ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2895/2009

Asupra recursului de față; Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele: Prin încheierea din 12 august 2009, pronunțată în dosarul nr. 215/116/2009, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre alte măsuri, a menținut starea de arest a inculpatului C.B.N., în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., raportat la art. 160 b C. proc. pen. Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că la luarea și menținerea măsurii arestării preventive au fost respectate dispozițiile legale, iar temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii se mențin și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul C.B.N. solicitând judecarea sa în libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive. Examinând hotărârea atacată, sub toate aspectele, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluția pronunțată în cauză fiind legală și temeinică. Din actele și lucrările dosarului se reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b), alin. (2 1 ) lit. c) și alin. (3) C. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., reținându-se, în esență, că în data de 29 noiembrie 2008, după ce a pătruns, fără drept, în locuința victimei H.G., a exercitat violențe asupra acesteia, în scopul de a-l deposeda de bani, bani pe care nu i-a găsit.

Leziunile produse victimei au condus la decesul acesteia. Prin sentința penală nr. 90 din 18 iunie 2009, Tribunalul Călărași l-a condamnat pe inculpat la pedepse de 10 ani închisoare și, respectiv, 2 ani închisoare. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul C.B.N., fază procesuală în care, după cum s-a menționat, Curtea de Apel București a menținut starea de arest, constatând că măsura este legală și temeinică, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen., cu referire la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. Potrivit acestor dispoziții legale, instanța este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune menținerea arestării preventive.

În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, la data de 11 decembrie 2008, l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen. În mod corect, a reținut instanța de apel că și în prezent se mențin temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat. Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe având în vedere regimul sancționator stabilit de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere și insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura și gravitatea faptelor, din modalitatea în care s-a reținut că ar fi fost comise, precum și din datele care caracterizează persoana inculpatului (condamnat anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului).

Nu în ultimul rând, se constată că în cauză există probe de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârșirea faptelor pentru care a fost cercetat și, ulterior, condamnat în primă instanță. Împrejurarea că în cauză a fost pronunțată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, limitarea libertății persoanei încadrându-se în prevederile legale. În consecință, în raport de pericolul social concret al faptelor presupus săvârșite de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.B.N. împotriva încheierii din 12 august 2009 Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 215/116/2009 (1896/2009) Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 septembrie 2009.