ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 413/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința comercială nr. 15324 din 19

decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 10099/3/2006, Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea în pretenții formulată de

reclamanta SC Q.I. SRL cu sediul în București împotriva pârâtei SC I.P.A. SA

București, S.C.P.E.I.A., cu sediul în București.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că între

părți s-a încheiat contractul de finanțare nr. 1 CO5, înregistrat sub nr. 860

din 20 septembrie 2001, prin care reclamanta s-a obligat să efectueze

cercetarea științifică pentru obținerea de tehnologie și materiale românești

pentru construcție prin sudură aluminotermică a șinelor de cale ferată, metrou

și tramvai, contractul fiind acceptat de Ministerul Educației și Cercetării, iar

proiectul a fost finanțat din bugetul de stat prin Ministerul Economiei și

Cercetării și a făcut parte din programul ANTRANS.

A reținut că, înainte de semnarea contractului, reclamanta a declarat pe

proprie răspundere că nici lucrările în totalitatea lor și nici o parte a

acestora nu au mai fost și nu sunt finanțate din surse bugetare, fiind astfel

îndeplinite cerințele art. 52 din contract, dar în urma verificărilor efectuate

de Ministerul Educației și Cercetării s-a constatat că pentru proiectul în derulare

reclamanta a mai beneficiat de finanțare de la bugetul de stat prin programul

RELANSIN în contractul nr.914 din 22 septembrie 2002. Instanța de fond a

reținut legat de același aspect și analiza întocmită de comisia comună RELANSIN

– AMTRANS, conform căreia rapoartele tehnice predate și avizate în cadrul

programului RELANSIN se regăsesc identic în rapoartele tehnice predate în

cadrul programul AMTRANS.

Față de aceste considerente, prima instanță a apreciat ca întemeiată

apărarea pârâtei referitoare la rezilierea contractului în condițiile art. 52

și a considerat că pârâta a acționat în conformitate cu prevederile art. 56 din

aceeași convenție când, din momentul rezilierii contractului, a întreprins

toate măsurile necesare pentru încheierea executării serviciilor și reducerea

la minim a cheltuielilor.

Prima instanță a conchis că motivele invocate pentru reziliere sunt

întemeiate, că pârâta și-a manifestat voința de reziliere a contractului în

condițiile art. 1079 C. civ., că reclamanta este în culpă, astfel că a respins

cererea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel nemotivat

reclamanta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 7 martie 2008 pe

rolul Curții de Apel București, s

ecția a V-a comercială.

Motivele de apel au fost depuse cu respectarea termenului prevăzut de

art. 287 alin (2) C. proc. civ. și în dezvoltarea acestora a fost evocat cadrul

contractual, cu indicarea prestațiilor efectuate de apelanta-reclamantă, care

fac dovada realizării în întregime a obligațiilor ce îi incumbă, precum și a

prestației parțiale a intimatei-pârâre, constând în plata parțială a lucrării.

Apelanta-reclamantă a susținut că, în fapt, cererea de chemare în

judecată pe care a promovat-o reprezintă o contestare a concluziilor la care a

ajuns comisia de control, în a cărei componență nu au intrat persoane cu

pregătire de specialitate în aluminotermie și turnătorie. Legat de același

aspect, apelanta-reclamantă a arătat că s-au administrat probe cu înscrisuri,

interogatoriul intimatei-pârâte și cu expertiză tehnică de specialitate

contabilă și în metalurgie și a criticat hotărârea instanței de fond pentru că

nu s-a bazat deloc pe probele administrate, ignorând concluziile ce reies din

raportul de expertiză, astfel că se conchide că nu era necesară administrarea

de probe, cauza putându-se soluționa la primul termen de judecată.

A susținut că o corectă soluționare a cauzei se poate realiza numai în

considerarea întregului material probator, cu deosebire a expertizei tehnice

metalurgice și a celei contabile și că instanța tinde la a considera acțiunea

ca inadmisibilă, de vreme ce nu ia în seamă expertiza judiciară ca o

contraprobă la concluziile unei comisii de control din cadrul Ministerului

Cercetării și Învățământului.

Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 287 alin. (2) C.

proc. civ.

La 29 aprilie 2008, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care s-a

apărat în fapt și în drept față de motivele de apel, solicitând respingerea

apelului ca nefondat.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia

comercială nr. 264 din 5 iunie 2008 a admis apelul declarat de reclamanta SC Q.I.

SRL București, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis în

parte cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantei 75.763,30 lei noi cu

titlu de despăgubiri, plus dobânda legală calculată de la data introducerii

cererii 22 martie 2006 până la plata efectivă și de asemeni a obligat

intimata-pârâtă la cheltuieli de judecată în fond și apel în sumă de 13.536,6

lei, apelantei-reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că hotărârea

pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, pentru că a fost

pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 977 și urm. C. civ. relative la

interpretarea convențiilor, a dispozițiilor art. 1021 C. civ. relative la

reziliere a dispozițiilor art. 969 și urm. C. civ. relative la forța obligatorie

a contractului.

Instanța de apel a reținut că la judecata fondului au fost interpretate

greșit dispozițiile art. 52 din convenția părților, reținând după înțelesul

literar al termenilor și cu încălcarea prevederilor art. 977 C. civ. că în

acest articol părțile au convenit sancțiunea rezilierii în cazul în care se

constată neconcordanța între starea de fapt dovedită și declarația pe proprie

răspundere, că proiectul propus pentru finanțare nu face obiectul unei

finanțări din fonduri publice sau că nu a beneficiat de finanțare din alte

programe naționale.

Astfel a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile legale și

contractuale referitoare la reziliere și la efectul ei de plin drept, și a

apreciat că aspectele invocate de intimată puteau fi valorificate pe calea unei

acțiuni în nulitate sau prin intermediul excepției nulității opusă în apărare,

și deci contractul nu poate fi considerat ca reziliat de plin drept și își

produce efectele obligatorii în conformitate cu art. 969 C. civ.

Cu petiția înregistrată la data de 13 august 2008 pârâta SC I.P.A. SA

București, în termen legal a declarat recurs, împotriva deciziei comerciale

pronunțată în apel și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și

menținerea sentinței ca temeinică și legală.

Prin motivele de nelegalitate invocate, pârâta a arătat că este incident

pct. 3 al art. 304 C. proc. civ., deoarece conform art. 8 alin. (2) din Legea

nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ este competentă să

soluționeze litigiile care apar în faze premergătoare încheierii unui contract

administrativ.

Cu privire la fondul cauzei recurenta-pârâtă a aratat că hotărârea

atacată este nelegală și vădit netemeinică deoarece instanța de apel a

interpretat greșit sensul art. 52 din contract, deoarece singura modalitate de

a stinge aceste contracte în timpul execuției este rezilierea și nu anularea

lor cum susține instanța.

Recurenta a mai arătat că în mod eronat a reținut instanța de apel în

motivarea deciziei, că au fost încălcate prevederile art. 977 și ale art. 1021 C.

civ., deoarece legea aplicabilă în speță este H.G. nr. 48/1998, conform art. 64

din contractul de finanțare 1 C 05/2001.

Recursul declarat de pârâtă este fondat și va fi admis pentru

următoarele considerente.

Între recurenta-reclamantă SC Q.I. SRL București și intimata-pârâtă SC

I.P.A. București s-a încheiat contractul de finanțare nr. 1 C 05/2001 prin care

reclamanta s-a angajat să execute proiectul tehnologie și materiale românești

utilizate la construcția prin sudură a căilor de rulare CFR, metrou și tramvai,

cu sursă de finanțare bugetul de stat prin Ministerul Economiei și Comerțului

și făcând parte din programul AMTRANS.

Anterior semnării contractului, reprezentantul reclamantei a dat o

declarație de refinanțare prin care declara că lucrările propuse în ofertă în

totalitatea lor și nici o parte a acestora nu au mai fost și nu sunt finanțate

din surse bugetare.

Din actele și înscrisurile dosarului rezultă că reclamanta nu a

respectat declarația pe propria răspundere menționată anterior și potrivit art.

52 din contractul părților, autoritatea contractantă reziliază contractul în

condițiile în care se constată neconcordanță între starea de fapt dovedită și

declarația pe propria răspundere a contractorului, în cauză

recurenta-reclamantă.

În concluzie, sunt incidente cauzei dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., instanța de apel a interpretat greșit contractul de finanțare nr. 1

C 05 din 9 octombrie 2001 și a pronunțat astfel o hotărâre nelegală.

Motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 3 al art. 304 C. proc. civ. nu

este incident în cauză, instanța competentă să soluționeze pricina este

instanța comercială, având în vedere că s-a încheiat contractul de către două

societăți comerciale și obiectul contractului privește activitate de cercetare.

În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ.

Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica decizia

recurată în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă împotriva

sentinței de fond, pe care o va menține ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC I.P.A. SA București împotriva deciziei

comerciale nr. 264 din 5 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială.

Modifică

decizia recurată.

Respinge

apelul formulat de reclamanta SC Q.I. SRL București împotriva sentinței

comerciale nr. 15324 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie

2009.