției

procurorului că în cauză fapta reclamată nu există, astfel încât recursul de

față este nefondat și urmează a fi respins, cu obligarea recurentului la plata

cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de

petiționarul T.P. împotriva sentinței penale nr. 144 F din 6 iunie 2008 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și

familie.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de

200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 23 septembrie 2008.