ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4545/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 18 septembrie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.T. a chemat în

judecată pe pârâții M.I.R.A., I.G.P.R., Inspectoratul de Poliție al Județului

Ilfov și M.E.F. solicitând instanței să dispună obligarea acestora la plata

primei de concediu aferente anilor 2004-2005 și a sporului de fidelitate pe

anul 2005, sumele în cauză urmând a fi actualizate cu coeficientul de inflație,

până la plata efectivă.

În motivarea

acțiunii reclamantul A.T. arată că prin art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002

privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, se

instituie dreptul polițistului la concediul de odihnă, concediu de studiu și

învoiri plătite, concediu fără plată, în condițiile stabilite prin hotărâre de

guvern.

S-a mai

arătat că prin art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 republicată, privind

salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a stabilit că la plecarea în

concediu de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul

de bază cuvenit pentru perioada de concediu.

Prin sentința

civilă nr. 1073 din 2 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a obligat

pârâții M.I.R.A., I.G.P.R., Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și M.E.F.,

în solidar, la plata drepturilor bănești solicitate.

Pentru a

pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că dreptul la plata

primei de concediu, prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999,

republicată, a fost suspendat anual prin legile bugetare, suspendare care însă

nu echivalează cu anularea dreptului, dar care are a avut ca efect întreruperea

prescripției dreptului la acțiune, prescripție care se calculează de la data

încetării ultimei suspendări. Instanța a avut în vedere, prin analogie, Decizia

nr. XXIII din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite, privind recursul în interesul legii, declarat de procurorul

general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu

privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr.

50/1996, introdus prin O.G. nr. 83/2000, referitoare la acordarea primei pentru

concediul de odihnă.

Împotriva

sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, M.E.F.,

în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., solicitând

modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii față de această

instituție ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

Prin motivele

de recurs, se susține în esență că ministerul nu are calitate procesuală pasivă,

întrucât nu este parte a raportului de muncă în temeiul căruia se solicită

plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor

2004-2005, iar instituției îi revin doar atribuții în ceea ce privește bugetul

de stat, conform prevederilor art. 19, art. 20 și art. 34 din Legea nr. 500/2002

privind finanțele publice. In același sens, recurentul arată că prin O.U.G. nr.

146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor de concediu de

odihnă suspendate în perioada 2001-2006, iar prin O.G. nr. 22/2002, aprobată cu

completări prin Legea nr. 288/2002, astfel cum a fost modificată și completată

prin Legea nr. 110/2007, au fost reglementate măsuri referitoare la executarea

obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri

executorii. În susținerea motivelor de recurs, recurentul invocă practica Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Analizând

cauza, în limita învestirii instanței de control judiciar prin motivele de

recurs formulate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 C.

proc. civ. și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este

fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de

fond s-a pronunțat fără a reține lipsa calității procesuale pasive a M.E.F.,

între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății

neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această

autoritate și reclamant.

Or, numai

existența unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea

procesuală pasivă în cauză a unei autorități sau instituții publice, având în

vedere că dreptul la prima de concediu, ce constituie obiectul acțiunii în

speța de față este un drept de natură salarială.

Astfel, potrivit

Legii nr. 554/2004, pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în

contencios administrativ, nu este suficientă calitatea de autoritate publică,

fiind imperios necesar ca acea autoritate să fie emitenta actului administrativ

contestat sau să nu fi soluționat în termenul legal ori să fi refuzat

nejustificat rezolvarea unei cereri a reclamantului, referitoare la un drept

sau interes legitim.

Or, recurentul-pârât

nu a emis nici un act administrativ de natură să vatăme interesele

reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim al acestuia.

Se reține că între M.E.F.,

și autoritățile pârâte nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile în

materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui

asemenea raport.

Atribuțiile M.E.F. în

elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituției

la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui minister ordonator

principal de credite, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamant și

ceilalți pârâți.

Potrivit art. 16

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de

stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform

principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F. nu are

atribuția de a adopta legi.

Tot Legea nr. 500/2002

prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în

elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe

baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuțiile

ce revin ministerului în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate

și în actele normative de organizare și funcționare a fostului Minister al

Finanțelor Publice, în prezent, M.E.F., (începând cu H.G. nr. 208/2005, în

vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată și abrogată de H.G.

nr. 495/2007; H.G. nr. 386/2007).

În consecință, M.E.F.

are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului

de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel

cum acestea sunt prevăzute în buget.

În aceste condiții, M.E.F.

nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât

cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la

modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul

de stat.

De altfel, prin O.G.

nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice,

stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care

instituțiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor

executorii. Dispozițiile art. 2 din O.G., astfel cum a fost modificată și

completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței

stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de

fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă

demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.".

Față de cele

reținute, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul

declarat de M.E.F., va fi modificată, în parte, sentința atacată, în sensul

respingerii acțiunii formulate de reclamantul A.T. în contradictoriu cu pârâtul

M.E.F., pentru lipsa calității procesuale pasive, cu menținerea celorlalte

dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 1073 din 2 aprilie 2008 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în

parte, sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de

reclamantul A.T. în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 5 decembrie 2008.