ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 413/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 15324 din 19 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 10099/3/2006, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acțiunea în pretenții formulată de reclamanta SC Q.I. SRL cu sediul în București împotriva pârâtei SC I.P.A. SA București, S.C.P.E.I.A., cu sediul în București.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că între părți s-a încheiat contractul de finanțare nr. 1 CO5, înregistrat sub nr. 860 din 20 septembrie 2001, prin care reclamanta s-a obligat să efectueze cercetarea științifică pentru obținerea de tehnologie și materiale românești pentru construcție prin sudură aluminotermică a șinelor de cale ferată, metrou și tramvai, contractul fiind acceptat de Ministerul Educației și Cercetării, iar proiectul a fost finanțat din bugetul de stat prin Ministerul Economiei și Cercetării și a făcut parte din programul ANTRANS.

A reținut că, înainte de semnarea contractului, reclamanta a declarat pe proprie răspundere că nici lucrările în totalitatea lor și nici o parte a acestora nu au mai fost și nu sunt finanțate din surse bugetare, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 52 din contract, dar în urma verificărilor efectuate de Ministerul Educației și Cercetării s-a constatat că pentru proiectul în derulare reclamanta a mai beneficiat de finanțare de la bugetul de stat prin programul RELANSIN în contractul nr.914 din 22 septembrie 2002. Instanța de fond a reținut legat de același aspect și analiza întocmită de comisia comună RELANSIN – AMTRANS, conform căreia rapoartele tehnice predate și avizate în cadrul programului RELANSIN se regăsesc identic în rapoartele tehnice predate în cadrul programul AMTRANS.

Față de aceste considerente, prima instanță a apreciat ca întemeiată apărarea pârâtei referitoare la rezilierea contractului în condițiile art. 52 și a considerat că pârâta a acționat în conformitate cu prevederile art. 56 din aceeași convenție când, din momentul rezilierii contractului, a întreprins toate măsurile necesare pentru încheierea executării serviciilor și reducerea la minim a cheltuielilor. Prima instanță a conchis că motivele invocate pentru reziliere sunt întemeiate, că pârâta și-a manifestat voința de reziliere a contractului în condițiile art. 1079 C. civ., că reclamanta este în culpă, astfel că a respins cererea ca neîntemeiată. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel nemotivat reclamanta, cauza fiind înregistrată sub același număr unic la 7 martie 2008 pe rolul Curții de Apel București, s ecția a V-a comercială.

Motivele de apel au fost depuse cu respectarea termenului prevăzut de art. 287 alin (2) C. proc. civ. și în dezvoltarea acestora a fost evocat cadrul contractual, cu indicarea prestațiilor efectuate de apelanta-reclamantă, care fac dovada realizării în întregime a obligațiilor ce îi incumbă, precum și a prestației parțiale a intimatei-pârâre, constând în plata parțială a lucrării. Apelanta-reclamantă a susținut că, în fapt, cererea de chemare în judecată pe care a promovat-o reprezintă o contestare a concluziilor la care a ajuns comisia de control, în a cărei componență nu au intrat persoane cu pregătire de specialitate în aluminotermie și turnătorie.

Legat de același aspect, apelanta-reclamantă a arătat că s-au administrat probe cu înscrisuri, interogatoriul intimatei-pârâte și cu expertiză tehnică de specialitate contabilă și în metalurgie și a criticat hotărârea instanței de fond pentru că nu s-a bazat deloc pe probele administrate, ignorând concluziile ce reies din raportul de expertiză, astfel că se conchide că nu era necesară administrarea de probe, cauza putându-se soluționa la primul termen de judecată. A susținut că o corectă soluționare a cauzei se poate realiza numai în considerarea întregului material probator, cu deosebire a expertizei tehnice metalurgice și a celei contabile și că instanța tinde la a considera acțiunea ca inadmisibilă, de vreme ce nu ia în seamă expertiza judiciară ca o contraprobă la concluziile unei comisii de control din cadrul Ministerului Cercetării și Învățământului.

Apelul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 287 alin. (2) C. proc. civ. La 29 aprilie 2008, intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care s-a apărat în fapt și în drept față de motivele de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 264 din 5 iunie 2008 a admis apelul declarat de reclamanta SC Q.I. SRL București, a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis în parte cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantei 75.763,30 lei noi cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală calculată de la data introducerii cererii 22 martie 2006 până la plata efectivă și de asemeni a obligat intimata-pârâtă la cheltuieli de judecată în fond și apel în sumă de 13.536,6 lei, apelantei-reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că hotărârea pronunțată de instanța de fond este netemeinică și nelegală, pentru că a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 977 și urm. C. civ. relative la interpretarea convențiilor, a dispozițiilor art. 1021 C. civ. relative la reziliere a dispozițiilor art. 969 și urm. C. civ. relative la forța obligatorie a contractului. Instanța de apel a reținut că la judecata fondului au fost interpretate greșit dispozițiile art. 52 din convenția părților, reținând după înțelesul literar al termenilor și cu încălcarea prevederilor art. 977 C. civ. că în acest articol părțile au convenit sancțiunea rezilierii în cazul în care se constată neconcordanța între starea de fapt dovedită și declarația pe proprie răspundere, că proiectul propus pentru finanțare nu face obiectul unei finanțări din fonduri publice sau că nu a beneficiat de finanțare din alte programe naționale.

Astfel a reținut că în cauză nu sunt incidente prevederile legale și contractuale referitoare la reziliere și la efectul ei de plin drept, și a apreciat că aspectele invocate de intimată puteau fi valorificate pe calea unei acțiuni în nulitate sau prin intermediul excepției nulității opusă în apărare, și deci contractul nu poate fi considerat ca reziliat de plin drept și își produce efectele obligatorii în conformitate cu art. 969 C. civ. Cu petiția înregistrată la data de 13 august 2008 pârâta SC I.P.A. SA București, în termen legal a declarat recurs, împotriva deciziei comerciale pronunțată în apel și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

Prin motivele de nelegalitate invocate, pârâta a arătat că este incident pct. 3 al art. 304 C. proc. civ., deoarece conform art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în faze premergătoare încheierii unui contract administrativ. Cu privire la fondul cauzei recurenta-pârâtă a aratat că hotărârea atacată este nelegală și vădit netemeinică deoarece instanța de apel a interpretat greșit sensul art. 52 din contract, deoarece singura modalitate de a stinge aceste contracte în timpul execuției este rezilierea și nu anularea lor cum susține instanța. Recurenta a mai arătat că în mod eronat a reținut instanța de apel în motivarea deciziei, că au fost încălcate prevederile art. 977 și ale art. 1021 C. civ., deoarece legea aplicabilă în speță este H.G.

nr. 48/1998, conform art. 64 din contractul de finanțare 1 C 05/2001. Recursul declarat de pârâtă este fondat și va fi admis pentru următoarele considerente. Între recurenta-reclamantă SC Q.I. SRL București și intimata-pârâtă SC I.P.A. București s-a încheiat contractul de finanțare nr. 1 C 05/2001 prin care reclamanta s-a angajat să execute proiectul tehnologie și materiale românești utilizate la construcția prin sudură a căilor de rulare CFR, metrou și tramvai, cu sursă de finanțare bugetul de stat prin Ministerul Economiei și Comerțului și făcând parte din programul AMTRANS. Anterior semnării contractului, reprezentantul reclamantei a dat o declarație de refinanțare prin care declara că lucrările propuse în ofertă în totalitatea lor și nici o parte a acestora nu au mai fost și nu sunt finanțate din surse bugetare.

Din actele și înscrisurile dosarului rezultă că reclamanta nu a respectat declarația pe propria răspundere menționată anterior și potrivit art. 52 din contractul părților, autoritatea contractantă reziliază contractul în condițiile în care se constată neconcordanță între starea de fapt dovedită și declarația pe propria răspundere a contractorului, în cauză recurenta-reclamantă. În concluzie, sunt incidente cauzei dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de apel a interpretat greșit contractul de finanțare nr. 1 C 05 din 9 octombrie 2001 și a pronunțat astfel o hotărâre nelegală. Motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 3 al art. 304 C. proc. civ. nu este incident în cauză, instanța competentă să soluționeze pricina este instanța comercială, având în vedere că s-a încheiat contractul de către două societăți comerciale și obiectul contractului privește activitate de cercetare.

În concluzie, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica decizia recurată în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă împotriva sentinței de fond, pe care o va menține ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC I.P.A. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 264 din 5 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială. Modifică decizia recurată. Respinge apelul formulat de reclamanta SC Q.I. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 15324 din 19 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, pe care o menține. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2009.