ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2282/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 22359 din 20 august 2007 emisă de pârâtă, și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată de Legea nr. 189/2000, având calitatea de persoană refugiată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în luna noiembrie 1942 împreună cu familia sa a plecat din localitatea de domiciliu Popești, în localitatea Turda, jud. Cluj, revenind în Popești, în luna martie 1945. Prin sentința civilă nr. 109 din 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.S., a anulat hotărârea nr. 22359 din 20 august 2007 emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj și a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1942-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul a dovedit faptul refugierii sale, împreună cu părinții săi, din cauza persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortyst și a apreciat că declarațiile autentificate ale martorilor, precum și cele date în fața instanței de numiții T.G. și L.N. sunt edificatoare, dovedind afirmațiile reclamantului, ținând cont și de contextul general socio-politic al perioadei respective. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză.

Se susține, în esență, că declarațiile martorilor nu au furnizat date exacte despre refugiul reclamantului, în considerentele sentinței existând inadvertențe în legătură cu situația de fapt. Se mai arată că instanța de fond în mod greșit stabilit începutul acordării drepturilor ca fiind 1 aprilie 2007, în condițiile în care cererea reclamantului a fost depusă la comisie la data de 29 mai 2007. Recursul este întemeiat în parte. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ. , Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Art. 5 alin. (1) din lege stabilește că drepturile se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii. Cum din actele dosarului rezultă că reclamantul a depus cererea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 189/2000 la data de 29 mai 2007 ( fila 10 din dosarul de fond), este evident că drepturile aferente calității de refugiat trebuiau acordate începând cu data de 1 iunie 2007 și nu de la 1 aprilie 2007, cum greșit a stabilit instanța de fond.

Prin urmare, începutul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 este data de 1 iunie 2007 și nu 1 aprilie 2007, cum s-a indicat în sentința atacată, sub acest aspect recursul fiind întemeiat. În ceea ce privește celelalte critici aduse sentinței atacate, Î nalta Curte constată că acestea sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)]. Or, din declarațiile martorilor T.G. și L.N.

date în fața notarului public și, ulterior, în fața instanței de fond rezultă cu certitudine că reclamantul era minor în momentul refugiului părinților săi din localitatea Popești, județul Cluj, iar refugiul s-a produs din cauza persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortyst asupra populației românești din teritoriile ocupate. Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice". Esențial în cauză este, așadar, faptul că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamantul și familia sa au fost obligați să își părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate, iar vârsta fragedă a reclamantului (2 luni) presupune împărtășirea aceleiași situații cu a părinților săi.

Că schimbarea domiciliului de către reclamant și părinții săi a fost determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G. nr. 105/1999, la sfârșitul căreia reclamantul s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945. În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., recursul va fi admis, modificându- se în parte sentința atacată în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se acordă începând cu data de 1 iunie 2007 menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj, împotriva sentinței civile nr. 109 din 25 ianuarie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se acordă începând cu data de 1 iunie 2007. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iunie 2008.