ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 489/2009

Asupra recursurilor de față În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 258 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondate, plângerile formulate de petiționarii l.I. și l.A. împotriva rezoluției nr. 1145/11/2/2008 din 30 iunie 2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin plângerea formulată la data de 16 septembrie 2005, petiționarii au solicitat efectuarea de cercetări față de numiții P. E.C., P.D., R.M. și M.E. pentru pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 260, 261, 262 și art. 292 C. pen., motivând că P.D., R.M. și M.E.

au relatat fapte necorespunzătoare adevărului în fața instanței de judecată, într-o cauză civilă, iar P.E.C., în calitate de avocat, a încercat să determine un martor să nu se prezinte în fața organelor judiciare pentru a spune adevărul, încercând să-l intimideze și a făcut afirmații mincinoase, prin declarații necorespunzătoare adevărului. Referitor la faptele imputate avocatului P.E.C., prin ordonanța nr. 8755/P/2005 din 2 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, s-a dispus declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, având în vedere calitatea de avocat în cadrul Baroului București a intimatului P.E.C.

Prin ordonanța din 5 iunie 2008, dată în dosarul nr. 416/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul P.E.C., pentru infracțiunile reclamate în prima plângere și pentru infracțiunile prevăzute de art. 215, 290, 291 și art. 292 C. pen., reclamate în cea de a doua plângere. Prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, în vederea continuării cercetărilor față de numiții P.D., R.M., M.E. și P.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 260, 261, 262, 290, 291, 292 și 215 C. pen.

S-au reținut, în esență, următoarele: În ce privește afirmațiile necorepunzătoare adevărului făcute de intimatul P.E.C. în fața instanței, în cadrul dosarului civil aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București, care avea ca obiect cererea prin care petiționarii solicitau constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, s-a constatat că acestea au fost făcute în calitate de parte, respectiv de pârât în cauză, iar nu în calitate de martor, astfel că nu este întrunită condiția cerută de lege subiectului activ pentru a se putea reține infracțiunea de mărturie mincinoasă. Nu s-a putut reține nici săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, întrucât nu era îndeplinită o cerință esențială pentru existența laturii obiective, aceea ca declarația necorespunzătoare adevărului să producă anumite consecințe juridice, deoarece declarațiile făcute de părți în fața instanței de judecată nu sunt apte, prin ele însele, să producă consecințe juridice.

Acestea sunt supuse controlului judecătoresc și doar în măsura în care se confirmă pe parcursul cercetării judecătorești, vor putea produce consecințe juridice. Referitor la încercarea intimatului avocat de a-l determina pe martorul Ș.M. să nu se prezinte în fața organelor judiciare pentru a spune adevărul, s-a constatat că nu sunt suficiente indicii cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni, întrucât susținerile invocate în acest sens aveau un caracter indirect, iar, pe de altă parte, există contradicții între afirmațiile martorului și ale intimatului. S-a mai reținut că, în raport de data pretinsei comiteri a infracțiunilor reclamate, în cursul anului 2002, s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nedenunțare a unor infracțiuni, s-a constatat că nu a rezultat nici un indiciu în acest sens. La data de 31 iulie 2006, petiționarii au formulat o nouă plângere penală și au solicitat efectuarea de cercetări față de P.E.C. și P.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 C. pen., art. 290, 291 și 292 C. pen., cu motivarea că, prin mijloace ilicite, P.E. a obținut o copie xerox de pe plângerea penală a soților l., înregistrată la Secția 17 Poliție, pe care a făcut mențiunea „conform cu originalul 365 din 15 aprilie 2002, aflată la dosar nr. 11768/2002”, ceea ce nu corespunde adevărului, întrucât pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 nu există și nu a existat acest dosar, pentru că dosarele anului 2002 se opresc la numărul 11430. S-a mai motivat că P.E.

a obținut prin Serviciul de registratură a Judecătoriei Sectorului 5 ștampila acesteia, a timbrat cu timbru judiciar, confirmând că acest act corespunde cu originalul aflat la dosarul nr. 11768/2002, pe care ulterior l-au depus la dosarul nr. 4448/2002, producând efecte juridice. Cu privire la această acuzație, s-a reținut că a existat doar o simplă eroare materială, lipsită de aptitudinea de a produce consecințe juridice, întrucât numărul dosarului indicat conținea o cifră greșită (fiind, de fapt nr. 11268/2002, nu 11768/2002), iar mențiunea aparținea serviciului instanței, care a eliberat, la cererea intimatului P.E., o copie de pe plângerea petiționarului. Totodată, și cu privire la această pretinsă infracțiune, s-a constatat intervenția prescripției răspunderii penale.

În ce privește pretinsa săvârșire a infracțiunilor prevăzute de art. 215 și 292 C. pen., s-a reținut că, din actele dosarului, nu au rezultat nici un fel de indicii privind săvârșirea acestora, intimatul P.E. exercitându-și drepturile pe care le avea ca parte în dosarul nr. 11268/2002. Prin rezoluția din 30 iunie 2008, dată în dosarul nr. 1145/11/2/2008 a procurorului general, a fost menținută rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală și temeinică. Prin plângerea depusă la instanță, petiționarii au criticat ambele rezoluții, susținând că nu se impunea disjungerea cauzei cu privire la intimații P.D., R.M., M.E. și P.R., deoarece au participat concret la săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Instanța de fond, prin sentința penală sus-menționată, a respins, ca nefondată, plângerea petiționarilor, reținând, în esență, următoarele: Procurorul delegat pentru a efectua urmărirea penală în cauză, a examinat toate acuzațiile petiționarilor, constatând existența unui impediment procedural, cu efect dirimant, care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. Totodată, în mod corect, același procuror a dispus disjungerea cauzei și declinarea dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București, pentru continuarea cercetărilor față de ceilalți presupuși făptuitori, întrucât a constatat că nu există nici una dintre situațiile procesuale prevăzute de art. 33 și 34 C. proc.

pen. și nu sunt incidente prevederile art. 28 1 C. proc. pen., în raport cu celelalte persoane cercetate în cauză. Referitor la susținerea că s-a constatat greșit prescripția răspunderii penale, s-a reținut că nu puteau fi aplicabile prevederile art. 123 alin. (1) C. pen., întrucât textul invocat de petiționari, în baza căruia se întrerupe cursul prescripției penale stabilește că întreruperea intervine numai după începerea urmăririi penale, când persoana cercetată are calitatea de învinuit sau inculpat. Or, așa cum rezultă din dosarul parchetului, față de nici una dintre persoanele împotriva cărora s-a formulat plângerea, nu a fost începută urmărirea penală și nici nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, pentru că în cauză s-au efectuat numai acte premergătoare.

Pe de altă parte, soluția de neîncepere a urmăririi penale s-a dispus față de avocatul P.E.C., pe alte temeiuri juridice, decât prescripția răspunderii penale, și anume cele prevăzute de art. 10 lit. a), b) și d) C. proc. pen., inexistența faptei, fapta nu este prevăzută de legea penală și lipsa elementelor constitutive ale faptei. Împotriva sentinței au declarat recurs petiționarii, pe care l-au motivat la dosar. Recursurile declarate de petiționari împotriva sentinței sunt nefondate. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanța de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiționari, ca nefondată. În considerentele sentinței au fost examinate punctual criticile petiționarilor și au fost corect respinse cu argumentele arătate în considerentele sentinței.

Astfel, în ce privește critica referitoare la greșita aplicare a instituției prescripției răspunderii penale, în raport cu faptele reclamate, se constată că nu este fondată. Urmare sesizării unui organ de urmărire penală, printr-o plângere, conform art. 222 C. proc. pen., acesta poate efectua acte premergătoare, în vederea strângerii datelor necesare privind existența infracțiunilor reclamate pentru a constata dacă există indicii temeinice și concrete pentru începerea urmăririi penale. În cadrul acestei faze anterioare începerii procesului penal, în care nu s-a stabilit dacă există indicii temeinice că s-ar fi săvârșit o anume infracțiune, nu poate opera cursul prescripției și nici celelalte incidente prevăzute de lege care au legătură cu acesta.

În ce privește criticile invocate de petiționari în motivele scrise de recurs, invocate și în fața instanței de fond, referitoare la greșita disjungere a cauzei și declinarea competenței de soluționare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București în vederea continuării cercetărilor față de ceilalți presupuși făptuitori, Înalta Curte constată că nu sunt fondate. Astfel, în cadrul procedurii plângerii reglementată de dispozițiile art. 278 1 și următoarele C. proc. pen., instanța este investită numai cu verificarea legalității și temeiniciei rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror urmare sesizării cu plângerea petiționarilor, care în cauză privește pe presupusul făptuitor, avocat P.E.C.

Fiind investită doar în aceste limite, instanța nu poate cenzura soluțiile procurorului de conexare sau disjungere a unor cauze pe care procurorul Ie-a apreciat ca neaflându-se în vreun caz de conexitate sau indivizibilitate cu cauza în care efectuează acte premergătoare și în raport cu care a dispus o singură soluție de netrimitere în judecată. Asupra fondului cauzei, se constată, într-adevăr, așa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, că nu sunt indicii cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate în sarcina intimatului avocat. În ce privește infracțiunile reclamate în sarcina intimatului, se constată, într-adevăr, că nu sunt întrunite cerințele speciale prevăzute de lege pentru existența acestora, iar, referitor la încercarea intimatului avocat de a-l determina pe martorul Ș.M.

să nu se prezinte în fața organelor judiciare pentru a spune adevărul, nu au rezultat suficiente indicii cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni. Cu privire la celelalte acuzații, așa cum a rezultat din actele premergătoare, a existat doar o simplă eroare materială, lipsită de aptitudinea de a produce consecințe juridice sau nu au rezultat nici un fel de indicii privind săvârșirea acestora, întrucât intimatul P. E. și-a exercitat drepturile pe care le avea ca parte în dosarul nr. 11268/2002. În raport de considerentele expuse, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală, urmând a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de petiționari, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții petiționari l.I. și l.A. împotriva sentinței penale nr. 258 din 14 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenții petiționari la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2009.