ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1336/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1336/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

L

a data de 18 decembrie 2007 reclamantul Spitalul Municipal de Urgență

Caransebeș a chemat-o în judecată pe SC C. SA Reșița pentru ca instanța prin

hotărârea pe care o va pronunța să constate nulitatea absolută parțială a

contractului de execuție lucrări încheiat între cele două părți și înregistrat

cu nr. 8 din 24 noiembrie 2007, în ceea ce privește prețul și să oblige pârâta

la finalizarea lucrării „Reparație capitală (R.K.) a instalațiilor sanitare -

apă-canal și a instalațiilor de apă caldă", deoarece nu a fost realizată

reabilitarea subsolului.

Reclamantul a arătat în cererea

sa că Ministerul Sănătății a aprobat în cadrul fondurilor alocate de la bugetul

local pe anul 2006 suma de 343 mii lei pentru reparații capitale instalații

sanitare și hidranți la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș. Pentru

realizarea lucrării s-a organizat o licitație care a fost câștigată de SC C. SA

Reșița care a oferit prețul cel mai mic respectiv 342,95 mii lei și că, urmare

acestei licitații s-a încheiat contractul 8/2006 în care nu s-a ținut cont de

suma alocată de la buget, convenindu-se asupra prețului de 342,95 mii lei plus

65.167 lei TVA.

Spitalul Municipal de Urgență

Caransebeș a achitat în cursul anului 2006 întreaga lucrare, precizând că suma

s-a plătit cu ordinul de plată 1615 din 30 noiembrie 2006 în valoare de

171.492,50 lei și ordinul de plată 1869 din 22 decembrie 21006 în valoare de

171.507,50 lei.

A mai

arătat că analizând contractul nr. 8/2006, caietul de sarcini

și documentația privind licitația a hotărât

să solicite în instanță constatarea nulității absolute a contractului în ceea

ce privește prețul lucrării, deoarece au fost încălcate prevederile Legii nr.

500/2002 privind finanțele publice și obligarea pârâtei să termine lucrările

privind reabilitarea subsolului spitalului cu mențiunea că nu este de acord să

fie restituită contravaloarea lucrărilor neexecutate deoarece finanțarea a fost

aferentă anului 2006 și nu mai poate fi folosită în prezent.

Concilierea directă organizată

în contradictoriu cu pârâta nu a avut ca rezultat înțelegerea amiabilă a

părților.

In drept și-a întemeiat cererea

pe dispozițiile art. 500/2002 și art. 1073 și urm. C. civ.

Judecătoria Caransebeș reținând

că valoarea contractului în litigiu comercial dedus judecății este de 408.152

lei și constatând că cererile în materie comercială al cărui obiect are o

valoare mai mare de peste 1 miliard sunt de competența tribunalului, a admis

excepția de necompetență materială a instanței, declinând competența de

soluționare a cererii formulate în favoarea Tribunalului Caras-Severin, așa cum

rezultă din sentința civilă nr.14 din 15 ianuarie 2008.

Prin sentința comercială nr.341

din 17 martie 2008 Tribunalul

Caraș-Severin, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea.

Pentru a pronunța această

hotărâre tribunalul a reținut că în cauză nu există nicio dovadă din care să

rezulte că pârâta a nesocotit dispozițiile legale, iar contractul este valabil

încheiat, fiind un act juridic care îndeplinește toate condițiile de

validitate, că la încheierea și semnarea contractului s-a format acordul de

voință al părților, că prețul, ca element esențial al contractului a fost

stabilit de comun acord, prin voința comună a părților semnatare, iar pârâta a

executat lucrările care au fost recepționate de reclamant, astfel că

dispozițiile art. 1073 și urm. C. civ. nu sunt aplicabile în speță. De asemenea

tribunalul a reținut culpa reclamantului în executarea contractului întrucât nu

a organizat frontul de lucru pentru reabilitarea subsolului, nepunând la dispoziția

executantului amplasamentul liber de orice sarcini conform obligației pe care

și-a asumat-o prin art. 5 alin. (1) pct. 1 lit. a) din contract.

Pentru aceleași motive, Curtea

de Apel Timișoara, secția

comercială prin

decizia civilă nr. 174 din 30 septembrie 2008 a respins

apelul declarat

de reclamantul Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș împotriva sentinței mai

sus menționate.

În contra deciziei pronunțată în

apel reclamantul a declarat recurs solicitând modificarea deciziei atacate,

admiterea apelului, schimbarea sentinței instanței de fond în sensul admiterii

acțiunii și constatării nulității absolute parțiale a contractului de lucrări

nr. 8/2006 precum și obligarea pârâtei la finalizarea lucrării așa cum s-a

obligat în contract.

Recursul a

fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Un prin

motiv pentru care a solicitat modificarea deciziei atacate

se referă la încălcarea dispozițiilor

imperative ale Legii 500/2002 privind finanțele publice, respectiv art. 14,

art. 21 și art. 22, care în opinia recurentului ocrotesc un interes general și

potrivit cărora sumele

aprobate prin buget

reprezintă limite maxime ce nu pot fi depășite iar

angajarea

cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita

creditelor bugetare aprobate, nerespectarea acestor prevederi

constituind o încălcare gravă a disciplinei financiare, prețul

contractului nefiind stabilit de comun acord ci

urmare a licitației.

Un al

doilea motiv privește cel de-al doilea capăt de cerere și se referă la faptul că

pârâta trebuia să repare și instalația de canalizare de

la subsolul spitalului conform pct. 3-5 din caietul

de sarcini, lucrare care nu a fost executată în întregime situație recunoscută

chiar de către pârâtă, care i-a propus să-i returneze sumele cuvenite pentru

lucrările neexecutate lucru inacceptabil deoarece

sumele se returnează

la bugetul de stat, menționând că nu a avut nicio

culpă în nerealizarea în întregime a contractului, frontul de lucru la care

face referire instanța în considerentele deciziei atacate neavând corespondent

în contract.

Recursul este nefondat.

Art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

reglementează posibilitatea modificării hotărârii atacate, când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Motivele de recurs invocate în

temeiul acestui articol nu pot fi reținute pentru următoarele considerente:

Recurentul reclamant a cerut

prin acțiunea introductivă să se constate nulitatea absolută parțială a

contractului de execuție nr. 8 din 24 noiembrie 2006 încheiat între Spitalul

Municipal de Urgență Caransebeș și SC C. SA Reșița, motivând că au fost

încălcate

dispozițiile imperative ale Legii

nr. 500/2002 privind finanțele publice în

ceea ce privește prețul

lucrării care a fost stabilit prin licitație; a mai solicitat să fie obligată

pârâta să termine lucrările privind subsolul spitalului.

Ambele capete de cerere au fost

analizate corect atât de instanța de fond cât și de instanța de apel care,

reținând că actul juridic încheiat între părți îndeplinește toate condițiile de

validitate,

încheierea și semnarea

contractului având la bază acordul de voință al

părților, au constatat

că în cauză nu operează nulitatea absolută și că

reabilitarea subsolului nu s-a făcut din cauza nerespectării

obligațiilor contractuale de către însuși reclamantul, din culpa acestuia.

Art. 948 C. civ. stabilește

condițiile esențiale pentru validitatea actului juridic, respectiv capacitatea

de a contracta,

consimțământ valabil,

obiect determinat, cauză licită.

Sancțiunea care

lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru

încheierea sa valabilă este nulitatea.

Nulitatea absolută

sancționează nerespectarea, la încheierea actului juridic a unei norme care

ocrotește un interes general obștesc.

In cauză, reclamantul a invocat

nulitatea absolută parțială a

contractului,

referitoare la preț, având în vedere prevederile art. 14, art. 21 și art.

22

din Legea finanțelor publice.

Dispozițiile

mai sus menționate reglementează cheltuirea banilor

din bugetele instituțiilor statului, sarcinile pe

care le au ordonatorii care utilizează creditele potrivit prevederilor din

bugetele aprobate precum și responsabilitățile acestora pentru angajarea

cheltuielilor peste limitele creditelor bugetare repartizate și aprobate.

în speță, aceste dispoziții nu

reclamă un interes general obștesc și, față de împrejurarea că nu orice

nerespectare a actelor normative atrage nulitatea absolută precum și faptul că

actului juridic invocat respectiv contractul nr. 8/2006 nu-i lipsește niciun

element esențial pentru valabilitatea sa, în mod corect cererea a fost

respinsă, neputând fi reținută nulitatea absolută parțială a acestui act

juridic.

Contractul nr. 8/2006 a fost

încheiat cu manifestarea de voință exprimată de cele două părți în condițiile

de validitate cerute de art. 948 C. civ., din înscrisurile aflate la dosar

neexistând nicio dovadă care să demonstreze încălcarea vreuneia dintre

condițiile esențiale de validitate cerute de acesta.

De reținut este faptul că

încălcarea normelor în temeiul cărora recurentul a cerut să se constate

nulitatea absolută parțială a contractului, respectiv art. 14 alin. (1) și (2),

art. 21 și art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, este

sancționată de chiar această lege în Cap. V art.71, art. 72, potrivit cărora,

nerespectarea acestor dispoziții constituie contravenții și se sancționează

conform O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Potrivit dispozițiilor art. 304

pct.7 C. proc. civ.

hotărârea atacată se

poate modifica când nu cuprinde motivele pe care

se sprijină sau

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Analizând motivele de recurs în

contextul cerut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., raportat la decizia instanței

de apel, se poate constata că instanța a analizat în întregime apelul declarat

de reclamant reținând că prin art. 1 alin. (2) din contractul de execuție al

lucrării s-a stabilit de comun acord prețul, că legea părților o reprezintă contractul

8/2006, astfel că sunt eronate susținerile

reclamantului

în sensul că prețul nu poate fi achitat conform contractului deoarece fiind

vorba de o instituție publică, angajarea cheltuielilor ei se face numai în

limitele creditelor bugetare aprobate.

Contractul fiind legal încheiat,

prețul se achită conform prevederilor acestuia.

Corect a reținut instanța de

apel că în conformitate cu dispozițiile art. 5 pct. l din contract,

beneficiarul are obligația de a pune la dispoziția executantului amplasamentul

liber de orice sarcini, că beneficiarul nu i-a pus la dispoziție amplasamentul

așa cum au stabilit părțile prin contract și că actul juridic încheiat între

părți

îndeplinește toate condițiile de

validitate, în cauză neoperând nulitatea

absolută.

Prin urmare se poate constata că

decizia nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.

Art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

prevede posibilitatea modificării deciziei atacate când instanța, interpretând

greșit actul

juridic dedus judecății, a

schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

Invocarea acestui temei de drept

de către recurent în susținerea recursului său, nu poate fi reținută deoarece

realizarea lucrărilor prevăzute de pct. 3.5 din caietul de sarcini este legată

intrinsec de îndeplinirea obligațiilor beneficiarului de a pune la dispoziția

executantului amplasamentul liber de orice sarcini, așa cum prevede art. 5.1

din contractul nr. 8/2006, interpretările recurentului asupra

interpretării expresiilor „liber de orice

sarcini", „lucrări pregătitoare",

„front de lucru", fiind

simple speculații.

Contractul nr. 8/2006

îndeplinește toate condițiile de validitate prevăzute de lege, existând o

corelare între dispozițiile pct. 3.5 din

Caietul

de sarcini și art. 5.1 din contract, astfel că în mod corect a fost

respins

și cel de al doilea capăt de cerere, instanța de apel aplicând și interpretând

corect art. 5.1 din contractul nr. 8/2006 referitor la obligația beneficiarului

de a pune la dispoziția executantului

amplasamentul

liber de orice sarcini. Era obligația beneficiarului de a

urmări

executarea lucrării și a pune la dispoziția executantului amplasamentul în

vedere executării lucrărilor, motivarea recurentului în sensul că nu a fost

anunțat cu privire la obligația de a asigura front de lucru când a început

lucrarea în 2006, ci abia în vara anului 2007, neavând niciun suport legal.

Ca urmare, în conformitate cu

art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul Spitalul Municipal Caransebeș împotriva deciziei nr. 174 din 30

septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 mai 2009.