ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1999/2011

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC E. București SA, în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T. București a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 12.044.221,32 ROL reprezentând penalități de întârziere calculate pe perioada 1 ianuarie - 31 martie 2004, pentru neplata la scadență a facturilor emise în perioada 30 noiembrie 2002 - 5 martie 2003 și actualizarea sumei datorate cu titlu de penalități de întârziere cu indicele inflației pentru mărfuri nealimentare, stabilit de Institutul Național de Statistică.

Tribunalul București, prin Sentința comercială nr. 4319 din 25 martie 2008, a admis în parte acțiunea precizată, a obligat pârâta la 13.918.208,38 ROL cu titlu de penalități de întârziere calculate pe perioada 1 ianuarie 2003 - 31 martie 2003, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și cererea de reactualizare a penalităților și a obligat pe pârâtă la 147.373,6 ROL cheltuieli de judecată. Prin Decizia comercială nr. 498 din 19 noiembrie 2008, Curtea de Apel București a respins ca nefondate apelurile declarate de părți, considerând că O.U.G.

nr. 115/2001 nu modifică răspunderea contractuală a părților, actul normativ conținând măsuri de îmbunătățire a performanțelor încasării sumelor privind energia termică și plata acestora, pârâta fiind cea care nu a respectat obligațiile de plată la scadență, iar în ceea ce privește apelul reclamantei, instanța a reținut că în lipsa probelor referitoare la prejudiciul creat în patrimoniul creditorului, actualizarea cu indicele de inflație a penalităților de întârziere nu se poate dispune. Împotriva acestei decizii părțile au declarat recurs, soluționat de înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3252 din 8 decembrie 2009, care a admis recursul declarat de reclamanta SC E. București SA - Sucursala E. București, a casat decizia atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță și a respins recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T.

București. Pentru a decide astfel, înalta Curte a considerat că instanța de apel a greșit atunci când a apreciat că reclamantul nu și-a probat prejudiciul produs în patrimoniul său, stabilind că singura probă pertinentă și utilă o reprezintă inserarea convenției accesorii de evaluare a prejudiciului în contractul părților, împrejurare în care părțile nu mai sunt ținute să dovedească prejudiciul. În ceea ce privește recursul pârâtei, instanța supremă a constatat că acesta este nefondat, întrucât în mod judicios instanțele de fond au respins excepția invocată de pârâtă, plata facturilor - ca obligație principală - realizându-se la data de 6 ianuarie 2003 iar acțiunea introdusă la 3 ianuarie 2006, era înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din actul normativ citat, iar lipsa culpei în neexecutarea la termen a obligației de plată, evocată de pârâtă nu este justificată.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 492 din 21 octombrie 2010 a admis apelul reclamantei SC E. București SA, a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a admis cererea de actualizare a penalităților de întârziere și a obligat pârâta R.A.D.E.T. București să plătească reclamantei suma de 13.918.208,38 ROL reprezentând penalități de întârziere, actualizată cu indicele de inflație începând cu data introducerii acțiunii respectiv 03 ianuarie 2006 și până la data plății efective. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat R.A.D.E.T. București la plata către reclamanta SC E. București SA a sumei de 51.791,58 ROL cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, prin actualizarea penalităților stabilite pe cale convențională cu rata inflației nu se aduce atingere voinței părților, ci doar se permite restabilirea echilibrului prestațiilor în cadrul contractului, prin aducerea acestora la valoarea lor actuală, ținând cont de realitățile economice și pe care părțile nu le puteau prevedea, cuantificate printr-un element obiectiv, indicele de inflație. împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs reclamanta SC E. București SA și pârâta R.A.D.E.T. București. Recursul reclamantei SC E. BUCUREȘTI SA este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar critica adusă deciziei atacate vizează greșita aplicare a prevederilor art. 274 C. proc.

civ. de către instanța de apel, care în mod eronat a admis doar în parte cheltuielile de judecată, deși în primul ciclu procesual, în recurs, s-au efectuat cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat, aspecte ce nu au fost avute în vedere de Curtea de Apel București. Recursul pârâtei R.A.D.E.T. București este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., iar critica se referă la faptul că instanța de apel în mod greșit a admis capătul de cerere privind actualizarea penalităților de întârziere, deoarece prin aceasta s-a acordat o sumă mai mare decât cea stabilită prin clauza penală și conform voinței părților. Prin critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., recurenta susține că s-a făcut o greșită interpretare clauzelor contractuale, potrivit căreia actualizarea s-a cerut pentru acoperirea unui prejudiciu cauzat într-o perioadă ulterioară celei pentru care s-au calculat penalități, aspect care este străin legii și clauzelor contractuale. În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține greșita aplicare a legii în ceea ce privește actualizarea pretențiilor reclamantei cu indicele de inflație pentru mărfuri nealimentare comunicat de Institutul Național de Statistică, calculat de la momentul introducerii acțiunii, până la momentul executării propriu zise a obligației, având în vedere că instanța realizează în sarcina pârâtei R.A.D.E.T.

o dublă impunere care conduce la o plată nedatorată efectuată atât prin intermediul executorului judecătoresc cât și prin intermediul instanței de judecată, sens în care consideră că în cauză ar fi trebuit administrată proba cu expertiză contabilă pentru a fi evitată dubla actualizare a creanței atât de către instanță cât și de executorul judecătoresc. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și de temeiurile de drept invocate, se constată că recursul reclamantei este fondat, urmând a fi admis, iar recursul pârâtei este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În ceea ce privește critica SC E. București SA privind greșita aplicare a prevederilor art. 274 C. proc.

civ. de către instanța de apel, se constată că aceasta este întemeiată, întrucât, în primul ciclu procesual, în recurs, reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru în sumă de 10.292 RON, conform O.P. nr. 931/23 iunie 2009, aflat la fila 35 din dosar și onorariu de avocat în sumă de 25.577,27 RON, potrivit facturii fiscale nr. 3000811 din 2 februarie 2009, aflată la fila 43 din dosar, aspecte care nu au fost avute în vedere de Curtea de Apel București, față de împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantei, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar instanța de apel, în mod greșit, a acordat doar cheltuielile de judecată efectuate în apel.

Criticile pârâtei R.A.D.E.T. București referitoare la greșita admitere a capătului de cerere privind actualizarea penalităților de întârziere, în sensul că prin aceasta s-a acordat o sumă mai mare decât cea stabilită prin clauza penală și că s-a dat o greșită interpretare clauzelor contractuale, Înalta Curte constată că aceste susțineri sunt nefondate, întrucât clauza penală reprezintă o modalitate de evaluare convențională a prejudiciului suferit de creditor în caz de neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației de către debitor.

Având în vedere că prin introducerea unei clauze penale prejudiciul pe care l-ar putea suferi creditorul este determinat anticipat, părțile nu pot determina prin voința lor decât echivalentul prejudiciului previzibil pe care l-ar putea suferi creditorul (dauna efectivă și beneficiul nerealizat), pe care îl cuantifică în cuprinsul clauzei penale, astfel că, instanța de apel a reținut în mod corect că prin actualizarea penalităților stabilite pe cale convențională cu rata inflației nu se aduce atingere voinței părților, instanța având posibilitatea de a actualiza cu rata inflației cuantumul clauzei penale, pentru restabilirea echilibrului prestațiilor. În ceea ce privește critica formulată prin motivul de recurs ce vizează dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., referitor la greșita aplicare a legii privind actualizarea pretențiilor reclamantei cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică, se constată că aceasta nu este fondată, urmând a fi înlăturată. În acest sens, prejudiciul suferit de creditoare rezultă din simpla trecere a timpului, care reprezintă un argument per se pentru admiterea actualizării penalităților, împrejurare ce poate fi constatată de către Institutul Național de Statistică, pe baza căreia s-a calculat prejudiciul suferit de creditoare.

În ceea ce privește domeniul de aplicare a prevederilor art. 1082, 1084 și 1087 C. civ., jurisprudența a statuat în mod constant că actualizarea penalităților de întârziere cu rata inflației, pentru o perioada ulterioară celei în care penalitățile au curs, nu presupune o dubla reparație a prejudiciului și nu contravine efectelor clauzei penale, pentru că aceasta reprezintă echilibrarea prestațiilor prin aducerea la zi a cuantumului penalităților pe baza indicelui de inflație stabilit de Institutul Național de Statistică. În acest context, susținerea pârâtei privind necesitatea efectuării unei expertize contabile nu se justifică pentru calcularea actualizării, față de prevederile art. 371 2 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. din care rezultă că executorul judecătoresc, fără concursul unui expert contabil judiciar are competența de a actualiza sumele ce au fost prevăzute în titlu, în funcție de rata inflației. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC E. București SA prin sucursala E. București, va modifica în parte decizia atacată, în sensul că va obliga pârâta R.A.D.E.T. București și la plata sumei de 35.869,27 RON reprezentând cheltuieli de judecată, menținând restul dispozițiilor deciziei, iar recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC E. București SA prin sucursala E. București împotriva Deciziei comerciale nr. 492 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, pe care o modifică în parte, în sensul că obligă pârâta R.A.D.E.T. București și la plata sumei de 35.869,27 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Menține restul dispozițiilor deciziei. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. București împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.