ÎCCJ, decizie (scj.ro #83193)

Obligații

comerciale. Clauză penală. Penalități de întârziere.

Actualizare cu rata inflației.

Cuprins pe materii:

Drept comercial. Obligații comerciale

Index alfabetic:

clauză penală

-  penalități de întârziere

-  prejudiciu

-  indice de inflație

- prescripție extinctivă

O.U.G.

nr.115/2001

C.

civ., art.970, art.1073 – 1090

Decretul

167/1958, art.3, art.16

În condițiile existenței clauzei penale, părțile nu mai

sunt ținute să dovedească prejudiciul, iar actualizarea cu

indicele de inflație aduce cuantumul penalităților la valoarea

apreciată de cocontractanți la momentul încheierii contractului.

Actualizarea penalităților de întârziere cu rata inflației,

pentru o perioadă ulterioară celei în care penalitățile au

curs, nu presupune o dublă reparație a prejudiciului și nu

contravine efectelor clauzei penale, pentru că aceasta reprezintă

echilibrarea prestațiilor prin aducerea la zi a cuantumului

penalităților pe baza indicelui de inflație stabilit de

Institutul Național de Statistică.

Secția comercială, Decizia

nr.3252 din 8 decembrie 2009

Reclamanta S.C. E. București S.A. a chemat în judecată pe pârâta

RADET București, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de

12.044.221,32 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pe

perioada 1 ianuarie - 31 martie 2004, pentru neplata la scadență a

facturilor emise în perioada 30 noiembrie 2002 - 5 martie 2003, și

actualizarea sumei datorate cu titlu de penalități de întârziere, cu

indicele inflației pentru mărfuri nealimentare, stabilit de

Institutul Național de Statistică.

Tribunalul București, prin sentința comercială nr.4319/25 martie

2008, a

admis în parte acțiunea precizată, a obligat pe pârâtă la

13.918.208,38 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pe

perioada 1 ianuarie 2003 - 31 martie

2003, a

respins excepția prescripției dreptului la acțiune și

cererea de reactualizare a penalităților și a obligat pe

pârâtă la 147.373,6 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut în esență că plata

făcută cu întârziere, dar în termenul de prescripție, are ca

efect întreruperea prescripției pentru plata penalităților,

așa încât la data de 3 ianuarie 2006, când a fost introdusă cererea

de chemare în judecată, termenul de 3 ani nu se împlinise.

Pe fondul litigiului, instanța a reținut că

penalitățile solicitate nu depășesc debitul principal, iar

O.U.G. nr.115/2001, adoptată ulterior contractului părților, nu

poate fi aplicată pentru că nu a avut ca finalitate modificarea

contractului, ci pe acela de a facilita consumatorilor plata furnizorilor

fără a afecta scadența stabilită prin contract.

În privința actualizării penalităților s-a reținut

că acestea nu pot fi acordate, întrucât clauza penală nu permite

acordarea daunelor interese în cuantum mai mare decât cel stabilit prin

voința părților.

Prin decizia comercială nr.498/19 noiembrie 2008, Curtea de Apel

București a respins ca nefondate apelurile declarate de părți,

considerând că O.U.G. nr.115/2001 nu modifică răspunderea

contractuală a părților, actul normativ conținând

măsuri de îmbunătățire a performanțelor încasării

sumelor privind energia termică și plata acestora, pârâta fiind cea

care nu a respectat obligațiile de plată la scadență.

În privința apelului reclamantei, instanța a reținut că, în

lipsa probelor referitoare la prejudiciul creat în patrimoniul creditorului,

actualizarea cu indicele de inflație a penalităților de

întârziere nu se poate dispune.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, părțile au declarat

recurs.

Reclamanta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art.304

pct.9 C. proc. civ. susținând că instanța de apel a

încălcat prevederile art.1087, 1066-

1069 C

. civ., când nu a acordat despăgubirea cu indicele de inflație,

întrucât aceasta privea o altă perioadă decât aceea în care au curs

penalitățile, iar reactualizarea debitului este consecința

restabilirii echilibrului prestațiilor, prin aducerea acestora la valoarea

actuală. Prejudiciul suferit rezultă din trecerea timpului și

devalorizarea sumei datorate cu 5 ani în urmă.

A mai susținut reclamanta că instanța de apel a încălcat

dispozițiile art.371

2

alin.3 C. proc. civ. care

acordă creditorului dreptul de a actualiza creanța cu rata

inflației.

Pârâta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C

. proc. civ., considerând că nejustificat a fost respinsă

excepția prescripției pentru facturile emise anterior datei de 1

ianuarie 2003, fiind debite mai vechi de 3 ani; nu sunt condițiile

angajării răspunderii contractuale, necesare fiind existența

unei fapte ilicite, a prejudiciului, raportului de cauzalitate și

vinovăției, vinovăție care nu rezultă din probe.

A mai susținut recurenta-pârâtă că, odată cu O.U.G.

nr.115/2001, s-a instituit obligația ca distribuitorii de energie

termică să deschidă la societățile bancare conturi

Escrow, iar reclamanta nu s-a conformat dispoziției legale astfel că,

față de prevederile art.970 alin.2 C. civ. – potrivit cărora

contractul obligă la ceea ce este prevăzut expres, dar și la

ceea ce legea dă obligației după natura sa –, este în

culpă.

Instanțele de fond nu au avut în vedere nici dispozițiile art.1082 C.

civ. pentru a-l scuti de plata daunelor interese în cazul în care

justifică neexecutare  dintr-o cauză străină care nu-i

poate fi imputată.

O ultimă critică adusă deciziei atacate se referă la

încetarea contractului înainte de cererea de chemare în judecată, așa

încât pârâta nu mai putea fi obligată la daune interese, întrucât clauza

penală nu-și mai produce efectele.

Recursul reclamantei este fondat și a fost admis.

În interpretarea dată domeniului de aplicare a prevederilor art.1082, 1084

și

1087 C

. civ.,

jurisprudența a statuat constant că actualizarea

penalităților de întârziere cu rata inflației, pentru o

perioadă ulterioară celei în care penalitățile au curs, nu

presupune o dublă reparație a prejudiciului și nu contravine

efectelor clauzei penale, pentru că aceasta reprezintă echilibrarea

prestațiilor prin aducerea la zi a cuantumului penalităților pe

baza indicelui de inflație stabilit de Institutul Național de

Statistică.

Clauza penală reprezintă o evaluare convențională a

prejudiciului, cu scopul de a determina întinderea acestuia, iar prin

actualizarea sa se realizează echilibrul prestațiilor voit de

părți la încheierea contractului.

Așadar, instanța de apel greșit a considerat că reclamantul

nu și-a probat prejudiciul produs în patrimoniul său. Singura

probă pertinentă și utilă o reprezintă inserarea

convenției accesorii de evaluare a prejudiciului în contractul

părților, prin care acestea determină anticipat prejudiciul

suferit ca urmare a neexecutării, executării necorespunzătoare

sau cu întârziere a obligațiilor stipulate.

Așadar, în condițiile existenței clauzei penale,

părțile nu mai sunt ținute să dovedească prejudiciul,

iar actualizarea cu indicele de inflație aduce cuantumul

penalităților la valoarea apreciată de cocontractanți la

momentul încheierii contractului.

Recursul pârâtei este nefondat și a fost respins.

Prescripția extinctivă, ca sancțiune pentru nerespectarea

termenelor prevăzute de lege, se întrerupe în cazul în care dreptul a

cărui acțiune se prescrie este recunoscut de cel în folosul

căruia curge termenul de prescripție.

Astfel, plata facturilor apare ca o recunoaștere a dreptului creditorului,

iar pentru clauzele accesorii contractului, aceasta are efectul întreruptiv

prevăzut de art.16 din Decretul 167/1958.

În mod judicios instanțele de fond au respins excepția invocată

de pârâtă, plata facturilor – ca obligație principală –

realizându-se la data de 6 ianuarie 2003, acțiunea fiind introdusă la

3 ianuarie 2006, înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art.3 din

actul normativ citat.

Lipsa culpei în neexecutarea la termen a obligației de plată,

evocată de pârâtă nu este justificată.

Prin O.U.G. nr.115/2001 s-a stabilit, pentru asigurarea încasărilor

contravalorii energiei electrice și termice, deschiderea unor conturi

escrow, cu scopul facilității modului de încasare a sumelor de la

consumatori.

Actul normativ nu a prevăzut modificări în raporturile juridice

încheiate între furnizorii de energie electrică și termică

și beneficiarii acestora. Indiferent de contul bancar deschis,

obligația contractuală de plată era cea stabilită prin

voința părților, iar debitoarea a recunoscut încă de la 30

iunie 2004 existența debitului pe perioada februarie 2002 –martie 2003.

O.U.G. nr.115/2001 nu poate constitui o cauză de exonerare de

răspundere, pentru că scopul acestui act normativ era asigurarea unor

facilități de încasare furnizorilor, nicidecum un temei pentru

înlăturarea clauzelor contractuale.

Interpretarea pe care pârâta o dă obligației reclamantei de a

deschide un cont escrow este nepertinentă, prevederile art.970 C. civ.

stabilind efectele convențiilor și obligațiilor rezultate din

lege pentru raporturile dintre părți.

Convențiile trebuie executate cu bună -credință, iar pârâta

debitoare motivând lipsa contului escrow, a înțeles să nu execute

obligația de plată astfel cum părțile au convenit.

Convențiile obligă la ceea ce este expres stipulat, la urmările

pe care echitatea o dă obligației; iar legea, în condițiile unui

contract nenumit, trimite la efectele obligațiilor (art.1073 –

1090 C

. civ.), fără a avea o legătură cu actul normativ menționat,

care oricum a fost edictat în favoarea creditorului.

Ultima critică a deciziei atacate are în vedere lipsa temeiului legal a

plății penalităților, în egală măsură

speculativă ca și cea precedentă.

Penalitățile de întârziere se datorează în temeiul

evaluării convenționale a prejudiciului, ca efect al

manifestării de voință a părților. Încetarea

contractului prin ajungere la termen nu desființează retroactiv

efectele acestuia.  Ele se prelungesc în timp până la stingerea obligațiilor

cărora le-a dat naștere, astfel încât temeiul răspunderii pentru

penalitățile de întârziere îl constituie contractul 1/2001 încheiat

între părți.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.5 C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

reclamantei, a casat decizia comercială nr.498/2008 pronunțată

de Curtea de Apel București și a trimis cauza aceleiași

instanțe pentru a se pronunța asupra despăgubirilor datorate în

temeiul actualizării debitului rezultat din penalitățile de

întârziere.

În temeiul art.312 C. proc. civ., recursul pârâtei împotriva aceleiași

decizii a fost respins ca nefondat.