ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 744/2009

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar constată următoarele: La 20 iunie 2008, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași a fost înregistrată plângerea penală formulată de numitul C.M. împotriva prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, C.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (2) C. pen., și represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen., motivat de faptul că intimatul a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. (2) din O.U.G nr. 195/2002. Prin Rezoluția nr. 245/P/2008 din 20 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, confirmată prin Rezoluția nr. 1065/II/2/2007 din 14 noiembrie 2008 a Prim- Procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4), cu referire la ari.

10 lit. a) C. proc. pen. , neînceperea urmăririi penale față de intimatul C.G. (procuror), pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. , denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (2) C. pen. , și represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen. Soluția a fost dispusă în urma cercetărilor care au demonstrat că magistratul procuror C.G. și-a îndeplinit în mod legal atribuțiile de serviciu cu ocazia emiterii rezoluției prin care a confirmat măsura începerii urmăririi penale, dispusă de polițist față de învinuitul C.M., iar activitatea desfășurată de acesta s-a realizat cu respectarea normelor procedural - legale ce reglementează „ începerea urmăririi penale” (art. 228 C. proc.

pen.). Împotriva sus - menționatelor rezoluții petiționarul s-a adresat instanței de judecată, în baza art. 278 1 C. proc. pen. Curtea de Apel Alba lași, secția penală, prin sentința penală nr. 146 din 11 decembrie 2008, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.M. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în sarcina magistratului procuror C.G. nu poate fi reținută săvârșirea vreunei fapte de natură penală, actul de procedură a cărui dispoziție o contestă petentul a fost emis cu respectarea normelor procedurale incidente (Partea Specială, Titlul I, capitolul IV, secțiunea II C. proc.

pen.), că soluțiile adoptate sunt legale și temeinice și că infracțiunile reclamate de către petent nu există în materialitatea lor; totodată, s-a arătat că actele îndeplinite de procuror sunt consecința activității sale de interpretare a probelor, faptelor și dispozițiilor legale în materie, așa încât adoptarea unor hotărâri sau soluții nu poate atrage, pur și simplu, angajarea răspunderii penale sau disciplinare a procurorului, urmare a plângerii părții nemulțumite, aceasta având la îndemână exercitarea căilor legale de atac. Împotriva sentinței, petiționarul C.M. a declarat, în termen legal, recursul de față. Recursul nu este fondat. Examinând sentința atacată și în raport cu motivarea scrisă depusă la dosar, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că aceasta este temeinică și legală, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimatul C.G.

(procuror), confirmată, cu justificat temei, de prima instanță, fiind întru totul corectă, din moment ce nu au putut fi identificate elemente ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (2) C. pen., și represiune nedreaptă prevăzută de art. 268 C. pen., infracțiuni care să poată fi imputate intimatului. Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția adoptată în cauză nu poate conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa. Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul, stabilit prin lege, al organului judiciar, iar împotriva hotărârilor considerate nelegale și netemeinice dispozițiile legale prevăd posibilitatea exercitării unor căi, ordinare sau extraordinare, de atac.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut că părțile au dreptul să exercite căile de atac, tocmai pentru ca, în cazul unor greșeli, acestea să poată fi îndreptate. Dacă s-ar admite ca împotriva magistraților care au pronunțat sau care au dispus o soluție că se pot face plângeri penale, ar însemna că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. Față de cele expuse, în cauză neconstatându-se motive care să justifice casarea sentinței instanței de fond și, pe cale de consecință, desființarea rezoluției procurorului, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. , va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.M.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul C.M. împotriva sentinței penale nr. 146 din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel lași, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 martie 2009.