ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2895/2009

Asupra recursului de față;

Deliberând asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 12

august 2009, pronunțată în dosarul nr. 215/116/2009, Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre alte măsuri, a

menținut starea de arest a inculpatului C.B.N., în conformitate cu dispozițiile

art. 300

2

C. proc. pen., raportat la art. 160

b

C. proc.

pen.

Pentru a dispune astfel,

instanța a avut în vedere că la luarea și menținerea măsurii arestării

preventive au fost respectate dispozițiile legale, iar temeiurile care au fost

avute în vedere la luarea măsurii se mențin și impun în continuare privarea de

libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a formulat recurs inculpatul C.B.N. solicitând judecarea sa în

libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea

măsurii preventive.

Examinând hotărârea atacată,

sub toate aspectele, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată

în cauză fiind legală și temeinică.

Din actele și lucrările

dosarului se reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare

de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C.

pen., raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2

1

) lit.

c) și alin. (3) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., reținându-se, în esență,

că în data de 29 noiembrie 2008, după ce a pătruns, fără drept, în locuința

victimei H.G., a exercitat violențe asupra acesteia, în scopul de a-l deposeda

de bani, bani pe care nu i-a găsit. Leziunile produse victimei au condus la

decesul acesteia.

Prin sentința penală nr. 90

din 18 iunie 2009, Tribunalul Călărași l-a condamnat pe inculpat la pedepse de

10 ani închisoare și, respectiv, 2 ani închisoare.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel inculpatul C.B.N., fază procesuală în care, după cum s-a

menționat, Curtea de Apel București a menținut starea de arest, constatând că

măsura este legală și temeinică, în temeiul art. 300

2

C. proc. pen.,

cu referire la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Potrivit acestor dispoziții

legale, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60

zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că

temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de

libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate,

instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de drept

în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, la data de 11

decembrie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen.

În mod corect, a reținut

instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care

au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.

Înalta Curte apreciază că

aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator

stabilit de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului,

pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru

ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru

societatea civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor, din

modalitatea în care s-a reținut că ar fi fost comise, precum și din datele care

caracterizează persoana inculpatului (condamnat anterior pentru săvârșirea unor

infracțiuni contra patrimoniului).

Nu în ultimul rând, se

constată că în cauză există probe de natură să contureze presupunerea

participării recurentului la săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat

și, ulterior, condamnat în primă instanță.

Împrejurarea că în cauză a

fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu

aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății

persoanei încadrându-se în prevederile legale.

În consecință, în raport de

pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de inculpat, Înalta

Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia,

motiv pentru care, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.B.N. împotriva încheierii din 12 august 2009

Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de

familie, pronunțată în dosarul nr. 215/116/2009 (1896/2009)

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 septembrie 2009.