ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrata pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a comercială la data de 04 iunie 2007, contestatorul L.D. a formulat în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S. și Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, contestație la executare, solicitând anularea executării silite prin poprire asupra veniturilor din pensie și suspendarea executării până la soluționarea contestației la executare. În motivarea contestației s-a susținut excepția prescripției dreptului la executare silită în baza contractului de cauțiune încheiat la 29 septembrie 1995 și în subsidiar s-a cerut se constate inexistenta titlului executoriu pentru atragerea răspunderii personale ca urmare a lipsei de valabilitate a contractului de cauțiune.

În dezvoltarea primului motiv al contestației s-a arătat că potrivit contractului de credit nr. 127 din 29 septembrie 1995, creditul acordat SC A. SA trebuia rambursat integral la data de 30 august 1996 iar contractul de cauțiune încheiat de contestator la data de 29 septembrie 1995 este un accesoriu al contractului principal, ceea ce înseamnă că dreptul de a cere executarea silită împotriva fidejusorului s-a stins la 30 august 1999 când nu fusese încheiat contractul de cesiune de creanța dintre B.A. și A.V.A.S. cu privire la aceste debite. Cel de-al doilea motiv al contestației la executare s-a referit la inexistenta unui titlu executoriu, susținându-se de către contestator că la data încheierii contractului de cauțiune legea nu recunoștea contractelor bancare calitatea de titlu executoriu.

De asemenea, în cadrul aceluiași motiv s-a învederat lipsa de valabilitate a contractului de cauțiune din 29 septembrie 1995 justificată de lipsa obiectului determinat, respectiv faptul că nu se prevede cuantumul creanței garantate, în conformitate cu dispozițiile art. 948 și art. 1656 C. civ. Contestatorul L.D. a mai susținut că debitul rezultând din contractul de credit nr. 127 din 29 septembrie 1995 s-a stins prin executare silită. Intimata A.V.A.S. a încasat ca urmare a executării silite a patrimoniului debitoarei SC A. SA suma de 165.481,06 dolari SUA, suma ce trebuia să stingă creditele în ordinea vechimii lor, respectiv creditul cel mai vechi, din 1995. Prin întâmpinare, intimata A.V.A.S.

a solicitat în primul rând, respingerea cererii de suspendare a executării silite ca inadmisibilă având în vedere dispozițiile speciale ale art. 82 din O.U.G. nr. 51/1998, iar în al doilea rând, a invocat excepția tardivității contestației la titlu și la poprire, actul de executare propriu-zis, în temeiul dispozițiilor art. 401 lit. a) și c) C. proc. civ., considerându-se că nu s- ­a respectat termenul de 15 zile de la data când s-a luat cunoștință de actul de executare. S-a mai susținut că titlurile executorii au fost comunicate contestatorului cu adresa nr. 1244 din 13 noiembrie 2001, primită la 19 noiembrie 2001 și ca de la 19 noiembrie 2001 curge termenul special de prescripție prevăzut de art. 49 din O.U.G.

nr. 51/1998. Pe fondul contestației, intimata A.V.A.S. a învederat că, în baza actului adițional la contractul de credit nr. 127/1995 prin care s-a suplimentat cu 400.000.000 creditul inițial, scadența a fost decalată la 25 iulie 1997, conform graficului de rambursare, astfel că la data preluării prin cesiune a creanței, aceasta nu era prescrisă și că de la data de 15 decembrie 1999, când s-a semnat contractul de cesiune de creanță nr. 270600, începe să curgă termenul special de prescripție de 7 ani prevăzut de art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998. Intimata A.V.A.S. a mai susținut că prin contractul de cesiune de creanța s-a preluat debitul cedat SC A. SA cu o creanță în cuantum de 623.038 RON, consolidată la valoarea de 346.710,22 dolari SUA, că în urma executării debitului principal nu s-a recuperat întreaga creanță, astfel că s-a trecut la executarea garanțiilor constituite de terți.

Prin încheierea de ședință de la data de 22 august 2007, a fost respinsă excepția tardivității formulării contestației la executare, precum și excepția prescripției dreptului de a contesta titlul executoriu, cu motivarea cuprinsă în încheierea de ședința de la 24 august 2007. Excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a fost unită cu fondul, considerându-se necesară completarea probatoriului cu probe comune atât soluționării excepției cât și lămuririi fondului litigiului. Prin aceeași încheiere s-a dispus din oficiu, efectuarea unei expertize contabile care să stabilească debitul rămas neachitat din creditul garantat de către contestator prin contractul de cauțiune din 29 septembrie 1995. Raportul de expertiză contabilă judiciară a fost realizat de expertul contabil N.A.(filele 206-223 dosar CAB).

Intimata A.V.A.S. a formulat obiecțiuni față de concluziile raportului și ulterior, expertul desemnat a depus un răspuns la obiecțiunile intimatei. Prin încheierea de ședință de la 28 februarie 2008, în temeiul dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., Curtea de Apel București a încuviințat cererea intimatei A.V.A.S. de conexare a dosarului Curții de Apel București, secția a V-a comercială, nr. 1479/273/2007 având ca obiect contestația formulată de L.D. împotriva procesului-verbal de sechestru nr. 1244 din 25 octombrie 2007 la dosarul de față. Prin sentința comercială nr. 82 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, s-a respins, ca nefondată, excepția prescripției dreptului la executare silită și s-a admis în parte contestația la executare precizată și formulată de contestatorul L., în contradictoriu cu intimatele A.V.A.S.

și CASA JUDETEANA DE PENSII CARAȘ SEVERIN. S-a dispus anularea executării silite prin poprire asupra veniturilor din pensie ale contestatorului L.D., precum și executarea silită începută în baza procesului-verbal de sechestru nr. 1244 din 25 octombrie 2007 întocmit de A.V.A.S. împotriva contestatorului L.D. și s-a respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de cauțiune din 29 septembrie 1995 referitor la clauza de plată a dobânzii, ca neîntemeiat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs A.V.A.S. București solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, conform dispozițiilor art. 312 alin. (3), art. 304 1 C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond.

Recurenta a susținut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea gresită a legii conform dispozițiilor art. 304 pct. 9, iar la soluționarea prezentului recurs a solicitat instanței să aibă în vedere si prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta a învederat că instanța de fond în mod greșit a soluționat, prin respingere, excepția tardivității contestației la titlu, si la actul de executare, invocată de A.V.A.S. în temeiul dispozițiilor art. 401 lit. a) și c) C. proc. civ. deoarece intimatul - contestator nu a respectat termenul de 15 zile în care putea formula o astfel de contestație. Pe fondul cauzei, s-a susținut că soluția este greșită datorită, în principal, expertizei care nu și-a atins scopul pentru care a fost dispusă, dar și faptului că s-a considerat în mod greșit că suma garantată a fost de 300.000.000 lei.

Analizând hotărârea prin prisma temeiurilor de drept invocate și a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: În mod temeinic și legal instanța de fond a respins excepția tardivității contestației la titlu și la actul de executare deoarece în cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale ale art. 49 din O.U.G. nr. 51/1998 și nu prevederile generale ale art. 401 C. proc. civ. . Potrivit acestui termen, care este de 6 luni, și față de data introducerii contestației, 04 iunie 2007 și înscrisurile de la filele: 121 și 199 din dosarul CAB (Adresa nr. 8648/21 iunie 2007 și procesul verbal de sechestru nr. 1244 din 25 octombrie 2007), contestația este introdusă în termenul legal special.

Prima instanță a avut în vedere, în mod corect, faptul că la data de 29 septembrie 1995 s-a încheiat contractul de credit nr. 127 prin care SC A. SA Gradinari a luat un credit în sumă de 300.000.000 lei de la B.A., cu scadență la 30 iulie 1996. Acest credit a fost garantat de către contestatorul L.D. prin încheierea contractului de cauțiune la data de 29 septembrie 1995 (fila 19 dosar CAB). Ultima plată efectuată de către debitorul principal, SC A. SA a fost la data de 31 martie 1998, potrivit extrasului de cont al societății, document emis că anexa la contractul de cesiune de creanță nr. 270600 din 15 decembrie 1999 încheiat între B.A. și A.V.A.S. Această plată rezultă de asemenea și din constatările expertului contabil N.A.

Prin urmare, la data de 31 martie 1998, prin plata efectuată de către debitor, s-a întrerupt prescripția conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția. Așadar, Curtea de apel consideră în mod corect că de la 31 martie 1998 începe să curgă un nou termen de prescripție, conform art. 405 2 alin. (2). Având în vedere dispozițiile art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998 modificată, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de A.V.A.S., este de 7 ani. Din înscrisurile de la dosar reiese ca împotriva SC A. SA a început executarea ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței, prin sentință civilă nr. 636/JS din 30 iunie 2005, astfel încât s-a întrerupt din nou cursul prescripției.

Executarea începută față de debitorul principal, SC A. SA are ca efect întreruperea prescripției executării silite și împotriva garantului-fidejusor L.D., în conformitate cu prevederile legale, respectiv art. 405 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. În consecință, dreptul la executare silită al creditoarei A.V.A.S. față de contestatorul-fidejusor L.D. nu s-a stins prin prescripție. Pe fondul contestației la executare, Curtea de Apel București a reținut în mod corect din probele administrate ca SC A. SA a încheiat cu B.A. la data de 29 septembrie 19995 contractul de credit nr. 127 prin care s-a acordat un împrumut de 300.000.000 lei și ulterior în baza actului adițional din 27 octombrie 1995 s-a suplimentat creditul cu 400.000.000 lei.

Contestatorul L.D. a încheiat cu B.A. contractul de cauțiune la data de 29 septembrie 1995 prin care s-a obligat să garanteze creditul acordat societății la aceeași dată. Potrivit art. 1656 C. civ., "fidejusiunea trebuie sa fie expresă și nu se poate întinde peste marginile în care s-a contractat". În cauză, contractul de cauțiune a fost încheiat la același moment cu contractul de împrumut. Actul adițional din 27 octombrie 1995 prin care s-a majorat valoarea creditului nu a mai fost însoțit de încheierea altui contract de cauțiune prin care contestatorul să-și fi asumat din nou obligația de garantare, ceea ce înseamnă că suma garantată de către contestatorul L.D. în numele sau personal a fost de numai 300.000.000 lei.

Conform fișei analitice a contului sintetic 519 "Credite bancare" precum și concluziei expertului contabil N.A., societatea beneficiară a creditului a restituit B.A. în perioada 01 august 1996 ­31 martie 1998, suma totală de 300.263.677 lei. Suma cesionată la data de 15 decembrie 1999 către intimata A.V.A.S. este de 15.501.000 lei, fapt ce rezultă din raportul întocmit de lichidator judiciar al SC A. SA dar și din situația Anexa A, a contractelor de credit de la data cesiunii de creanță. Suma de 15.501.000 lei rămasă neachitată la momentul preluării creanței de către intimata A.V.A.S. reprezintă parte din creditul acordat în baza actului adițional la contractul de credit nr. 127 din 29 septembrie 1995 încheiat la 27 octombrie 1995, act adițional negarantat de către contestatorul L.D..

Expertul contabil a concluzionat, în urma verificărilor efectuate, că la data de 31 martie 1998 a fost achitată integral suma de 300.000.000 lei acordată în baza contractului de credit nr.127/1995 și garantată de contestator prin contractul de cauțiune încheiat în aceeași zi. În ceea ce privește accesoriile creanței, respectiv dobânda aferentă creditului garantat, referitor la care A.V.A.S. a formulat obiecțiuni față de raportul de expertiză contabilă în sensul că nu s-a precizat cuantumul dobânzii și dacă a fost achitată, Curtea de apel a reținut în mod corect din înscrisurile aflate la dosar precum și din răspunsul expertului contabil, ca împrumutul acordat SC A. SA în baza contractului încheiat la 29 septembrie 1995 a fost însoțit de obligația plății unei "dobânzi fluctuante", de asemenea ca în contractul de cauțiune se precizează că "fidejusorul se obligă la plata creditului și a dobânzii" aferente, însă recurenta A.V.A.S.

care a preluat de la B.A. toate accesoriile creanței, prin urmare și documentația care a stat la baza calculării de către bancă a nivelului dobânzilor fluctuante, conform contractului de credit, nu a depus aceste înscrisuri-documente nici la dosarul cauzei și nici expertului desemnat de instanța în vederea realizării raportului de expertiza. Cât privește documentul de la fila 38 dosar CAB intitulat "situația titlurilor de creanță constând în contracte și acte adiționale încheiate între B.A. S.A. și SC A. SA" și invocat de către A.V.A.S. ca probă în susținerea cererii de calculare a dobânzii aferente creditului garantat, acesta nu conține elementele minime necesare calculării dobânzilor, astfel ca expertul contabil nu l-a putut utiliza.

Ori, potrivit dispozițiilor art. 1169 C. civ., cine susține o afirmație în fața instanței, trebuie să o dovedească. A.V.A.S. nu a putut proba în nici un fel care este cuantumul dobânzilor rezultate din contractul de credit nr. 127/1997, sau care este modul de calcul al acestora. În acest context, Curtea de apel a constat în mod corect că A.V.A.S. a început executarea silită atât prin poprire cât și prin aplicarea sechestrului nr. 1244 împotriva contestatorului L.D. pentru întreaga sumă cesionată a de B.A. către A.V.A.S., sumă rezultată din toate contractele de credit încheiate de SC A. SA, ceea ce este nelegal, deoarece contestatorul în calitate de fidejusor și-a asumat obligația de a garanta plata creditului acordat exclusiv prin contractul de credit încheiat la 29 septembrie 1995. Probele administrate au arătat că acest credit garantat de contestator a fost achitat, ceea ce a condus la concluzia că executarea silită începută de A.V.A.S.

împotriva contestatorului atât prin poprirea pensiei cât și prin aplicarea sechestrului este nelegală. În consecință, față de aceste considerente, conform art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 82 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 82 din 30 aprilie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 4 martie 2009.