ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 379/2011

Ședința publică de la 27 ianuarie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 4079 din 12 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 25163/3/2008 a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC S.R.I.Z. SA. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 230.544,99 lei penalități și la 5.496,96 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru plata penalităților aferente facturii nr. 3555338 din 27 ianuarie 2005, 3555607 din 7 martie 2005, 3555697 din 1 aprilie 2005, 3555764 din 1 iunie 2005 este neîntemeiată în raport de modul de plata al debitului, data ultimei plăți 29.06.2005 fiind incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decret nr. 167/1958. Penalitățile de 185.904,57 lei sunt neîntemeiate, justificate de reclamantă prin convenția nr. 1/6282 din 31 august 2006, în facturi fiind introduse penalități aferente unor prestații anterioare ce nu intră sub incidența art. 32 din Convenție care se referă la pierderile de energie electrică.

Reclamanta nu a depus dovezi prin care să combată apărările pârâtei referitoare la aplicabilitatea Convenției nr. 1/3773 din 10 mai 2005 fiind pretinse penalități pentru furnizarea energiei electrice de tracțiune și nu pentru neplata pierderilor de energie electrică. Cu privire la pretențiile de 230.544,99 Iei nu se poate retine că ar fi operat plata prin compensare nefiind dovedite condițiile acestui mod de stingere a obligațiilor, in ce constau pretențiile, existența unor creanțe reciproce, certe, lichide, exigibile in condițiile 1143 și urm. C. civ. și dovada plăților efective in temeiul unei convenții de compensare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA București și prin decizia comercială nr. 143 din 2 martie 2010, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul, a obligat apelanta la plata sumei de 2.829 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că, convenția nr. 1/3773/2005 este menționată în facturile pe care le invocă reclamanta în dovedirea acțiunii, iar această convenție nu cuprinde o clauză penală și nici o modalitate de determinare a calculului penalităților. Ca atare în mod corect instanța de fond a reținut că pretențiile în valoare de 185.904,57 lei reprezentând penalități sunt neîntemeiate. Astfel cum arată și apelanta, respectiva convenție a avut rolul doar de a stabili obiectivele studiului AFER. Tribunalul a reținut în mod corect faptul că izvorul pretențiilor reclamantei îl constituie convențiile pentru asigurarea energiei electrice pentru tracțiune nr. 1/6282/2006, nr. 1/6283/2006 și nr. 1/1703/2007 prin care în calitate de consumator de energie electrică reclamanta furniza energie electrică de tracțiune subconsumatorului operator de transport feroviar de marfă.

De asemenea s-a reținut corect faptul că în facturi sunt introduse penalități aferente unor prestații anterioare ce nu intră sub incidența art. 32 din convenție care se referă la pierderile de energie electrică. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA București invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului pentru suma de 185.904,57 lei reprezentând penalități de întârziere calculate la facturile fiscale achitate cu întârziere și emise în baza convenției privind asigurarea și furnizarea energiei electrice pentru tracțiune nr. 1/6282/2006, precum și la cheltuieli de judecată.

Totodată a solicitat să se dispună restituirea sumei de 382 lei reprezentând diferența de taxă judiciară de timbru întrucât apelul a fost corect timbrat iar instanța de apel în mod eronat a solicitat achitarea acestei diferențe. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, următoarele: - Instanța greșit a considerat că „facturile fiscale prezentate în anexa 1 pentru care s-au solicitat penalități au fost achitate în baza convenției nr. 1/3773/2005”. - Atât instanța de fond cât și instanța de apel în mod eronat au înțeles că facturile fiscale pentru care s-au solicitat penalități în baza convenției nr. 1/6282/2006 au făcut obiectul convenției nr. 1/3773/2005. - Prevederile convenției nr. 1/3773/2005 au avut ca obiect stabilirea unei metode transparente și echitabile pentru repartizarea costurilor energiei electrice de tracțiune între operatorii de transport feroviar ce utilizează locomotive electrice contorizate sau necontorizate.

- Prin convenția nr. 1/3773/2005 părțile semnatare își asumă obligația de a respecta întocmai rezultatele studiului AFER, neprevăzând nici o condiționare a acceptării acestora funcție de modul în care aceste rezultate convin sau nu părților. - Urmare acestui studiu părțile au încheiat convenția nr. 1/6282/2006 care la cap. III, art. 2 pct. b și c stabilește obligațiile părților, referitoare la facturarea prestației efectuate. Totodată la cap. VI din convenția nr. 1/6282/2006 este prezentată modalitatea de sancționare a nerespectării prevederilor convenției. - Convenția nr. 1/6282/2006 a fost semnată de ambele părți, iar facturile fiscale emise în baza acesteia au fost achitate. - În mod eronat cele două instanțe au reținut că facturile fiscale prezentate în anexa nr. 1 au fost emise în baza convenției nr. 1/3773/2005, deoarece modalitatea de facturare conține două momente.

Deoarece până la momentul finalizării studiului AFER nu erau cunoscuți coeficienții de pierdere din rețea, societatea recurentă a emis facturi fiscale pentru consumul preliminat urmând ca după finalizarea studiului să emită facturi fiscale de regularizare. Astfel au fost emise facturile fiscale de regularizare enumerate în anexa 1 – dosar fond, reprezentând consumul real consumat de pârâtă pentru perioada 1 august 2004 – 31 decembrie 2006. Recursul este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În cauză sunt aplicabile aceste dispoziții legale care atrag admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului reclamantei, schimbarea în parte a sentinței Tribunalului București în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 185.904,57 lei reprezentând penalități de întârziere, cu menținerea restului dispozițiilor sentinței întrucât instanțele de fond și apel au interpretat greșit convențiile nr. 1/3773/2005 și nr. 1/6282/2006, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora. Convenția nr. 1/3773/2005 a avut ca obiect stabilirea unei metode transparente și echitabile pentru repartizarea costurilor energiei electrice de tracțiune între operatorii de transport feroviar ce utilizează locomotive electrice contorizate sau necontorizate.

Prin această convenție s-a stipulat că în funcție de valorile concrete ale celor doi coeficienți indicați care vor fi determinate de studiul elaborat de către AFER toți operatorii feroviari acceptă de bună credință reactualizarea situațiilor de defalcare a contravalorii energiei electrice de tracțiune începând cu luna august 2004, dată la care s-a modificat metodologia de defalcare a costurilor tracțiunii electrice prin introducerea contorizării la locomotivele electrice.

Urmare elaborării acestui studiu părțile au încheiat convenția nr. 1/6282/2006 care stabilește obligațiile părților referitoare la facturarea prestației efectuate și la modalitatea de sancționare a nerespectării prevederilor convenției (art. 11). Convenția nr. 1/6282/2006 în art. 32 prevede că aceasta nu înlătură responsabilitățile financiare asumate de beneficiar prin convențiile anterioare privind plata retroactivă recalculată a pierderilor de energie începând cu luna august 2004 și până în prezent, iar la art. 33 s-a stabilit perioada de valabilitate a acesteia - 1 august 2004 - 31 decembrie 2006. Cum facturile fiscale de regularizare enumerate în anexa 1 din dosarul instanței de fond, reprezintă consumul real consumat de pârâtă pentru perioada 1 august 2004 – 31 decembrie 2006 vizată de convenția nr. 1/6282/2006 se reține că sunt incidente prevederile art. 11 din convenția nr. 1/6282/2006 potrivit cărora pentru neachitarea facturii în termen de 10 zile lucrătoare se percepe o penalitate în valoare de 0,05% pe zi calendaristică, și valoarea acestora necontestată de pârâtă se ridică la suma de 185.904,57 lei.

Ca atare în mod greșit instanțele au reținut că pretențiile în valoare de 185.904,57 lei reprezentând penalități nu sunt întemeiate, în lipsa unei clauze penale. Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul reclamantei, se va modifica decizia recurată, se va admite apelul, se va schimba în parte sentința Tribunalului București, se va obliga pârâta și la plata sumei de 185.904,57 lei reprezentând penalități de întârziere și se vor menține restul dispozițiilor sentinței. Cererea privind restituirea diferenței de taxă judiciară de timbru nu poate fi primită în condițiile în care împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru reclamanta nu a uzat de prevederile Legii nr. 146/1997 și nu a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru dispusă de instanța de apel.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga pârâta să plătească recurentei reclamante suma de 2.664,54 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 143 din 2 martie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul reclamantei C.N.C.F. C.F.R. SA București schimbă în parte sentința comercială nr. 4079 din 12 martie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în sensul că obligă pârâta SC S.R.I.Z. SA București și la plata sumei de 185.904,57 lei reprezentând penalități de întârziere. Menține restul dispozițiilor sentinței. Obligă intimata pârâtă să plătească recurentei reclamante suma de 2664,54 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2011.