ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1223/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta M.A., a chemat în judecată pe pârâtele C.E.C.

SA și membrii consiliului de administrație ai acestuia, solicitând ca prin

hotărârea parțială, în temeiul art. 270 C. proc. civ. să se ia act că pârâții

recunosc existența a 34 de obligațiuni CEC deținute de reclamantă, în valoare

de 43.000 dolari S.U.A. fiecare.

Prin sentința comercială nr.

11240 din 5 decembrie 2006 Tribunalul București a respins excepția

inadmisibilității acțiunii iar pe fond a respins acțiunea reclamantei ca

neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut

că hotărârile parțiale pot fi pronunțate la cererea reclamantului dacă numai o

parte din pretențiile sale au fost recunoscute de pârât într-un litigiu

pendinte. Însă din cuprinsul acțiunii rezultă că nu există o recunoaștere din

partea pârâților T.C., H.B., C.D., R.G.G., G.C., M.L.P., S.V., D.C., A.B., C.B.

și C.P., ci numai pretenția reclamantei de a pretinde recunoașterea drepturilor

sale rezultată din trei hotărâri judecătorești.

Curtea de Apel București,

prin decizia comercială nr. 132 din 14 martie 2007, a admis apelul reclamantei,

a schimbat sentința atacată și admițând excepția inadmisibilității acțiunii, a

respins-o considerând că acțiunea în constatare nu este permisă atunci când se

solicită constatarea unei stări de fapt sau când partea are la îndemână acțiunea

în realizarea dreptului.

Instanța de apel a mai

reținut că nu e admisibilă consfințirea într-o hotărâre de expedient a

constatării unei recunoașteri a unei situații, apriorică procesului.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

5 C. proc. civ.

Recurenta susține că

instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

prin nedezbaterea fondului cauzei și a motivelor de apel, încălcând prevederile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ.; instanța nu a pus în discuția părților

excepția inadmisibilității acțiunii astfel că intimații lipsă, nu și-au

manifestat acordul sau dezacordul cu privire la excepție; instanța a refuzat să

judece cauza sub cuvânt că legea nu prevede, săvârșind astfel o denegare de

dreptate.

În mod greșit instanța de

apel a admis excepția susținând, împotriva textului art. 111 C. proc. civ.,

inadmisibilitatea acțiunii când partea solicită constatarea unei stări de fapt,

deși textul citat prevede inadmisibilitatea dacă partea poate cere realizarea

dreptului. Mai mult instanța nu a lua în discuție nici cererea formulată ca în

cazul în care consideră necesar să transforme acțiunea în constatare în acțiune

în realizare.

Mai susține recurenta că hotărârea

este lovită de nulitate întrucât în propria cale de atac înrăutățește situația

apelantei.

În mod greșit s-a admis

apelul reclamantei și s-a admis și excepția inadmisibilității acțiunii pe care

reclamanta nu a invocat-o.

Recursul este nefondat și va

fi respins.

Calea extraordinară de atac

de reformare, recursul poate conduce la modificarea sau casarea hotărârii

atacate numai pentru motivele de nelegalitate cerute de recurent prin cererea

de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Întemeiată exclusiv pe pct. 5

al art. 304, calea de atac nu poate fi extinsă la celelalte motive, decât în

condițiile unor alte motive de ordine publică invocate sau puse în discuția

părților din oficiu.

Astfel, motivele

contradictorii pe care se sprijină decizia atacată care, după analiza excepției

inadmisibilității acțiunii, aduce și argumente pe netemeinicia acțiunii, nu pot

face obiectul unei critici a hotărârii curții de apel întrucât excede motivelor

invocate și a celor de ordine publică.

Instanța de apel, în

aplicarea prevederilor art. 137 C. proc. civ. s-a pronunțat mai întâi asupra

excepției de procedură - peremptorie și dirimantă – care face de prisos

cercetarea în fond a pricinii.

Evocând din oficiu excepția

inadmisibilității instanța era obligată să se pronunțe mai întâi asupra

acesteia, fără dezbaterea motivelor de apel.

Prevederile art. 129 C.

proc. civ. stabilesc într-adevăr în sarcina judecătorilor îndatorirea să

stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind

aflarea adevărului; ei sunt în drept, însă, să pună în dezbaterea părților

orice împrejurare de fapt și de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere

sau în întâmpinare

În mod greșit recurenta

consideră că lipsa intimaților cărora nu li s-a comunicat excepția invocată din

oficiu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 129 C. proc. civ., cu

consecința prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Textul citat prevede

sancțiunea nulității actelor de procedură numai dacă s-a pricinuit părții o

vătămare ce nu poate fi înlăturată altfel. Ea reprezintă astfel o garanție

procesuală a principiului fundamental al dreptului la apărare. Așadar numai

partea lipsită de apărare în privința excepției invocate și vătămată în

drepturile sale, este abilitată de legiuitor să ceară nulitatea actului astfel

încheiat, nicidecum partea care și-a expus punctul de vedere în fața instanței.

Instanța de apel nu poate fi

acuzată de refuzul de a judeca pricina.

Excepția inadmisibilității

acțiunii în constatare a fost admisă în temeiul textului (art. 137 C. proc.

civ.) care obligă judecătorii să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor care

fac de prisos cercetarea în fond a pricinii. Ea a pronunțat o soluție care a

rezolvat litigiul.

Susținerea potrivit căreia

apelanta a cerut transformarea acțiunii în constatare în acțiune în realizare,

nu a putut fi considerată de instanță întrucât prevederile art. 294 C. proc.

civ. interzic în apel schimbarea calității părților a cauzei sau obiectului

cererii de chemare în judecată, precum și formularea unor cereri noi.

Este adevărat că, în propria

cale de atac nu se poate înrăutăți situația părții ce o exercită, iar admiterea

apelului reclamantei, formal trebuie urmat de o soluție care să nu o

prejudicieze.

Desființând soluția Tribunalului

ce s-a pronunțat asupra netemeiniciei acțiunii, instanța de apel a pronunțat o

soluție de inadmisibilitate, decurgând din condițiile impuse de lege pentru

promovarea unei acțiuni în constatare, condiții ce afectează principiul

legalității procesului civil.

Apelantei nu i s-a creat o

situație mai grea în propria cale de atac pentru că efectele hotărârii

judecătorești privind nerecunoașterea drepturilor subiective solicitate sunt

aceleiași.

În privința greșitei

interpretări a prevederilor art. 111 C. proc. civ. – susțin că se circumscrie

prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – recurenta nu a avut în vedere

textul integral.

Potrivit acesteia „partea

care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau

neexistenței unui drept (...)”. Per a contrario, constatarea recunoașterii de

către pârâți a existenței unor obligațiuni CEC deținute de reclamantă nu

reprezintă altceva decât recunoașterea unei stări de fapt, inadmisibilă într-o

acțiune în constatare, astfel cum judicios instanța de apel a caracterizat-o.

Urmează așadar ca în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție să

respingă ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 132 din 14 martie

2007 pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat

recursul declarat de reclamanta M.A., împotriva deciziei nr. 132 din 14 martie

2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 8 aprilie 2009.