ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1723/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București la data de 5 ianuarie 2008, reclamanta SC C.T.F.B. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.T.C.T., constatarea dreptului său de a încasa subvențiile în cuantum de 3.119.218 lei pentru transportul de călători pe calea ferată în perioada septembrie 2004 – februarie 2005, pe secțiile de circulație Fieni – Pietroșița, Ploiești Nord – Mâneciu, Buda – Slănic, Sf.Gheorghe – Brețcu și să oblige pârâtul la achitarea sumei și a dobânzii aferente. Reclamanta a arătat că a solicitat pârâtului, achitarea sumei sus menționate, cu adresele nr. X din 7 noiembrie 2006, nr. XX din 9 noiembrie 2006 și f.n.

din 1 august 2007, conform documentației depuse în baza Legii nr. 500/2002, H.G. nr. 2408/ 2004 și H.G. nr. 145/2005. Se arată că la data de 13 noiembrie 2006, cu adresa nr. 25/6341, pârâtul a făcut precizări cu privire la cadrul legal ce reglementează acordarea subvențiilor, fără a răspunde cererii reclamantei. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1546 din 20 mai 2008 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune. A respins acțiunea formulată de reclamanta SC C.T.F.B. SA în contradictoriu cu pârâtul M.T.C.T. Pentru a pronunța această sentință, având în vedere data răspunsului la cerere – 13 noiembrie 2006, Curtea de apel a reținut în drept prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Împrejurarea că reclamanta a formulat ulterior cererea în 7 noiembrie 2006 și o nouă cerere în anul 2007, cu același conținut, la care a primit același răspuns asemănător celui inițial (13 noiembrie 2006 și 4 iulie 2007) nu este de natură să repună partea în termenul de prescripție, care s-a împlinit în luna mai 2007. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs în termen, reclamanta S. C.T.F.B. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinice invocând situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs recurenta-reclamantă susține, în esență, următoarele: 1. Instanța a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, întrucât cererea sa adresată pârâtului a primit răspuns prin adresa nr. X din 11 septembrie 2007, ce a fost comunicat la 12 septembrie 2007, dată de la care se calculează termenul de 6 luni în care putea formula legal acțiunea.

Prin urmare, eronat a fost admisă excepția prescripției dreptului la acțiune. Se precizează că adresa din 13 ianuarie 2006 nu echivalează cu un răspuns la cererea sa. 2. Mergând pe raționamentul că acțiunea a fost formulată în termenul legal, pe fondul cauzei, se aduc argumente de către recurenta-reclamantă pentru temeinicia cererii deduse judecății, solicitându-se schimbarea în tot a hotărârii recurate și admiterea acțiunii. Pârâtul M.T. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, susținând că este prescris dreptul la acțiune al recurentei-reclamante. Se susține că nu pot fi reținute apărările cu privire la fondul pricinii întrucât reformarea poate fi cerută numai în condițiile art. 312 C. proc.

civ. Recurenta - reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită înlăturarea apărărilor intimatei. 1. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și ale legislației incidente cauzei, apreciază că recursul declarat de reclamanta SC C.T.F.B.

SA este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: În ceea ce privește motivul de recurs care vizează interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 se reține că în mod corect prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de data de 13 noiembrie 2006, când recurenta - reclamantă a primit răspuns la cererea sa referitoare la acordarea subvențiilor aferente perioadei septembrie 2004 – februarie 2005. După cum recurenta susține în cererea de chemare în judecată a solicitat inițial pârâtei prin cererea nr. 1548 din 7 noiembrie 2006 (fila 54) achitarea subvențiilor în cuantum de 3.119.218 lei pentru transportul de călători pe calea ferată pentru perioada 09.2004 – 02.2005.

Prin adresa nr. XX din 13 noiembrie 2006 intimatul-pârât a răspuns cererii recurentei - reclamante în sensul că nu i se pot acorda subvențiile solicitate, deși aceasta susține că din conținutul adresei nu rezultă voința explicită de a nu rezolva cererea sa. Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare definește în art. 2 alin. (1) lit. i)) „refuzul nejustificat de a soluționa o cerere” ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.

Susținerile recurentei-reclamante, în sensul că răspunsul din 13 noiembrie 2006 al pârâtului nu echivalează cu un refuz nejustificat în sensul dispoziției legale – art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, nu pot fi reținute pentru că din conținutul adresei nr. XX din 13 noiembrie 2006 rezultă clar refuzul de a rezolva favorabil cererea reclamantei în ceea ce privește acordarea subvențiilor pentru anul 2004 – 2005, invocându-se și unele prevederi din acte normative pentru a justifica refuzul acordării sumelor solicitate. Adresa menționată nu poate fi apreciată ca o simplă corespondență întrucât aceasta reprezintă un veritabil răspuns la cererea reclamantei prin care se solicită recunoașterea și achitarea dreptului pretins precum și repararea pagubei.

Împrejurările invocate de recurentă referitoare la formularea unor noi cereri în 2007, care de altfel, au același obiect cu al celei din 2006, la care deja primise un răspuns, cât și cele care vizează declanșarea procedurii plângerii prealabile, deși nu se precizează nici care este decizia administrativă și nici emitentul acesteia, nu pot fi reținute ca fiind în măsură să o repună pe aceasta în termenul de prescripție, astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Prin aceste apărări se încearcă doar a se înlătura efectele aplicării art. 11 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/ 2007. Prin urmare, data de la care se calculează termenul de introducere a acțiunii este cea a primirii răspunsului la cererea reclamantei cu adresa nr. XX din 13 noiembrie 2006 emisă de pârât și nu data de 12 septembrie 2007 invocată de recurentă ca dată a primirii răspunsului Ministrului Transporturilor cu adresa nr. X din 11 septembrie 2007, pentru că, așa cum s-a reținut, pentru a fi declanșată plângerea prealabilă trebuie să existe un act administrativ cu caracter individual emis de o autoritate publică care să poată fi supus reexaminării.

Or, în cauza dedusă judecății, obiectul acțiunii vizează refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, astfel că în mod corect prima instanță a aplicat dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 și a admis excepția prescripției dreptului la acțiune. 2. Referitor la solicitarea recurentei-reclamante de admitere pe fond a acțiunii, trebuie reținut faptul că instanța de fond a soluționat cauza fără a se pronunța pe fondul cererii deduse judecății, dând eficiență dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Cum instanța de recurs a considerat nefondat motivul de recurs care viza greșita soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune este evident că apărările cu privire la fondul pricinii nu pot fi cercetate.

În raport de cele arătate anterior, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (1) teza II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.T.F.B. SA împotriva sentinței civile nr. 1546 din 20 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2009.