ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială la data de 04 iunie 2007,

contestatorul L.D. a formulat în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. și Casa

Județeană de Pensii Caraș Severin, contestație la executare, solicitând

anularea executării silite prin poprire asupra veniturilor din pensie și

suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare.

În motivarea contestației s-a

susținut excepția prescripției dreptului la executare silită în baza

contractului de cauțiune încheiat la 29 septembrie 1995 și în subsidiar s-a

cerut se constate inexistenta titlului executoriu pentru atragerea răspunderii

personale ca urmare a lipsei de valabilitate a contractului de cauțiune.

În dezvoltarea primului motiv al

contestației s-a arătat că potrivit contractului de credit nr. 127 din 29

septembrie 1995, creditul acordat SC A. SA trebuia rambursat integral la data

de 30 august 1996 iar contractul de cauțiune încheiat de contestator la data de

29 septembrie 1995 este un accesoriu al contractului principal, ceea ce înseamnă

că dreptul de a cere executarea silită împotriva fidejusorului s-a stins la 30

august 1999 când nu fusese încheiat contractul de cesiune de creanța dintre B.A.

și A.V.A.S. cu privire la aceste debite.

Cel de-al doilea motiv al

contestației la executare s-a referit la inexistenta unui titlu executoriu,

susținându-se de către contestator că la data încheierii contractului de

cauțiune legea nu recunoștea contractelor bancare calitatea de titlu

executoriu.

De asemenea, în cadrul aceluiași

motiv s-a învederat lipsa de valabilitate a contractului de cauțiune din 29

septembrie 1995 justificată de lipsa obiectului determinat, respectiv faptul că

nu se prevede cuantumul creanței garantate, în conformitate cu dispozițiile art.

948 și art. 1656 C. civ.

Contestatorul L.D. a mai susținut că

debitul rezultând din contractul de credit nr. 127 din 29 septembrie 1995 s-a

stins prin executare silită. Intimata A.V.A.S. a încasat ca urmare a executării

silite a patrimoniului debitoarei SC A. SA suma de 165.481,06 dolari SUA, suma

ce trebuia să stingă creditele în ordinea vechimii lor, respectiv creditul cel

mai vechi, din 1995.

Prin întâmpinare, intimata A.V.A.S.

a solicitat în primul rând, respingerea cererii de suspendare a executării

silite ca inadmisibilă având în vedere dispozițiile speciale ale art. 82 din O.U.G.

nr. 51/1998, iar în al doilea rând, a invocat excepția tardivității

contestației la titlu și la poprire, actul de executare propriu-zis, în temeiul

dispozițiilor art. 401 lit. a) și c) C. proc. civ., considerându-se că nu s-

­a respectat termenul de 15

zile de la data când s-a luat cunoștință de actul de executare.

S-a mai susținut că titlurile

executorii au fost comunicate contestatorului cu adresa nr. 1244 din 13

noiembrie 2001, primită la 19 noiembrie 2001 și ca de la 19 noiembrie 2001

curge termenul special de prescripție prevăzut de art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998.

Pe fondul contestației, intimata A.V.A.S.

a învederat că, în baza actului adițional la contractul de credit nr. 127/1995

prin care s-a suplimentat cu 400.000.000 creditul inițial, scadența a fost

decalată la 25 iulie 1997, conform graficului de rambursare, astfel că la data

preluării prin cesiune a creanței, aceasta nu era prescrisă și că de la data de

15 decembrie 1999, când s-a semnat contractul de cesiune de creanță nr. 270600,

începe să curgă termenul special de prescripție de 7 ani prevăzut de art. 13

din O.U.G. nr. 51/1998.

Intimata A.V.A.S. a mai susținut că

prin contractul de cesiune de creanța s-a preluat debitul cedat SC A. SA cu o

creanță în cuantum de 623.038 RON, consolidată la valoarea de 346.710,22 dolari

SUA, că în urma executării debitului principal nu s-a recuperat întreaga

creanță, astfel că s-a trecut la executarea garanțiilor constituite de terți.

Prin încheierea de ședință de la

data de 22 august 2007, a fost respinsă excepția tardivității formulării

contestației la executare, precum și excepția prescripției dreptului de a

contesta titlul executoriu, cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședința de

la 24 august 2007.

Excepția prescripției dreptului de a

cere executarea silită a fost unită cu fondul, considerându-se necesară

completarea probatoriului cu probe comune atât soluționării excepției cât și

lămuririi fondului litigiului.

Prin aceeași încheiere s-a dispus

din oficiu, efectuarea unei expertize contabile care să stabilească debitul

rămas neachitat din creditul garantat de către contestator prin contractul de

cauțiune din 29 septembrie 1995.

Raportul de expertiză contabilă

judiciară a fost realizat de expertul contabil N.A.(filele 206-223 dosar CAB).

Intimata A.V.A.S. a formulat

obiecțiuni față de concluziile raportului și ulterior, expertul desemnat a

depus un răspuns la obiecțiunile intimatei.

Prin încheierea de ședință de la 28

februarie 2008, în temeiul dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., Curtea de Apel

București a încuviințat cererea intimatei A.V.A.S. de conexare a dosarului Curții

de Apel București, secția a V-a comercială, nr. 1479/273/2007 având ca obiect

contestația formulată de L.D. împotriva procesului-verbal de sechestru nr. 1244

din 25 octombrie 2007 la dosarul de față.

Prin sentința comercială nr. 82 din

30 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, s-a

respins,

ca

nefondată, excepția prescripției dreptului la executare silită și s-a admis în

parte contestația la executare precizată și formulată de contestatorul L., în

contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. și CASA JUDETEANA DE PENSII CARAȘ

SEVERIN. S-a dispus anularea executării silite prin poprire asupra veniturilor

din pensie ale contestatorului L.D., precum și executarea silită începută în

baza procesului-verbal de sechestru nr. 1244 din 25 octombrie 2007 întocmit de A.V.A.S.

împotriva contestatorului L.D. și s-a respins capătul de cerere privind constatarea

nulității absolute parțiale a contractului de cauțiune din 29 septembrie 1995

referitor la clauza de plată a dobânzii, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs A.V.A.S. București solicitând admiterea acestuia, casarea

sentinței recurate, conform dispozițiilor art. 312 alin. (3), art. 304

1

C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.

Recurenta a susținut că hotărârea

recurată a fost dată cu aplicarea gresită a legii conform dispozițiilor art.

304 pct. 9, iar la soluționarea prezentului recurs a solicitat instanței să

aibă în vedere si prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta a învederat că instanța de

fond în mod greșit a soluționat, prin respingere, excepția tardivității

contestației la titlu, si la actul de executare, invocată de A.V.A.S. în

temeiul dispozițiilor art. 401 lit. a) și c) C. proc. civ. deoarece intimatul -

contestator nu a respectat termenul de 15 zile în care putea formula o astfel

de contestație.

Pe fondul cauzei, s-a susținut că soluția

este greșită datorită, în principal, expertizei care nu și-a atins scopul

pentru care a fost dispusă, dar și faptului că s-a considerat în mod greșit că

suma garantată a fost de 300.000.000 lei.

Analizând hotărârea prin prisma

temeiurilor de drept invocate și a criticilor formulate, Înalta Curte va

respinge recursul pentru următoarele considerente:

În mod temeinic și legal instanța de

fond a respins excepția tardivității contestației la titlu și la actul de executare

deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale art. 49 din O.U.G. nr.

51/1998 și nu prevederile generale ale art. 401

C. proc. civ.

.

Potrivit

acestui termen, care este de 6 luni, și față de data introducerii contestației,

04 iunie 2007 și înscrisurile de la filele: 121 și 199 din dosarul CAB (Adresa nr.

8648/21 iunie 2007 și procesul verbal de sechestru nr. 1244 din 25 octombrie 2007),

contestația este introdusă în termenul legal special.

Prima instanță a avut în vedere, în

mod corect, faptul că

la data de 29 septembrie 1995 s-a încheiat contractul de credit nr. 127

prin care SC A. SA Gradinari a luat un credit în sumă de 300.000.000 lei de la B.A.,

cu scadență la 30 iulie 1996.

Acest credit a fost garantat de

către contestatorul L.D. prin încheierea contractului de cauțiune la data de 29

septembrie 1995 (fila 19 dosar CAB).

Ultima plată efectuată de către

debitorul principal, SC A. SA a fost la data de 31 martie 1998, potrivit

extrasului de cont al societății, document emis că anexa la contractul de

cesiune de creanță nr. 270600 din 15 decembrie 1999 încheiat între B.A. și A.V.A.S.

Această plată rezultă de asemenea și din constatările expertului contabil N.A.

Prin urmare, la data de 31 martie 1998, prin plata efectuată de către debitor,

s-a întrerupt prescripția conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958

privind prescripția.

Așadar, Curtea de apel consideră în

mod corect că de la 31 martie 1998 începe să curgă un nou termen de prescripție,

conform art. 405

2

alin. (2).

Având în vedere dispozițiile art. 13

alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 modificată, termenul de prescripție a

dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., este

de 7 ani. Din înscrisurile de la dosar reiese ca împotriva SC A. SA a început

executarea ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței, prin sentință civilă

nr. 636/JS din 30 iunie 2005, astfel încât s-a întrerupt din nou cursul prescripției.

Executarea începută față de debitorul principal, SC A. SA are ca efect

întreruperea prescripției executării silite și împotriva garantului-fidejusor L.D.,

în conformitate cu prevederile legale, respectiv art. 405

2

alin. (1)

lit. b) C. proc. civ.

În consecință, dreptul la executare

silită al creditoarei A.V.A.S. față de contestatorul-fidejusor L.D. nu s-a

stins prin prescripție.

Pe fondul contestației la executare,

Curtea de Apel București a reținut în mod corect din probele administrate ca SC

A. SA a încheiat cu B.A. la data de 29 septembrie 19995 contractul de credit

nr. 127 prin care s-a acordat un împrumut de 300.000.000 lei și ulterior în

baza actului adițional din 27 octombrie 1995 s-a suplimentat creditul cu

400.000.000 lei.

Contestatorul L.D. a încheiat cu B.A.

contractul de cauțiune la data de 29 septembrie 1995 prin care s-a obligat să

garanteze creditul acordat societății la aceeași dată.

Potrivit art. 1656 C. civ.,

"fidejusiunea trebuie sa fie expresă și nu se poate întinde peste

marginile în care s-a contractat". În cauză, contractul de cauțiune a fost

încheiat la același moment cu contractul de împrumut. Actul adițional din 27

octombrie 1995 prin care s-a majorat valoarea creditului nu a mai fost însoțit

de încheierea altui contract de cauțiune prin care contestatorul să-și fi

asumat din nou obligația de garantare, ceea ce înseamnă că suma garantată de

către contestatorul L.D. în numele sau personal a fost de numai 300.000.000

lei.

Conform fișei analitice a contului

sintetic 519 "Credite bancare" precum și concluziei expertului

contabil N.A., societatea beneficiară a creditului a restituit B.A. în perioada

01 august 1996

­31

martie 1998, suma totală de 300.263.677 lei.

Suma cesionată la data de 15

decembrie 1999 către intimata A.V.A.S. este de 15.501.000 lei, fapt ce rezultă

din raportul întocmit de lichidator judiciar al SC A. SA dar și din situația

Anexa A, a contractelor de credit de la data cesiunii de creanță. Suma de

15.501.000 lei rămasă neachitată la momentul preluării creanței de către

intimata A.V.A.S. reprezintă parte din creditul acordat în baza actului

adițional la contractul de credit nr. 127 din 29 septembrie 1995 încheiat la 27

octombrie 1995, act adițional negarantat de către contestatorul L.D..

Expertul contabil a concluzionat, în

urma verificărilor efectuate, că la data de 31 martie 1998 a fost achitată

integral suma de 300.000.000 lei acordată în baza contractului de credit

nr.127/1995 și garantată de contestator prin contractul de cauțiune încheiat în

aceeași zi.

În ceea ce privește accesoriile

creanței, respectiv dobânda aferentă creditului garantat, referitor la care A.V.A.S.

a formulat obiecțiuni față de raportul de expertiză contabilă în sensul că nu

s-a precizat cuantumul dobânzii și dacă a fost achitată, Curtea de apel a

reținut în mod corect din înscrisurile aflate la dosar precum și din răspunsul

expertului contabil, ca împrumutul acordat SC A. SA în baza contractului

încheiat la 29 septembrie 1995 a fost însoțit de obligația plății unei

"dobânzi fluctuante", de asemenea ca în contractul de cauțiune se

precizează că "fidejusorul se obligă la plata creditului și a dobânzii"

aferente, însă recurenta A.V.A.S. care a preluat de la B.A. toate accesoriile

creanței, prin urmare și documentația care a stat la baza calculării de către

bancă a nivelului dobânzilor fluctuante, conform contractului de credit, nu a

depus aceste înscrisuri-documente nici la dosarul cauzei și nici expertului

desemnat de instanța în vederea realizării raportului de expertiza.

Cât privește documentul de la fila

38 dosar CAB intitulat "situația titlurilor de creanță constând în

contracte și acte adiționale încheiate între B.A. S.A. și SC A. SA" și

invocat de către A.V.A.S. ca probă în susținerea cererii de calculare a

dobânzii aferente creditului garantat, acesta nu conține elementele minime

necesare calculării dobânzilor, astfel ca expertul contabil nu l-a putut

utiliza.

Ori, potrivit dispozițiilor art. 1169

C. civ., cine susține o afirmație în fața instanței, trebuie să o dovedească. A.V.A.S.

nu a putut proba în nici un fel care este cuantumul dobânzilor rezultate din

contractul de credit nr. 127/1997, sau care este modul de calcul al acestora.

În acest context, Curtea de apel a constat

în mod corect că A.V.A.S. a început executarea silită atât prin poprire cât și

prin aplicarea sechestrului nr. 1244 împotriva contestatorului L.D. pentru

întreaga sumă cesionată a de B.A. către A.V.A.S., sumă rezultată din toate

contractele de credit încheiate de SC A. SA, ceea ce este nelegal, deoarece

contestatorul în calitate de fidejusor și-a asumat obligația de a garanta plata

creditului acordat exclusiv prin contractul de credit încheiat la 29 septembrie

1995.

Probele administrate au arătat că

acest credit garantat de contestator a fost achitat, ceea ce a condus la

concluzia că executarea silită începută de A.V.A.S. împotriva contestatorului

atât prin poprirea pensiei cât și prin aplicarea sechestrului este nelegală.

În consecință, față de aceste

considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat

de recurenta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 82 din 30

aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurenta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 82 din 30

aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 4 martie 2009.