ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2283/2008

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta C.M.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa Județeană de

Pensii Cluj, anularea

Hotărârii nr. 21803 din 9 iulie 2007 emisă de

pârâtă, și obligarea

acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de

O.G.

nr. 105/1999 aprobată de Legea nr. 189/2000, având calitatea

de persoană

refugiată.

În motivarea

acțiunii reclamanta a arătat că în luna august

1940 împreună cu părinții săi a plecat din localitatea de domiciliu

Chinteni, jud. Cluj, în localitatea Turda, același județ, revenind în

comuna

Chinteni, în luna martie 1945.

Prin sentința civilă nr. 137 din 5 februarie 2008, Curtea de

Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de

reclamanta C.M., a anulat hotărârea nr. 21803 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta

Casa Județeană

de Pensii Cluj și a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea

de refugiat în perioada

august 1940-6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999

aprobată prin

Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de

1 august 2007.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în baza

probelor

administrate în cauză, că reclamanta a dovedit faptul

refugierii sale,

împreună cu părinții săi, din cauza persecuțiilor

etnice exercitate de regimul hortyst și a apreciat că declarațiile

autentificate

ale martorilor, precum și cele date în fața instanței

sunt edificatoare, dovedind afirmațiile reclamantei, ținând cont și

de contextul general socio-politic al perioadei

respective. .

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa

Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că

instanța de fond a interpretat în mod greșit

dispozițiile legale și

probatoriul administrat în cauză. Se susține, în

esență, că

declarațiile martorilor nu au

furnizat date exacte despre refugiul reclamantului, în considerentele sentinței

existând inadvertențe în

legătură cu situația de fapt.

Se mai arată că

instanța de fond în mod greșit stabilit

începutul

perioadei refugiului ca fiind augustl940, în condițiile în

care această

dată nu a fost indicată de nici unul dintre martori, aceștia refugiindu-se în

luna septembrie 1940.

Recursul este întemeiat în parte.

Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu

dispozițiile legale

incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.

,

Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către

regimurile instaurate

în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 din

motive etnice, cu modificările și

completările

ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean

român, care, în perioada sus

menționată, a

avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

Prin urmare,

legiuitorul a stabilit ca moment inițial al

perioadei

pentru care se aplică prevederile legale invocate mai sus

data de 6 septembrie 1940, astfel încât instanța

de fond, în mod

greșit a stabilit

data de 1 august 1940 ca început al refugiului

reclamantei, excedând astfel perioadei legale. Mai mult, chiar

reclamanta în cererea de chemare în judecată

afirmă că refugiul s-a

produs în luna septembrie 1940, afirmație

susținută și de

declarațiile martorilor.

Prin urmare, începutul perioadei de refugiu

al reclamantei este data de 6 septembrie 1940 și nu august 1940, cum

greșit

a stabilit instanța de fond,

sub acest aspect recursul fiind întemeiat.

În ceea ce

privește celelalte critici aduse sentinței atacate, Înalta Curte constată că

acestea sunt nefondate.

Astfel,

potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte

oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor

oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Or,

din declarațiile martorilor L.N. și R.P.,

date în fața notarului public și,

ulterior,

date în fața instanței

de fond rezultă cu certitudine că reclamanta stătea cu părinții săi în momentul

refugiului acestora din localitatea Chinteni, județul Cluj, iar refugiul s-a

produs din cauza persecuțiilor etnice exercitate de

regimul hortyst asupra populației românești din teritoriile ocupate.

Totodată,

în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de

aplicare, prin persoană care a

fost strămutată în altă localitate, în

sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost

mutată sau care

a fost obligată

să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice".

Esențial în cauză

este, așadar, faptul că, din cauza

persecuțiilor

etnice la care au fost supuși, reclamanta și familia

acesteia au fost obligați să își părăsească

domiciliul, refugiindu-se

într-o altă localitate. Că schimbarea

domiciliului de către

reclamantă și

părinții săi a fost determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia

rezultă și din împrejurarea că refugiul s-a întins

pe întreaga perioadă

prevăzută de O.G. nr.

105/1999, la

sfârșitul căreia reclamanta s-a reîntors în localitatea

de domiciliu, în

martie 1945.

În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar,

conform legii, instanța

de fond în mod corect admițând acțiunea și

obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei

calitatea de

beneficiar al prevederilor

Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i

acorde acesteia drepturile ce

i se cuvin.

Pentru

considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2)

C. proc. civ., recursul va fi admis,

modificându-se în parte sentința atacată în sensul stabilirii perioadei de

început

al refugiului ca fiind 6

septembrie 1940, menținându-se celelalte dispoziții

ale sentinței.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj,

împotriva sentinței civile nr.

137 din 5 februarie 2008 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată în sensul că perioada de

persecuție etnică este

cuprinsă între 6 septembrie 1940-6 martie

1945.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 4 iunie 2008.