ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 991/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 991/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra

recursului de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 1335/PI din data de 09 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția

comercială și contencios administrativ, în dosarul nr. 6430/30/2006, s-a admis

acțiunea formulată și precizată de reclamanta recurenta SC M. SPA și, în

consecință, s-a dispus obligarea intimatei la plată către reclamantă a sumei de

78.800 Euro în echivalent bănesc la data plății efective, cu titlu de

daune-interese, și 5.881,48 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei hotărâri intimata a declarat apel.

Prin decizia

civilă nr. 60 din 01 aprilie2008 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială, în dosarul nr. 6430/30/2006, a fost admis apelul formulat de

către intimată și în consecință s-a dispus schimbarea în tot a sentinței civile

nr. 1355/PI din 09 octombrie 2007 pronunțată de către Tribunalul Timiș, în

sensul că a fost respinsă acțiunea formulată de către reclamanta SC M. SPA

Italia împotriva intimatei, dispunându-se și întoarcerea executării silite

efectuată de către reclamantă împotriva intimatei în dosarul execuțional nr. 555/EX/2007

al Biroului Executorului Judecătoresc D.D. din Timișoara.

Pentru a proceda

astfel, instanța de apel a reținut că situația de fapt pe care și-a întemeiat

hotărârea prima instanță nu corespundea probatoriului administrat în cauză.

Astfel, din

reaprecierea probelor administrate în fața instanței de fond, Curtea de Apel

Timișoara a decelat faptul că era exclusă perfectarea unor raporturi

contractuale "în forma simplificată" între părți, întrucât în însuși

conținutul ofertei pretins acceptate pe care se întemeiază acțiunea

introductivă se făcea  vorbire despre plata avansului "la încheierea

contractului", ceea ce presupune ca acordul de voință al părților se

impunea a fi exprimat în viitor, ulterior negocierilor precontractuale din care

făcea  parte respectiva ofertă.

Împotriva

deciziei civile nr. 60 din 01 aprilie2008 pronunțată de către Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, a declarat recurs reclamanta SC M. SPA,

solicitând, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare Curții de Apel Timișoara, iar în subsidiar, modificarea deciziei

recurate în sensul respingerii apelului formulat de către intimată și

menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1335/PI din 09 octombrie

2007 a Tribunalului Timiș, invocând prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. cu referire la greșita aplicare a art. 969 și art. 1073 C. civ. și art. 36

C. com.

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul

pentru următoarele considerente:

susține că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se

sprijină.

Susținerea

recurentei este nefondată.

Prin decizia

recurată, instanța de apel a procedat la rejudecarea fondului pricinii, pe baza

probelor administrate în cauză, motivându-și hotărârea în conformitate cu

exigențele legii de procedură civilă române și ale Convenției europene pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Astfel, instanța

de apel a reapreciat probele administrate în fața instanței de fond și a

decelat următoarele argumente principale pe care și-a fundamentat decizia:

- era exclusă

perfectarea unor raporturi contractuale "în formă simplificată" între

părți întrucât, în însuși conținutul ofertei pretins acceptate pe care se

întemeiază acțiunea introductivă, se precizează că plata avansului de 25% din

preț se va efectua "la încheierea contractului", ceea ce presupune că

acordul părților se impunea a fi exprimat în aceasta formă, ulterior negocierilor

pre-contractuale;

- faptul că

recurentei i s-a predat un cec "ca garanție pentru contractul de furnizare

a instalației de măcelărie", cu precizarea că urma sa fie restituit

"la actul de stipulare și perfecționare a contractului de furnizare",

nu poate fi interpretat ca o confirmare a încheierii contractului, ci,

dimpotrivă, ca un fapt juridic pre-contractual, săvârșit de un terț în raport

cu părțile litigiului;

- recurenta a

participat, ulterior pretinsei acceptări a ofertei, la o procedura de selecție

a ofertelor având același obiect cu oferta pretins acceptată, ceea ce denotă în

realitate că recurenta a considerat oferta sa ca nefiind acceptată, întrucât i

se interzicea proiectantului instalației, de către regulamentul de desfășurare

a procedurii de selecție, participarea la selecție în calitate de furnizor.

Aceste argumente

ale instanței de apel se fundamentează atât pe probele administrate atât în

fața primei instanțe, cât și pe cele administrate în fața sa, hotărârea fiind

motivată prin raportare la apărările pe care instanța le-a considerat ca fiind

determinante pentru fondul pricinii.

Într-adevăr, după

cum chiar recurenta arată, instanța nu trebuia să răspundă tuturor argumentelor

invocate de către părți, ci doar argumentelor decisive pentru soluționarea

fondului pricinii, ceea ce instanța de apel a făcut.

Astfel, instanța

a analizat în motivarea hotărârii următoarele chestiuni determinante: problema

forței actului juridic unilateral constând în oferta recurentei, problema

efectelor menționării în ofertă a clauzei de plată a avansului la momentul

încheierii contractului, problema efectelor faptului juridic al predării de

către un asociat al intimatei a unui cec în garanție către recurentă, problema

efectelor stipulării obligației recurentei de a restitui cecul la data

perfectării contractului; problema neincheierii contractului de către părți

subsecvent negocierilor pre­contractuale, problema consecințelor participării

recurentei în calitate de ofertant la procedura de licitație organizată de

intimată subsecvent pretinsei încheieri a contractului.

Modul în care

instanța de apel a înțeles să soluționeze aceste probleme determinante nu poate

fi criticat prin invocarea pretinsei nemotivări (în sensul dorit de recurentă)

a hotărârii judecătorești.

Dimpotrivă,

pretinsa omisiune a instanței de a se pronunța cu privire la corespondența

electronică pretins purtată între părți nu poate fi considerată ca fiind

determinantă asupra soluționării cauzei, cât timp această corespondență nu este

adresată intimatei, ci unei terțe societăți comerciale, SC E. SRL, care nu are

nicio legătură cu intimata.

În aceste

condiții, sunt nefondate susținerile reclamantei recurente în sensul că decizia

recurată nu ar fi fost motivată de către instanța de apel, aceasta apreciind în

mod corect și motivat situația de fapt pe baza probelor administrate în cauză.

pretinde că decizia instanței de apel s-ar fi pronunțat cu încalcarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 969 C. civ. (privind forța obligatorie a

contractului), art. 1073 și urm. C. civ. (privind dreptul creditorului de a

dobândi executarea întocmai a obligației), respectiv art. 36 C. com. (privind

perfectarea contractului pentru care ofertantul a cerut executarea imediată).

Susținerile

recurentei sunt nefondate.

In motivarea

pretențiilor sale formulate în fața primei instanțe, recurenta a aratat faptul

că, în urma ofertei adresata intimatei la data de 14 mai 2005 și pretins

acceptată de intimată, ar fi procedat la proiectarea unei linii tehnologice

pentru realizarea proiectului de investiții. De asemenea, a susținut faptul că

între părți ar fi intervenit o promisiune de contract și, ca atare, prin faptul

neconcretizării acesteia, ar fi înregistrat prejudicii constând în ore de muncă

prestate de asistenți tehnici, specialiști și alți angajați.

Aceleași

susțineri au fost reiterate pe calea recursului.

Recurenta încerca

să denatureze natura juridică și obiectul ofertei sale, care nu constituia o

ofertă de proiectare (prestări de servicii), ci una de furnizare de utilaje

(vânzare-cumpărare).

Într-adevăr,

întreg conținutul ofertei recurentei din data de 14 mai 2005 (p. 1-8) se referă

nu la realizarea unei activități de proiectare, ci la livrarea unor echipamente

și instalații, în calitate de furnizor.

Mai mult, oferta

recurentei precizează, în final (p. 8) că aceasta va pune la dispoziția

intimatei documentațiile tehnice ale utilajelor din ofertă în scopul examinării

de către intimată a valorilor ofertate.

Per a contrario

, în relația cu

intimata nu se punea de plano problema proiectării.

În aceste

condiții, se impune a fi reținut că recurenta solicită repararea prejudiciului

cauzat prin orele de muncă aferente realizării unei activități de proiectare,

invocând în sprijinul pretențiilor sale pretinsa acceptare a unei oferte în

care figurează în calitate de furnizor de echipamente.

Cum între ceea

ce se găsește stipulat în cuprinsul ofertei presupus acceptate și ceea ce

pretinde recurenta că ar fi executat există deosebiri fundamentale în ceea ce

privește obiectul prestației, recurenta nu poate pretinde obligarea intimatei

la plata contravalorii lucrărilor de proiectare, în condițiile în care obiectul

ofertei sale era livrarea de utilaje.

Cu privire la

statutul juridic și efectele ofertei recurentei prin raportare la etapele

proiectului Sapard derulat de către intimată, Înalta Curte va reține că starea

de fapt rezultând din probele administrate în cauză contrazice flagrant

susținerile recurentei privind acceptarea de către intimată a ofertei sale de

proiectare.

Orice susținere

a recurentei privind contractarea și prestarea unor servicii de proiectare în

beneficiul intimatei se impune a fi înlaturată.

In cauză nu s-a

încheiat un contract între părți, astfel că nu se pune problema aplicării

dispozitiilor art. 969 C. civ. privind forța obligatorie a contractului, și nu

există nici un alt izvor al unei obligații al intimatei, pentru a se pune

problema aplicării dispozițiilor art. 1073 și urm. C. civ. privind dreptul

creditorului de a dobândi executarea întocmai a obligației.

Totodată,

prevederile art. 36 C. com., invocate de recurentă, nu au nici un fel de

aplicabilitate în cauză, întrucât se referă la situația (diametral opusă) în

care ofertantul cere executarea imediată a contractului și o acceptare

prealabilă nu este cerută și nici necesară după natura contractului, situație

în care contractul este considerat încheiat de îndată ce partea cealaltă a

întreprins executarea ofertei. Or, în speță ofertantul este chiar recurenta,

iar "partea cealaltă" este intimata, care nu a întreprins nicidecum

executarea ofertei, ci dimpotrivă, a refuzat acest lucru.

In realitate, ca

urmare a Hotărârii Adunării Generale a Asociaților SC I. SRL nr. 1 din 21

noiembrie 2003, intimata a hotărât construirea unui abator pentru ovine la

"Ferma G.". In vederea realizării fazei de proiectare a investiției,

intimata a emis invitații de participare la ofertare (cereri de oferta

financiară) unor societăți comerciale de profil, detaliind prestația necesară

pentru întocmirea Studiului de fezabilitate pentru abator ovine, localitatea

Giulvăz, judetul Timiș, stabilindu-se termenul-limită de depunere a ofertelor

ca fiind data de 02 decembrie 2003.

Ca răspuns la

cererea intimatei, au fost înregistrate 3 oferte financiare aferente fazei de

proiectare a investiției, din partea SC B.E. SRL Timișoara, SC D.C. SRL

București și SC M.I.T. SRL.

Ca urmare a

procedurii de evaluare desfășurate în data de 12 decembrie 2003, în urma

aprecierii prețului din ofertă, a condițiilor de calitate, termenelor de

predare și a valabilității ofertei, a fost desemnată câștigătoare oferta SC

B.E. SRL, așa cum rezultă din Raportul de evaluare nr. 8 din 12 decembrie 2003.

În urma

adjudecării ofertei SC B.E. SRL, s-a încheiat cu aceasta, la data de 05

ianuarie 2004, "Contractul de asistenții în vederea realizării

instalațiilor pentru industria alimentării", înregistrat sub nr. 01 din 05

ianuarie 2004, având ca obiect realizarea proiectelor tehnice necesare

investiției, respectiv planul fluxului de abatorizare, tabel de consumuri

electrice, tabel de consumuri de apă, planul încăperilor, detalii privind modul

de funcționare a abatorului, lista utilajelor necesare, precum și estimarea

costului investiției în ceea ce privește linia de abatorizare, izolare cu

panouri sandwich și instalația frigorifică.

În ceea ce privește

corespondența electronică depusă de către recurentă la dosarul cauzei, aceasta

nu este adresată intimatei, ci unei societăți comerciale terțe, SC E. SRL, care

nu are nicio legătură cu intimata.

În sinteză,

având în vedere cele arătate mai sus, nu se poate susține faptul că între

recurentă și intimată ar fi intervenit un contract, în sensul unei oferte

urmată de acceptare pură și simplă, și nici că ar exista un alt izvor al

pretențiilor recurentei, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ. se

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.S.P.A. Italia

împotriva deciziei nr. 60 din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția

comercială.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE

LEGII

D E C

I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta M.S.P.A. Italia împotriva deciziei

nr. 60 din 1 aprilie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 25 martie 2009.