ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1811/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta S.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru

Străini (în prezent Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului de

Interne și Reformei Administrative), obligarea acestei autorități la acordarea

vizei de intrare în România pentru soțul său, A.A.E.W.S., cetățean egiptean.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că s-a căsătorit cu A.S. la 18 februarie 2006, fiind prima sa căsătorie, și la

nici trei luni de la căsătorie, soțul său a primit dispoziția de părăsire a

teritoriului României nr. 118446 emisă de pârâtă, reținându-se că nu există

coabitare matrimonială, fiind vorba de o căsătorie de conveniență, soții fiind

inconsecvenți în declararea datelor cu caracter personal și a circumstanțelor

în care s-au cunoscut.

La termenul din 26 iunie 2007

pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că nu are

competența de a acorda viză de intrare pe teritoriul României.

Prin

sentința civilă nr. 1825 din 26 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de autoritatea pârâtă și a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanta S.L.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că excepția lipsei calității

procesuale pasive este neîntemeiată, având în vedere că obiectul acțiunii îl

constituie constatarea refuzului nejustificat al pârâtei manifestat explicit

prin adresa nr. 750417/NA/ II din 3 mai 2007, de acorda soțului reclamantei

viza de intrare în România, în raport de care reclamanta se consideră vătămată.

A concluzionat în sensul că autoritatea pârâta este emitenta actului apreciat

de reclamantă ca fiind refuz nejustificat, fiind astfel titulara raportului

juridic de contencios administrativ dedus judecății, astfel încât are calitatea

procesuală pasivă în cauză.

Pe

fondul cererii de chemare în judecată, instanța de fond a reținut că prin

Dispoziția de părăsire a teritoriului României nr. 118446 din 8 mai 2006 emisă

de Autoritatea pentru Străini s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 80

alin. (1) din O.U.G. nr. 194/ 2002, privind regimul străinilor, modificată prin

Legea nr. 482/ 2004,

că soțul reclamante, A.A.E.W.S. să părăsească

teritoriul României în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a

dispoziției, întrucât față de dispozițiile art. 64 alin. (2) lit. a), c) și f)

din O.U.G. nr. 194/2002, coabitarea matrimonială nu există, anterior a încheiat

o căsătorie de conveniență, a fost inconsecvent în declararea datelor cu

caracter personal, precum și a circumstanțelor în care și-a cunoscut actuala

soție.

A constatat că potrivit prevederilor

nr. 30 alin. (7) din O.U.G. nr. 194/2002 modificată prin Legea nr. 482/2004,

viza de lungă ședere se acordă numai după obținerea avizului Autorității pentru

Străini (în prezent Oficiul Român pentru Imigrări), iar conform dispozițiilor

art. 46 alin. (18) din același act normativ, acordarea vizei de lungă ședere

pentru reîntregirea familiei poate fi refuzată atunci când solicitarea se

întemeiază pe o căsătorie de conveniență constatată anterior, în condițiile

ordonanței. Față de aceste norme legale, instanța de fond a apreciat că în

condițiile în care soțului reclamantei i se emisese anterior o dispoziție de

părăsire a teritoriului României, urmare a constatării unei căsătorii de

conveniență, refuzul pârâtei de a aviza favorabil cererea reclamantei este

justificat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, în termen legal, reclamanta S.L., care a invocat prevederile

art. 304 pct. (3) C. proc. civ. și a susținut că hotărârea cuprinde motive

străine de natura pricinii.

Astfel, susține recurenta-reclamantă,

deși prin acțiune a invocat dreptul propriu de a-și proteja familia și de a

trăi împreună cu soțul său, instanța de fond a respins acțiunea în temeiul art.

46 alin. (18) din O.U.G. nr. 194/2002, modificată prin Legea nr. 482/2002,

reținând că acordarea vizei de lungă ședere pentru reîntregirea familiei poate

fi refuzată atunci când se întemeiază pe o căsătorie de conveniență constatată

anterior.

Recursul este nefondat.

În temeiul art. 306 alin. (3) C.

proc. civ., având în vedere conținutul susținerilor făcute în cererea de

recurs, instanța de recurs constată că motivul invocat se încadrează în

prevederile art. 304 pct. 7, iar nu art. 304 pct. 3 C. proc. civ., cum din

eroare s-a menționat în cererea de recurs.

Dar, susținerea

recurentei-reclamante că hotărârea instanței de fond cuprinde motive străine de

natura pricinii, este neîntemeiată.

Astfel, prin acțiunea formulată,

recurenta-reclamantă a sesizat instanța de fond în condițiile prevederilor

Legii nr. 554/2004, pentru refuzul autorității publice de a-i acorda soțului

său, cetățean egiptean, viza de intrare în România și a solicitat instanței să

dispună obligarea autorității la acordarea acestei vize.

Or, în raport cu obiectul acțiunii

și cu temeiul legal invocat, instanța de fond și-a motivat în mod corespunzător

soluția de respingere a acțiunii, considerentele hotărârii fiind proprii

obiectului cauzei și temeiului juridic.

Astfel, în mod corect a reținut

instanța de fond că soțul recurentei-reclamante, cetățean egiptean, a fost

îndepărtat de pe teritoriul României prin Dispoziția de părăsire nr. 118446 din

8 mai 2006 emisă de Autoritatea pentru Străini în condițiile art. 64 alin. (2)

lit. a), c) și f) din O.U.G. nr. 194/2002, fiind vorba de o căsătorie de

conveniență.

În aceste condiții, în mod judicios

a reținut instanța de fond că refuzul autorității publice este întemeiat,

nefiind vorba de un refuz nejustificat, din actele dosarului nerezultând că

Dispoziția de părăsire a teritoriului României ar fi fost anulată.

În concluzie, recursul formulat va

fi respins, soluția instanței de fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.L.

împotriva sentinței civile nr. 1825 din 26 iunie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8

mai 2008.