ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4810/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1001 din 11 aprilie 2007,Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.C. în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Externe București și Agenția Națională a Funcționarilor Publici București, acțiunea având ca obiect solicitarea reclamantei ca instanța să constate faptul că pârâții nu și-au îndeplinit obligațiile legale în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999, în sensul angajării sale la Ministerul Afacerilor Externe în funcția de manager public și pe cale de consecință obligarea pârâților la plata drepturilor salariale de la data repartizării sale la Ministerul Afacerilor Externe, la zi.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta este absolventă a „Proiectului tinerilor profesioniști” și a obținut diploma de manager public, conform O.U.G. nr. 6/2005 de modificare și completare a O.U.G. nr. 56/ 2004, urmând a fi numită în funcția publică conform propunerii înaintată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici la Ministerul Afacerilor Externe. Dată fiind lipsa posturilor pentru funcția publică solicitată de reclamanta, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a sesizat Comisia Interimară pentru Manageri Publici, care la data de 25 februarie 2005, a încheiat un proces-verbal prin care a modificat cu majoritate de voturi, schema de repartizare și a propus numirea reclamantei ca și a altor absolvenți din aceiași promoție la Ministerul Integrării Europene.

Mai reține instanța de fond că reclamanta a refuzat numirea la Ministerul Integrării Europene și a notificat cele două pârâte să pună în aplicare prima sa repartizare, astfel că în cauză nu poate fi vorba de un refuz nejustificat din partea autorităților publice de a rezolva o cerere a reclamantei privitoare la un drept prevăzut de lege sau un interes legitim prevăzut de art. 1 din Legea nr. 554/ 2004, considerând neîntemeiată acțiunea formulată. Împotriva sentinței a declarat recurs în termenul legal, reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând în esență că în speță este vorba despre un refuz nejustificat al pârâtului Ministerul Afacerilor Externe de a o numi în funcția de manager public, atâta timp cât din adresa din 14 ianuarie 2005 emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici rezultă că în conformitate cu dispozițiile art. 5 din O.U.G.

nr. 56/ 2004, a fost repartizată pentru a fi numită în această funcție la Ministerul Afacerilor Externe. Recurenta precizează că la dosar nu există înscrisuri oficiale care să-i fie opozabile și care să probeze susținerile intimaților pentru că atât procesul-verbal încheiat la 25 februarie 2005 de către Comisia Interimară pentru Manageri Publici cât și adresa Agenției Naționale a Funcționarilor Publici din 28 februarie 2005 nu i-au fost comunicate niciodată, ele fiind depuse numai în faza de judecată. Singurele înscrisuri care pot fi avute în vedere de către instanța de judecată sunt cele care probează repartiția reclamantei la Ministerul Afacerilor Externe, astfel că solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

Pârâtele Ministerul Afacerilor Externe și Agenția Națională a Funcționarilor Publici au depus întâmpinări solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică. În subsidiar Ministerul Afacerilor Externe a invocat prin întâmpinare excepțiile: inadmisibilității cererii tardivității acesteia și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Externe, excepții pe care nu le-a mai susținut oral în fața instanței de recurs, astfel că nu au mai fost supuse dezbaterii în contradictoriu cu celelalte părți din dosar. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art. 6 din O.U.G. nr. 56/2004, modificată și completată prin O.U.G. nr. 6/2005 „autoritățile și instituțiile publice din administrarea publică centrală înființează cu avizul sau la solicitarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, posturile corespunzătoare funcțiilor specifice de manager public”. Alin. (3) al aceluiași text de lege prevede că „posturile prevăzute în alin. (1) și (2) se înființează prin transformarea funcțiilor publice de execuție vacante în funcții publice specifice de manager public, ale căror grade sunt echivalente funcțiilor publice de conducere sau prin crearea de noi posturi, în condițiile legii”. Intimata - pârâtă Agenția Națională a Funcționarilor Publici București, în speță, și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 5 lit. c) din O.U.G.

nr. 56/2004, cu modificările și completările ulterioare, transmițând către Ministerul Afacerilor Externe adresa din 14 februarie 2005 propunerea sa de numire a recurentei-reclamante, absolventă a programului de formare specializată, componenta „stagiari 2003-2004” în funcție publică specifică de manager public treapta profesională de încadrare 2, urmând ca această propunere să fie finalizată prin numirea în funcția publică respectivă de către Ministerul Afacerilor Externe.

La dosarul de fond există adresa din 7 martie 2005 a Ministerului Afacerilor Externe către Agenția Națională a Funcționarilor Publici, iar la fila 31 același dosar exista o notă întocmită de Directorul General al Direcției Generale Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, din aceste înscrisuri rezultând că procedura de numire a managerilor publici nu s-a putut realiza deoarece nu există posturi vacante de natura funcției publice, care în conformitate cu prevederile legale să fie transformate în funcții publice specifice de manager public.

Mai mult, din nota de la fila 38 dosar, rezultă că în centrala Ministerului Afacerilor Externe, în continuare nu există posturi vacante de funcționari publici, rotarea personalului Ministerului Afacerilor Externe între Centrală și Serviciul exterior ducând la imposibilitatea existenței unor posturi vacante (nota a fost întocmită la data de 21 ianuarie 2005). Așadar, faptul că Ministerul Afacerilor Externe nu a dat curs propunerii Agenției Naționale a Funcționarilor Publici de numire a recurentei-reclamante în funcția publică specifică de manager public, se datorează inexistenței la nivelul M.A.E. a unui post corespunzător funcției publice respective și nu culpei acestei instituții, care în conformitate cu art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007 ar fi calificată ca un refuz nejustificat de a rezolva cererea reclamantei - recurente privind un drept prevăzut de lege.

Obligația M.A.E. de a valida propunerea de numire în funcție, așa cum pretinde reclamanta, era condiționată de existența unui post vacant. Acesta a și fost motivul, așa cum corect reține și instanța de fond, pentru care Comisia Interimară pentru manageri publici, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, a modificat schema de repartizare a absolvenților programului de formare specializată, componenței „stagiari 2003 - 2004” și în consecință s-a făcut o nouă propunere de repartizare a recurentei - reclamante la Ministerul Integrării Europene, propunere transmisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici către acest minister cu adresa din 28 februarie 2005 (fila 40 dosar fond).

Din cele expuse, rezultă așadar, că în speță nu poate fi reținută vinovăția pârâtelor, în concret un refuz nejustificat din partea acestora în ce privește numirea recurentei-reclamante în funcția de manager public în cadrul Ministerului Afacerilor Externe în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/ 1999 a funcționarilor publici, în acest sens statuând în mod corect și instanța de fond prin sentința pronunțată. Recursul se privește deci ca nefondat și în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta C.C. împotriva sentinței civile nr. 1001 din 11 aprilie 2007 a Curții de Apel București,secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2007.