- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 9 aprilie 2008
Decizia nr. 1407/2008 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 18/2007 a Tribunalului Vrancea
Deliberând asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 18 din 6 martie 2007 a Tribunalului Vrancea s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei A.V.A.S. formulată împotriva pârâtei A.S.M.C.P.A.M. Adjud prin care se solicitase obligarea acesteia la plata sumei de 447.733.573 lei. Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pârâta nu a adus niciun prejudiciu reclamantei, nu a înregistrat profit în perioada 1999 - 2004 și nu a repartizat dividente; s-a produs o reducere a activului net și în final societatea a intrat în faliment și activele acesteia au fost vândute în cadrul procedurii. În apelul reclamantei, Curtea de Apel Galați a admis acest apel, a schimbat în parte sentința și a admis în parte, acțiunea reclamantei, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 441.773.573 lei dobânzi și penalități.
S-a reținut că, urmare a desființării de plin drept a contractului de vânzare - cumpărare de acțiuni se datorează daune interese conform art. 21 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 25/2002, modificat prin Legea nr. 506/2002. Dobânda anuală datorată este de 34.264.095 lei vechi și penalitățile pentru neplata la scadență a ratelor este de 407.469.478 lei vechi. Dividende, în schimb, nu se pot pretinde întrucât nu s-a realizat profit. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă invocându-se motive prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312 alin. (3) și art. 315 C. proc. civ. Se susține că a fost trecută cu multă ușurință proba cu expertiză efectuată în cauză și nu s-a mai dispus refacerea ei deși nu se răspunsese la toate obiectivele ca să se poată stabili prejudiciul integral suferit de A.V.A.S.
Acest lucru este apreciat ca o încălcare a dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În cauză a fost administrată o probă cu expertiză și prejudiciul a fost cuantificat. Nefăcându-se dovada altor prejudicii, nu se impunea refacerea expertizei. Dispozițiile speciale ale art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 25/2002, modificată și completată, nu au fost încălcate deoarece ele privesc modul în care se cuantifică prejudiciul și acest lucru s-a realizat. Instanța de apel și-a îndeplinit rolul de aflare a adevărului neconstatându-se încălcări ale dispozițiilor legale privind administrarea probei cu expertiză, motiv pentru care, negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva Deciziei nr. 54A din 8 iunie 2007 a Curții de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 aprilie 2008.