ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 744/2009

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

La 20 iunie 2008, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași

a fost înregistrată plângerea penală formulată de numitul C.M. împotriva

prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, C.G., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., denunțare

calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (2) C. pen., și represiune

nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen., motivat

de faptul că

intimatul a dispus

începerea urmăririi penale împotriva sa pentru

infracțiunea prevăzută de

art. 86 alin. (2) din O.U.G nr. 195/2002.

Prin Rezoluția nr. 245/P/2008 din 20 octombrie 2008 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel lași, confirmată prin

Rezoluția

nr. 1065/II/2/2007 din 14 noiembrie 2008 a Prim-

Procurorului Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel lași, s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4), cu

referire la ari. 10 lit. a) C. proc. pen.

,

neînceperea urmăririi penale față de intimatul

C.G. (procuror), pentru

infracțiunile de abuz în

serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

, denunțare

calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (2) C. pen.

, și represiune nedreaptă, prevăzută de art. 268 C. pen.

Soluția a fost dispusă în urma

cercetărilor care au demonstrat

că magistratul procuror C.G. și-a îndeplinit în mod legal

atribuțiile de serviciu cu ocazia emiterii rezoluției prin care a

confirmat

măsura începerii urmăririi penale,

dispusă de polițist față de învinuitul

C.M.,

iar activitatea desfășurată de acesta s-a realizat cu

respectarea

normelor procedural - legale ce reglementează „

începerea urmăririi penale” (art. 228 C. proc. pen.).

Împotriva sus - menționatelor rezoluții

petiționarul s-a adresat

instanței de judecată, în baza

art. 278

1

C. proc. pen.

Curtea de Apel Alba lași, secția penală, prin sentința penală nr. 146

din 11 decembrie 2008, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de

petiționarul C.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că în sarcina

magistratului procuror C.G. nu poate

fi reținută

săvârșirea vreunei fapte de

natură penală, actul de procedură a cărui

dispoziție o contestă petentul a fost emis cu respectarea normelor

procedurale

incidente (Partea Specială, Titlul I, capitolul IV, secțiunea II C. proc.

pen.), că soluțiile adoptate sunt legale și temeinice și că infracțiunile

reclamate de către petent nu există în materialitatea lor; totodată, s-a arătat

că actele îndeplinite de procuror sunt consecința activității sale de

interpretare a probelor,

faptelor și

dispozițiilor legale în materie, așa încât adoptarea unor

hotărâri sau

soluții nu poate atrage, pur și simplu, angajarea răspunderii penale sau

disciplinare a procurorului, urmare a plângerii părții nemulțumite, aceasta

având la îndemână exercitarea căilor legale de atac.

Împotriva sentinței, petiționarul C.M. a

declarat, în

termen legal, recursul de față.

Recursul nu este fondat.

Examinând sentința atacată și în raport

cu motivarea scrisă

depusă la

dosar, precum și din oficiu, sub toate aspectele

de legalitate și temeinicie, Înalta Curte

constată că aceasta este

temeinică

și legală, soluția de neîncepere a urmăririi penale față de

intimatul C.G. (procuror), confirmată, cu justificat

temei, de prima instanță, fiind întru totul

corectă, din moment ce nu

au putut fi

identificate elemente ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., denunțare calomnioasă, prevăzută de

art. 259 alin. (2) C. pen., și

represiune nedreaptă prevăzută de art.

268 C. pen., infracțiuni care să poată fi imputate intimatului.

Împrejurarea că petiționarul este

nemulțumit de soluția adoptată

în cauză nu poate conduce

la concluzia întrunirii elementelor

constitutive

ale infracțiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea

sa.

Interpretarea și evaluarea probelor

administrate este atributul,

stabilit prin lege, al

organului judiciar, iar împotriva hotărârilor considerate nelegale și

netemeinice dispozițiile legale prevăd

posibilitatea

exercitării unor căi, ordinare sau extraordinare, de atac.

Cu alte cuvinte, legiuitorul a prevăzut

că părțile au dreptul să

exercite căile de atac, tocmai

pentru ca, în cazul unor greșeli, acestea să poată fi îndreptate.

Dacă s-ar admite ca împotriva

magistraților care au pronunțat

sau care au dispus o

soluție că se pot face plângeri penale, ar

însemna

că s-ar institui noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce

este

inadmisibil.

Față de cele expuse, în cauză

neconstatându-se motive care

să justifice casarea

sentinței instanței de fond și, pe cale de

consecință,

desființarea rezoluției procurorului, Înalta Curte, în

conformitate cu

prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul

C.M.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul

petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul

C.M.

împotriva

sentinței penale nr. 146 din 11 decembrie

2008 a Curții de Apel lași, secția

penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

martie 2009.