ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1999/2011

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București,

secția a VI-a comercială, reclamanta SC E. București SA, în contradictoriu cu

pârâta R.A.D.E.T. București a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de

12.044.221,32 ROL reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada 1

ianuarie - 31 martie 2004, pentru neplata la scadență a facturilor emise în

perioada 30 noiembrie 2002 - 5 martie 2003 și actualizarea sumei datorate cu

titlu de penalități de întârziere cu indicele inflației pentru mărfuri

nealimentare, stabilit de Institutul Național de Statistică.

Tribunalul București, prin Sentința

comercială nr. 4319 din 25 martie 2008, a admis în parte acțiunea precizată, a

obligat pârâta la 13.918.208,38 ROL cu titlu de penalități de întârziere

calculate pe perioada 1 ianuarie 2003 - 31 martie 2003, a respins excepția

prescripției dreptului la acțiune și cererea de reactualizare a penalităților

și a obligat pe pârâtă la 147.373,6 ROL cheltuieli de judecată.

Prin Decizia comercială nr. 498 din

19 noiembrie 2008, Curtea de Apel București a respins ca nefondate apelurile

declarate de părți, considerând că O.U.G. nr. 115/2001 nu modifică răspunderea

contractuală a părților, actul normativ conținând măsuri de îmbunătățire a

performanțelor încasării sumelor privind energia termică și plata acestora,

pârâta fiind cea care nu a respectat obligațiile de plată la scadență, iar în

ceea ce privește apelul reclamantei, instanța a reținut că în lipsa probelor

referitoare la prejudiciul creat în patrimoniul creditorului, actualizarea cu

indicele de inflație a penalităților de întârziere nu se poate dispune.

Împotriva acestei decizii părțile au

declarat recurs, soluționat de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia

nr. 3252 din 8 decembrie 2009, care a admis recursul declarat de reclamanta SC

E. București SA - Sucursala E. București, a casat decizia atacată cu trimitere

spre rejudecare la aceeași instanță și a respins recursul declarat de pârâta

R.A.D.E.T. București.

Pentru a decide astfel, înalta Curte

a considerat că instanța de apel a greșit atunci când a apreciat că reclamantul

nu și-a probat prejudiciul produs în patrimoniul său, stabilind că singura

probă pertinentă și utilă o reprezintă inserarea convenției accesorii de

evaluare a prejudiciului în contractul părților, împrejurare în care părțile nu

mai sunt ținute să dovedească prejudiciul.

În ceea ce privește recursul

pârâtei, instanța supremă a constatat că acesta este nefondat, întrucât în mod

judicios instanțele de fond au respins excepția invocată de pârâtă, plata facturilor

- ca obligație principală - realizându-se la data de 6 ianuarie 2003 iar

acțiunea introdusă la 3 ianuarie 2006, era înăuntrul termenului de 3 ani

prevăzut de art. 3 din actul normativ citat, iar lipsa culpei în neexecutarea

la termen a obligației de plată, evocată de pârâtă nu este justificată.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 492 din 21 octombrie 2010 a admis

apelul reclamantei SC E. București SA, a schimbat în parte sentința atacată, în

sensul că a admis cererea de actualizare a penalităților de întârziere și a

obligat pârâta R.A.D.E.T. București să plătească reclamantei suma de

13.918.208,38 ROL reprezentând penalități de întârziere, actualizată cu

indicele de inflație începând cu data introducerii acțiunii respectiv 03

ianuarie 2006 și până la data plății efective.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate și a obligat R.A.D.E.T. București la plata către reclamanta

SC E. București SA a sumei de 51.791,58 ROL cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că, prin actualizarea penalităților stabilite pe cale

convențională cu rata inflației nu se aduce atingere voinței părților, ci doar

se permite restabilirea echilibrului prestațiilor în cadrul contractului, prin

aducerea acestora la valoarea lor actuală, ținând cont de realitățile economice

și pe care părțile nu le puteau prevedea, cuantificate printr-un element

obiectiv, indicele de inflație.

împotriva acestei decizii, în termen

legal au declarat recurs reclamanta SC E. București SA și pârâta R.A.D.E.T.

București.

Recursul reclamantei SC E. BUCUREȘTI

SA este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar critica

adusă deciziei atacate vizează greșita aplicare a prevederilor art. 274 C.

proc. civ. de către instanța de apel, care în mod eronat a admis doar în parte

cheltuielile de judecată, deși în primul ciclu procesual, în recurs, s-au

efectuat cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu de

avocat, aspecte ce nu au fost avute în vedere de Curtea de Apel București.

Recursul pârâtei R.A.D.E.T.

București este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.,

iar critica se referă la faptul că instanța de apel în mod greșit a admis

capătul de cerere privind actualizarea penalităților de întârziere, deoarece

prin aceasta s-a acordat o sumă mai mare decât cea stabilită prin clauza penală

și conform voinței părților.

Prin critica întemeiată pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că s-a făcut o

greșită interpretare clauzelor contractuale, potrivit căreia actualizarea s-a

cerut pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat într-o perioadă ulterioară celei

pentru care s-au calculat penalități, aspect care este străin legii și

clauzelor contractuale.

În argumentarea motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține greșita aplicare a

legii în ceea ce privește actualizarea pretențiilor reclamantei cu indicele de

inflație pentru mărfuri nealimentare comunicat de Institutul Național de

Statistică, calculat de la momentul introducerii acțiunii, până la momentul

executării propriu zise a obligației, având în vedere că instanța realizează în

sarcina pârâtei R.A.D.E.T. o dublă impunere care conduce la o plată nedatorată

efectuată atât prin intermediul executorului judecătoresc cât și prin

intermediul instanței de judecată, sens în care consideră că în cauză ar fi

trebuit administrată proba cu expertiză contabilă pentru a fi evitată dubla

actualizare a creanței atât de către instanță cât și de executorul

judecătoresc.

Analizând decizia atacată în raport

de criticile formulate și de temeiurile de drept invocate, se constată că

recursul reclamantei este fondat, urmând a fi admis, iar recursul pârâtei este

nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica SC E.

București SA privind greșita aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ. de

către instanța de apel, se constată că aceasta este întemeiată, întrucât, în

primul ciclu procesual, în recurs, reclamanta a efectuat cheltuieli de

judecată, reprezentând taxa de timbru în sumă de 10.292 RON, conform O.P. nr.

931/23 iunie 2009, aflat la fila 35 din dosar și onorariu de avocat în sumă de

25.577,27 RON, potrivit facturii fiscale nr. 3000811 din 2 februarie 2009,

aflată la fila 43 din dosar, aspecte care nu au fost avute în vedere de Curtea

de Apel București, față de împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție

a admis recursul reclamantei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar

instanța de apel, în mod greșit, a acordat doar cheltuielile de judecată

efectuate în apel.

Criticile pârâtei R.A.D.E.T.

București referitoare la greșita admitere a capătului de cerere privind

actualizarea penalităților de întârziere, în sensul că prin aceasta s-a acordat

o sumă mai mare decât cea stabilită prin clauza penală și că s-a dat o greșită

interpretare clauzelor contractuale, Înalta Curte constată că aceste susțineri

sunt nefondate, întrucât clauza penală reprezintă o modalitate de evaluare

convențională a prejudiciului suferit de creditor în caz de neexecutare,

executare necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației de către debitor.

Având în vedere că prin introducerea

unei clauze penale prejudiciul pe care l-ar putea suferi creditorul este

determinat anticipat, părțile nu pot determina prin voința lor decât

echivalentul prejudiciului previzibil pe care l-ar putea suferi creditorul

(dauna efectivă și beneficiul nerealizat), pe care îl cuantifică în cuprinsul

clauzei penale, astfel că, instanța de apel a reținut în mod corect că prin

actualizarea penalităților stabilite pe cale convențională cu rata inflației nu

se aduce atingere voinței părților, instanța având posibilitatea de a actualiza

cu rata inflației cuantumul clauzei penale, pentru restabilirea echilibrului

prestațiilor.

În ceea ce privește critica

formulată prin motivul de recurs ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., referitor la greșita aplicare a legii privind actualizarea

pretențiilor reclamantei cu indicele de inflație comunicat de Institutul

Național de Statistică, se constată că aceasta nu este fondată, urmând a fi

înlăturată.

În acest sens, prejudiciul suferit

de creditoare rezultă din simpla trecere a timpului, care reprezintă un

argument per se pentru admiterea actualizării penalităților, împrejurare ce

poate fi constatată de către Institutul Național de Statistică, pe baza căreia

s-a calculat prejudiciul suferit de creditoare.

În ceea ce privește domeniul de

aplicare a prevederilor art. 1082, 1084 și 1087 C. civ., jurisprudența a

statuat în mod constant că actualizarea penalităților de întârziere cu rata

inflației, pentru o perioada ulterioară celei în care penalitățile au curs, nu

presupune o dubla reparație a prejudiciului și nu contravine efectelor clauzei

penale, pentru că aceasta reprezintă echilibrarea prestațiilor prin aducerea la

zi a cuantumului penalităților pe baza indicelui de inflație stabilit de

Institutul Național de Statistică.

În acest context, susținerea pârâtei

privind necesitatea efectuării unei expertize contabile nu se justifică pentru

calcularea actualizării, față de prevederile art. 371

2

alin. (2) și

(3) C. proc. civ. din care rezultă că executorul judecătoresc, fără concursul

unui expert contabil judiciar are competența de a actualiza sumele ce au fost

prevăzute în titlu, în funcție de rata inflației.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul

declarat de reclamanta SC E. București SA prin sucursala E. București, va

modifica în parte decizia atacată, în sensul că va obliga pârâta R.A.D.E.T.

București și la plata sumei de 35.869,27 RON reprezentând cheltuieli de

judecată, menținând restul dispozițiilor deciziei, iar recursul pârâtei va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta SC E. București SA

prin sucursala E. București

împotriva Deciziei comerciale nr.

492 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta R.A.D.E.T.

București și la plata sumei de

35.869,27 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

R.A.D.E.T. București împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2011.