ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2282/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios

administrativ și fiscal, reclamantul S.S. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 22359 din 20

august 2007 emisă de

pârâtă, și

obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de

O.G. nr. 105/1999 aprobată de Legea nr. 189/2000, având calitatea

de

persoană refugiată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că în luna

noiembrie

1942 împreună cu familia sa a plecat din localitatea de

domiciliu

Popești, în localitatea Turda, jud. Cluj, revenind în

Popești, în luna martie 1945.

Prin

sentința civilă nr. 109 din 25 ianuarie 2008, Curtea de

Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul S.S., a

anulat

hotărârea

nr. 22359 din 20 august 2007 emisă de pârâta Casa Județeană

de Pensii Cluj și a

obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea

de refugiat în perioada 15 noiembrie 1942-6 martie 1945

și să-i

acorde drepturile bănești prevăzute

de O.G. nr. 105/1999 aprobată

prin Legea nr. 189/2000 cu modificările

ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în baza

probelor

administrate în cauză, că reclamantul a dovedit faptul

refugierii sale,

împreună cu părinții săi, din cauza persecuțiilor

etnice exercitate de regimul hortyst și a apreciat că declarațiile

autentificate ale martorilor, precum și cele date

în fața instanței de

numiții T.G. și L.N.

sunt edificatoare,

dovedind

afirmațiile reclamantului, ținând cont și de contextul

general

socio-politic al perioadei respective.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Casa

Județeană

de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că

instanța de fond a interpretat în mod greșit

dispozițiile legale și

probatoriul administrat în cauză. Se susține, în

esență, că

declarațiile martorilor nu au

furnizat date exacte despre refugiul reclamantului, în considerentele sentinței

existând inadvertențe în

legătură cu situația de fapt.

Se mai arată că

instanța de fond în mod greșit stabilit

începutul

acordării drepturilor ca fiind 1 aprilie 2007, în condițiile în care cererea reclamantului

a fost depusă la comisie la data de

29 mai 2007.

Recursul

este întemeiat în parte.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu

dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ.

, Curtea constată că

recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice,

cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus

menționată, a avut de suferit

persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Art. 5 alin. (1) din

lege stabilește că drepturile se acordă

începând

cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.

Cum din actele

dosarului rezultă că reclamantul a depus

cererea

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 189/2000 la data de 29 mai 2007 ( fila 10

din dosarul de fond), este evident că drepturile

aferente calității de refugiat trebuiau acordate începând cu data de

1 iunie 2007 și nu de la 1 aprilie 2007, cum

greșit a stabilit instanța

de fond.

Prin urmare,

începutul acordării drepturilor prevăzute de

Legea

nr. 189/2000 este data de 1 iunie 2007 și nu 1 aprilie 2007, cum

s-a

indicat în sentința atacată, sub acest aspect recursul fiind întemeiat.

În

ceea ce privește celelalte critici aduse sentinței atacate, Î

nalta Curte constată că acestea sunt

nefondate.

Astfel, potrivit art.

4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte

oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor

oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Or,

din declarațiile martorilor T.G. și L.N.

date în fața notarului public și,

ulterior, în fața

instanței de fond rezultă cu

certitudine

că reclamantul era minor în momentul refugiului

părinților săi din localitatea Popești, județul Cluj, iar refugiul s-a

produs din cauza persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortyst

asupra populației românești din teritoriile

ocupate.

Totodată,

în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de

aplicare, prin persoană care a

fost strămutată în altă localitate, în

sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost

mutată sau care

a fost obligată

să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice".

Esențial în cauză

este, așadar, faptul că, din cauza

persecuțiilor

etnice la care au fost supuși, reclamantul și familia sa

au fost

obligați să își părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o

altă localitate, iar vârsta fragedă a

reclamantului (2 luni) presupune

împărtășirea

aceleiași situații cu a părinților săi. Că schimbarea

domiciliului de către reclamant

și părinții săi a fost determinată de

persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și

din împrejurarea că

refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de

O.G. nr. 105/1999, la

sfârșitul căreia reclamantul

s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945.

În

cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar,

conform legii, instanța de fond

în mod corect admițând acțiunea și

obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului

calitatea de

beneficiar

al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i

acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele

arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2)

C.

proc. civ., recursul va fi admis, modificându-

se în parte sentința

atacată în sensul că drepturile prevăzute de

Legea

nr. 189/2000 se acordă începând cu data de 1 iunie 2007

menținându-se

celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj,

împotriva sentinței

civile nr. 109 din 25 ianuarie 2008 a Curții de

Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte sentința atacată, în sensul că drepturile

prevăzute de Legea nr.

189/2000 se acordă începând cu data de 1

iunie 2007.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 4 iunie 2008.