ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 846/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 846/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 18 aprilie 2006

reclamanții D.V. și C.A. cheamă în judecată pe pârâta SC S.S.I. SRL București

solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000

euro, respectiv 3.653.000 lei, pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor

asumate prin antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat din 14

decembrie 2005 încheiat cu pârâta.

La data de 23 mai 2006

pârâta formulează întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii

reclamantei ca nefondată, și cerere reconvențională prin care solicită

instanței să oblige pe pârâții reclamanți la plata sumei de 64.500 lei

reprezentând diferența dintre suma de 8.830.000 lei achitată de pârâtă pentru

achiziționarea la 28 martie 2006 a sumei de 2.500.000 euro, și suma de

8.765.500 lei plătită de reclamanți.

Prin încheierea din 24

octombrie 2006 Tribunalul București, secția a III-a civilă, admite excepția de

necompetență funcțională a Secției civile a Tribunalului București, invocată de

pârâtă, și declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a VI-a comercială, reținând incidența în speță a art. 56 C.

com.

Prin decizia civilă nr. 2

din 9 ianuarie 2007 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, admite excepția inadmisibilității

recursului declarat de reclamanți împotriva încheierii de mai sus, invocată din

oficiu și respinge ca inadmisibil recursul reclamanților, reținând că

încheierea prin care, constatându-se încălcarea unei competențe funcționale, se

înaintează dosarul instanței considerate a fi competente sub aspect funcțional,

nu întrerupe cursul judecății pentru a putea fi susceptibilă de recurs conform art.

282 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., astfel că încheierea recurată având un

caracter premergător, ea neputând face obiectul unui recurs exercitat înaintea

celor ce ar viza fondul litigiului.

Prin sentința comercială nr.

8629 din 25 iunie 2007 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, respinge

ca nefondată cererea principală formulată de reclamanți, respinge ca nefondată

cererea reconvențională formulată de pârâtă, cu 29.858 lei cheltuieli de

judecată în sarcina reclamanților - pârâți către pârâta - reclamantă.

Pentru a decide astfel

instanța reține, cu privire la cererea principală, că nu sunt întrunite

condițiile pentru antrenarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, că prin

art. 8.4 din antecontract este sancționat refuzul promitentului cumpărător de a

cumpăra bunul prin neprezentarea la data de 24 martie 2006 la notar pentru

încheierea contractului de vânzare - cumpărare, că pârâta nu a refuzat să

încheie respectivul contract prin neprezentare – cum rezultă și din încheierea de

certificare din 24 martie 2006, nefiind deci incidentă ipoteza prevăzută de art.

8.4 pentru obținerea despăgubirii de către reclamanți, contractul menționat

neîncheindu-se din cauza faptului că reclamanții nu au putut înmâna pârâtei,

prin reprezentant, planul de urbanism detaliat pentru realizarea construcției,

plan ce nu fusese obținut de reclamanți la data de 24 martie 2006, cum se

obligaseră, și în considerarea căruia pârâta încheiase antecontractul; mai

reține instanța că, față de condițiile în care au fost asumate obligațiile,

obligația asumată de reclamanți de a obține P.U.D.-ul este o obligație de

rezultat și nu de diligență chiar dacă obținerea acestuia depindea și de o

autoritate publică, că antecontractul nu s-ar fi încheiat dacă reclamanții nu

și-ar fi asumat obligația obținerii P.U.D.-ului, că, obligația asumată de

reclamanți fiind o obligație de rezultat, precizată sub aspectul obiectului și

scopului urmărit, validă și urmărind predarea unui anumit document – respectiv

a P.U.D.-ului, neîndeplinirea acesteia, adică neatingerea rezultatului,

constituie o dovadă a culpei debitorului, deci a reclamanților, că nu se poate

reține culpa pârâtei care a predat planurile privind imobilul pe care

intenționa să-l ridice pe teren la 28 decembrie 2005 și planșa oficială cu

semnătura reprezentantului său la data de 24 februarie 2006, reclamanții înșiși

comunicând că sunt îndeplinite condițiile încheierii contractului fiind

confirmat un P.U.D. mai mare decât P.U.D.-ul principal. Reține, de asemenea,

instanța că nu a fost încălcat principiul specializării ipotecii aceasta fiind

determinată sub aspectul imobilului afectat de garanție, conform art. 8.1, și

sub aspectul valorii creanței garantate, suma de 2.500.000 euro reprezentând

avansul achitat de pârâtă și despăgubirile în caz de neperfectare a vânzării,

astfel că nu poate fi invocată nulitatea ipotecii câtă vreme este permisă

constituirea unei garanții și în considerarea eventualelor prejudicii ce ar

putea fi produse, fără a se putea reține o cauză ilicită și imorală, în cauză

neputându-se reține o plată nedatorată, ca fapt juridic producător de efecte juridice,

atâta timp cât plata sumei de 500.000 euro la 28 martie 2006 către pârâtă nu

s-a făcut din eroare, ci în cunoștință de cauză, subzistând astfel culpa

reclamanților în neperfectarea vânzării; mai reține instanța că reclamanții nu

și-au îndeplinit nici obligația prevăzută de art. 5.4.3 din antecontract,

terenul fiind ocupat încă de sere la data de 22 martie 2006, cu două zile

înainte de data prevăzută pentru perfectarea contractului, dată la care terenul

ar fi trebuit să fie liber.

Cu privire la cererea

reconvențională instanța reține că reclamanții au restituit corect pârâtei suma

de 8.765.500 lei, echivalent al sumei de 2.500.000 euro, întrucât la data de 28

martie 2006, data restituirii, cursul valutar B.N.R. era de 3,5062 lei pentru 1

euro, neputând fi angajată răspunderea reclamanților pentru achiziționarea de

către pârâtă a sumei în cauză la un curs de 3,5350 lei pentru 1 euro, precum și

că prejudiciile suferite de pârâtă ca urmare a neperfectării vânzării au fost

acoperite prin plata despăgubirilor de 500.000 euro.

Prin decizia comercială nr. 44

din 7 februarie 2008, îndreptată din oficiu prin încheierea dată în Camera de

Consiliu la 10 aprilie 2008 Curtea de Apel București, secția a V-a comercială,

respinge ca nefondat apelul declarat de apelanții reclamanți pârâți împotriva

sentinței primei instanțe, reținând că, prin raportare la prevederile din art. 9.2,

art. 3 și 5 din partea introductivă din antecontract, prima instanță a

calificat corect obligația promitenților vânzători de predare a P.U.D.-ului

principal până la data de 9 martie 2006 ca fiind o obligație de rezultat,

promitenții vânzători declarând că sunt în măsură să obțină de la autoritățile

române competente P.U.D.-ul principal, astfel că obligația în cauză este

determinată și validă atât ca obiect cât și ca scopul urmărit, iar nu incertă

cum pretind apelanții, care s-au obligat prin antecontract să obțină un

rezultat determinat – P.U.D.-ul și nicidecum să depună doar diligențe pentru

obținerea acestuia, că neînmânând promitentului cumpărător a P.U.D.-ului

principal, în absența căruia antecontractul nu s-ar fi încheiat, aceasta

semnifică neatingerea rezultatului urmărit, ceea ce reprezintă dovada clară a

culpei apelanților, precum și că apelanții reclamanți nu și-au îndeplinit nici

obligația prevăzută de art. 5.4.3, la data de 22 martie 2006 terenul în cauză

fiind încă ocupat de serele acestora, că ipoteca constituită este determinată

atât sub aspectul obiectului său cât și a valorii creanței garantate,

neîncălcându-se nici principiul specializării ipotecii, care nu poate fi

considerată nulă pentru cauză ilicită și imorală câtă vreme este permisă

constituirea unei garanții și în considerarea eventualului prejudiciu ce ar

putea fi produs, contractul de ipotecă în cauză fiind astfel legal, încheiat cu

respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, constituit

asupra bunului imobil, teren proprietatea apelanților, și nu asupra unei

condiții viitoare și imprevizibile cum pretind reclamanții, prin acesta

executându-se o obligație existentă, născută din art. 7.1 lit. b) din

antecontract.

Împotriva deciziei de mai

sus reclamanții declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei și

admiterea apelului cu consecința schimbării în tot a sentinței primei instanțe

în sensul admiterii cererii lor astfel cum a fost formulată.

În susținerea recursului

recurenții critică instanța de apel pentru a fi pronunțat o hotărâre nemotivată

întrucât nu răspunde motivelor menționate în apelul declarat de ei împotriva

sentinței primei instanțe, aceasta nejustificând înlăturarea aserțiunilor

referitoare la neîndeplinirea de către intimată a obligației de a înmâna

planurile necesare aprobării P.U.D.-ului, respectiv memoriul și planurile

desenate cu referire specială la încadrarea în P.U.Z., regim înălțime,

coeficient de utilizare a terenului și de ocupare a acestuia, cu toate că

intimata fusese notificată în acest sens, întrucât îndeplinirea obligației

menționate până la 22 decembrie 2005 reprezintă condiția sine qua non a

eliberării P.U.D.-ului.

Recurenții critică instanța

de apel și pentru calificarea eronată a obligației lor ca fiind o obligație de

rezultat în condițiile în care, în mod expres, au declarat în antecontract că

pot obține P.U.D.-ul, sintagmă ce nu poate fi interpretată că garantează

obținerea acestuia, obligația asumată fiind doar una de diligență și de prudență,

cum au și notificat pârâtei.

Reluând criticile din apel,

recurenții reproșează instanței greșita aplicare a legii întrucât aceasta nu a

indicat precis care este obligația pe care recurenții nu au îndeplinit-o pentru

a fi putut reține faptul că sunt în culpă, nu a reținut că eliberarea terenului

de construcțiile existente nu constituia o condiție pentru încheierea

contractului, intimata prevalându-se de propria culpă pentru obținerea de

despăgubiri, deși ea a refuzat să încheie contractul impunând noi condiții,

instanța apreciind incorect și că, în cadrul ipotecii, se poate înscrie suma de

500.000 euro, instituindu-se astfel nelegal o ipotecă pentru o eventualitate,

pentru un posibil prejudiciu suferit în lipsa oricărei culpe din partea lor și

a existenței culpei exclusive a intimatei, o astfel de garanție fiind – în

opinia recurenților – întemeiată pe o cauză imorală și ilicită, plata

obligației imorale sau ilicite fiind o plată nedatorată, lipsită de cauză,

aspect eludat de instanța de apel.

Prin întâmpinarea depusă la

dosar intimata - pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, cu

cheltuieli de judecată, arătând că decizia apelată este temeinică și legală.

Examinând criticile

formulate de recurenți prin prisma motivelor de recurs invocate se constată că

acestea nu sunt fondate.

În acest sens se constată că

instanța de apel a motivat soluția pronunțată, este adevărat într-o manieră

succintă și concentrată, dar nici nu se impunea o motivare detaliată în

condițiile în care instanța de control judiciar a confirmat soluția instanței

de fond, apreciind, în urma propriei examinări, că instanța de fond a reținut

corect situația de fapt și de drept, stabilind – pe această bază - că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 8.4 din antecontract pentru angajarea răspunderii

civile contractuale a intimatei - pârâte.

Nu se poate reține ca întemeiată

nici cea de-a doua critică a recurenților, întrucât instanța de apel, ca și

instanța de fond, a interpretat corect prevederile antecontractului, calificând

judicios obligația asumată de recurenți, ca promitenți vânzători, de a obține P.U.D.-ul

ca fiind o obligație de rezultat.

Nici cea de a treia

categorie de critici avansate de recurenți nu poate fi primită întrucât

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a clauzelor antecontractului dintre

părți și ale legii constatând că terenul în litigiu nu fusese eliberat de

construcții până la data la care ar fi urmat să se încheie, în formă notarială,

contractul de vânzare - cumpărare între părți, precum și că ipoteca a fost

legal constituită ca garanție a întregii sume la care ar fi putut fi obligați

recurenții, promitenți vânzători, în ipoteza neperfectării contractului de

vânzare - cumpărare din vina acestora.

Într-o motivare comună a

respingerii criticilor recurenților se reține că, așa cum corect au constatat

și instanțele de fond și de apel, recurenții - reclamanți și-au asumat - atât

prin pct. 5 din preambulul antecontractului încheiat cu intimata, care conform art.

1.1 face parte integrantă din acesta, cât și prin art. 5 - obligația de a

obține și de a preda intimatei - promitente cumpărătoare până la data de 9

martie 2006 P.U.D.-ul principal, obligație a cărei executare reprezintă

condiția esențială a încheierii viitorului contract de către promitenta

cumpărătoare, cum se menționează expres în art. 3.1 și cum rezultă și din art. 9.2

lit. c), și a cărei neîndeplinire conduce la nulitatea contractului – în

conformitate cu art. 71 lit. b) - și pe care recurenții nu au îndeplinit-o la

data de 24 martie 2006 când ar fi urmat să se semneze contractul de vânzare - cumpărare

și când, așa cum s-a constatat în încheierea de certificare din 24 martie 2005

a notarului public, recurenții au pus la dispoziția promitentei cumpărătoare

doar avizul de urbanism din 1 martie 2006 și certificatul de urbanism din 16

martie 2006 eliberat de Primăria Sectorului 1 București și nu și P.U.D.-ul

special în considerarea căruia a încheiat aceasta antecontractul, rezultând din

avizul de urbanism menționat, că în vederea promovării P.U.D. în cadrul

Consiliului Local sector 1, mai era necesar Avizul Comisiei Tehnice de

Circulație și Avizul Comisiei de Precoordonare rețele P.U.D. pentru obținerea

cărora recurenții nu au probat a fi făcut în termen demersurile necesare.

Din faptul că recurenții au

obținut certificatul de urbanism din 16 martie 2006, avizul de urbanism din 1

martie 2006, documente ce nu ar fi putut fi eliberate de autoritățile

competente decât pe baza depunerii documentației necesare în acest sens,

inclusiv a planurilor puse la dispoziție de promitenta cumpărătoare, punere la

dispoziție confirmată și de Încheierea de certificare din 24 martie 2005,

rezultă că aceasta din urmă și-a îndeplinit obligația asumată prin pct. 4 din

preambulul antecontractului.

Se reține, de asemenea, că,

în conformitate cu art. 5.4.3, recurenții promitenți vânzători s-au obligat ca

la data prevăzută pentru încheierea contractului de vânzare - cumpărare,

respectiv 24 martie 2006, pe terenul în cauză să nu existe construcții sau

copaci, obligație neîndeplinită de către recurenți, așa cum rezultă din

Raportul de consultanță și expertiză tehnică extrajudiciară întocmit la 23

martie 2006, la cererea promitentei cumpărătoare, și cum s-a consemnat și în încheierea

de certificare din 24 martie 2005, promitenta cumpărătoare nefiind ținută,

conform antecontractului să fi verificat, la încheierea acestuia, starea

terenului și nici la verificarea veridicității declarațiilor promitenților

vânzători, presupuși a fi fost de bună credință, avându-se în vedere și

prevederile art. 5.10 și 5.11 din contract conform cărora „toate declarațiile

promitenților vânzători vor rămâne valabile și adevărate” – deci și cele

menționate la art. 5.4.3 și 5.2 – „și la data semnării contractului de vânzare -

cumpărare final”.

De altfel, chiar și prin

recursul declarat, recurenții recunosc implicit că nu au eliberat terenul în

litigiu de toate construcțiile aflate pe acesta, sugerând - neîntemeiat, față

de declarația lor din art. 5.2 și 5.4.3 - că eliberarea terenului ar reprezenta

o nouă condiție impusă de intimată, în afara celor stabilite prin antecontract.

Se reține, tot astfel, că,

potrivit art. 8.1 din antecontract, recurenții promitenți vânzători acceptă

constituirea în favoarea promitentei cumpărătoare a unei ipoteci de rang I

asupra imobilului în cauză, în vederea garantării sumei de bani ce va fi

achitată de promitenta cumpărătoare cu titlu de avans și anume echivalentul în

lei al sumei de 2.000.000 euro și a despăgubirilor în cuantum de 500.000 euro,

precum și că, prin contractul de garanție ipotecară autentificat la 14

decembrie 2005, aceștia garantează suma de 2.500.000 euro reprezentând avansul

prețului – 2.000.000 euro și despăgubiri 500.000 euro, sume stabilite conform

antecontractului, ipoteca în discuție fiind încheiată și cu respectarea

dispozițiilor art. 1769, art. 1772, art. 1774 și art. 1776 C. civ., ea fiind

încheiată în formă autentică, pentru garantarea unei sume determinate prin act,

respectiv de 2.500.000 euro, asupra unui teren deasemeni identificat.

Astfel fiind, cu

suplimentarea și precizarea de motivare de mai sus, se reține că decizia

recurată este legală și temeinică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat împotriva acesteia să fie respins ca

nefondat.

Cu aplicarea dispozițiilor art.

274 C. proc. civ. recurenții căzuți în pretenții urmează a fi obligați să achite

intimatei suma de 6.066,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții D.V.T. și C.A. împotriva deciziei nr. 44 din 7 februarie 2008 a

Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenții la

6.066,30 lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 12 martie 2009.