ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1064/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului

administrativ reclamanta B.A. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii

Bihor solicitând anularea hotărârii nr. 10273 din 25 mai 2007 emisă de pârâtă

și stabilirea în favoarea sa a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000,

după soțul ei, în prezent decedat.

În motivarea cererii a

arătat că anterior datei de 18 mai 1942 familia soțului său a fost nevoită să

părăsească localitatea Munteni din motive etnice, trecând zona frontierei prin Vîrfuri

Beiuș și a fost repartizată pentru ședere în Arad.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 174/CA/2007-PI

din 15 octombrie 2007 a admis acțiunea reclamantei B.A., a anulat hotărârea nr.

10273 din 28 mai 2007 și a obligat pârâta să-i recunoască reclamantei calitatea

de beneficiară a Legii nr. 189/2000 în calitate de soție supraviețuitoare a

defunctului B.G., decedat la 17 martie 2003.

Pentru a hotărî astfel

această instanță a reținut că din declarațiile martorilor V.I. și F.V. rezultă

indubitabil că soțul reclamantei a fost refugiat din motive etnice, în perioada

ianuarie 1942 - martie 1945, din localitatea Remeți în localitatea Vîrfuri

Beiuș împreună cu părinții.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Casa Județeană de Pensii Bihor criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Recurenta a susținut în

esență că intimata nu a făcut dovada unei persecuții etnice și nici a situației

de strămutare sau de refugiere a soțului decedat, în altă localitate decât cea

de domiciliu așa cum prevăd dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

A arătat că din conținutul

fișei nr. 5386 eliberate de Direcția Arhivelor Naționale Istorice Centrale

rezultă cu certitudine că persoanele menționate în fișă, respectiv B.T. (36

ani) și B.V. (23 ani) nu fac parte din familia soțului decedat.

Mai mult decât atât,

declarațiile martorilor contrazic cererea reclamantei în care se precizează că

soțul decedat s-ar fi refugiat în perioada mai 1942 - martie 1945.

Analizând cauza sub aspectul

probelor administrate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, inclusiv

în baza art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este întemeiat pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În conformitate cu

dispozițiile art. 129(5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie

prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în sensul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În acest scop judecătorii

sunt în drept să pună în discuția părților orice împrejurări care pot duce la

lămurirea pricinii și să ordone toate dovezile pe care le consideră

folositoare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi, cu singura mărginire că ei

hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În ceea ce privește prezenta

cauză, se constată că instanța de fond a stabilit calitatea de refugiat din

motive etnice soțului reclamantei în baza exclusivă a declarațiilor martorilor

V.I. și F.V.

Este adevărat că dispozițiile

art. 61 din O.G. nr. 105/1999 permit dovedirea calității de refugiat, în lipsa

actelor oficiale cu orice mijloc de probă, numai că declarațiile martorilor

susmenționați conțin date insuficiente pentru stabilirea situației de refugiat

a soțului reclamantei și date contradictorii în raport chiar cu cererea

reclamantei.

Astfel martorii nu fac nici

o mențiune cu privire la împrejurările în care au cunoscut situația soțului

decedat.

Totodată declară că numitul

B.G. s-ar fi refugiat în ianuarie 1942 de vreme ce în cererea reclamantei se

precizează ca dată a refugiului mai 1942 - martie 1945.

O altă contradicție prezentă

în declarațiile martorilor V.I. și F.V. privește localitatea din care s-a

refugiat soțul reclamantei, respectiv Remeți în loc de Bulz (Munteni)

localitatea menționată în cerere.

Prin urmare, pentru a

stabili cu certitudine situația de refugiat din motive de persecuție etnică a

soțului reclamantei și a lămuri neconcordanțele ce rezultă din declarațiile

martorilor și cererea reclamantei, în vederea verificării corecte a situației

de fapt și a incidenței dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 este

necesar a se suplimenta probatoriul cu înscrisuri și/sau prin audiere de

martori care să lămurească, în sensul celor mai sus prezentate, situația de

fapt din dosar.

Pentru aceste motive, în

temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (4) C. proc. civ., se va casa

sentința atacată și cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa Județeană de Pensii Bihor împotriva sentinței civile nr. 174/CA-PI din 15

octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2008.