ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3480/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani secția civilă, sub nr.

1368/40/2008, reclamantul B.M. a solicitat obligarea S.R.I. și a Casei de

Pensii din cadrul S.R.I. la recalcularea drepturilor de pensie, și a invocat

excepția de nelegalitate a Ordinului M.P. nr. 1277 din 01 decembrie 1994.

Investită,

prin încheierea din 12 noiembrie 2008 a

Tribunalului

Botoșani, cu soluționarea excepției de nelegalitate

invocată de

reclamant, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 28 din 13 februarie 2009 a

respins atât excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate invocată de

pârâtul Serviciul Român de Informații - U.M. 0472 București, cât și excepția de

nelegalitate a Ordinului Serviciului Român de Informații nr. M.P. nr. 1277 din 01

februarie1994, invocată de reclamantul B.C.M.

Pentru a

hotărî astfel, instanța a reținut în esență, următoarele.

In ceea ce

privește excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate, instanța a constatat că actul atacat nu are caracterul

unui

act de comandament militar, astfel cum a susținut, în apărarea sa, prin

întâmpinare, pârâtul Serviciul Român de Informații - U.M. 0472 București,

instanța constatând în acest sens, că ordinul nr. M.P. nr. 1277 din 01

februarie1994, nu îndeplinește

condițiile

impuse expres de textul art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea

nr. 554/2004,

fiind așadar un simplu act administrativ unilateral, cu caracter individual, ce

poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ.

In ceea ce

privește fondul cauzei, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 4

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, o condiție a admisibilității excepției de

nelegalitate a actului administrativ este cea privind existența unei legături

între respectivul act și dezlegarea fondului litigiului. A reținut însă

instanța, că ordinul de punere la dispoziție

atacat cu excepția de

nelegalitate, nu este un act principal iar decizia

de pensionare a cărei anulare a fost cerută pe fondul litigiului, nu este un

act accesoriu subsecvent acestuia, a cărui existență să depindă de cea a

actului principal. Pe de altă parte, a argumentat în continuare instanța, după

eliberarea sa din funcția de conducere și punerea la dispoziție prin ordinul a

cărui nelegalitate se

solicită a fi

constatată, reclamantul a mai desfășurat activitate în

această poziție

timp de 3 luni, astfel încât nu poate fi acceptată susținerea acestuia că nu ar

fi avut cunoștință de acest ordin și nu l-a putut contesta potrivit dispozițiilor

art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Î

n fine, instanța a reținut că ordinul de punere

la dispoziție

M.P. nr. 1277 din 01 decembrie 1994 este un act emis

legal, în temeiul art.

30 din Statutul Corpului

Ofițerilor, urmare a cererii

r

eclamantului

de pensionare și evident a reorganizării activității

biroului în care reclamantul își desfășura

activitatea.

Prin cererea

înregistrată la data de 25 februarie 2009, reclamantul B.M. a solicitat Curții

de Apel Suceava

îndreptarea și lămurirea

dispozitivului acestei sentințe.

Prin sentința

civilă nr. 57 din 13 martie 2009, Curtea de

Apel

Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal,

constatând că aspectele arătate de reclamant nu privesc nicidecum dispozitivul

sentinței, ci se constituie de fapt în nemulțumiri, critici față de hotărârea

instanței în întregul ei, aspecte ce țin așadar de competența instanței de

recurs - a respins cererea reclamantului ca nefondată.

Reclamantul B.C.M. a declarat recurs împotriva

sentinței nr. 28 din 13 februarie

2009 a Curții de Apel Suceava,

secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie. Ulterior,

reclamantul

a declarat recurs și împotriva sentinței civile nr. 57

din 13 martie

2009 a aceleași instanțe.

Mai înainte

însă de a examina motivele de recurs, Curtea

constată

că recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 28 din

13 februarie

2009 este tardiv.

Potrivit

dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr.

554/2004,

termenul de exercitare a recursului împotriva soluției

instanței de

contencios administrativ asupra excepției de nelegalitate este de 5 zile de la

comunicarea acestei soluții.

Termenul de 5 zile

stabilit prin textul legal menționat se

calculează

potrivit dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 101

alin. (1) C. proc. civ., care arată că

"termenele

se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici

ziua în care a început, nici ziua în care s-a sfârșit termenul".

Din actele dosarului

rezultă că hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 13 februarie 2009,

fiindu-i comunicată reclamantului la data de 19 februarie 2009 (fila 41 din

dosarul de fond) iar recursul a fost declarat la data de 27 martie 2009 (astfel

cum rezultă din data inserată în ștampila poștei aplicată pe plicul aflat la

fila 4 din dosarul de recurs).

Calculând termenul de

5 zile prevăzut de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit regulilor stabilite

prin dispozițiile art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ., pe zile libere,

rezultă că intervalul de timp în care reclamantul avea dreptul să declare

recurs împotriva sentinței nr. 28 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, era cuprins

între 20 februarie 2009 și 26 februarie 2009, inclusiv.

Cum data de 26

februarie 2009 a fost depășită de reclamant, rezultă că recursul a fost

declarat peste termenul legal prevăzut pentru exercitarea sa.

In aceste condiții,

fată de cele arătate, Înalta Curte constată că recursul declarat împotriva

sentinței nr. 28 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, este tardiv formulat, astfel încât, în

temeiul dispozițiilor art. 103 alin. (1) ale art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

îl va respinge ca atare.

In

ceea ce privește recursul declarat împotriva sentinței nr.

57 din 13 martie 2009, pronunțată de Curtea

de Apel Suceava în același dosar, Înalta Curte constată că acesta este

nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit

dispozițiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu

privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum

și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din

oficiu sau la cerere iar potrivit dispozițiilor art. 281

1

alin. (1)

din același cod, în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la

înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta

cuprinde dispoziții

potrivnice, părțile pot

cere instanței care a pronunțat hotărârea

să lămurească dispozitivul sau

să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin procedura astfel

reglementată nu se poate dispune

decât

pentru situațiile strict reglementate de textul de lege și, în

nici un

caz, nu poate duce la schimbarea rezolvării problemei de drept sau a părților

în contradictoriu cu care au fost pronunțate

Mai mult, cererea de

îndreptare a erorii materiale sau de lămurire a dispozitivului unei hotărâri

judecătorești trebuie să privească în mod exclusiv erori sau omisiuni existente

exclusiv în dispozitivul hotărârii sau să privească clarificarea sau

interpretarea a măsurilor dispuse de instanță strict prin dispozitivul

hotărârii respective.

Or, astfel cum în mod

corect a reținut și instanța de fond, în cauză, aspectele invocate în cererea

sa de reclamant, nu priveau nicidecum dispozitivul sentinței, și nu se refereau

la „neclarități sau dispoziții potrivnice" sau la erori materiale

strecurate în conținutul acestuia, ci priveau aspecte legate de conținutul sentinței,

care însă puteau fi analizate asupra corectitudinii, legalității sau

temeiniciei doar de către instanța

de

recurs, și în nici un caz de către instanța fondului.

Astfel fiind,

recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe este în mod vădit

nefondat, motiv pentru care urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de B.M. împotriva

sentinței nr. 28 din 13 februarie 2009 a Curții de

Apel Suceava,

secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat iar recursul

împotriva sentinței civile nr. 57 din

13

martie 2009 a aceleiași instanțe, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 iunie 2009.