ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2367/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2367/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamantul primarul municipiului Slatina a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Comisariatul Județean Olt al G.N.M.,, ca pe cale de ordonanță președințială să se încuviințeze depozitarea în continuare a deșeurilor menajere în depozitul de deșeuri menajere al municipiului Slatina, arătând că prin Dispoziția nr. 96 din 15 ianuarie 2008 emisă de autoritatea pârâtă s-a dispus sistarea activității de depozitare. Prin sentința civilă nr. 2369 din 4 aprilie 2008 a Judecătoriei Slatina a fost admisă cererea reclamantului și s-a încuviințat depozitarea deșeurilor menajere în depozitul mun.
Slatina, până la soluționarea pe fond a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. 2853/311/2008, având ca obiect „obligația de a face". Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta G.N.M. - Comisariatul Județean Olt, recursul fiind înregistrat inițial la secția civilă a Tribunalului Olt, care prin încheierea din 12 mai 2008 l-a scos de pe rol și l-a înaintat secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Olt, spre competentă soluționare. La termenul din 12 iunie 2008 intimatul-reclamant primarul municipiului Slatina a invocat excepția de nelegalitate a anexei 5 -„Calendarul de sistare/încetare a activității sau conformare pentru depozitele de deșeuri existente tabelul 5.1., rândul 4" din H.G.
nr. 349/2005 solicitând admiterea excepției de nelegalitate, iar pe cale de consecință să se constate nelegalitatea acestor prevederi în ceea ce privește anul de depozitare, respectiv 2007 pentru depozitul de deșeuri menajere al Mun. Slatina, jud. Olt. Prin încheierea din 19 iunie 2008 Tribunalul Olt a dispus înaintarea cererii privind soluționarea excepției de nelegalitate spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, unde a fost înregistrată sub nr. 1250/54/2008. La termenul din 9 septembrie 2008 instanța din oficiu a dispus introducerea în cauză a Guvernului României în calitate de emitent al actului a cărui nelegalitate se invocă. Prin întâmpinarea formulată pârâtul Guvernul României a invocat excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, arătând că această excepție nu poate fi ridicată decât în ceea ce privește actele administrative unilaterale cu caracter individual.
Prin sentința nr. 303 din 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate ca neîntemeiată și a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamantul Primarul Municipiului Slatina. Pentru a hotărî astfel instanța de fond a constatat că excepția inadmisibilității nu este întemeiată în raport de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, care nu face nici o distincție între actele administrative unilaterale cu caracter individual și cele cu caracter normativ, astfel cum este și hotărârea de guvern atacată. A reținut prima instanță că, în același sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție - secția contencios administrativ și fiscal prin mai multe decizii succesive.
Pe fondul excepției de nelegalitate, Curtea de Apel Craiova a reținut că reclamantul a motivat cererea sa pe aspectul că sunt nelegale data și anul de sistare a activității de depozitare a deșeurilor prevăzute pentru municipiului Slatina, fără a indica vreun text de lege care să fi fost încălcat prin emiterea hotărârii de guvern menționate În acest context, prima instanță a constatat că, deși reclamantului i s-a pus în vedere să precizeze textele de lege în raport de care este invocată nelegalitatea actului administrativ normativ, acesta nu s-a conformat, astfel încât, instanța nu a putut proceda la analizarea și cenzurarea legalității H.G. nr. 349/2005, nefiind respectate dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, de către reclamant.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul primarul municipiului Slatina, reprezentant legal al municipiului Slatina, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica vreunul din motivele de casare sau modificare a sentinței prevăzute de art. 304 C. proc. civ., susținând în esență prin motivele de recurs formulate ca dispozitivul sentinței recurate este incomplet deoarece nu este precizat modul de soluționare, fie prin admiterea excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, fie prin respingerea acesteia ca neîntemeiată. În ceea ce privește motivarea instanței sub aspectele de netemeinicie și nelegalitate, recurentul-reclamant susține că aceasta este eronată, excepția de nelegalitate vizând de fapt anul de sistare depozitare pentru depozitul de deșeuri menajere al municipiului Slatina, județul Olt, anul 2007, motivat de faptul că prin calendarul stabilit de H.G.
nr. 349/2005 nu se putea prevede exact data la care depozitul trebuia să fie închis, având în vedere faptul că data închiderii a fost stabilită cu mai mult de doi ani înainte, iar depozitul actual, cel menționat în Tabelul 5.1 din Anexa 5 din H.G. nr. 349/2005 și în prezent mai permite depozitarea de deșeuri menajere. Referitor la aspectul că nu a precizat actul administrativ care a fost încălcat prin această hotărâre de guvern, recurentul – reclamant precizează că prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu îi impune această obligație, în continuare precizând și efectele generate de aplicarea dispozițiilor a căror nelegalitate a solicitat a se constata. Intimatul - pârât Guvernul României a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
G.N.M. – Comisariatul General a depus concluzii scrise la dosar, solicitând deasemeni respingerea recursului formulat de primarul municipiului Slatina, ca nefondat. Recursul este nefondat și urmează a fi astfel respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Într-adevăr potrivit art. 4 alin. 1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 „Legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”. Textul de lege, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, nu face nici o distincție între actele administrative unilaterale cu caracter individual și cele cu caracter normativ, așa cum este și hotărârea de guvern atacată, excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de intimatul-pârât Guvernul României fiind soluționată corect prin respingerea acesteia de către instanța de fond.
Deci primul motiv de recurs formulat este neîntemeiat pentru că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției de inadmisibilitate a excepției de nelegalitate, examinând în conformitate cu dispozițiile art. 137 Cod procedură civilă, cu prioritate această excepție. Potrivit acelorași prevederi legale, ce au fost citate mai sus, verificarea legalității unui act administrativ presupune cenzurarea actului respectiv prin raportare la dispozițiile legii. În cauză însă, în susținerea excepției de nelegalitate invocată – „data și anul de sistare a activității de depozitare a deșeurilor, prevăzute pentru municipiul Slatina, conform Tabelului 5.1. Anexa 5 la Hotărârea de Guvern nr. 349/2005”, recurentul-reclamant nu invocă vreun act normativ în raport de care contravin dispozițiile supuse controlului pe calea excepției de nelegalitate și care să dea astfel și posibilitatea instanței de judecată să verifice legalitatea actului administrativ contestat.
Dimpotrivă recurentul - reclamant raportează nelegalitatea actului administrativ atacat la o situație de fapt, susținând (chiar și prin motivele de recurs formulate) că aplicarea dispozițiilor a căror nelegalitate a solicitat-o ar avea ca efect blocarea activității de salubrizare la nivelul întregului municipiu, cu consecințe negative asupra stării de sănătate a populației, care în cele din urmă ar trebui să plătească și un preț mai ridicat pentru gunoi. Prin urmare, constatând că nu au fost respectate prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond în mod corect a respins excepția de nelegalitate ca neîntemeiată.
Cel de-al treilea aspect învederat de recurentul-pârât prin motivele de recurs, referitor la lipsa calității procesuale pasive a intimatului - pârât Comisariatul Județean Olt al Gărzii Naționale de Mediu, acesta a fost soluționat de Înalta Curte, anterior punerii concluziilor pe fond, în sensul că s-a stabilit că prin prezentarea apărătorului Gărzii Naționale de Mediu, autoritate care poate reprezenta și unitățile constituite la nivel local, s-a acoperit procedura de citare cu intimatul - pârât Comisariatul Regional Vâlcea care de fapt a preluat activitatea precum și calitatea procesuală de la Comisariatul Județean Olt. Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 C. proc.
civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Primarul municipiului Slatina menținând astfel sentința instanței de fond ca temeinică. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de primarul municipiului Slatina, împotriva sentinței nr. 303 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.