ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 488/2014

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 128 din data de 13 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2736/3/2013, în baza art. 403 C. proc. pen. s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat I.M., cu privire la sentința penală nr. 1024 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 44797/3/2008, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1020 din 16 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 16 martie 2011. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul condamnat I.M.

la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că petentul-condamnat I.M. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1024 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, invocând drept motive de revizuire, săvârșirea de către procurorul care a desfășurat urmărirea penală și investigatorii sub acoperire a infracțiunilor de abuz în serviciu, încercarea de a determina mărturia mincinoasă, arestarea nelegală și cercetarea abuzivă, precum și represiune nedreaptă. În drept, revizuentul a invocat disp. art. 394 lit. d) C. proc. pen. Tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr. 1024 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 75 lit. a) C. pen.

și art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul I.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic ilicit de droguri de mare risc în formă continuată. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 8 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. În baza art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor. În baza art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C. pen.

a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 15 ani închisoare. În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 7 ani, potrivit art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit cele trei pedepse cu închisoarea aplicate, astfel încât inculpatul execută pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 35 alin. (3) C. pen. a aplicat pedeapsa complementară cea mai grea și anume pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

pe o perioadă de 8 ani, care se execută după executarea pedepsei principale a închisorii, potrivit art. 66 C. pen. Sentința penală nr. 1024 din 13 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția I penală, a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1020 din 16 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, prin care pedeapsa de 15 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri a fost redusă la 13 ani închisoare.

Tribunalul a reținut că, în ceea ce privește întinderea cazurilor de revizuire, legea procesul penală face distincție, pe de o parte, între cazul ce constă în descoperirea unor fapte sau împrejurări necunoscute de către instanță la soluționarea cauzei (prevăzut în art. 394 lit. a), și pe de altă parte, între cazurile ce constau în denaturarea unor elemente de probă prin mijlocirea unor activități infracționale [prevăzute în art. 394 lit. b) și c)] și în reaua - credință (corupția) a organelor judiciare care au cercetat sau judecat cauza [prevăzută în art. 394 lit. d)]. Tribunalul a reținut, așadar, că activitatea infracțională a organului judiciar trebuie dovedită, ca și celelalte două cazuri menționate „prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului cauzei", iar atunci când aceste organe „nu pot sau nu au putut examina fondul cauzei" activitatea infracțională „se constată în procedura de revizuire" (art. 395 C. proc.

pen.). În lipsa acestor dovezi, cererea este inadmisibilă. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, revizuientul I.M., care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel, revizuientul a reiterat împrejurările de fapt ce au constituit motive de revizuire, solicitând admiterea cererii sale și rejudecarea cauzei. Apelantul a invocat nerespectarea, de către prima instanță, a prevederilor art. 395 alin. (2) C. proc. pen. și omisiunea de a constata în procedura de revizuire săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă de către procuror și investigatorii sub acoperire. Totodată, apelantul a invocat inexistența unor probe certe de vinovăție sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri, apreciind că soluția de condamnare se bazează doar pe prezumții.

Examinând actele dosarului și sentința apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 371 C. proc. pen., Curtea a apreciat ca nefondat apelul formulat, pentru următoarele considerente: Prima instanță a reținut în mod just că motivele invocate de către condamnat în susținerea cererii de revizuire nu se circumscriu efectiv cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., nefiind întrunite nici condițiile desprinse din economia art. 395 C. proc. pen. În fapt, s-a reținut în esență că, în perioada 2007 - 2008, I.M.

a deținut fără drept în vederea vânzării, a participat la operațiuni de vânzare, a intermediat vânzarea, a vândut importante cantități de droguri de mare risc, respectiv heroină, tranzacții efectuate în principal pe raza Municipiului București, fapte săvârșite împreună cu mai multe persoane, membri ai aceluiași grup infracțional organizat, grup pe care l-a inițiat și constituit, a cărui funcționare a sprijinit-o în continuare. În aceste împrejurări, la datele de 01 martie 2007 și 14 aprilie 2008, sus-numitul a deținut fără drept în vederea vânzării, a intermediat vânzarea, a vândut colaboratorului „C.A." - nume de cod, respectiv colaboratorului „R.I." - nume de cod, cantitatea totală de aproximativ 2,5 kilograme heroină, tranzacțiile efectuându-se pe raza sectorului 4, București, respectiv în zona Stadionului R. și în zona Parcului Carol - str. 11 I., la aceste fapte participând în mod direct și inculpații R.C., Z.I.

și G.D. În cursul anului 2007, inculpatul I.M. a procurat un autoturism de lux, cu banii obținuți în urma săvârșirii infracțiunilor de trafic ilicit de droguri, autoturism pe care l-a înmatriculat fictiv, pe numele inculpatului R.C., cu scopul de a crea o aparență de legalitate a provenienței sumei ce constituia prețul acestui bun și a ascunde adevăratul proprietar. Același inculpat a achiziționat imobilul situat în București, iar în urma cercetărilor efectuate stabilindu-se că, acești bani au fost obținuți prin săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri. În perioada 2007 - 2008, a inițiat, constituit și sprijinit activitatea unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, respectiv trafic ilicit de droguri de mare risc și spălare a banilor.

Cererea de revizuire a fost întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 394 lit. d) C. proc. pen., apelantul invocând săvârșirea, de către procurorul V.B. și investigatorii sub acoperire „F.M." și „F.P." a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 261, art. 266, art. 268 C. pen., ca urmare a trimiterii sale în judecată în absența unor probe de vinovăție și a ignorării dispozițiilor art. 68 1 C. proc. pen. S-a arătat de către instanța de apel că tribunalul a reținut corect că acest caz de revizuire poate fi dovedit doar în condițiile restrictive prevăzute de art. 395 C. proc. pen., respectiv prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a procurorului, prin care s-a dispus asupra fondului cauzei.

În cauza de față, revizuentul nu a dovedit că s-ar fi adresat în prealabil organelor judiciare competente să ancheteze abuzurile reclamate ori că ar fi existat sau există un impediment în soluționarea de către acestea a fondului infracțiunilor în legătură cu serviciul ori care împiedică înfăptuirea justiției, imputate de către apelant procurorului și investigatorilor sub acoperire. S-a mai arătat că, în absența unor astfel de dovezi, revizuirea hotărârii definitive de condamnare este inadmisibilă deoarece, contrar dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc. pen., nu sunt respectate condițiile prevăzute de lege pentru formularea revizuirii. Nici susținerile apelantului I.M. referitoare la insuficiența probatoriului în acuzare pe care s-ar fi sprijinit hotărârea de condamnare nu justifică admiterea în principiu a cererii sale.

Aceste susțineri tind la a repune în discuție temeinicia hotărârii de condamnare într-o manieră generică și nu se circumscriu vreunui caz de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. Pentru aceste considerente, prin decizia penală nr. 171/A din 03 iunie 2013 Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul I.M. împotriva sentinței penale nr. 128 din 13 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 2736/3/2013. Împotriva deciziei penale pronunțate în apel revizuientul condamnat I.M. a declarat recurs. Revizuientul nu a depus motive scrise de recurs.

Cu prilejul dezbaterilor, revizuientul condamnat, prin apărător ales, a solicitat admiterea recursului considerând că sunt întrunite condițiile prev. de art. 394 lit. d) C. proc. pen. și să se constate în procedura de revizuire săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă de către investigatorii sub acoperire. Totodată, a invocat inexistența unor probe certe de vinovăție sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri, apreciind că soluția de condamnare se bazează doar pe prezumții. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 28 iunie 2013, stabilindu-se termen de judecată a recursului la data de 06 decembrie 2013. Având în vedere că la data judecării cauzei în recurs, respectiv la 07 februarie 2014, era în vigoare noul C. proc.

pen. ale cărui dispoziții sunt de imediată aplicare, a fost necesar să se stabilească cadrul procesual în raport cu împrejurarea că, în prezent, recursul nu mai este o cale ordinară de atac iar Înalta Curte nu mai are competența funcțională de a judeca recursul. Situația tranzitorie expusă anterior este reglementată prin dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, care stabilesc atât competența de soluționare cât și dispozițiile procesuale aplicabile în cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi.

Astfel, în conformitate cu dispoziția tranzitorie anterior menționată, „recursurile în curs de judecată la intrarea în vigoarea a legii noi declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelurilor potrivit legii vechi rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs." Prin urmare, constatând că recursul în prezenta cauză se afla în curs de judecată la data intrării în vigoare a C. proc. pen., fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse apelului potrivit legii vechi, Înalta Curte a apreciat că este competentă să soluționeze calea de atac, fiind aplicabile prevederile C. proc. pen. anterior în materia recursului. Cu privire la prevederile C. proc.

pen. anterior privind judecarea recursului, Înalta Curte notează că în raport cu data pronunțării deciziei recurate sunt incidente în cauză dispozițiile Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești. Sub acest aspect, se constată că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de 03 iunie 2013, ulterior intrării în vigoare, la 15 februarie 2013, a Legii nr. 2/2013, fiind supusă casării exclusiv în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Examinând recursul formulat de revizuientul condamnatul I.M., conform dispozițiilor art. 385 C. proc.

pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Cererea de revizuire a fost întemeiată exclusiv pe dispozițiile art. 394 lit. d) C. proc. pen. anterior, invocându-se de către recurent săvârșirea, de către procurorul V.B. și investigatorii sub acoperire „F.M." și „F.P." a infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 261, art. 266, art. 268 C. pen. anterior, ca urmare a trimiterii sale în judecată în absența unor probe de vinovăție și a ignorării dispozițiilor art. 68 1 C. proc. pen. anterior. Examinând hotărârile atacate, Înalta Curte constată că instanțele de fond și apel au reținut că acest caz de revizuire poate fi dovedit doar în condițiile restrictive prevăzute de art. 395 C. proc.

pen. anterior, respectiv prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a procurorului, prin care s-a dispus asupra fondului cauzei. De asemenea, au reținut că în cauza de față, revizuientul nu a dovedit că s-ar fi adresat în prealabil organelor judiciare competente să ancheteze abuzurile reclamate ori că ar fi existat sau există un impediment în soluționarea de către acestea a fondului infracțiunilor în legătură cu serviciul ori care împiedică înfăptuirea justiției, imputate de către apelant procurorului și investigatorilor sub acoperire. S-a mai arătat că, în absența unor astfel de dovezi, revizuirea hotărârii definitive de condamnare este inadmisibilă deoarece, contrar dispozițiilor art. 403 alin. (1) C. proc.

pen. anterior, nu sunt respectate condițiile prevăzute de lege pentru formularea revizuirii. Cu privire la susținerile apelantului I.M. referitoare la insuficiența probatoriului în acuzare pe care s-ar fi sprijinit hotărârea de condamnare, instanța de apel a apreciat că nu justifică admiterea în principiu a cererii sale reținând că solicitările acestuia tind a repune în discuție temeinicia hotărârii de condamnare într-o manieră generică și nu se circumscriu vreunui caz de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) C. proc. pen. anterior. În recurs, revizuientul condamnat, prin apărător ales, a cerut instanței să constate că sunt întrunite condițiile prev. de art. 394 lit. d) C. proc. pen. și să se constate în procedura de revizuire săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă de către investigatorii sub acoperire.

Totodată, a invocat inexistența unor probe certe de vinovăție sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri, apreciind că soluția de condamnare se bazează doar pe prezumții. Criticile recurentului vizează netemeinicia deciziei atacate fără a fi invocat vreun motiv de nelegalitate a hotărârii menționate. Înalta Curte notează că sfera controlului judiciar a fost limitată prin adoptarea Legii nr. 2/2013, astfel că, nu poate examina decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea examina și netemeinicia deciziei atacate. Totodată, din examinarea cazurilor de casare expres prevăzute de art. 385 9 alin. (1) C. proc. pen. anterior, rezultă că prin limitarea obiectului judecății în recurs legiuitorul a urmărit ca nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale să constituie temeiuri pentru a casa hotărârea atacată, ci numai acelea care corespund unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Or, din această perspectivă criticile recurentului, vizând netemeinicia hotărârii pronunțate în apel, nu pot fi examinate prin prisma niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) C. proc. pen. anterior. Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen. anterior să respingă ca nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat I.M. împotriva deciziei penale nr. 171/A din 03 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. În baza art. 275 C. proc. pen., va obliga recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat I.M. împotriva deciziei penale nr. 171/A din 03 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 07 februarie 2014.