ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 488/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 488/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 128 din data de

13

februarie

2013, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2736/3/2013, în baza art. 403

C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de

revizuientul condamnat I.M., cu privire la sentința penală nr. 1024 din 13

noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 44797/3/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1020 din 16 martie

2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 16

martie 2011.

În

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat

revizuientul condamnat I.M. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că petentul-condamnat I.M. a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 1024 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului București,

secția I penală, invocând drept motive de revizuire, săvârșirea de către

procurorul care a desfășurat urmărirea penală și investigatorii sub acoperire a

infracțiunilor de abuz în serviciu, încercarea de a determina mărturia

mincinoasă, arestarea nelegală și cercetarea abuzivă, precum și represiune

nedreaptă.

În

drept, revizuentul a invocat disp. art. 394 lit. d) C.

proc. pen.

Tribunalul a reținut că, prin sentința

penală nr. 1024 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I

penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen. și art. 37 alin. (1) lit. b)

C. pen. a fost condamnat inculpatul I.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în

formă continuată.

În

baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, potrivit

art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În

baza art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea

art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa

de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În

baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu

aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat

la pedeapsa de 15 ani închisoare.

În

baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, potrivit

art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.

În

baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b)

C. pen. s-au contopit cele trei pedepse cu închisoarea aplicate, astfel încât

inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare.

În

baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În

baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat pedeapsa

complementară cea mai grea și anume pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 8 ani, care se execută după executarea pedepsei principale a

închisorii, potrivit art. 66 C. pen.

Sentința penală nr. 1024 din 13

noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, a rămas definitivă

prin decizia penală nr. 1020 din 16 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, prin care pedeapsa de 15 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri a fost redusă la 13 ani

închisoare.

Tribunalul a reținut că, în ceea ce

privește întinderea cazurilor de revizuire, legea procesul penală face

distincție, pe de o parte, între cazul ce constă în descoperirea unor fapte sau

împrejurări necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei (prevăzut în

art. 394 lit. a), și pe de altă parte, între cazurile ce constau în denaturarea

unor elemente de probă prin mijlocirea unor activități

infracționale

[prevăzute în art. 394 lit. b) și c)] și în reaua - credință (corupția) a

organelor judiciare care au cercetat sau judecat cauza [prevăzută în art. 394 lit.

d)].

Tribunalul a reținut, așadar, că

activitatea infracțională a organului judiciar trebuie dovedită, ca și

celelalte două cazuri menționate „prin hotărâre judecătorească sau prin

ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei",

iar atunci când aceste organe „nu pot sau nu au putut examina fondul

cauzei" activitatea infracțională „se constată în procedura de

revizuire" (art. 395 C. proc. pen.). În lipsa acestor dovezi, cererea este

inadmisibilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

apel, în termen legal, revizuientul I.M., care a criticat soluția instanței

pentru motive de netemeinicie.

În

dezvoltarea motivelor de apel, revizuientul a reiterat

împrejurările de fapt ce au constituit motive de revizuire, solicitând

admiterea cererii sale și rejudecarea cauzei. Apelantul a invocat

nerespectarea, de către prima instanță, a prevederilor art. 395 alin. (2) C.

proc. pen. și omisiunea de a constata în procedura de revizuire săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă de

către procuror și investigatorii sub acoperire. Totodată, apelantul a invocat

inexistența unor probe certe de vinovăție sub aspectul comiterii infracțiunii

de trafic de droguri, apreciind că soluția de condamnare se bazează doar pe

prezumții.

Examinând actele dosarului și sentința

apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate

aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen.,

Curtea a apreciat ca nefondat apelul formulat, pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut în mod just

că motivele invocate de către condamnat în susținerea cererii de revizuire nu

se circumscriu efectiv cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit.

d) C. proc. pen., nefiind întrunite nici condițiile desprinse din economia art.

395 C. proc. pen.

În

fapt, s-a reținut în esență că, în perioada 2007 - 2008,

I.M. a deținut fără drept în vederea vânzării, a participat la operațiuni de

vânzare, a intermediat vânzarea, a vândut importante cantități de droguri de

mare risc, respectiv heroină, tranzacții efectuate în principal pe raza

Municipiului București, fapte săvârșite împreună cu mai multe persoane, membri

ai aceluiași grup infracțional organizat, grup pe care l-a inițiat și constituit,

a cărui funcționare a sprijinit-o în continuare.

În

aceste împrejurări, la datele de 01 martie 2007 și 14

aprilie 2008, sus-numitul a deținut fără drept în vederea vânzării, a

intermediat vânzarea, a vândut colaboratorului „C.A." - nume de cod, respectiv

colaboratorului „R.I." - nume de cod, cantitatea totală de aproximativ 2,5

kilograme heroină, tranzacțiile efectuându-se pe raza sectorului 4, București,

respectiv în zona Stadionului R. și în zona Parcului Carol - str. 11 I., la

aceste fapte participând în mod direct și inculpații R.C., Z.I. și G.D.

În

cursul anului 2007, inculpatul I.M. a procurat un

autoturism de lux, cu banii obținuți în urma săvârșirii infracțiunilor de

trafic ilicit de droguri, autoturism pe care l-a înmatriculat fictiv, pe numele

inculpatului R.C., cu scopul de a crea o aparență de legalitate a provenienței

sumei ce constituia prețul acestui bun și a ascunde adevăratul proprietar.

Același inculpat a achiziționat

imobilul situat în București, iar în urma cercetărilor efectuate stabilindu-se

că, acești bani au fost obținuți prin săvârșirea infracțiunilor de trafic de

droguri.

În

perioada 2007 - 2008, a inițiat, constituit și sprijinit

activitatea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de

infracțiuni grave, respectiv trafic ilicit de droguri de mare risc și spălare a

banilor.

Cererea de revizuire a fost întemeiată

exclusiv pe dispozițiile art. 394 lit. d) C. proc. pen., apelantul invocând

săvârșirea, de către procurorul V.B. și investigatorii sub acoperire

„F.M." și „F.P." a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 261,

art. 266, art. 268 C. pen., ca urmare a trimiterii sale în judecată în absența

unor probe de vinovăție și a ignorării dispozițiilor art. 68

1

C.

proc. pen.

S-a arătat de către instanța de apel

că tribunalul a reținut corect că acest caz de revizuire poate fi dovedit doar

în condițiile restrictive prevăzute de art. 395 C. proc. pen., respectiv prin

hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a procurorului, prin care s-a dispus

asupra fondului cauzei.

În

cauza de față, revizuentul nu a dovedit că s-ar fi

adresat în prealabil organelor judiciare competente să ancheteze abuzurile

reclamate ori că ar fi existat sau există un impediment în soluționarea de

către acestea a fondului infracțiunilor în legătură cu serviciul ori care

împiedică înfăptuirea justiției, imputate de către apelant procurorului și

investigatorilor sub acoperire.

S-a mai arătat că, în absența unor

astfel de dovezi, revizuirea hotărârii definitive de condamnare este

inadmisibilă deoarece, contrar dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen.,

nu sunt respectate condițiile prevăzute de lege pentru formularea revizuirii.

Nici susținerile apelantului I.M.

referitoare la insuficiența probatoriului în acuzare pe care s-ar fi sprijinit

hotărârea de condamnare nu justifică admiterea în principiu a cererii sale.

Aceste susțineri tind la a repune în discuție temeinicia hotărârii de

condamnare într-o manieră generică și nu se circumscriu vreunui caz de

revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, prin

decizia penală nr. 171/A din 03 iunie 2013 Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca

nefondat apelul declarat de revizuientul I.M. împotriva sentinței penale nr.

128 din 13 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală, în Dosarul nr. 2736/3/2013.

Împotriva deciziei penale pronunțate

în apel revizuientul condamnat I.M. a declarat recurs.

Revizuientul nu a depus motive scrise

de recurs.

Cu prilejul dezbaterilor, revizuientul

condamnat, prin apărător ales, a solicitat admiterea recursului considerând că

sunt întrunite condițiile prev. de art. 394 lit. d) C. proc. pen. și să se

constate în procedura de revizuire săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă de către investigatorii sub

acoperire. Totodată, a invocat inexistența unor probe certe de vinovăție sub

aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri, apreciind că soluția de

condamnare se bazează doar pe prezumții.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 iunie 2013, stabilindu-se

termen de judecată a recursului la data de 06 decembrie 2013.

Având în vedere că la data judecării

cauzei în recurs, respectiv la 07 februarie 2014, era în vigoare noul C. proc.

pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se

stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul

nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competența

funcțională de a judeca recursul.

Situația tranzitorie expusă anterior

este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013,

care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale

aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a

legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția

tranzitorie anterior menționată, „recursurile în curs de judecată la intrarea

în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse

apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se

judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs."

Prin urmare, constatând că recursul în

prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C.

proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit

legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de

atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia

recursului.

Cu privire la prevederile C. proc.

pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport

cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești.

Sub acest aspect, se constată că

decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, la data de 03 iunie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15

februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita

motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen. anterior,

astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

Examinând recursul formulat de

revizuientul condamnatul I.M., conform dispozițiilor art. 385 C. proc. pen.

anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Cererea de revizuire a fost întemeiată

exclusiv pe dispozițiile art. 394 lit. d) C. proc. pen. anterior, invocându-se

de către recurent săvârșirea, de către procurorul V.B. și investigatorii sub

acoperire „F.M." și „F.P." a infracțiunilor prevăzute de art. 246,

art. 261, art. 266, art. 268 C. pen. anterior, ca urmare a trimiterii sale în

judecată în absența unor probe de vinovăție și a ignorării dispozițiilor art.

68

1

C. proc. pen. anterior.

Examinând hotărârile atacate, Înalta

Curte constată că instanțele de fond și apel au reținut că acest caz de

revizuire poate fi dovedit doar în condițiile restrictive prevăzute de art. 395

C. proc. pen. anterior, respectiv prin hotărâre judecătorească sau prin

ordonanță a procurorului, prin care s-a dispus asupra fondului cauzei.

De asemenea, au reținut că în cauza de

față, revizuientul nu a dovedit că s-ar fi adresat în prealabil organelor

judiciare competente să ancheteze abuzurile reclamate ori că ar fi existat sau

există un impediment în soluționarea de către acestea a fondului infracțiunilor

în legătură cu serviciul ori care împiedică înfăptuirea justiției, imputate de

către apelant procurorului și investigatorilor sub acoperire.

S-a mai arătat că, în absența unor

astfel de dovezi, revizuirea hotărârii definitive de condamnare este

inadmisibilă deoarece, contrar dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen.

anterior, nu sunt respectate condițiile prevăzute de lege pentru formularea

revizuirii.

Cu privire la susținerile apelantului

I.M. referitoare la insuficiența probatoriului în acuzare pe care s-ar fi

sprijinit hotărârea de condamnare, instanța de apel a apreciat că nu justifică

admiterea în principiu a cererii sale reținând că solicitările acestuia tind a

repune în discuție temeinicia hotărârii de condamnare într-o manieră generică

și nu se circumscriu vreunui caz de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) C.

proc. pen. anterior.

În

recurs, revizuientul condamnat, prin apărător ales, a

cerut instanței să constate că sunt întrunite condițiile prev. de art. 394 lit.

d) C. proc. pen. și să se constate în procedura de revizuire săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă de

către investigatorii sub acoperire. Totodată, a invocat inexistența unor probe

certe de vinovăție sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri,

apreciind că soluția de condamnare se bazează doar pe prezumții.

Criticile recurentului vizează

netemeinicia deciziei atacate fără a fi invocat vreun motiv de nelegalitate a

hotărârii menționate.

Înalta Curte notează că sfera

controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel

că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a

putea examina și netemeinicia deciziei atacate.

Totodată, din examinarea cazurilor de

casare expres prevăzute de art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen.

anterior, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul

a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii

substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai

acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Or, din această perspectivă criticile

recurentului, vizând netemeinicia hotărârii pronunțate în apel, nu pot fi

examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385

alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte urmează ca în temeiul art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen.

anterior să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat

I.M. împotriva deciziei penale nr. 171/A din 03 iunie 2013 pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a II-a penală.

În baza art. 275 C. proc. pen., va

obliga recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând

onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din

fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuentul condamnat I.M. împotriva deciziei penale nr. 171/A din

03 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul revizuent condamnat

la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat

din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07

februarie 2014.