ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul I.C.V. , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Susține, în esență că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu a luat în considerare faptul că s-a invocat ca temei juridic al cererii și dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Mai susține recurentul-reclamant că instanța de fond a schimbat natura cererii de suspendare, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 care prevăd condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare sunt aceleași și în cazul cererii formulate în temeiul art. 15 din aceeași lege, fiind diferită numai perioada pentru care se poate acorda suspendarea executării.
Pe fondul cererii arată că în cauză este dovedită existența unei îndoieli puternice asupra legalității actelor contestate, pentru motive de încălcare a unor norme imperative, de ordine publică, la emiterea acestuia și, totodată, prin caracterul executoriu al deciziei de imputare este dovedită și iminența pagubei. Consideră recurentul că situația sa reprezintă un caz bine justificat care să impună suspendarea deciziei de imputare, cu atât mai mult cu cât prin acțiune a înțeles să conteste însăși modalitatea în care IPJ Cluj a ajuns la acel cuantum al cheltuielilor de școlarizare imputate. Apreciază recurentul că această creanță nu poate fi considerată certă, cât timp nu a rezultat dintr-un act motivat temeinic, în sensul dispozițiilor art. 25 alin. (5) din O.G.
nr. 121/1998, iar imputarea s-a bazat pe angajamentul din 21 septembrie 1998 încheiat de reclamant cu Academia de Poliție, care nu mai produce efecte juridice în contextul demilitarizării poliției române. Recursul este nefondat. În acest context, Înalta Curte, constatând legală soluția pronunțată de prima instanță, va proceda la substituirea parțială a motivării acesteia în sensul analizării cererii de suspendare prin prisma ambelor temeiuri juridice invocate de reclamant art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, pe care le va aplica la situația de fapt, pe deplin stabilită și corect reținută de instanța de fond.
P otrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în soluționarea unei cereri de suspendare a executării actului administrativ, instanța trebuie să verifice îndeplinirea a trei condiții cumulative și anume: existența unei reclamații administrative împotriva actului administrativ sau a unei acțiuni judecătorești privind anularea acestuia, existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube în patrimoniul părții pretins vătămate prin respectivul act administrativ a cărui suspendare se solicită. Prima condiție este îndeplinită prin aceea că reclamantul a solicitat prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, și anularea actelor a căror suspendare s-a solicitat prin capăt separat de cerere formulat în cadrul aceleiași acțiuni.
Î n ceea ce privește condiția existenței unui „caz bine justificat", din textul legal rezultă că legiuitorul nu a indicat în mod expres și, nici măcar cu titlu exemplificativ situațiile care se pot încadra în această sintagmă, lăsând acest aspect la aprecierea și interpretarea judecătorului, în funcție de datele concrete ale fiecărei spețe deduse judecății. Din regimul juridic aplicabil actului administrativ se deprinde ca trăsături principale „legalitatea" acestuia și emiterea în regim de putere publică, aspecte care determină și forța juridică specială acestuia și anume executarea lui „ex oficio", fiind titlu executoriu prin el însuși, adică de imediată aplicare.
Instanța învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării unui astfel de act administrativ, trebuie să verifice, dacă la emiterea actului s-a creat în realitatea juridică o aparență de legalitate, care să dea și forța juridică a executării imediate și din oficiu, iar pentru aceasta trebuie să se raporteze și la aspecte de fond ale cauzei, f ară însă a-l antama în totalitate. Or, din criticile recurentului-reclamant, formulate în motivarea cererii de suspendare rezultă că acesta invocă interpretarea greșită a actelor normative incidente în cauză și nu arată aspecte care să inducă ideea unei aplicări flagrant greșite a legii de către autoritățile pârâte, care să răstoarne cel puțin „aparent" prezumția de legalitate.
Or, pentru analizarea acestei situații, instanța trebuie să cerceteze fondul cauzei și să administreze probe în acest sens, neputând constata existența aparenței de nelegalitate, caz bine justificat, doar pe baza afirmațiilor reclamantului și fără o altă probă în acest sens.
Î n ceea ce privește existența unei pagube iminente, nici această condiție nu este îndeplinită, având în vedere că, pe de o parte cuantumul sumei menționate în decizia de imputare nu este foarte mare și aceasta în condițiile în care chiar recurentul-reclamant afirmă în motivele de recurs că din luna mai 2008 exercită profesia de avocat, având un venit minim garantat de 800 lei, ceea ce presupune că veniturile sale nu pot fi mai mici de această sumă și nu că nu pot fi substanțial mai mari, având în vedere caracterul liberal al profesiei și faptul că reclamantul nu a dovedit, cu înscrisuri că nu a avut încasări mai mari decât suma minimă de 800 lei sau alte situații care să justifice iminența pagubei.
Prin art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 legiuitorul statuează că sintagma "pagubă iminentă" semnifică „prejudiciul material viitor și previzibil" dar caracterul executoriu al actelor contestate și limita debitului stabilit în sarcina recurentului nu sunt de natură, prin ele însele, de a justifica suspendarea executării, fără a se face dovezi concrete, de fapt, pe acest aspect, iar până la acest moment nu rezultă că executarea silită a început. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) -(3) C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de I.C.V., împotriva încheierii din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.