ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4810/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1001 din 11 aprilie 2007,Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu

cu Ministerul Afacerilor Externe București și Agenția Națională a

Funcționarilor Publici București, acțiunea având ca obiect solicitarea

reclamantei ca instanța să constate faptul că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile

legale în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999, în sensul angajării

sale la Ministerul Afacerilor Externe în funcția de manager public și pe cale de

consecință obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de la data

repartizării sale la Ministerul Afacerilor Externe, la zi.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că reclamanta este absolventă a „Proiectului

tinerilor profesioniști” și a obținut diploma de manager public, conform O.U.G.

nr. 6/2005 de modificare și completare a O.U.G. nr. 56/ 2004, urmând a fi

numită în funcția publică conform propunerii înaintată de Agenția Națională a

Funcționarilor Publici la Ministerul Afacerilor Externe.

Dată fiind lipsa posturilor

pentru funcția publică solicitată de reclamanta, Agenția Națională a

Funcționarilor Publici a sesizat Comisia Interimară pentru Manageri Publici,

care la data de 25 februarie 2005, a încheiat un proces-verbal prin care a

modificat cu majoritate de voturi, schema de repartizare și a propus numirea

reclamantei ca și a altor absolvenți din aceiași promoție la Ministerul

Integrării Europene.

Mai reține instanța de fond

că reclamanta a refuzat numirea la Ministerul Integrării Europene și a

notificat cele două pârâte să pună în aplicare prima sa repartizare, astfel că

în cauză nu poate fi vorba de un refuz nejustificat din partea autorităților

publice de a rezolva o cerere a reclamantei privitoare la un drept prevăzut de

lege sau un interes legitim prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/ 2004,

considerând neîntemeiată acțiunea formulată.

Împotriva sentinței a

declarat recurs în termenul legal, reclamanta criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și susținând în esență că în speță este vorba despre un refuz

nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a o numi în funcția de

manager public, atâta timp cât din adresa din 14 ianuarie 2005 emisă de Agenția

Națională a Funcționarilor Publici rezultă că în conformitate cu dispozițiile

art. 5 din O.U.G. nr. 56/ 2004, a fost repartizată pentru a fi numită în

această funcție la Ministerul Afacerilor Externe.

Recurenta precizează că la

dosar nu există înscrisuri oficiale care să-i fie opozabile și care să probeze susținerile

intimaților pentru că atât procesul-verbal încheiat la 25 februarie 2005 de

către Comisia Interimară pentru Manageri Publici cât și adresa Agenției Naționale

a Funcționarilor Publici din 28 februarie 2005 nu i-au fost comunicate

niciodată, ele fiind depuse numai în faza de judecată. Singurele înscrisuri

care pot fi avute în vedere de către instanța de judecată sunt cele care

probează repartiția reclamantei la Ministerul Afacerilor Externe, astfel că

solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul

admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Pârâtele Ministerul

Afacerilor Externe și Agenția Națională a Funcționarilor Publici au depus

întâmpinări solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

În subsidiar Ministerul

Afacerilor Externe a invocat prin întâmpinare excepțiile: inadmisibilității

cererii tardivității acesteia și a lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Afacerilor Externe, excepții pe care nu le-a mai susținut oral în

fața instanței de recurs, astfel că nu au mai fost supuse dezbaterii în

contradictoriu cu celelalte părți din dosar.

Analizând recursul formulat

prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de dispozițiile legale

incidente în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor

arăta în continuare.

Conform art. 6 din O.U.G. nr.

56/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2005 „autoritățile și

instituțiile publice din administrarea publică centrală înființează cu avizul

sau la solicitarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, posturile

corespunzătoare funcțiilor specifice de manager public”.

Alin. (3) al aceluiași text

de lege prevede că „posturile prevăzute în alin. (1) și (2) se înființează prin

transformarea funcțiilor publice de execuție vacante în funcții publice specifice

de manager public, ale căror grade sunt echivalente funcțiilor publice de conducere

sau prin crearea de noi posturi, în condițiile legii”.

Intimata - pârâtă Agenția

Națională a Funcționarilor Publici București, în speță, și-a îndeplinit

obligația prevăzută de art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 56/2004, cu modificările și

completările ulterioare, transmițând către Ministerul Afacerilor Externe adresa

din 14 februarie 2005 propunerea sa de numire a recurentei-reclamante, absolventă

a programului de formare specializată, componenta „stagiari 2003-2004” în funcție

publică specifică de manager public treapta profesională de încadrare 2, urmând

ca această propunere să fie finalizată prin numirea în funcția publică

respectivă de către Ministerul Afacerilor Externe.

La dosarul de fond există

adresa din 7 martie 2005 a Ministerului Afacerilor Externe către Agenția

Națională a Funcționarilor Publici, iar la fila 31 același dosar exista o notă

întocmită de Directorul General al Direcției Generale Resurse Umane din cadrul

Ministerului Afacerilor Externe, din aceste înscrisuri rezultând că procedura de

numire a managerilor publici nu s-a putut realiza deoarece nu există posturi

vacante de natura funcției publice, care în conformitate cu prevederile legale să

fie transformate în funcții publice specifice de manager public.

Mai mult, din nota de la

fila 38 dosar, rezultă că în centrala Ministerului Afacerilor Externe, în continuare

nu există posturi vacante de funcționari publici, rotarea personalului

Ministerului Afacerilor Externe între Centrală și Serviciul exterior ducând la imposibilitatea

existenței unor posturi vacante (nota a fost întocmită la data de 21 ianuarie

2005).

Așadar, faptul că Ministerul

Afacerilor Externe nu a dat curs propunerii Agenției Naționale a Funcționarilor

Publici de numire a recurentei-reclamante în funcția publică specifică de

manager public, se datorează inexistenței la nivelul M.A.E. a unui post

corespunzător funcției publice respective și nu culpei acestei instituții, care

în conformitate cu art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 ar fi calificată ca un refuz

nejustificat de a rezolva cererea reclamantei - recurente privind un drept

prevăzut de lege. Obligația M.A.E. de a valida propunerea de numire în funcție,

așa cum pretinde reclamanta, era condiționată de existența unui post vacant.

Acesta a și fost motivul,

așa cum corect reține și instanța de fond, pentru care Comisia Interimară

pentru manageri publici, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a

modificat schema de repartizare a absolvenților programului de formare specializată,

componenței „stagiari 2003 - 2004” și în consecință s-a făcut o nouă propunere de

repartizare a recurentei - reclamante la Ministerul Integrării Europene,

propunere transmisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici către acest

minister cu adresa din 28 februarie 2005 (fila 40 dosar fond).

Din cele expuse, rezultă așadar,

că în speță nu poate fi reținută vinovăția pârâtelor, în concret un refuz

nejustificat din partea acestora în ce privește numirea recurentei-reclamante

în funcția de manager public în cadrul Ministerului Afacerilor Externe în

conformitate cu prevederile Legii nr. 188/ 1999 a funcționarilor publici, în

acest sens statuând în mod corect și instanța de fond prin sentința pronunțată.

Recursul se privește deci ca

nefondat și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta C.C. împotriva sentinței civile nr. 1001 din 11 aprilie 2007 a

Curții de Apel București,secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 decembrie 2007.