ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Ședința publică
de la 27 ianuarie 2011
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința comercială nr. 4079
din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a
comercială, în dosarul nr. 25163/3/2008 a fost respinsă excepția prescripției
dreptului material la acțiune ca neîntemeiată. A fost admisă în parte acțiunea
formulată de reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC S.R.I.Z.
SA. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 230.544,99 lei penalități și la
5.496,96 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut
că excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru plata penalităților
aferente facturii nr. 3555338 din 27 ianuarie 2005, 3555607 din 7 martie 2005,
3555697 din 1 aprilie 2005, 3555764 din 1 iunie 2005 este neîntemeiată în
raport de modul de plata al debitului, data ultimei plăți 29.06.2005 fiind
incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decret nr. 167/1958.
Penalitățile de 185.904,57 lei sunt
neîntemeiate, justificate de reclamantă prin convenția nr. 1/6282 din 31 august
2006, în facturi fiind introduse penalități aferente unor prestații anterioare
ce nu intră sub incidența art. 32 din Convenție care se referă la pierderile de
energie electrică. Reclamanta nu a depus dovezi prin care să combată apărările
pârâtei referitoare la aplicabilitatea Convenției nr. 1/3773 din 10 mai 2005
fiind pretinse penalități pentru furnizarea energiei electrice de tracțiune și
nu pentru neplata pierderilor de energie electrică.
Cu privire la pretențiile de
230.544,99 Iei nu se poate retine că ar fi operat plata prin compensare nefiind
dovedite condițiile acestui mod de stingere a obligațiilor, in ce constau
pretențiile, existența unor creanțe reciproce, certe, lichide, exigibile in
condițiile 1143 și urm. C. civ. și dovada plăților efective in temeiul unei
convenții de compensare.
Împotriva acestei sentințe a
declarat apel reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA București și prin decizia
comercială nr. 143 din 2 martie 2010, Curtea de Apel București a respins ca
nefondat apelul, a obligat apelanta la plata sumei de 2.829 lei cheltuieli de
judecată către intimată.
Pentru a se pronunța astfel instanța
de apel a reținut că, convenția nr. 1/3773/2005 este menționată în facturile pe
care le invocă reclamanta în dovedirea acțiunii, iar această convenție nu
cuprinde o clauză penală și nici o modalitate de determinare a calculului
penalităților.
Ca atare în mod corect instanța de
fond a reținut că pretențiile în valoare de 185.904,57 lei reprezentând
penalități sunt neîntemeiate.
Astfel cum arată și apelanta,
respectiva convenție a avut rolul doar de a stabili obiectivele studiului AFER.
Tribunalul a reținut în mod corect
faptul că izvorul pretențiilor reclamantei îl constituie convențiile pentru
asigurarea energiei electrice pentru tracțiune nr. 1/6282/2006, nr. 1/6283/2006
și nr. 1/1703/2007 prin care în calitate de consumator de energie electrică
reclamanta furniza energie electrică de tracțiune subconsumatorului operator de
transport feroviar de marfă.
De asemenea s-a reținut corect
faptul că în facturi sunt introduse penalități aferente unor prestații
anterioare ce nu intră sub incidența art. 32 din convenție care se referă la
pierderile de energie electrică.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA București invocând motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat
admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii
apelului pentru suma de 185.904,57 lei reprezentând penalități de întârziere
calculate la facturile fiscale achitate cu întârziere și emise în baza
convenției privind asigurarea și furnizarea energiei electrice pentru tracțiune
nr. 1/6282/2006, precum și la cheltuieli de judecată. Totodată a solicitat să
se dispună restituirea sumei de 382 lei reprezentând diferența de taxă
judiciară de timbru întrucât apelul a fost corect timbrat iar instanța de apel
în mod eronat a solicitat achitarea acestei diferențe.
În
dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele:
-
Instanța greșit a considerat că „facturile fiscale prezentate în anexa 1 pentru
care s-au solicitat penalități au fost achitate în baza convenției nr. 1/3773/2005”.
-
Atât instanța de fond cât și instanța de apel în mod eronat au înțeles că
facturile fiscale pentru care s-au solicitat penalități în baza convenției nr. 1/6282/2006
au făcut obiectul convenției nr. 1/3773/2005.
-
Prevederile convenției nr. 1/3773/2005 au avut ca obiect stabilirea unei metode
transparente și echitabile pentru repartizarea costurilor energiei electrice de
tracțiune între operatorii de transport feroviar ce utilizează locomotive
electrice contorizate sau necontorizate.
-
Prin convenția nr. 1/3773/2005 părțile semnatare își asumă obligația de a
respecta întocmai rezultatele studiului AFER, neprevăzând nici o condiționare a
acceptării acestora funcție de modul în care aceste rezultate convin sau nu
părților.
-
Urmare acestui studiu părțile au încheiat convenția nr. 1/6282/2006 care la
cap. III, art. 2 pct. b și c stabilește obligațiile părților, referitoare la
facturarea prestației efectuate. Totodată la cap. VI din convenția nr. 1/6282/2006
este prezentată modalitatea de sancționare a nerespectării prevederilor
convenției.
-
Convenția nr. 1/6282/2006 a fost semnată de ambele părți, iar facturile fiscale
emise în baza acesteia au fost achitate.
-
În mod eronat cele două instanțe au reținut că facturile fiscale prezentate în
anexa nr. 1 au fost emise în baza convenției nr. 1/3773/2005, deoarece
modalitatea de facturare conține două momente.
Deoarece
până la momentul finalizării studiului AFER nu erau cunoscuți coeficienții de
pierdere din rețea, societatea recurentă a emis facturi fiscale pentru consumul
preliminat urmând ca după finalizarea studiului să emită facturi fiscale de
regularizare. Astfel au fost emise facturile fiscale de regularizare enumerate
în anexa 1 – dosar fond, reprezentând consumul real consumat de pârâtă pentru
perioada 1 august 2004 – 31 decembrie 2006.
Recursul
este fondat.
Potrivit
dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate
cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a
schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
În
cauză sunt aplicabile aceste dispoziții legale care atrag admiterea recursului,
modificarea deciziei recurate, admiterea apelului reclamantei, schimbarea în
parte a sentinței Tribunalului București în sensul obligării pârâtei și la
plata sumei de 185.904,57 lei reprezentând penalități de întârziere, cu
menținerea restului dispozițiilor sentinței întrucât instanțele de fond și apel
au interpretat greșit convențiile nr. 1/3773/2005 și nr. 1/6282/2006, schimbând
înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.
Convenția
nr. 1/3773/2005 a avut ca obiect stabilirea unei metode transparente și
echitabile pentru repartizarea costurilor energiei electrice de tracțiune între
operatorii de transport feroviar ce utilizează locomotive electrice contorizate
sau necontorizate.
Prin
această convenție s-a stipulat că în funcție de valorile concrete ale celor doi
coeficienți indicați care vor fi determinate de studiul elaborat de către AFER
toți operatorii feroviari acceptă de bună credință reactualizarea situațiilor
de defalcare a contravalorii energiei electrice de tracțiune începând cu luna
august 2004, dată la care s-a modificat metodologia de defalcare a costurilor
tracțiunii electrice prin introducerea contorizării la locomotivele electrice.
Urmare
elaborării acestui studiu părțile au încheiat convenția nr. 1/6282/2006 care
stabilește obligațiile părților referitoare la facturarea prestației efectuate
și la modalitatea de sancționare a nerespectării prevederilor convenției (art. 11).
Convenția
nr. 1/6282/2006 în art. 32 prevede că aceasta nu înlătură responsabilitățile
financiare asumate de beneficiar prin convențiile anterioare privind plata
retroactivă recalculată a pierderilor de energie începând cu luna august 2004
și până în prezent, iar la art. 33 s-a stabilit perioada de valabilitate a
acesteia - 1 august 2004 - 31 decembrie 2006.
Cum
facturile fiscale de regularizare enumerate în anexa 1 din dosarul instanței de
fond, reprezintă consumul real consumat de pârâtă pentru perioada 1 august 2004
– 31 decembrie 2006 vizată de convenția nr. 1/6282/2006 se reține că sunt
incidente prevederile art. 11 din convenția nr. 1/6282/2006 potrivit cărora
pentru neachitarea facturii în termen de 10 zile lucrătoare se percepe o
penalitate în valoare de 0,05% pe zi calendaristică, și valoarea acestora
necontestată de pârâtă se ridică la suma de 185.904,57 lei.
Ca
atare în mod greșit instanțele au reținut că pretențiile în valoare de
185.904,57 lei reprezentând penalități nu sunt întemeiate, în lipsa unei clauze
penale.
Pentru
considerentele expuse se apreciază că hotărârea este afectată de motivul de
nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C.
proc. civ. se va admite recursul reclamantei, se va modifica decizia recurată,
se va admite apelul, se va schimba în parte sentința Tribunalului București, se
va obliga pârâta și la plata sumei de 185.904,57 lei reprezentând penalități de
întârziere și se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
Cererea
privind restituirea diferenței de taxă judiciară de timbru nu poate fi primită
în condițiile în care împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de
timbru reclamanta nu a uzat de prevederile Legii nr. 146/1997 și nu a solicitat
reexaminarea taxei judiciare de timbru dispusă de instanța de apel.
Făcând
aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga pârâta să plătească
recurentei reclamante suma de 2.664,54 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de
reclamanta
C.N.C.F. C.F.R.
SA București împotriva deciziei comerciale nr. 143 din 2 martie 2010 a Curții
de Apel București, secția a V-a comercială.
Modifică decizia recurată în sensul
că admite apelul reclamantei C.N.C.F. C.F.R. SA București schimbă în parte
sentința comercială nr. 4079 din 12 martie 2009 a Tribunalului București, secția
a VI-a comercială, în sensul că obligă pârâta SC S.R.I.Z. SA București și la
plata sumei de 185.904,57 lei reprezentând penalități de întârziere.
Menține restul dispozițiilor
sentinței.
Obligă intimata pârâtă să plătească
recurentei reclamante suma de 2664,54 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 27 ianuarie 2011.