ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1944/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 53 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a ll-a penală, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul P.R.P. împotriva sentinței penale nr. 330 din 13 august 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la cheltuieli judiciare către stat. Prin cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul București condamnatul P.R.P. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 330 din 13 august 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, arătând că instanța de fond a comis o eroare gravă de fapt în sensul că nu se putea reține comiterea infracțiunii prev. de art. 282 C. pen.

în condițiile în care actele și probele existente la dosar au confirmat doar împrejurarea că cecurile ce fac obiectul infracțiunii nu au fost onorate la plată și nicidecum că ar fi fost falsificate, alterate sau contrafăcute. Revizuientul a arătat că în mod greșit a fost condamnat și pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. din moment ce martora S.I. nu și-a mai menținut declarația dată în faza de urmărire penală arătând că a fost determinat de organele de poliție să relateze aspecte necorespunzătoare realității. Revizuientul a solicitat să se constate că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen. Prin referatul întocmit de procuror s-a solicitat respingerea cererii, întrucât nu este incident niciunul dintre cazurile de revizuire prev. de art. 394 C. proc.

pen. Tribunalul a reținut că prin sentința penală 330/1998 pronunțată de Tribunalul București, secția l-a penală, revizuientul a fost condamnat la 6 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 C. pen. art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., art. 282 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1682/A/28.0.2001 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La dosarul cauzei a fost depus și referatul întocmit conform art. 399 C. proc. pen. în care se propune respingerea cererii de revizuire. Tribunalul a constatat că, prin raportare la exigențele art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc.

pen., susținerile revizuientului nu se circumscriu dispozițiilor menționate, iar cererea de revizuire este inadmisibilă. Astfel, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Tribunalul a constatat că revizuientul P.R.P. tinde să obțină o prelungire a probațiunii prin readministrarea de probe vechi sau prin administrarea de probe noi (petentul solicitând efectuarea unor demersuri către instituția de emisiune a eurocecurilor), pentru a dovedi fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate atât de instanța de fond cât și de instanțele de control judiciar. De asemenea, săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă nu poate constitui cazul prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen. cât timp această situație nu este dovedită prin hotărâre judecătorească ori prin ordonanța procurorului. Împotriva sentinței a declarat apel revizuientul P.R.P., solicitând admiterea în principiu a cererii întrucât sunt îndeplinite cerințele textului de la art. 394 lit. a) C. proc. pen. Prin decizia penală nr. 38/A din 20 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost respins ca nefondat apelul declarat. În esență, instanța de control judiciar a constatat că apelantul revizuient a făcut referire la situații și apărări de fond care au fost avute în vedere de instanțele care au soluționat fondul pricinii și că, deci, cererea de revizuire a fost corect respinsă ca inadmisibilă.

Nemulțumit de soluția pronunțată, revizuientul a declarat recurs pe care, în termen legal, l-a înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Temeiul juridic al recursului, îl constituie prevederile art. 385 9 pct. 9, 10 și 18 C. proc. pen. Astfel, recurentul susține că hotărârile atacate nu cuprind motivele pe care se întemeiată soluțiile pronunțate și că, nefiind soluționată cererea de revizuire în raport de toate motivele invocate în cerere, se impune casarea lor și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond (pct. 9). Al doilea caz de casare l-ar reprezenta omisiunea instanței de apel de examinare a unor fapte și împrejurări noi, fără a le indica în concret. În fine, invocând cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc.

pen., recursul se referă la comiterea unei grave erori de fapt, susținându-se că instanțele nu au luat în considerare probele administrate și au denaturat astfel conținutul acestora, influențând soluția adoptată. Recursul declarat este neîntemeiat și urmează a fi respins ca atare. La instanța de fond revizuientul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc. pen., susținând că în mod nelegal a fost reținută în sarcina sa infracțiunea prev. de art. 282 C. pen. și că în mod greșit a fost condamnat pentru infracțiunea prev. de art. 257 C. pen. în condițiile în care martorul S.I. nu și-a mai menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, fiind determinat de organele de cercetare penală să relateze aspecte nereale.

Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 53 din 22 ianuarie 2009 a respins ca inadmisibilă cererea pentru că revizuientul voia prin aceasta fie o prelungire a probațiunii, fie readministrarea unor probe, fie administrarea unora noi, pentru a dovedi fapte și împrejurări cunoscute de instanțele care au judecat fondul cauzei. Cu privire la cel de-al doilea motiv, instanța în mod legal și temeinic l-a respins întrucât fapta de mărturie mincinoasă nu a fost constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau prin ordonanța procurorului. Hotărârile din fond și din apel tratează motivele invocate de revizuient în cerere sau exprimate de revizuient în cerere sau exprimate oral de apărătorul din oficiu în apel.

Instanțele au avut în vedere susținerile revizuientului și au constatat că nu se încadrează în cazurile prev. de art. 394 C. proc. pen., astfel că soluțiile pronunțate sunt legale și temeinice. Față de cele mai sus expuse Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului și îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.R.P. împotriva deciziei penale nr. 38 A din 20 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 26 mai 2009.