Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2009
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2009

HOTĂRÂRE
19.03.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21847 din 9 iulie 2007 emisă de Comisia pentru Aplicarea prevederilor Legii nr. 189/2000 și recunoașterea calității de refugiat din motive etnice și acordarea drepturilor prevăzute de această lege. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că hotărârea atacată este nelegală și ca atare se impune anularea acesteia întrucât ignoră calitatea sa de persoană strămutată. Pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, prin întâmpinarea formulată a invocat excepția tardivității formulării acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 622 din 21 noiembrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, și pe cale de consecință a respins acțiunea formulată de reclamanta S.M. ca tardivă. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că acțiunea în contencios administrativ având ca obiect anularea Hotărârii nr. 21847 din 9 iulie 2007 a fost exercitată la 23 octombrie 2007, cu depășirea termenului legal reglementat de Legea nr. 189/2000. Împotriva sentinței civile nr. 622 din 21 noiembrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în termen legal, a declarat recurs reclamanta S.M.

susținând că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Prin decizia nr. 1541 din 9 aprilie 2008 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de S.M., a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Înalta Curte a reținut, în esență, că atât contestația formulată de recurenta S.M. împotriva Hotărârii nr. 21867 din 9 iulie 2007, emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, cât și contestația formulată de soțul său împotriva Hotărârii nr. 21846 din 9 iulie 2007 emisă de aceeași pârâtă, au fost formulate în termenul legal.

În fond, după casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 660 din 14 octombrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.M., a dispus anularea Hotărârii nr. 21847 din 9 iulie 2007 emisă de Casa Județeană de Pensii Cluj, a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada 1 februarie 1941-6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că probele existente la dosar atestă cu caracter unitar împrejurarea că reclamanta împreună cu familia sa s-a refugiat în cursul lunii februarie 1941 din satul Popești în loc.

Turda, ca urmare a persecuțiilor etnice, revenirea la domiciliu având loc în martie 1945. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este neîntemeiat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, această situație putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declarații de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din H.G.

127/2002 cuprinzând Normele Metodologice de Aplicare a O.G. 105/1999. Or, din declarațiile martorilor (T.G.

și L.N.) date în fața notarului public, și ulterior, date în fața instanței de fond, precum și din actele de stare civilă, adeverința eliberată de Arhivele Naționale, rezultă cu certitudine că reclamanta, împreună cu familia sa, din motive etnice, în luna februarie a anului 1941 s-a refugiat din Sat Popești, jud. Cluj, în localitatea Turda, ca urmare a cedării Ardealului de Nord în urma Diktatului de la Viena, reîntoarcerea din refugiu având loc în cursul lunii martie a anului 1945. Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice". Schimbarea domiciliului de către reclamantă și familia sa, determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G.

nr. 105/1999. În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, așadar conform legii, instanța de fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și în consecință să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 660 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-05-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2147/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 27 august 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul R.S. a solicitat instanței ca, în con
ÎCCJ 2008-10-01
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3210/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 4 octombrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamanta T.L. a solicitat în contradictoriu c
ÎCCJ 2008-05-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2006/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 29 iunie 2007, reclamanta S.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr.
ÎCCJ 2008-05-28
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2148/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 29 octombrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, sol
ÎCCJ 2008-03-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1097/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul M.C. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Cluj solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea hotărârii nr.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă