ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3549/2008

Asupra cauzei penale de față:

La data de 10 iulie 2008 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, contestațiile în anulare formulate de contestatorii C.M. și S.E. împotriva Deciziei nr. 2423 din 9 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală

.

În motivarea contestației în anulare se arată de către contestatorul C.M. că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauzei de încetare a procesului penal dintre cele prev. de art. 10 lit. f) – i) C. proc. pen. și anume cea prev. de art. 10 lit. f) C. proc. pen., referitoare la condițiile prevăzute de lege, necesare pentru punerea în mișcare a acțiunii penale.

Astfel, instanța l-a condamnat pe inculpatul C.M. și pentru o infracțiune pentru care nu fusese legal sesizată, respectiv infracțiunea prev. de art. 290 C. pen., prin rechizitoriul dispunându-se neînceperea urmăririi penale cu privire la aceasta.

Într-adevăr, instanța s-a pronunțat pe disp. art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnându-l pe inculpat la 6 luni închisoare, dar și asupra infracțiunii prev. de art. 290 C. pen. pentru care nu fusese sesizată.

Contestatorul învederează că deși acest aspect a constituit unul dintre motivele de recurs, instanța nu s-a pronunțat asupra acestuia, fiind incidente disp. art. 386 lit. c) C. proc. pen.

Al doilea motiv invocat în susținerea contestației în anulare este cel prev. de disp. art. 386 lit. e) C. proc. pen., întrucât atât instanța de apel, cât și instanța de recurs nu au procedat la ascultarea contestatorului în conformitate cu disp. art. 385

14

alin. (1)

1

C. proc. pen.

Contestatorul, prin apărător, arată că aceste dispoziții legale trebuie interpretate în sensul audierii inculpatului chiar dacă prin  hotărârea pronunțată acesta a fost achitat numai pentru o parte dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Prin neascultarea sa de către instanță, contestatorul a fost privat de un proces echitabil și de dreptul de a se apăra.

În motivarea contestației în anulare au mai fost invocate alte două aspecte, referitoare la participarea la deliberare și la pronunțarea hotărârii instanței de recurs a unuia dintre membrii completului de judecată și incompatibilitatea a doi dintre judecători.

În fapt arată contestatorul, Decizia nr. 2423 din 9 iulie 2008 a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 307 și art. 309 C. proc. pen. în sensul că la deliberare unul din membrii completului de judecată nu se afla prezent, fiind internat în spital.

Pe de altă parte, doi dintre membrii completului de judecată erau incompatibili, întrucât au pronunțat decizia în Dosarul nr. 345/P/2000 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, privind pe inculpatul N.I., dosar în care s-a dispus disjungerea și cercetarea separată a contestatorului pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă.

Contestatorul S.E., prin apărător, a arătat că motivele pe care își întemeiază contestația n anulare sunt aceleași cu cele formulate de C.M.

Prin încheierea din 7 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis în principiu contestațiile în anulare, a respins cererea de suspendare a executării hotărârii formulată de contestatorul C.M. și a fixat termen pentru judecarea contestațiilor în anulare la data de 4 noiembrie 2008.

Examinând contestațiile în anulare, Înalta Curte reține că acestea  sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:

Prin Decizia nr. 2423 din 9 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală împotriva Deciziei penale nr. 106 din 29 martie 2007 a Curții de Apel București, s-a casat în parte această decizie, precum și sentința nr. 859 din 14 iulie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, și rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului T.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., art. 26 C. pen., rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 26 rap. la art. 290 C. pen. și art. 291 C. pen., constatând că a intervenit decesul acestuia.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare aplicată inculpatului C.M. și s-au repus pedepsele în individualitatea lor, astfel:

- 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26,rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. (pct. 1 Rechizitoriu);

- 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26,rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. (pct. 2 Rechizitoriu);

- 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 26,rap. la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. (pct. 3 Rechizitoriu);

- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. și sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat încadrarea juridică a infracțiunilor prevăzute de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 290 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul C.M. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 33 și a art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului C.M., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea,de 12 ani închisoare, sporită cu 1 an, astfel că în final va executa pedeapsa de 13 ani închisoare.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.

S-au respins, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații S.E. și C.M. împotriva Deciziei penale nr. 106/A din 29 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a II a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

1

)C. proc. pen., cu privire la care existau probe în dosare.

Contestatorul C.M. arată în susținerea contestației sale că instanța de recurs  nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv cea prev. de art. 10 lit. f) C. proc. pen., pe care a invocat-o ca motiv de recurs și care vizează infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen., instanța condamnându-l și pentru această infracțiune, deși prin rechizitoriu nu s-a dispus trimiterea sa în judecată, astfel că instanța nu era sesizată legal.

Din examinarea deciziei împotriva căreia s-a formulat contestație în anulare rezultă într-adevăr că inculpatul C.M. a criticat hotărârile instanțelor și sub acest aspect, însă instanța de recurs s-a pronunțat motivat asupra acestei critici, pe care a apreciat-o ca neîntemeiată pentru aspectele menționate în considerentele deciziei, astfel că disp. art. 386 lit. c) C. proc. pen. nu sunt incidente.

Cel de-al doilea motiv întemeiat, pe disp. art. 386 lit. e) C. proc. pen. este, de asemenea, nefondat.

Conform dispozițiilor legale invocate împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia era obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

În speță nu suntem în ipotezele menționate de respectivele dispoziții legale.

Într-adevăr, prin hotărârea tribunalului menținută de instanța de apel, inculpatul C.M. a fost achitat pentru unele dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv cele prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 260 C. pen., art. 25 rap. la art. 291 C. pen., art. 25 rap. la art. 290 C. pen. și art. 31 alin. (2) rap. la art. 291 C. pen.

Prin aceeași sentință a fost condamnat însă pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1),(3), și (5) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 290 C. pen., dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani la care s-a adăugat un spor de 1 an în final având de executat 13 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

Având în vedere că împotriva contestatorului s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, ascultarea acestuia nu era obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

C. proc. pen.

Contestatorul C.M. a invocat împrejurarea că instanța i-a încălcat dreptul la apărare, întrucât nu a procedat la ascultarea sa, or din examinarea deciziei pronunțate în recurs, rezultă că s-a menținut achitarea pentru infracțiunile pentru care a fost achitat de către prima instanță, astfel că nu se poate reține că prin neascultarea sa s-a adus atingere dreptului la apărare sau că a fost privat de un proces echitabil.

De altfel, în fața instanței de apel, la termenul din 21 februarie 2007, inculpatul C.M. a arătat că își menține declarațiile date anterior și nu mai consideră necesară audierea sa.

Referitor la ultimele două motive invocate în susținerea contestației în anulare urmează a se observa că acestea nu se regăsesc printre cazurile enumerate expres și limitativ de disp. art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen. când poate fi exercitată contestația în anulare.

Examinând decizia instanței de recurs, Înalta Curte reține că și contestația în anulare formulată de contestatorul S.E. este nefondată.

Astfel, acesta a fost condamnat la 2 pedepse de câte 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 260 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea prev. de art. 25 C. pen., rap. la art. 260 C. pen. și la pedeapsa închisorii de 12 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (3), (5) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen.

Contestatorul S.E. nu a invocat în recurs existența  unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prev. în art. 10 alin. (1) lit. f) – i) C. proc. pen., cu privire la care instanța nu s-a pronunțat, astfel că nu este incident cazul de contestație în anulare prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce privește motivul întemeiat pe disp. art. 386 lit. e) C. proc. pen., se constată că nici aceste dispoziții legale nu își au aplicabilitatea în speță, împotriva contestatorului S.E. pronunțându-se o hotărârea de condamnare, ceea ce exclude incidența disp. art. 385

14

alin. (1)

1

C. proc. pen.

Ultimele două motive formulate în susținerea contestației, așa cum s-a arătat și în analiza cererii de contestație formulată de C.M., nu se încadrează în cazurile prev. de art. 386 lit. a) – e) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondate contestațiile în anulare, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. îi va obliga pe contestatori la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de contestatorii C.M. și S.E. împotriva Deciziei penale nr. 2423 din 9 iulie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.

Obligă pe contestatorul C.M. la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă pe contestatorul S.E. la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 noiembrie 2008.