ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2034/2009

Asupra recursului de față;

Împotriva acestei încheieri a

declarat recurs reclamantul I.C.V.

,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând

motivele

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Susține, în esență că

hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină și nu a

luat în considerare faptul că s-a invocat ca temei juridic al cererii și

dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Mai susține

recurentul-reclamant că instanța de fond a schimbat

natura cererii de suspendare, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, în sensul că dispozițiile art. 14 din

Legea nr. 554/2004 care

prevăd condițiile de admisibilitate a cererii de

suspendare sunt aceleași și în cazul cererii formulate în temeiul art. 15 din

aceeași lege, fiind diferită numai perioada pentru care se poate acorda

suspendarea executării.

Pe fondul cererii arată că în

cauză este dovedită existența unei

îndoieli

puternice asupra legalității actelor contestate, pentru motive

de

încălcare a unor norme imperative, de ordine publică, la emiterea

acestuia și, totodată, prin caracterul executoriu

al deciziei de imputare

este dovedită și iminența pagubei.

Consideră recurentul că

situația sa reprezintă un caz bine justificat care să impună suspendarea

deciziei de imputare, cu atât

mai mult cu

cât prin acțiune a înțeles să conteste însăși modalitatea în

care IPJ Cluj a ajuns la acel cuantum al

cheltuielilor de școlarizare

imputate.

Apreciază recurentul că

această creanță nu poate fi considerată

certă,

cât timp nu a rezultat dintr-un act motivat temeinic, în sensul

dispozițiilor art. 25 alin. (5) din O.G. nr.

121/1998, iar

imputarea s-a bazat pe

angajamentul din 21 septembrie 1998 încheiat

de reclamant cu Academia de Poliție, care nu mai produce efecte

juridice

în contextul demilitarizării poliției române.

Recursul este nefondat.

În acest context, Înalta

Curte, constatând legală soluția pronunțată de prima instanță, va proceda la

substituirea parțială a motivării acesteia în sensul analizării cererii de

suspendare prin prisma ambelor temeiuri juridice invocate de reclamant art. 14

și art. 15 din Legea nr. 554/2004, pe care le va aplica la situația de fapt, pe

deplin stabilită și corect reținută de

instanța de fond.

P

otrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) și ale art. 15 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, în soluționarea unei cereri de suspendare a executării

actului administrativ, instanța trebuie să

verifice îndeplinirea a trei

condiții

cumulative și anume: existența unei reclamații administrative

împotriva actului administrativ sau a unei acțiuni

judecătorești privind

anularea acestuia, existența unui caz bine

justificat și iminența

producerii unei

pagube în patrimoniul părții pretins vătămate prin respectivul act

administrativ a cărui suspendare se solicită.

Prima

condiție este îndeplinită prin aceea că reclamantul a solicitat prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Cluj, și anularea

actelor a căror suspendare s-a solicitat prin capăt separat de cerere

formulat

în cadrul aceleiași acțiuni.

Î

n ceea ce privește condiția existenței unui „caz bine justificat",

din textul legal rezultă că legiuitorul nu a indicat în mod expres și,

nici măcar cu titlu exemplificativ situațiile care se pot încadra în

această sintagmă, lăsând acest aspect la

aprecierea și interpretarea judecătorului, în funcție de datele concrete ale

fiecărei spețe deduse

judecății.

Din regimul juridic aplicabil actului administrativ se deprinde

ca trăsături principale „legalitatea"

acestuia și emiterea în regim de

putere publică, aspecte care determină

și forța juridică specială acestuia și anume executarea lui „ex oficio",

fiind titlu executoriu prin el însuși, adică de imediată aplicare.

Instanța învestită cu

soluționarea unei cereri de suspendare a

executării

unui astfel de act administrativ, trebuie să verifice, dacă la emiterea actului

s-a creat în realitatea juridică o aparență de legalitate,

care să dea

și forța juridică a executării imediate și din oficiu, iar

pentru aceasta trebuie să se raporteze și la

aspecte de fond ale cauzei, f

ară însă a-l antama în totalitate.

Or, din criticile recurentului-reclamant, formulate în motivarea

cererii

de suspendare rezultă că acesta invocă interpretarea greșită a

actelor normative incidente în cauză și nu arată

aspecte care să inducă

ideea unei aplicări flagrant greșite a legii de

către autoritățile pârâte, care să răstoarne cel puțin „aparent" prezumția

de legalitate. Or, pentru analizarea acestei situații, instanța trebuie să

cerceteze fondul cauzei și să administreze probe în acest sens, neputând

constata existența aparenței de nelegalitate, caz bine justificat, doar pe baza

afirmațiilor reclamantului și fără o altă

probă în acest sens.

Î

n ceea ce

privește existența unei pagube iminente, nici această condiție nu este

îndeplinită, având în vedere că, pe de o parte cuantumul sumei menționate în

decizia de imputare nu este foarte mare și aceasta în condițiile în care chiar

recurentul-reclamant afirmă în motivele de recurs că din luna mai 2008 exercită

profesia de

avocat, având un venit minim

garantat de 800 lei, ceea ce presupune

că

veniturile sale nu pot fi mai mici de această sumă și nu că nu pot fi

substanțial mai mari, având în vedere caracterul

liberal al profesiei și faptul că reclamantul nu a dovedit, cu înscrisuri că nu

a avut încasări

mai mari decât suma minimă de 800 lei sau alte situații

care să justifice iminența pagubei.

Prin art. 2 alin. (1) lit. ș)

din Legea nr. 554/2004 legiuitorul statuează că sintagma "pagubă

iminentă" semnifică „prejudiciul material viitor și previzibil" dar

caracterul executoriu al actelor

contestate

și limita debitului stabilit în sarcina recurentului nu sunt de natură, prin

ele însele, de a justifica suspendarea executării, fără a se

face dovezi

concrete, de fapt, pe acest aspect, iar până la acest moment nu rezultă că

executarea silită a început.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală,

motiv pentru care în

temeiul art. 312 alin. (1) -(3) C. proc. civ. se va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat de

I.C.V., împotriva încheierii din 24 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj,

secția

comercială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 7 aprilie 2009.