ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4545/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 18 septembrie 2007 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.T. a chemat în judecată pe pârâții M.I.R.A., I.G.P.R., Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și M.E.F. solicitând instanței să dispună obligarea acestora la plata primei de concediu aferente anilor 2004-2005 și a sporului de fidelitate pe anul 2005, sumele în cauză urmând a fi actualizate cu coeficientul de inflație, până la plata efectivă. În motivarea acțiunii reclamantul A.T. arată că prin art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, se instituie dreptul polițistului la concediul de odihnă, concediu de studiu și învoiri plătite, concediu fără plată, în condițiile stabilite prin hotărâre de guvern.

S-a mai arătat că prin art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003 republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, s-a stabilit că la plecarea în concediu de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază cuvenit pentru perioada de concediu. Prin sentința civilă nr. 1073 din 2 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului, a obligat pârâții M.I.R.A., I.G.P.R., Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov și M.E.F., în solidar, la plata drepturilor bănești solicitate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut, în esență, că dreptul la plata primei de concediu, prevăzut de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, a fost suspendat anual prin legile bugetare, suspendare care însă nu echivalează cu anularea dreptului, dar care are a avut ca efect întreruperea prescripției dreptului la acțiune, prescripție care se calculează de la data încetării ultimei suspendări. Instanța a avut în vedere, prin analogie, Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, privind recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, introdus prin O.G.

nr. 83/2000, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihnă. Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, M.E.F., în temeiul art. 304 pct. 7 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii față de această instituție ca îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin motivele de recurs, se susține în esență că ministerul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este parte a raportului de muncă în temeiul căruia se solicită plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004-2005, iar instituției îi revin doar atribuții în ceea ce privește bugetul de stat, conform prevederilor art. 19, art. 20 și art. 34 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.

In același sens, recurentul arată că prin O.U.G. nr. 146/2007 a fost reglementată modalitatea de plată a primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, iar prin O.G. nr. 22/2002, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, au fost reglementate măsuri referitoare la executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii. În susținerea motivelor de recurs, recurentul invocă practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Analizând cauza, în limita învestirii instanței de control judiciar prin motivele de recurs formulate, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 C. proc.

civ. și cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanța de fond s-a pronunțat fără a reține lipsa calității procesuale pasive a M.E.F., între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății neexistând identitate, în lipsa unor raporturi de serviciu între această autoritate și reclamant. Or, numai existența unor astfel de raporturi juridice poate justifica legitimarea procesuală pasivă în cauză a unei autorități sau instituții publice, având în vedere că dreptul la prima de concediu, ce constituie obiectul acțiunii în speța de față este un drept de natură salarială.

Astfel, potrivit Legii nr. 554/2004, pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ, nu este suficientă calitatea de autoritate publică, fiind imperios necesar ca acea autoritate să fie emitenta actului administrativ contestat sau să nu fi soluționat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat rezolvarea unei cereri a reclamantului, referitoare la un drept sau interes legitim. Or, recurentul-pârât nu a emis nici un act administrativ de natură să vatăme interesele reclamantului într-un drept sau într-un interes legitim al acestuia. Se reține că între M.E.F., și autoritățile pârâte nu există un raport juridic obligațional, atribuțiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F.

de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, neputând constitui fundamentul unui asemenea raport. Atribuțiile M.E.F. în elaborarea și gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituției la plata unor drepturi salariale către angajați ai altui minister ordonator principal de credite, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamant și ceilalți pârâți. Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeași procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F. nu are atribuția de a adopta legi. Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că Ministerul Finanțelor Publice are atribuții în elaborarea proiectului legii bugetului și a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.

Atribuțiile ce revin ministerului în privința elaborării bugetului de stat sunt detaliate și în actele normative de organizare și funcționare a fostului Minister al Finanțelor Publice, în prezent, M.E.F., (începând cu H.G. nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată și abrogată de H.G. nr. 495/2007; H.G. nr. 386/2007). În consecință, M.E.F. are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget. În aceste condiții, M.E.F. nu are atribuția de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat și nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.

De altfel, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalitățile prin care instituțiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispozițiile art. 2 din O.G., astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.". Față de cele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de M.E.F., va fi modificată, în parte, sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantul A.T.

în contradictoriu cu pârâtul M.E.F., pentru lipsa calității procesuale pasive, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinței civile nr. 1073 din 2 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul A.T. în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. pentru lipsa calității procesuale pasive. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 decembrie 2008.