ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4081/2007

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 5564, pronunțată la data de 23 iunie 2006, secția a VI-a comercială a Tribunalului București a respins excepția autorității de lucru judecat și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâtul C.L.S. 4 București, prin Primar; a admis, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta SC W.C. SRL, împotriva sus-numitului pârât, pe care l-a obligat să plătească reclamantei suma de 1.656.880 lei (Ron), cu titlu de despăgubiri și suma de 2.398,2 lei (Ron) cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând cererea de obligare a pârâtului la semnarea contractelor de închiriere pentru cele 17 spații comerciale, adjudecate.

Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut că excepțiile invocate sunt nefondate, întrucât nu există identitatea cerută de art. 166 C. proc. civ., iar C.L.S. 4, reprezentat prin primar, figurează în calitate de locator în formularul tip de contract de închiriere, iar, pe fondul cauzei, a apreciat, ca nefondată, cererea de obligare a pârâtului la semnarea contractelor de închiriere pentru cele 17 spații comerciale adjudecate, față de Hotărârea C.L.S. 4 nr. 25/2004, care a anulat Hotărârea nr. 120 din 31 iulie 2003, prin care s-a dispus scoaterea la licitație a spațiilor în discuție, și, ca fiind fondată, cererea de acordare a despăgubirilor, constând în prejudiciul suferit de reclamantă prin neutilizarea spațiilor comerciale adjudecate, astfel cum rezultă acesta din raportul de expertiză, evocând aplicabilitatea prevederilor art. 1075, 1079, 1082, 1084 C. civ. și art. 37 C. com.

Apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secția a VI-a comercială a Curții de Apel București, prin decizia comercială nr. 143, pronunțată la data de 19 martie 2007.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, respingând criticile apelantului vizând soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, și cererii de acordare a despăgubirilor solicitate, a reținut, cu privire la excepție că, în exercitarea atribuțiilor legale, C.L.S. 4 a împuternicit Primarul Sectorului 4 să încheie contractele de închiriere pentru spațiile comerciale în litigiu, iar, pe fondul cauzei, că, nemaifiind posibilă obligația de „a face” a pârâtului, acesta datorează despăgubiri, pentru a acoperi prejudiciul suferit de reclamantă, stabilit prin raportul de expertiză judiciară încuviințată de instanță, care nu a fost combătut de pârât prin formularea de obiecțiuni, reiterând incidența art. 1073, 1075, 1079, 1082, 1084 C. civ. și art. 37 și următoarele C. com.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelantul pârât, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9.

În dezvoltarea acestui motiv s-a criticat soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive și s-a arătat că, prin acordarea, despăgubirilor solicitate, s-au nesocotit cerințele legale cu privire la vinovăție și prejudiciu.

Intimata pârâtă SC W.C. SRL a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea, ca legală și temeinică, a deciziei atacate, apreciind criticile recurentului ca fiind, neîntemeiate.

Având în vedere că C.L.S. 4 figurează ca parte în calitate de locator în contractele de închiriere în litigiu, care urmau a fi semnate de primar conform art. 4 din H.C.L.S. 4 nr. 120/2003, rezultă că instanța de apel a reținut, în mod corect, că acesta are legitimare procesuală, așa încât critica vizând soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive apare ca fiind nefondată, știut fiind că raportul de drept procesual se leagă valabil între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, ca și din existența unei legături de conexitate cu un astfel de raport.

În ce privește critica neîndeplinirii condițiilor acordării daunelor interese, în lipsa vinovăției pârâtului și a caracterului cert și direct al prejudiciului, pe care să îl fi suferit reclamanta ca urmare a nesemnării contractelor de închiriere în discuție, cerințe prevăzute de art. 1082 C. civ., pentru a putea fi antrenată răspunderea civilă, se constată că aceasta este întemeiată.

Astfel, este de observat că pârâtul nu a retras oferta până la termenul de valabilitate al acesteia, stabilit la data de 03 februarie 2004, cunoscut reclamantei, care nu a făcut dovada că, până la această dată, inclusiv, s-a prezentat în vederea încheierii și semnării contractelor de închiriere cu documentele ce i-au fost solicitate în acest scop, respectiv originalul și copia documentului de plată a garanției de bună execuție, deci, în ce o privește, oferta a căzut de drept, din culpa acesteia, ce se constituie în „cauza străină” prevăzută de art. 1082, exoneratoare de răspundere pentru pârât, iar, prin art. 1 din H.C.L.S. 4 nr. 25/2004, s-a dispus anularea H.C.L.S. 4 nr. 120/2003, cu consecința anulării tuturor actelor subsecvente acestei din urmă hotărâri, între care figurează și hotărârile de adjudecare a spațiilor pentru care trebuiau încheiate și semnate contractele de închiriere între părțile litigante, acest aspect fiind, de altfel, reținut ca argument al respingerii capătului de cerere prin care se ceruse obligarea pârâtului, prin primar, la semnarea evocatelor acte juridice.

Cum neexecutarea obligației de a semna contractele de închiriere, în litigiu, nu se datorează faptei culpabile a pârâtului, nefiindu-i imputabilă, și cum acesta nu este ținut decât de neexecutarea faptului său, nu de cea datorată unei cauze străine, exoneratoare de răspundere, rezultă că, prin obligarea sa la dezdăunări, fără dovada caracterului cert și direct al prejudiciului astfel creat și a legăturii cauzale dintre faptul reclamat al nesemnării contractelor de închiriere și prejudiciu, instanțele fondului, invocând, ca fundament juridic al hotărârilor pronunțate, dispozițiile art. 1073, 1075, 1079, 1082, 1084 C. civ. și art. 37 C. com., au interpretat și aplicat, greșit, în speță, aceste dispoziții legale.

Așa fiind, constatând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul, va modifica, în tot, decizia atacată, va admite apelul declarat de pârât împotriva sentinței tribunalului pe care o va schimba, în parte, în sensul că va înlătura obligarea acestuia la plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată, menținând restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul C.L.S. 4 București împotriva deciziei nr. 143 din 19 martie 2007 a Curții de Apel București, modifică decizia atacată în sensul că admite apelul declarat de pârâtul C.L.S. 4 București.

Schimbă, în parte, sentința nr. 5564 din 23 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul București în sensul că înlătură obligarea pârâtului C.L.S. 4 București la plata despăgubirilor în cuantum de 1.656.880 lei și a cheltuielilor de judecată în sumă de 2.398,2 lei. Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2007.