ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2283/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21803 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată de Legea nr. 189/2000, având calitatea de persoană refugiată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în luna august 1940 împreună cu părinții săi a plecat din localitatea de domiciliu Chinteni, jud. Cluj, în localitatea Turda, același județ, revenind în comuna Chinteni, în luna martie 1945. Prin sentința civilă nr. 137 din 5 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta C.M., a anulat hotărârea nr. 21803 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada august 1940-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamanta a dovedit faptul refugierii sale, împreună cu părinții săi, din cauza persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortyst și a apreciat că declarațiile autentificate ale martorilor, precum și cele date în fața instanței sunt edificatoare, dovedind afirmațiile reclamantei, ținând cont și de contextul general socio-politic al perioadei respective. . Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză.

Se susține, în esență, că declarațiile martorilor nu au furnizat date exacte despre refugiul reclamantului, în considerentele sentinței existând inadvertențe în legătură cu situația de fapt. Se mai arată că instanța de fond în mod greșit stabilit începutul perioadei refugiului ca fiind augustl940, în condițiile în care această dată nu a fost indicată de nici unul dintre martori, aceștia refugiindu-se în luna septembrie 1940. Recursul este întemeiat în parte. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Prin urmare, legiuitorul a stabilit ca moment inițial al perioadei pentru care se aplică prevederile legale invocate mai sus data de 6 septembrie 1940, astfel încât instanța de fond, în mod greșit a stabilit data de 1 august 1940 ca început al refugiului reclamantei, excedând astfel perioadei legale.

Mai mult, chiar reclamanta în cererea de chemare în judecată afirmă că refugiul s-a produs în luna septembrie 1940, afirmație susținută și de declarațiile martorilor. Prin urmare, începutul perioadei de refugiu al reclamantei este data de 6 septembrie 1940 și nu august 1940, cum greșit a stabilit instanța de fond, sub acest aspect recursul fiind întemeiat. În ceea ce privește celelalte critici aduse sentinței atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)]. Or, din declarațiile martorilor L.N.

și R.P., date în fața notarului public și, ulterior, date în fața instanței de fond rezultă cu certitudine că reclamanta stătea cu părinții săi în momentul refugiului acestora din localitatea Chinteni, județul Cluj, iar refugiul s-a produs din cauza persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortyst asupra populației românești din teritoriile ocupate. Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice". Esențial în cauză este, așadar, faptul că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamanta și familia acesteia au fost obligați să își părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate.

Că schimbarea domiciliului de către reclamantă și părinții săi a fost determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G. nr. 105/1999, la sfârșitul căreia reclamanta s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945. În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se în parte sentința atacată în sensul stabilirii perioadei de început al refugiului ca fiind 6 septembrie 1940, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 137 din 5 februarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că perioada de persecuție etnică este cuprinsă între 6 septembrie 1940-6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2008.